Se retine ca, în conditiile în care statul „nu si-a îndeplinit obligatia pozitiva de a reactiona la timp si cu coerenta, în ceea ce priveste problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în virtutea decretelor de nationalizare”, iar mecanismul de acordare a despagubirilor prin intermediul Fondului Proprietatea nu se dovedeste în prezent functional, statul este raspunzator de îndemnizarea reclamantilor pentru prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii terenului proprietatea lor, în suprafata de 1044 mp (cauza Paduraru contra României, cauza Suciu Werle contra României, hot. din 13 decembrie 2007).
A pretinde reclamantilor sa astepte derularea unor proceduri, conform Legii nr. 247/2005, afectate puternic de incertitudine în privinta duratei, si a finalitatii, asupra carora reclamantii nu pot avea niciun control, dupa ce autoritatile au lasat sa treaca 8 ani fara a adopta masuri concrete în vederea platii despagubirilor la care sunt îndreptatite în schimbul terenului preluat abuziv, înseamna a impune reclamantilor o sarcina disproportionata si excesiva, care încalca echilibrul just între cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii dreptului la respectarea bunurilor reclamantilor si care este incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
A pretinde reclamantilor sa astepte derularea unor proceduri, conform Legii nr. 247/2005, afectate puternic de incertitudine în privinta duratei, si a finalitatii, asupra carora reclamantii nu pot avea niciun control, dupa ce autoritatile au lasat sa treaca 8 ani fara a adopta masuri concrete în vederea platii despagubirilor la care sunt îndreptatite în schimbul terenului preluat abuziv, înseamna a impune reclamantilor o sarcina disproportionata si excesiva, care încalca echilibrul just între cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii dreptului la respectarea bunurilor reclamantilor si care este incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.6072/118/2007 reclamantii C.R.N. si I.M. au chemat în judecata pe pârâtii Primarul Municipiului Constanta, Municipiul Constanta, Consiliul Local Constanta si Primaria Constanta, solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa oblige pârâtul la restituirea în natura a imobilului-teren în suprafata de 1044 mp situat în Constanta, Bdul T. sau la acordarea în compensare a unui teren echivalent din punct de vedere edilitar, urbanistic si functional.
In subsidiar, reclamantii au solicitat ca în situatia imposibilitatii restituirii imobilului în natura sau prin echivalent, sa fie obligati pârâtii la emiterea deciziei privind propunerea de despagubiri pentru imobilul respectiv.
În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca sunt unicii mostenitori ai celor doi fosti proprietari ai imobilului – C.N. si C.M., dreptul de proprietate fiind dobândit de acestia prin actul de vânzare-cumparare transcris sub nr. 3703/13.12.1946 la Grefa Tribunalului Constanta.
În ce priveste modalitatea preluarii imobilului de catre stat, s-a sustinut ca este una abuziva, realizata în baza Decretului nr.83/1949, de completare a unor dispozitii din Legea 187/1949 a reformei agrare.
Reclamantii au mai învederat ca în baza Legii 10/2001 au notificat Primaria Municipiului Constanta pentru restituirea imobilului, însa nu au primit nici o solutionare pâna la momentul sesizarii instantei.
În dovedirea cererii, reclamantii au depus la dosar înscrisuri:act de vânzare-cumparare autentificat sub nr.53264/27.11.1946, jurnal nr. 15866/27.09.1945 al Tribunalului Ilfov, proces – verbal de impunere din 07.01.1946, adresa nr.3198/28.06.2993 emisa de S.C. P. S.A., adresa nr. 5574/21.04.1994 emisa de Consiliul Local Constanta, acte de stare civila, notificare înregistrata sub nr. 811/10.08.2001 la B.E.J. M.A. Totodata, reclamantii au solicitat efectuarea unei expertize tehnice imobiliare pentru identificarea terenului, evaluarea acestuia, stabilirea regimului juridic si a gradului de ocupare, proba ce a fost încuviintata si administrata de instanta.
În aparare, pârâtii nu au formulat întâmpinare, depunând la dosar relatii referitoare la situatia juridica a imobilului, precum si documentatia aferenta notificarii formulate de catre reclamanti si înregistrata de unitatea detinatoare sub nr. 2809/15.03.2001.
