Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin.1, dacă nu a primit comunicarea din partea Primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin.1, dacă nu a primit comunicarea din partea Primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de lege.
Reclamanţii considerându-se persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii au urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, primind de la intimată adresa contestată.
Procedura soluţionării notificării prevăzută de art.21 din Legea nr.10/2001 are caracter necontencios , dar obligatoriu potrivit art.109 alin.2 cod procedură civilă, însă nesoluţionarea sau temporizarea soluţionării cererii, deschide celui vătămat accesul la jurisdicţia civilă pentru a fi finalizată.
Decizia civilă nr. 155/A din 21.05.2010 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, petenţii M.E.T. şi Z.A. au contestat Dispoziţia nr. 46280 din 19 octombrie 2004 emisă de Primăria municipiului Brăila, prin care li s-au respins cererile de restituire în natură a imobilelor situate în Brăila – 2 ochiuri magazie şi 212 m.p. teren, şi în Brăila – 2 ochiuri magazie şi 255 m.p. teren.
Tribunalul Brăila a admis contestaţia şi a obligat Instituţia Primarului municipiului Brăila să emită Dispoziţie în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu privire la notificările nr. 196/2002 şi nr. 195/2002, înregistrate sub nr. 12573/15.02.2002 şi respectiv nr. 12572/15.02.2002 şi fac obiectul dosarelor aflate pe rolul Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, formulate de notificatorii M.E.T.şi Z.A., privind imobilele situate în municipiul Brăila – 2 ochiuri de magazie şi 212 m.p. teren şi Brăila – 2 ochiuri de magazie şi 255 m.p. teren ce au aparţinut autorului P.M., fostă P., care a dobândit imobilele notificate în baza actului de partaj voluntar înregistrat la Tribunalul Br.
A obligat pe reclamanţi la plata diferenţei de onorariu de expertiză în sumă de 200 lei RON în contul Biroului local de expertize judiciare, tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru expertul V.T.
A respins acţiunea formulată de reclamanţii M.E.T. şi Z.A., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut că deţinătorii actuali ai unei părţi din imobil sunt persoane fizice şi legea nu exonerează instituţia notificată de obligaţia de a se pronunţa printr-o dispoziţie motivată asupra notificărilor.
Instanţa nu se poate substitui instituţiei notificate şi nu poate stabili, în lipsa unei dispoziţii, măsurile reparatorii.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel contestatorii M.E.T. şi Z.A., considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente;
In mod greşit instanţa a obligat Instituţia Primarului Brăila să emită dispoziţie în temeiul Legii nr. 10/2001 privind restituirea magaziilor situate în Brăila.
In realitate o astfel de dispoziţie chiar dacă nu poartă acest nume a fost emisă de Primărie sub nr. 46280 din 19 octombrie 2004, prin care au fost soluţionate notificările nr. 195/2002 şi 196/2002 în mod nefavorabil.
Au considerat că instanţa trebuia să dispună restituirea în natură a imobilului din str. Mare, construcţie şi teren în suprafaţă de 255 m.p. şi să dispună plata despăgubirilor pentru imobilul din str. Mare, în suprafaţă de 212 m.p. – construcţie şi teren, construcţia fiind demolată şi în prezent existând o construcţie.
Intimata Instituţia Primarului municipiului Brăila a solicitat respingerea apelului întrucât răspunsul comunicat notificărilor prin adresa nr. 46280 din 19 octombrie 2004, nu constituie o dispoziţie în sensul Legii nr. 10/2001, astfel că nici până la data pronunţării sentinţei civile, nu s-a pronunţat o dispoziţie.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel invocate Curtea a constatat apelul fondat, pentru următoarele considerente;
Prin adresa emisă intimata, analizând notificările depuse în anul 2002, a comunicat reclamanţilor că în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, urmează să se adreseze instanţei de judecată, întrucât unitatea deţinătoare nu a fost identificată.
Reclamanţii considerându-se persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii au urmat procedura prevăzută de legea nr. 10/2001, primind de la intimată adresa contestată.
Procedura soluţionării notificării prevăzută de art. 21 din legea nr. 10/2001 are caracter necontencios, dar obligatoriu potrivit art. 109 alin. 2 cod procedură civilă, însă nesoluţionarea sau temporizarea soluţionării cererii, deschide celui vătămat accesul la jurisdicţia civilă pentru a fi finalizată.
Astfel, instanţa de fond, în mod greşit nu a soluţionat cauza pe fond dispunând reluarea procedurii administrative de verificare cu privire la imobilele notificate în condiţiile în care Comisia instituită în aplicarea Legii nr. 10/2001 şi-a exprimat opţiunea.
Este adevărat că instanţa nu se poate substitui instituţiei notificate, însă în speţa de faţă, unitatea notificată a dispus cu privire la notificări, ca urmare a verificărilor sale, iar instanţa de judecată este obligată să se pronunţe cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurilor dispuse conform art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de considerentele expuse mai sus Curtea a admis apelul şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
