TITLU:
Înşelăciunea în convenţii. Antecontract de vânzare-cumpărare. Fals mandatar al promitentului-vânzător. Nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare. Clauză penală. Inaplicabilitate
C. pen., art.215 alin. (1), (2), (3)
C. proc. pen., art.14 alin. (3), 346, 348
REZUMAT:
Fapta inculpatului care, în perioada 2002-2003, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pretinzând în mod fals că este mandatat să vândă un imobil, folosind o traducere legalizată falsă, a indus-o şi a menţinut-o în eroare pe partea vătămată, determinând-o pe aceasta să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare, în contul căruia i-a dat inculpatului mai multe sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, în formă continuată.
Antecontractul de vânzare-cumpărare astfel încheiat se impune a fi desfiinţat, având în vedere lipsa elementelor esenţiale, structurale ale actului juridic, consimţământul şi cauza, respectiv voinţa juridică, manifestarea voinţei făcută în scopul de a produce efecte juridice, precum şi principiul ,,quod nullum est, nullum producit effectum”.
Prin restabilirea situaţiei anterioare, inculpatul trebuie obligat la restituirea către partea civilă a sumei primite de la aceasta, cu titlu de avans. Cererea părţii civile, ca inculpatul să fie obligat la executarea clauzei penale stipulate în antecontract, este neîntemeiată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, validitatea obligaţiei principale constituind o condiţie esenţială pentru existenţa clauzei penale. În speţă, obligaţia principală (antecontractul de vânzare-cumpărare) este nulă, astfel că şi clauza penală este nulă.
(Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, Decizia nr. 597/A din 4.11.2009, nedefinitivă)
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREŞEDINTE: TUDOR GEORGIANA
JUDECĂTOR: CONSTANTINESCU LUCHIAN
CONSIDERENTE:
Prin sentinţa penală nr.357/24.02.2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în dosarul penal nr.820/302/2008, în temeiul art.334 C.proc.pen., s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de instanţă din oficiu, şi schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracţiunile prev. de art.215 alin.1, 2 şi 3 cu aplic. art.41 alin.2 şi art.37 alin.1 lit.a C.pen., art.288 alin.1 cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.pen., art.291 cu aplic. art.37 alin.1 lit.a C.pen., în infracţiunile prev. de art.215 alin.1, 2 şi 3 cu aplic. art.41 alin.2 şi art.37 alin.1 lit.a C.pen., art.288 alin.1 cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.pen., art.25 rap. la art.288 alin.2 cu aplic. art.37 alin.1 lit.a C.pen., art.291 cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.pen.
În temeiul art.215 alin.1, 2 şi 3 cu aplic. art.41 alin.2 şi art.37 alin.1 lit.a C.pen., a fost condamnat inculpatul G.A.N., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată împotriva părţilor vătămate M.G. şi G.W.
În temeiul art.25 rap. la art. 288 alin.2 cu aplic. art.31 şi art. 37 alin.1 lit.a C.pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în forma participaţiei improprii a instigării, în data de 27.09.2002.
În temeiul art.291 cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, în data de 03.10.2002.
În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a C.proc.pen., a fost achitat acelaşi inculpatul G.A.N. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, din anul 2002.
În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b C.pen., s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente şi, contopind pedepsele, dând spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final având de executat 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În temeiul art.71 C.pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b C.pen.
În temeiul art.14 alin.3 lit.3 lit.a şi art.348 C.proc.pen., s-a anulat traducerea legalizată sub nr.11632/27.09.2002 la B.N.P.A. C.M. şi L.M. a înscrisului denumit „procură emisă de Consulatul General al României la New York, din 24.09.2002”, precum şi a actului subsecvent – antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/3.10.2002 la B.N.P. N..
În temeiul art.14 alin.3 lit.3 lit.a C.proc.pen., s-a restabilit situaţia anterioară, obligându-l pe inculpat la restituirea părţii din preţul primit către partea civilă M.G., şi anume la plata sumei de 24.500 euro, în echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data plăţii.
În temeiul art. 191 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.
În fapt, s-a reţinut că la data de 12.02.1997, partea vătămată G.W. a cumpărat de la SC AVL BERCENI SA apartamentul nr. 1, compus din demisol şi parter, din imobilul situat în Bucureşti, Aleea Titus nr.25, sector 4, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 1479/12.02.1997, imobil ce a fost deţinut anterior de inculpatul G.A.N. în baza contractului de închiriere pentru suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţă nr. 23197/03.05.1995, încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin SCAVL Berceni SA, în calitate de titular al dreptului de administrare. Inculpatul G.A.N. – titularul contractului de închiriere cu privire la acel imobil – şi-a exprimat în mod expres acordul pentru cumpărarea locuinţei de către fiul său, partea vătămată G.W., la începutul lunii februarie 1997, prin declaraţia pe propria răspundere a inculpatului autentificată sub nr.351.