Prin precizari scrise depuse la dosar la termenul din 16.05.2008 reclamantii au solicitat introducerea în cauza, în calitate de pârât a Statului Român prin Ministerul Economiei si Finantelor si obligarea acestuia la plata valorii de piata a terenului, astfel cum a fost stabilita prin raportul de expertiza.
Reclamantii au sustinut ca obligarea Statului Român are un caracter subsidiar, pentru situatia imposibilitatii de restituire în natura sau prin compensare cu un alt teren a imobilului ce face obiectul actiunii. A fost invocata în acest sens practica CEDO care a statuat ca hotarârile judecatoresti de acordare a despagubirilor prin actiuni la Fondul Proprietatea constituie o încalcare a art.1 din primul Protocol Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
În sustinerea acestei modificari a actiunii, reclamantii au depus la dosar practica judiciara si practica CEDO.
În aparare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei si Finantelor a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive, învederând ca în temeiul art.25 din Decretul nr. 31/1954, art.138 alin.2 lit. f-h din Legea 215/2001 si art.136 alin.2 din Constitutie poate sta în judecata în calitate de pârât doar în litigiile al caror obiect îl formeaza bunurile din domeniul public de interes national.
Totodata, Legea 10/2001 prevede doar doua situatii în care Ministerul Economiei si Finantelor poate fi chemat în judecata în nume propriu sau ca reprezentant al statului, iar aceste cazuri expres nu se regasesc în speta de fata.
Pe fondul cererii, s-a solicitat prin întâmpinare ca instanta sa oblige pârâtul Primarul Municipiului Constanta sa emita o decizie motivata cu propunere de despagubiri conform Titlului VII din Legea 247/2005.
La termenul din 20.03.2009 instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a pârâtei Primaria Municipiului Constanta.
Prin sentinta civila nr. 448/3.04.2009 Tribunalul Constanta a admis exceptia lipsei capacitati procesuale de folosinta a pârâtei Primaria Constanta, cu consecinta respingerii actiunii în contradictoriu cu pârâta Primaria Constanta ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta. Admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtului Statul Roman prin Ministerul Finantelor si s-a respins actiunea formulata în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Prin aceeasi sentinta s-a respins ca nefondata actiunea reclamantilor în contradictoriu cu pârâtii Municipiul Constanta si Consiliul Local Constanta si a fost admisa actiunea în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanta.
A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanta sa propuna acordarea de despagubiri reclamantilor, in conditiile Titlului VII din Legea 247/2005, pentru imobilul situat in Constanta, bdul. T., compus din teren in suprafata de 1044 mp.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, în esenta, ca reclamantii s-au legitimat ca succesori ai defunctilor C.N. si C.M., proprietari ai terenului în suprafata de 1044 mp, bun preluat de stat în mod abuziv în baza Decretului nr. 83/1949 de completare a unor dispozitii din Legea reformei agrare nr. 187/1945. S-a mai retinut ca procedura reglementata de Legea nr. 10/2001 este pe deplin aplicabila în cauza, acest act normativ constituind norma generala în materia retrocedarilor imobilelor preluate de stat în perioada 06.03.2945-22.12.2989, iar reclamantii au calitatea de persoane îndreptatite la masuri reparatorii, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveste masurile reparatorii de care pot beneficia reclamantii, prima instanta a retinut ca terenul nu poate fi restituit în natura, situatie în care reclamantii sunt îndreptatiti la despagubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la calitatea procesuala pasiva a Statului Român, prin Ministerul Finantelor Publice, instanta a retinut ca Legea nr. 10/2001 reglementeaza numai doua situatii în care Statul prin Ministerul Finantelor Publice poate fi chemat în judecata în cadrul acestei proceduri, iar în speta nu este întâlnita niciuna dintre cele doua situatii.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel reclamantii si pârâtul Primarul Municipiului Constanta.
I. Apelantii reclamanti au criticat legalitatea si temeinicia hotarârii Tribunalului Constanta sub aspectul solutionarii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Român, apreciind ca Statul Român are calitate procesuala pasiva si trebuie sa raspunda în solidar cu ceilalti pârâtii la plata despagubirilor stabilite prin expertiza de evaluare a terenului ce nu poate fi restituit în natura.
