Prin sentinta civila nr.500/09.04.2010, pronuntata în dosar nr. 3274/105/2009 al Tribunalului Prahova, a fost admisa în parte actiunea formulata, pârâtul fiind obligat la plata catre reclamant a sumei de 30.000 euro în echivalent în lei la data efectuarii platii, dispunându-se, totodata, ca, în cazul eliberarii unei copii de pe hotarâre, sa se mentioneze pe aceasta caracterul politic al condamnarii.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr.3274/105 la data de 03.07.2009, reclamantul B.L. a chemat în judecata pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestuia la plata unor despagubiri in cuantum de 800.000 euro în echivalent lei la data efectuarii platii, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic dispusa prin sentinta nr.645/29.03.1949 pronuntata de Tribunalul Militar Cluj pentru infractiunea de “crima de uneltire contra ordinii sociale” prev. si ped. de art. 209 pct.3 cod penal si pentru masura administrativa cu caracter politic a stabilirii domiciliului obligatoriu în intervalul de timp 29.08.1951 – 15.02.1954.
În motivarea actiunii, reclamantul a învederat instantei faptul ca la data de 03.06.1948 a fost arestat de Siguranta Statului din Oradea, încarcerat în beciurile securitatii si supus timp de 3 luni de zile unui interogatoriu (din 2 în 2 zile), în care s-au folosit mijloace de constrângere de natura fizica si psihica, pentru a-l face sa recunoasca ca este membru al Organizatiei “România Independenta”, considerata subversiva, ca a desfasurat activitati dusmanoase împotriva statului român, având “sarcina de a racola elevi pentru aceasta organizatie”.
A mai precizat reclamantul ca la data arestarii sale era minor, elev in clasa a IX-a la Scoala Normala Unita (Liceul pedagogic) din Oradea, privat de libertate si interogat, fara ca arestarea sa fie facuta în baza vreunui act de procedura, fisa de încarcerare cu nr.11 fiind emisa abia în data de 31.12.1948, în intervalul scurs între 15 septembrie 1948 – 15.03.1949 fiind dus la Penitenciarul Oradea, unde a fost supus unui regim de exterminare, datorita conditiilor in care traia si hranei pe care o primea.
Reclamantul a mai sustinut ca, dupa ce s-a dispus condamnarea sa de catre Tribunalul Militar Cluj, a fost trimis la Penitenciarul Târgsorul Nou, jud. Prahova, unde a executat pedeapsa pâna în luna octombrie 1950, când a fost dus la Colonia de munca “Peninsula” – Constanta, cunoscut si sub denumirea de “Canalul Dunarea-Marea Neagra”, unde regimul de munca a fost de exterminare zi lumina si indiferent de conditiile atmosferice, iar la data de 29.08.1951 securitatea l-a eliberat, stabilindu-i domiciliu obligatoriu în com. Abramuti, jud. Bihor (unde mai traia mama sa, tatal decedând în perioada arestarii sale), aceasta masura impunându-i ca saptamânal sa mearga la postul de militie.
În plus, reclamantul a mai precizat ca imediat dupa eliberare a încercat sa-si gaseasca loc de munca, angajându-se ca educator la Scoala Profesionala de ucenici din Oradea din data de 01.12.1951 pâna în 07.03.1952, când militia Oradea i-a anulat viza de flotant, i-a aplicat pe buletin stampila D.O., pentru a fi recunoscut, astfel ca s-a întors acasa, unde a reînceput drumurile la raion, la Serviciul “cadre”, pentru a-si asigura un loc de munca, iar la data de 15.04.1952 a fost angajat pâna în data de 15.07.1952, când a fost încorporat si dus în “Detasamentul de munca CFR – Hunedoara” pâna în 13.07.1953, când a fost clasat si lasat la vatra deoarece s-a constatat ca sufera de TBC, internarile ulterioare demonstrând ca la vârsta de 24 de ani avea mari probleme de sanatate datorate regimului de detentie: TBC, hepatita, arteroscleroza membrelor inferioare, probleme cardiace.
Dupa terminarea stagiului, reclamantul a aratat ca s-a întors în comuna natala, a refuzat sa se mai prezinte la sediul Securitatii regionale, a “evadat” din raion pentru a-si gasi de lucru, dar securitatea l-a gasit si l-a urmarit si supravegheat atât pe acesta, cât si pe familia sa pâna la evenimentele din 22.12.1989.
În dovedirea actiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f.7-37, 116-169).
În drept, au fost invocate prevederile art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009.
La data de 02.12.2009, D.G.F.P. Prahova, în numele Ministerului Finantelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii ca fiind neîntemeiata, întrucât nu sunt întrunite conditiile legii nr.221/2009 pentru acordarea despagubirilor solicitate, iar în subsidiar – cenzurarea cu obiectivitate a pretentiilor reclamantului, care sunt absolut exagerate, pentru a nu se ajunge în situatia îmbogatirii fara just temei a acestuia (f.94).
La termenul de judecata din data de 19.09.2009, tribunalul a încuviintat reclamantului, în dovedirea actiunii, proba cu înscrisuri si cea testimoniala cu doi martori, aceasta din urma dispunându-se a fi administrata prin intermediul comisiei rogatorii de catre Tribunalul Bihor, care a fost constatata efectuata prin încheierea pronuntata la data de 08.03.2010 fata de depunerea copiilor legalizate ale declaratiilor notariale a martorilor D.S. si R.V. (f.191).
Analizând întregul material probator administrat în cauza, tribunalul retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin sentinta penala nr.645 pronuntata de Tribunalul Militar Cluj la data de 29.03.1949, definitiva prin respingerea recursului, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savârsirea faptei de crima de uneltire contra ordinii sociale prevazuta de art.209 pct.III cod penal, fiind, totodata, computata perioada detentiei preventive.