Întrucât partea vătămată G.W. domicilia de mai mulţi ani în Statele Unite, în cursul anilor 1999 şi 2001, acesta a întocmit mai multe procuri prin care îl împuternicea pe tatăl său, inculpatul G.A.N., să administreze acest imobil.
În cursul anului 2002, urmărind să înstrăineze imobilul şi neavând acest drept în baza procurilor date, inculpatul a solicitat traducătorului autorizat D.I., cu care de altfel, se afla în relaţii de prietenie, să îi întocmească în fals o traducere a unei procuri pe care să o poată folosi în mod valabil, la înstrăinarea imobilului situat în Bucureşti, Aleea Titus nr.25, sector 4, fără a ridica suspiciuni cu privire la validitatea ei. În aceste condiţii, traducătorul autorizat D.I., a întocmit, în fals, o traducere a unui act autentic inexistent, ce ar fi reprezentat o procură de administrare/vânzare a imobilului sus menţionat, dată în limba engleză, în faţa Consulului General al României la New York, de către partea vătămată G.W., cu privire la care a fost legalizată semnătura traducătorului la notarul public Marin Lucica din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociaţi C.M. şi L.M., din Braşov, str. M. Sadoveanu nr.1, prin încheierea nr. 11632/27.09.2002. Deoarece martora D.I. a negat constant orice contribuţie a sa la plăsmuirea traducerii pretinsei procuri, dar în acelaşi timp, nici nu s-a descoperit înscrisul în limba engleză care să fi stat la baza traducerii, instanţa fondului a constatat că există mai multe aspecte ce nu vor putea fi lămurite în privinţa existenţei înscrisului original.
Cu această procură tradusă, falsificată, inculpatul s-a prezentat la Biroul Notarial Public “N” Bucureşti, B-dul Elisabeta nr.23, sector 5, unde a fost autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare sub nr. 3241/03.10.2002 de către notarul public C.F., antecontract având ca obiect acelaşi imobil. Potrivit acestui înscris autentificat, încheiat între “G.W., prin mandatar G.A.N., împuternicit în baza procurii din 24.09.2002 de Consulatul General al României la New York, traduse şi legalizate sub nr. 11632/27.09.2002 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi C.M. şi L.M.”, în calitate de promitent-vânzător şi M.G., cetăţean italian cu reşedinţa în Bucureşti, în calitate de promitent cumpărător, părţile se obligau să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică în termen de 35 de zile de la data când dispoziţiile Legii nr.112/1995 o vor permite. Preţul contractului convenit de comun acord a fost de 50.000 euro, din care la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare s-a achitat suma de 13.000 euro, iar până la data de 18.06.2003, a fost achitată de către partea vătămată M.G., în tranşe de câte 400-500 euro, suma totală de 24.500 euro, inculpatul şi partea vătămată M.G. recunoscând plata şi respectiv primirea sumei de bani sus menţionate.
La sosirea sa în ţară, partea vătămată G.W., constatând încheierea antecontractului sus menţionat, fără consimţământul său, şi ocuparea imobilului de către promitentul-cumpărător M.G., a schimbat încuietorile, reintrând în posesia imobilului.
În acelaşi timp, partea vătămată G.W. a întocmit o procură de revocare a mandatului din 08.10.2001, dat tatălui său în vederea administrării imobilului din Bucureşti, Aleea Titus nr.25, sector 4, autentificată sub nr. 1644/12.08.2003 de Biroul Notarilor Publici asociaţi F.M. şi F.B..
Cu privire la existenţa procurii originale, în limba engleză, falsificate, prima instanţă a apreciat că există un dubiu, care nu poate decât să îi profite inculpatului. Astfel, acest înscris original redactat în limba engleză nu a fost descoperit în materialitatea sa pe parcursul urmăririi penale, nici inculpatul şi nici cei doi notari unde ar fi trebuit să fie depus înscrisul original (chiar şi falsificat) nefiind în măsură să prezinte chiar şi o copie a procurii în limba engleză. Aceste aspecte sunt de altfel confirmate atât de martora D.I., care arată că, deşi i s-ar fi prezentat de către inculpat, un înscris original în limba engleză, purtând însemnele Consulatului General al României la New York şi un timbru în relief, ce reprezenta procura de administrare/vânzare tradusă în anul 2002, nu a păstrat originalul sau copia acelui înscris, cât şi de martora M.L.R., care a arătat că, cu ocazia legalizării semnăturii traducătorului autorizat D.I., i s-a prezentat, cu siguranţă, înscrisul original al acestuia, dar nu a păstrat o copie a înscrisului, actul în cauză neputând fi prezentat instanţei. În ceea ce priveşte veridicitatea declaraţiilor celor două martore (D.I. şi M.L.R.), instanţa a apreciat că martorele nu ar fi fost în măsură să confirme afirmaţiile inculpatului cu privire la inexistenţa înscrisului în limba engleză, căci dacă ar fi făcut-o s-ar fi autoincriminat.