Au mai sustinut apelantii reclamanti ca Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice poate sa fie obligat direct la plata despagubirilor aferente valorii de circulatie a imobilului ce nu poate fi restituit în natura în conditiile în care mecanismul întrevazut de legiuitor pentru acordarea despagubirilor este un esec, iar Curtea Europeana, în jurisprudenta sa a retinut în mod constant ca Fondul Proprietatea nu functioneaza în prezent într-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectiva a unei despagubiri reclamantilor, iar în aceasta situatie persoana îndreptatita sufera de o lipsa totala a despagubirii ceea ce constituie o sarcina disproportionata si incompatibila cu dreptul garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
II.La rândul lor pârâtii Primarul Municipiului Constanta, Consiliul Local Constanta, Municipiul Constanta si Primaria Municipiului Constanta au criticat legalitatea si temeinicia hotarârii Tribunalului Constanta sub aspectul solutionarii exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a Statului Român, solicitând obligarea acestui pârât la plata despagubirilor solicitate de reclamanti, cu obligarea acestui pârât la plata cheltuielilor de judecata.
Apelantii pârâti au sustinut ca prima instanta a stabilit în mod gresit ca pârâtul Statului Român nu are calitate procesuala pasiva în cererea de obligare a acestuia la plata despagubirilor la care reclamantii sunt îndreptatiti pentru terenul preluat abuziv si care nu poate fi restituit în natura, în conditiile în care ineficacitatea mecanismului de reparatie stabilit prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a dovedit, iar Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat în mod constant în jurisprudenta sa ca Fondul Proprietatea nu functioneaza în prezent într-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectiva a despagubirilor, iar judecatorul national este primul judecator al Conventiei Europene având posibilitatea de a înlatura normele din legislatia interna care sunt ineficiente sau contrare normelor Conventiei.
Legiuitorul a acordat efect devolutiv apelului, însa acesta a fost limitat prin doua adagii elocvente: tantum devolutum appellatum si tantum devolutum quantum indicatum. Prima regula restrictiva exprima ideea ca instanta ierarhic superioara este limitata sa cerceteze cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel, iar a doua regula restrictiva exprima ideea ca efectele apelului nu se pot rasfrânge decât numai asupra a ceea ce s-a judecat de catre prima instanta.
Analizând legalitatea ti temeinicia hotarârii apelate în raport cu criticile tuturor apelantilor si avându-se în vedere limitele apelului, Curtea constata urmatoarele:
Criticile ce vizeaza modalitatea de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a Statului Român în raport de actiunea subsidiara se retine a fi fondate si urmeaza a fi admise pentru urmatoarele considerente:
Reclamantii C.R.N. si I.M. au deschis procedura administrativa reglementata de Legea nr. 10/2001 prin notificarile formulate în anul 2001, solicitarea lor de a li se restitui în natura terenul în suprafata de 1044 mp situat în Constanta, bdul T. (fost C.), nefiind analizata de unitatea notificata pâna la data sesizarii instantei de judecata – 26 iunie 2007.
Constatând refuzul nejustificat al unitatii administrativ-teritoriale – detinatoarea bunului notificat – de a solutiona în termenul legal notificarea, reclamantii s-au adresat instantei de judecata pentru ca aceasta sa se pronunte cu privire la temeinicia pretentiilor lor – restituirea în natura a terenului preluat abuziv sau acordarea în compensare a unei teren echivalent din punct de vedere edilitar, urbanistic si functional.
Ulterior – dupa stabilirea imposibilitatii restituirii în natura a terenului notificat, cât si aceea de a se atribui reclamantilor în compensare un alt teren echivalent din punct de vedere edilitar cu cel preluat în mod abuziv, reclamantii si-au completat actiunea cu o noua cerere, solicitând ca în ipoteza în care instanta va statua asupra dreptului reclamantilor de a primi despagubiri pentru terenul expropriat, plata acestor despagubiri sa fie realizata de Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, ce urmeaza a fi obligat în mod direct prin hotarâre judecatoreasca, în conditiile în care Fondul Proprietatea nu este functional, iar regimul de calculare si de plata a îndemnizatiilor reglementat în prezent prin Legea nr. 247/2005 nu este eficace si util.