S-a retinut în sarcina acestuia faptul ca în luna mai 1948 a activat în organizatia de tip fascist politica paramilitara denumita “România Independenta”, recrutând noi aderenti din rândurile scolilor de învatamânt mediu din Oradea si adunând cotizatii în bani de la ei, urmarind rasturnarea prin mijloace violente a ordinii democratice si instaurarea monarhiei si a regimului burghezo-mosieresc exploatator.
La momentul arestarii (03.06.1948), reclamantul avea 20 de ani, fiind elev la Scoala Normala Unita din Oradea, iar în intervalul de timp scurs de la aceasta data si pâna la eliberare, cu exceptia perioadei în care a fost încarcerat în Penitenciarul Târgsoru Nou (martie 1949 – octombrie 1950), a beneficiat de un regim de detentie foarte aspru, în sensul ca erau înghesuiti mai multi într-o celula în care apa curgea pe pereti, fara paturi, fiind obligat sa doarma pe jos, pe ciment, neînvelit, adesea înfometat, fiind supus la diferite suplicii de catre anchetatori.
Toate aceste tratamente inumane aplicate reclamantului au facut ca acesta sa fie diagnosticat la vârsta de 24 de ani cu TBC pulmonar, ulterior starea sanatatii sale agravându-se, fiind diagnosticat si cu alte boli, respectiv hepatita, ateroscleroza membrelor inferioare etc.
Dupa punerea în libertate, împotriva reclamantului a fost dispusa masura administrativa a stabilirii domiciliului obligatoriu în comuna Abramuti, jud. Bihor, astfel cum rezulta din vizele de prezentare la militie existente pe verso-ul adresei de eliberare nr.2828/1951 (f.7), fiind, astfel, pus în imposibilitate de a-si asigura un loc de munca pentru întretinerea sa si a mamei sale (tatal decedând în timpul executarii pedepsei de catre reclamant).
Încalcarea drepturilor reclamantului a continuat atât în perioada 15.07.1952 – 13.07.1953, când a fost încorporat si dus în “Detasamentul de munca CFR – Hunedoara”, fiind clasat si lasat la vatra deoarece s-a constatat ca sufera de TBC, cât si ulterior, fiind supravegheat de securitate împreuna cu membrii familiei sale pâna la evenimentele din decembrie 1989.
Practic, prin condamnarea si persecutiile suferite de reclamant, i-a fost cauzat acestuia un prejudiciu nepatrimonial, constând în consecintele daunatoare, neevaluabile în bani, descrise anterior, care au influentat relatiile sociale si au adus atingere dreptului sau la libertate individuala.
Referitor la repararea acestui prejudiciu, se cuvine facuta precizarea ca, prin natura sa, daunele morale nu sunt susceptibile de un calcul precis, nici sistemul nostru legislativ si nici chiar normele comunitare neprevazând un mod concret care sa le repare pe deplin, fie ele constând în dureri fizice sau psihice, întrucât plata unei sume de bani abia daca ar putea aduce victimei unele alinari sau satisfactii în aceasta materie, iar principiul repararii integrale a unui eventual prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate banesc.
În schimb, se poate acorda victimei o indemnizatie cu caracter compensatoriu ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelenta, poate fi chiar si o suma de bani, de natura a-i permite sa-si aline prin anumite avantaje rezultatul dezagreabil al faptei ilicite exercitata împotriva sa.
De aceea, ce trebuie în concret evaluat în realitate nu este prejudiciul ca atare, ci doar despagubirea ce vine sa compenseze acest prejudiciu, drept pentru care instanta, sesizata fiind cu cererea de reparare a prejudiciului nepatrimonial, va stabili o suma necesara, nu pentru a pune reclamantul într-o situatie similara cu acea avuta anterior, ci pentru a-i procura acele satisfactii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privat.
Astfel, fata de cele ce preced, la stabilirea despagubirii acordate reclamantului pentru repararea daunelor morale încercate, pe lânga criteriile enuntate anterior, instanta va avea în vedere si respectarea principiului proportionalitatii daunei, pentru a nu ajunge în situatia îmbogatirii fara justa cauza, însa statuând în echitate si într-un cuantum rezonabil.
De asemenea, cu referire la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care este obligatorie în egala masura, ca si dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, urmeaza a se constata ca regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie sa fie unele care sa asigure o satisfactie morala pe baza unei aprecieri echitabile.
Nu în ultimul rând, instanta va avea în vedere împrejurarea ca reclamantului i-au fost recunoscute drepturile prevazute de Decretul-lege nr.118/1990 republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cuantumul daunelor morale de care au beneficiat alte persoane în situatii similare, asa cum rezulta din jurisprudenta Î.C.C.J., clar conturata în ultimii ani, evident cu specificul fiecarei spete în parte, pentru a se da eficienta si celorlalte drepturi consacrate de conventia amintita anterior, precum cel al nediscriminarii prevazut de art. 14.
Concluzionând, în temeiul disp. art.998 si urm. C.civil, art.1 alin.3, art.3, 4 si 6 din Legea nr.221/2009, tribunalul va admite în parte actiunea formulata de reclamant si va obliga pârâtul la plata catre acesta a sumei de 30.000 euro în echivalent în lei la data efectuarii platii, dispunând, totodata, ca, în cazul eliberarii unei copii de pe hotarâre, sa se mentioneze pe aceasta caracterul politic al condamnarii.
În plus, în baza art.274 c.pr.civ., cum partea care pierde procesul poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata numai la cererea partii adverse, instanta va lua act ca nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.
