Legea nr. 10/2001. Competenta primarului, în calitate de reprezentant al unitatii administrativ teritoriale, de a emite o dispozitie materiala cu oferta de restituire prin echivalent, dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. Aplicarea în timp a…


Legea noua se aplica imediat situatiilor obiective care iau nastere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat îsi are fundamentul direct si imediat în preluarea abuziva a imobilului pentru care s-au solicitat masuri reparatorii prin echivalent, adica într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea noua – Legea 247/2005, existenta la momentul emiterii deciziei/dispozitiei, de imediata aplicare.

Legea noua se aplica imediat situatiilor obiective care iau nastere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat îsi are fundamentul direct si imediat în preluarea abuziva a imobilului pentru care s-au solicitat masuri reparatorii prin echivalent, adica într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea noua – Legea 247/2005, existenta la momentul emiterii deciziei/dispozitiei, de imediata aplicare.

Prin urmare, în conformitate cu dispozitiile art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea 247/2005 unitatea administrativ teritoriala investita cu solutionarea notificarii este obligata, în ipoteza în care restituirea în natura a bunului nu mai este posibila, sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin urmare, în conformitate cu dispozitiile art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea 247/2005 unitatea administrativ teritoriala investita cu solutionarea notificarii este obligata, în ipoteza în care restituirea în natura a bunului nu mai este posibila, sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 1100/118/2007 reclamantii D.A. si D.R. au solicitat în contradictoriu cu Primarul Comunei Cumpana, anularea Dispozitiei nr. 3/08.01.2007 emisa în procedura Legii 10/2001.

În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca dupa aparitia Legii nr. 10/2001 au adresat Primarului Comunei Cumpana notificarea nr. 502/13.02.2002 prin care au solicitat despagubiri banesti pentru 2000 mp teren intravilan si constructie compusa din 3 încaperi si dependinte, situate pe raza comunei Cumpana – satul Straja, bunuri ce au fost expropriate în baza Decretului nr. 199/1987 pentru constructia Canalului Dunare – Marea Neagra. Prin dispozitia nr. 3/2007, Primarul Comunei Cumpana a respins notificarea reclamantilor, retinând ca imobilul solicitat nu face obiectul Legii 10/2001, iar reclamantii nu au facut dovada preluarii abuzive a bunului.

Prin încheierea din 12.10.2007 prima instanta a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale a reclamantului D.R., întrucât acesta era decedat la data formularii contestatiei, asa cum rezulta din certificatul de deces seria DR nr. 723925 eliberat de Primaria Comunei Cumpana.

La solicitat reclamantei D.A., în baza art. 57 alin. 1 C.proc.civ. au fost introdusi în cauza mostenitorii defunctului si anume D.I., D.T., D.G. si B.I.

Prin sentinta civila nr. 2375/21.12.2007, Tribunalul Constanta a respins contestatia ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut în esenta ca Primarul Comunei Cumpana nu avea dreptul de a solutiona notificarea care privea cererea de despagubiri, întrucât dispozitiile art. 36 alin.(2) si (3) din Legea 10/2001, în vigoare la data notificarii prevedeau ca notificarile prin care persoanele îndreptatite solicitau despagubiri banesti, se adresau prefectului. S-a mai retinut ca nici dupa adoptarea Legii 247/2005, primarul nu a devenit competent sa solutioneze aceasta notificare, care trebuia înaintata spre solutionare Comisiei Centrale, conform Titlului VII din Legea 247/2005.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel reclamantii D.A., D.I., D.T., D.G. si B.I. care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

1. Exista o vadita contradictie între considerentele hotarârii judecatoresti si dispozitivul hotarârii.

 Desi în considerentele sentintei s-a retinut ca în cauza erau aplicabile dispozitiile art. 36 alin.(2) si (3) din Legea 10/2001 în forma sa initiala si dispozitiile art. 16 alin.(2) din Legea 247/2005, în sensul ca Primarul comunei Cumpana este un organ necompetent în solutionarea notificarii având ca obiect acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv de catre stat actiunea a fost respinsa ca nefondata, fara a se analiza fondul cauzei.

2. În mod gresit prima instanta a retinut ca pârâtul nu avea competenta sa emita o dispozitie motivata cu propunere de acordare a despagubirilor în sensul art. 16 alin.(2) din Legea 247/2005.