În speta se retine ca prima instanta, prin sentinta civila nr. 448/3.04.2009 a statuat cu privire la calitatea reclamantilor de persoane îndreptatite sa beneficieze de masuri reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, cât si cu privire la imposibilitatea restituirii în natura a terenului notificat, bunul fiind afectat integral de constructia Salii Sporturilor – imobil aflat în domeniul public al statului conform H.G. nr. 1705/29.11.2006. Aceste dezlegari ale instantei de fond nu au facut obiectul criticilor partilor în apel, situatie în care se impun cu autoritate de lucru judecat fara a mai putea fi repuse în discutie cu ocazia solutionarii apelurilor de fata, dreptul reclamantilor la despagubiri banesti pentru terenul preluat prin Decretul nr. 83/1949 fiind recunoscut în mod definitiv.
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, notiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Conventia europeana a drepturilor omului poate desemna atât „bunuri actuale”, cât si valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situatii bine definite, creante al caror titular demonstreaza ca au un temei suficient în legislatia nationala si în temeiul carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o „speranta legitima”, de a redobândi efectiv dreptul de proprietate (Cauza Viasu c. România, hotarârea din 9 decembrie 2008).
Curtea Europeana a mai afirmat ca, atunci când un stat contractant, dupa ratificarea conventiei, inclusiv a Protocolului nr. 1, adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate în temeiul unui regim anterior, o asemenea legislatie poate fi considerata ca generând un nou drept de proprietate protejat prin articolul 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc conditiile de restituire. Acelasi principiu se poate aplica în ceea ce priveste dispozitivele de restituire sau de despagubire stabilite în temeiul unei legislatii adoptate înainte de ratificarea conventiei în cazul în care o asemenea legislatie ramâne în vigoare dupa ratificarea Protocolului nr. 1 [a se vedea, printre altele, Kopecký împotriva Slovaciei (GC), nr. 44912/98, pct. 35 si 48-52, CEDO 2004-IX, Broniowski împotriva Poloniei (GC), nr. 31443/96, pct. 125, CEDO 2004-V, cauza Viasu împotriva României, cererea nr. 7595/2001, hotarârea din 9.12.2008].
În speta recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantilor a fost confirmata în mod definitiv de catre o instanta judecatoreasca, fiind stabilita în mod clar în dreptul intern, dupa cum este, de asemenea, si obligatia de despagubire în cazul nerestituirii.
În aceste împrejurari, instanta considera ca reclamantii au o „creanta patrimoniala” certa, irevocabila si exigibila, care intra sub incidenta notiunii de „bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, iar nerestituirea imobilului pâna în prezent, în absenta oricarei despagubiri, constituie o ingerinta în dreptul reclamantilor la respectarea bunurilor lor.
Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, intimatii au reclamat o ingerinta în dreptul lor de proprietate si instanta de fond, constatând ca a avut loc o asemenea ingerinta prin absenta îndelungata si nejustificata într-un termen rezonabil a oricarei despagubiri, trebuia sa analizeze cererea subsidiara a reclamantilor din perspectiva dreptului afirmat, al respectarii proprietatii si în contradictoriu cu pârâtul Statul Român.
În acest context se impune a fi subliniata hotarârea Curtii Europene, în sensul ca, atunci când principiul de restituire a proprietatilor confiscate în mod abuziv a fost deja adoptat de catre un stat, incertitudinea cu privire la punerea în practica a acestui principiu, indiferent daca este legislativa, administrativa sau legata de practicile aplicate de autoritati, este în masura sa genereze, atunci când persista în timp si în absenta unei reactii coerente si rapide a statului, o neîndeplinire din partea acestuia din urma a obligatiei sale de a asigura beneficierea efectiva de dreptul de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (hot. Broniowschi împotriva Poloniei (GC) nr. 31443/96, CEDO 2004-v; Paduraru împotriva României, nr. 63252/2000, pct. 92 si 112, dec.2005).
Prima instanta a retinut în ceea ce priveste creanta reprezentând despagubirile la care sunt îndreptatiti reclamanti, ca executarea sa este reglementata de Legea 247/2005 modificata prin O.U.G. nr. 87/2007 si ca reclamantii trebuie sa astepte derularea acestei procedurii care nu prevede nici un termen pâna la care Comisia Centrala trebuie sa stabileasca si sa acorde titlul de despagubire, în baza caruia se atribuie prin conversiune actiuni la Fondul Proprietatea.