Din coroborarea declaraţiei inculpatului cu adresele nr.1038/SC, nr.686/07.02.2005, SC/2769/05.07.2006 emise de Consulatul General al României, în care se arată pe de o parte, că, în arhiva Consulatului General al României la New York nu este autentificată nici o procură întocmită pe numele G.W., în anii 1998, 2001-2003, pentru vânzarea apartamentului din Bucureşti, Aleea Titus nr.25, sector 4, iar pe de altă parte, faptul că la acest consulat nu sunt autentificate decât procuri încheiate în limba română, cele în limba engleză, putând fi încheiate doar în faţa unui notar public american şi apostilate de secretarul general al statului de reşedinţă al mandatarului, conform Convenţiei de la Haga din 1961, rezultă că la baza înscrisului falsificat în limba engleză nu putea sta ca model vreun înscris eliberat de Consulatul General al României în limba engleză, Consulatul emiţând doar acte în limba română.
Sub aspectul laturii civile, instanţa fondului a reţinut că, în cauză, partea vătămată M.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 2 miliarde lei, reprezentând prejudiciul suferit, la data de 18.03.2008, în şedinţă publică.
În faţa instanţei de judecată, partea vătămată M.G. a declarat însă că înţelege să renunţe la orice fel de pretenţie bănească împotriva inculpatului – solicitând însă menţinerea antecontractului de vânzare-cumpărare, renunţare de care s-a luat act, în baza art. 346 C.proc.pen.
Constatând în cauză că actul oficial reprezentat de traducerea legalizată sub nr. 11632/27.09.2002 de către BNPA C.M. şi M.L., a înscrisului denumit „procură emisă de Consulatul General al României la New York, din 24.09.2002”, ce a stat la baza încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/3.10.2002 la B.N.P. N., este fals, instanţa a desfiinţat aceste înscrisuri şi a restabilit situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii, în temeiul art.14 alin.3 lit.3 lit.a C.proc.pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, partea vătămată M.G. şi inculpatul G.A.N..
Parchetul a apreciat că sentinţa este netemeinică în ceea ce priveşte achitarea pentru infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale, probele administrate în cauză( declaraţiile inculpatului părţii vătămate, martorilor M.L.R. şi D.I.), fiind de natură a răsturna prezumţia de nevinovăţie a inculpatului.
Partea vătămată M.G. a invocat următoarele motive de netemeinicie şi nelegalitate:
– greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale;
– nu s-a făcut o corectă apreciere asupra gravităţii faptelor săvârşite cu consecinţe asupra încadrării juridice şi a prejudiciului cauzat;
– pedeapsa pentru infracţiunea de înşelăciune şi sporul aplicat sunt prea mici;
– omiterea clauzei contractuale din antecontract care acoperă penalitatea, întârzierea, prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită a inculpatului ridicându-se la suma de 49.000 euro;
– inculpatul trebuia obligat la restituirea sumelor datorate părţii civile în moneda euro.
Inculpatul G.A.N. a susţinut că cercetarea judecătorească este incompletă, în mod eronat fiind obligat la restituirea sumei de 24.500 lei, neţinându-se seama de situaţia de fapt care reiese chiar din declaraţia părţii civile M.G., considerând că se impunea achitarea, în temeiul disp. art. 11 alin. 2 lit. a Cpp rap. la art. 10 lit. d Cpp; de asemenea, a solicitat să fie expertizat medico- legal pentru a se stabili dacă avea discernământ la semnarea contractelor. În subsidiar, a apreciat că se impune reţinerea de circumstanţe atenuante şi coborârea pedepselor sub minimul special.
Prin încheierea de şedinţă din data de 01.07.2009, Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice care să stabilească dacă inculpatul a avut discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat, la data de 30.10.2009 fiind depus la dosar raportul nr. A1/7861/2009 întocmit de INML.
Examinând hotărârea apelată, în raport de motivele invocate cât şi din oficiu, conform art.371 alin.2 Cod procedură penală, Tribunalul constată că apelurile sunt nefondate.