Titlul VII privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea 247/2005, nu contine dispozitii potrivit carora persoanele notificate sa nu aiba competenta solutionarii notificarilor formulate conform Legii 10/2001 si nu înlatura obligatia reglementata de art. 26 alin.(1) din Legea 10/2001 republicata, conform careia persoana notificata, prin dispozitie sau decizie motivata trebuie sa faca persoanei îndreptatite o oferta de restituire prin echivalent, corespunzatoare valorii imobilului.

3. Pe fondul cererii, reclamantii si-au justificat calitatea de persoane îndreptatite la masuri reparatorii conform Legii 10/2001, cât si faptul ca imobilul a fost preluat abuziv, în baza Decretului de expropriere nr. 199/1987 pentru realizarea obiectivului Canalul Dunare – Marea Neagra, dar prima instanta nu a analizat sustinerile si probatoriul administrat de reclamant.

Prin întâmpinare intimatul pârât a solicitat respingerea apelului.

Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport cu criticile reclamantilor si întregul material probator administrat în cauza se constata ca apelul este fondat si urmeaza a fi admis.

Criticile ce vizeaza competenta Primarului comunei Cumpana de a solutiona notificarea reclamantilor sunt fondate pentru urmatoarele considerente:

Prin notificarea înregistrata  la BEJ S.C.A. din Constanta sub nr. 502/13.02.2002 adresata Prefecturii Judetului Constanta, D.R. si D.A. au solicitat despagubiri banesti pentru imobilul situat în comuna Cumpana, sat Straja, judetul Constanta compus din 2000 mp teren si casa de locuit, imobil expropriat pentru realizarea obiectivului Canalul Dunare – Marea Neagra.

Notificarea a fost înaintata spre solutionare Primarului Comunei Cumpana, iar prin Dispozitia nr. 3/8.01.2007 emisa dupa intrarea în vigoare a Legii 247/2005, a fost respinsa cu motivarea ca imobilul nu a fost preluat abuziv si nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Solutia Tribunalului Constanta conform careia, dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, unitate administrativ teritoriala, prin primar nu are competenta sa emita o dispozitie motivata cu oferta de restituire prin echivalent titularilor notificarii, conform art. 26 alin.(1) din Legea 10/2001 republicata nu are fundament legal.

Art. 16 alin.(1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede ca deciziile/dispozitiile emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor, a cererilor de retrocedare sau dupa caz, ordinele conducatorilor administratiei publice centrale investite cu solutionarea notificarilor si în care s-au consemnat sume ce urmeaza a se acorda ca despagubire se înainteaza Secretariatului Comisiei Centrale, care dupa evaluare va proceda la emiterea deciziei reprezentând  titlul de despagubiri.

Din modul de formulare a textului art. 16 alin.(1) din Titlul VII al Legii 247/2005, care se refera la decizii/dispozitii emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor, la ordine ale conducatorilor administratiei publice centrale investite cu solutionarea notificarilor în care s-au consemnat sume ce urmeaza a se acorda ca despagubire, care trebuie predate Secretariatului Comisiei Centrale în cel mult 60 de zile de la data intrarii în vigoare a Legii 247/2005, rezulta ca este vorba de notificari solutionate pâna la momentul intrarii în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Se retine ca dispozitiile art. 16 alin.(1) din Titlul VII al Legii 247/2005 nu sunt aplicabile în speta, notificarea reclamantilor nefiind solutionata anterior intrarii în vigoare a Legii 247/2005, ci ulterior acestei date, prin dispozitia nr. 3/8.01.2007.

Dimpotriva alin.(2) art. 16 din Titlul VII priveste numai notificarile nesolutionate pâna la data intrarii în vigoare a Legii 247/2005, statuând ca deciziile, dispozitiile sau ordinele conducatorilor administratiei publice centrale care contin propunerile motivate de acordare a despagubirilor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la data adoptarii lor.

Numai prin Legea nr. 247/2005 s-a introdus un articol nou, art. 1 alin. 21, potrivit caruia masurile reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri si servicii se acorda prin decizia/dispozitia motivata a entitatii investita cu solutionarea notificarii, în timp ce masurile reparatorii prin echivalent constând în despagubiri acordate în conditiile legii speciale, se propun a fi acordate prin decizia/dispozitia entitatii investita cu solutionarea notificarii.