Or, în speta, niciuna din datele si respectiv probele prezentate de pârâtii, nu conduc la concluzia ca Fondul Proprietatea functioneaza în prezent, pentru ca instanta sa considere ca dreptul reclamantilor la despagubire a devenit un drept efectiv, Curtea Europeana stabilind constant ca, desi Legea nr. 10/2001 le ofera partilor interesate atât accesul la o procedura administrativa, cât si la o procedura contencioasa ulterioara, daca este cazul, acest acces ramâne teoretic si iluzoriu, nefiind în prezent în masura sa asigure, într-un termen rezonabil, plata unei despagubirii în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natura nu mai este posibila (cauza Ruxandra Ionescu c. României, hot. din 12 octombrie 2006; cauza Matache s.a. contra României, hot. din 19 octombrie 2006; cauza Faimblatt c. României, hot. din 23 ianuarie 2009; cauza Viasu c. României, hot. din 9 decembrie 2008).
Mai mult, Curtea Europeana a retinut în mod explicit ca „Numarul de cereri înaintate Curtii, de hotarâri care statueaza încalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 si în anumite cazuri a articolului 6 din Conventie, precum si miile de dosare de restituire trimise catre A.N.R.P. si care nu au fost tratate într-un termen rezonabil, demonstreaza ca mecanismul ales pentru restituirea bunurilor confiscate sau nationalizate de catre stat pe parcursul perioadei comuniste nu a fost pus în aplicare în mod compatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1.” (Cauza Viasu contra României).
Atunci când Curtea Europeana constata o încalcare, statul pârât are obligatia legala nu numai de a plati persoanei în cauza sumele alocate cu titlu de reparatie echitabila prevazuta art. 41, ci, de asemenea de a alege sub supravegherea Comitetului de Ministri, masurile generale si/sau, dupa caz individuale pe care sa le includa în ordinea sa juridica interna pentru a pune capat încalcarii constatate de Curte si pentru a anula, pe cât posibil, consecintele acestei încalcari.(hotarârea din 22 iunie, cauza Braniowski contra Poloniei).
Se retine ca, în conditiile în care statul „nu si-a îndeplinit obligatia pozitiva de a reactiona la timp si cu coerenta, în ceea ce priveste problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în virtutea decretelor de nationalizare”, iar mecanismul de acordare a despagubirilor prin intermediul Fondului Proprietatea nu se dovedeste ca în prezent functional, statul este raspunzator de îndemnizarea reclamantilor pentru prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii terenului proprietatea lor, în suprafata de 1044 mp (cauza Paduraru contra României, cauza Suciu Werle contra României, hot. din 13 decembrie 2007).
Prin urmare, chiar daca Legea nr. 10/2001 nu prevede în mod expres obligatia Statului Român, prin Ministerul Finantelor Publice, de a acorda despagubiri persoanelor îndreptatite, în conditiile în care nu s-au produs probatorii din care sa rezulte ca Fondul Proprietatea functioneaza în prezent de o maniera corespunzatoare pentru a asigura despagubirea reclamantilor într-un termen rezonabil si în mod efectiv si fata de jurisprudenta CEDO (obligatorie pentru instantele nationale), în sensul ca statul trebuie sa garanteze realizarea efectiva si rapida a dreptului la restituire, fie ca este vorba de o restituire în natura, fie ca este vorba de acordarea de despagubiri, conformându-se principiului preeminentei dreptului si legalitatii protectiei drepturilor patrimoniale enuntate în art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, tinându-se cont si de principiile afirmate de catre jurisprudenta Curtii în materia acordarii de despagubiri, instanta de apel constata ca Statul Român are calitate procesual pasiva în cererea subsidiara promovata de reclamanti, prin care se solicita plata echivalentului banesc al terenului care nu poate fi restituit în natura si pentru care, desi s-a statuat dreptul reclamantilor la despagubiri, acestia nu au primit efectiv masuri reparatorii stabilite conform Legii nr. 10/2001. În acelasi sens s-a pronuntat si I.C.C.J. într-o decizie de speta recenta (Decizia nr. 8066/12 decembrie 2008).
Fata de considerentele expuse în baza art. 297 alin. (1) din Codul de procedura civila, urmeaza a fi admise apelurile declarate împotriva sentintei civile nr. 448/03.04.2009 a Tribunalului Constanta.
Desfiinteaza în parte sentinta apelata si trimite cauza Tribunalului Constanta pentru solutionarea cererii subsidiare în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice.
Cu ocazia rejudecarii cererii instanta de fond va analiza si celelalte apararii invocate de parti si care vizeaza fondul litigiului.