Referitor la latura penală, în mod corect instanţa de fond a apreciat că circumstanţele concrete în care s-au desfăşurat acţiunile inculpatului G.A.N., aşa cum sunt oglindite de probe, judicios analizate în considerentele sentinţei, conduc fără echivoc la concluzia că în perioada 2002-2003, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pretinzând că este mandatat să vândă imobilul situat în Bucureşti, str. Aleea Titus, nr. 25, sector 4, proprietatea părţii vătămate G.W., a indus şi a menţinut în eroare pe partea vătămată M.G., prin folosirea de mijloace frauduloase, determinându-l pe acesta să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3241/03.10.2002 de BNP N. – Constantinescu Florica, pricinuind o pagubă în patrimoniile părţilor vătămate G.W. şi în M.G. .
De asemenea, în data de 27.09.2002, cu intenţie, inculpatul i-a determinat pe traducătorul autorizat Dan Ildiko şi pe notarul public M.L.R. ca, în timp ce se aflau în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, să traducă, respectiv să legalizeze în fals, acestea acţionând fără intenţie dovedită, un înscris denumit „procură de administrare/vânzare”, înscris tradus de D.I., a cărei semnătură a fost legalizată prin încheierea de legalizare nr. 11632/27.09.2002, act folosit ulterior de inculpat la încheierea frauduloasă a antecontractului de vânzare cumpărare nr. 3241/03.10.2002.
Tribunalul constată că prejudiciul cauzat de inculpat prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune se ridică la suma de 24.500 Euro, nefiind produse consecinţe deosebit de grave, în sensul dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, aşa cum susţine apelantul – parte vătămată M.G..
Deşi inculpatul prezintă diagnosticul de „tulburare de personalitate disocială” a avut discernământul păstrat în raport cu aceste fapte, conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/7861/2009 întocmit de INML.
Instanţa a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate, conform criteriilor prev. de art.72 Cod penal, ţinând seama de gradul concret de pericol social al faptelor, de modalitatea şi împrejurările în care au fost comise, de rezultatul produs, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului.
În privinţa infracţiunii prevăzute de art. 288 alin.1 C.pen., deşi martorii D.I. şi M.L.R. au declarat că inculpatul le-a prezentat procura în limba engleză, originală, lipsa în materialitatea sa a acestui înscris, coroborată cu declaraţiile inculpatului şi cu adresele emise de Consulatului Român la New York, creează un dubiu cu privire la existenţa procurii. Aşadar, având în vedere principiul de drept conform căruia dubiul profită inculpatului, justificat prima instanţă a dispus achitarea inculpatului pentru această faptă.
Cu privire la latura civilă, în mod corect prima instanţă a desfiinţat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3241/03.10.2002 de BNP N. – C.F. încheiat în baza traducerii legalizate sub nr.11632/27.09.2002 la B.N.P.A. C.M. şi L.M. a înscrisului denumit „procură emisă de Consulatul General al României la New York, din 24.09.2002”, din următoarele considerente:
Întrucât s-a constatat că traducerea legalizată este falsă, în aceste condiţii lipsesc cu desăvârşire elementele esenţiale, structurale ale actului juridic, consimţământul şi cauza, respectiv voinţa juridică, manifestarea voinţei făcută în scopul de a produce efecte juridice.
În consecinţă, ţinând seama de principiul ,,quod nullum est, nullum producit effectum”, justificat s-a anulat şi actul încheiat în baza înscrisului fals, neoperând niciuna din excepţiile care anihilează această regulă.
Aşadar, justificat s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, inculpatul fiind obligat la restituirea către partea civilă M.G. a sumei primite de la acesta, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, având în vedere că potrivit reglementărilor în vigoare, încasările şi plăţile pe teritoriul României se efectuează numai în moneda naţională „leul”.
Cererea părţii civile M.G., ca inculpatul să fie obligat la executarea clauzei penale stipulate în antecontract, este neîntemeiată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, validitatea obligaţiei principale constituind o condiţie esenţială pentru existenţa clauzei penale. În speţă, obligaţia principală (antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3241/03.10.2002 de BNP N. – C.F.) este nulă, astfel că şi clauza penală este nulă.
Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod pr.pen., va respinge apelurile ca nefondate, iar în baza art.192 al.2 din Codul de procedură penală, va obliga pe apelanţii M.G. şi G.A.N. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
DISPOZITIV:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, apelantul-parte vătămată M.G. şi apelantul-inculpat G.A.N. împotriva sentinţei penale nr.357/24.02.2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în dosarul penal nr.820/302/2008.
În baza art.192 al.2 din Codul de procedură penală, obligă pe apelantul-parte vătămată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat şi pe apelantul-inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu al apelantului-inculpat urmând a fi avansat din fondurile MJLC.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.11.2009.