Întrucât în planul dreptului intertemporal, dispozitiile cuprinse în legea în vigoare la data solutionarii notificarii, de imediata aplicare din momentul intrarii lor în vigoare, sunt imperative, iar dupa intensitatea si puterea lor, obligatorii, rezulta ca legea veche ramâne fara aplicare.

Din dispozitiile legale mai sus invocate rezulta ca legiuitorul a stabilit în mod expres care este procedura de urmat în cazul acordarii de despagubiri banesti, precum si autoritatile competente în desfasurarea acesteia, iar în aceste conditii, tribunalul în mod gresit a apreciat ca Primarul comunei Cumpana nu avea competenta sa se pronunte asupra notificarii formulate de reclamanti.

2. Si critica ce vizeaza nepronuntarea primei instante în limitele investirii, asupra obiectului cererii deduse judecatii se retine a fi fondata.

Conform art. 129 ultim alineat C.proc.civ. instantei de judecata îi revine obligatia de a se pronunta în limitele investirii, cu privire la partile si obiectul dedus judecatii, analiza cererii reclamantilor urmând a fi facuta în limitele contestatiei si în raport cu recunoasterile pe care unitatea detinatoare le-a facut prin decizia contestata.

Desi reclamantii au supus controlului judiciar legalitatea dispozitiei nr. 3/8.01.2007 emisa de Primarul comunei Cumpana, sub aspectul respingerii cererii de  acordare de despagubiri pentru imobilul expropriat, instanta nu a analizat sustinerile si apararile partilor cu privire la calitatea reclamantilor de persoane îndreptatite la masuri reparatorii conform Legii 10/2001, ci a retinut, în mod gresit ca Primarul comunei Cumpana nu era competent sa solutioneze notificarea reclamantilor, hotarârea pronuntata neraspunzând exigentelor art. 6 din CEDO:

Conform jurisprudentei CEDO, notiunea de proces echitabil presupune ca o instanta interna, care nu a motivat decât pe scurt hotarârea sa fi examinat totusi, în mod real problemele esentiale care i-au fost supuse si fara a cere un raspuns detaliat fiecarui argument al reclamantilor, aceasta obligatie presupune totusi, ca partea interesata sa poata astepta raspuns specific si explicit la mijloacele decisive pentru solutionarea procedurii în cauza (Cauza Albina împotriva României, hotarârea din 28.04.2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, hotarârea din 8 iunie 2006).

Dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât daca cererile si observatiile partilor sunt cu adevarat „studiate” adica examinate de catre tribunalul sesizat. Art. 6 din CEDO implica în sarcina instantei obligatia de a face o examinare efectiva a mijloacelor, argumentelor si ofertelor de dovezi ale partilor.

Constatându-se ca prima instanta a solutionat procesul fara a intra în cercetarea fondului contestatiei reclamantilor, iar prin hotarârea apelata nu s-a dat un raspuns explicit si specific reclamantilor în legatura cu temeinicia pretentiei lor de acordare a unor despagubiri banesti conform Legii 10/2001 pentru imobilul expropriat, ce a facut obiectul notificarii nr. 502/2001, în baza art. 297 C.proc.civ. se va admite apelul reclamantilor si se va desfiinta hotarârea apelata, cauza fiind trimisa spre rejudecare Tribunalului Constanta în limitele investirii.

Cererea apelantilor de obligare a intimatilor la plata cheltuielilor de judecata urmeaza a fi respinsa, nefiind întrunite conditiile art. 274 Cod procedura civila, în sensul ca pârâtii nu au avut o culpa procesuala în declansarea apelului. În urma admiterii apelului reclamantilor, Curtea a desfiintat hotarârea apelata si a trimis litigiul spre rejudecare la instanta de fond, întrucât aceasta a solutionat gresit litigiul, fara a intra în cercetarea fondului cererii reclamantilor. În aceasta situatie, instanta de apel care desfiinteaza hotarârea atacata nu poate obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecata prin decizia de desfiintare. Admiterea apelului s-a întemeiat, deci, pe eroarea savârsita de instanta de fond care a omis sa se pronunte asupra fondului pretentiilor reclamantilor, neputând fi retinuta în aceasta faza procesuala culpa intimatilor pârâti.

Situatia cheltuielilor de judecata efectuate în prezentul ciclu procesual poate fi analizata doar în final, dupa solutionarea în fond a cauzei, deoarece numai în aceste conditii instanta se poate pronunta asupra tuturor cheltuielilor de judecata efectuate de parti, în raport cu solutia data litigiului.