Preluarea în proprietatea statului a imobilului în litigiu nu a fost facuta cu titlu valabil ci se încadreaza în ipoteza descrisa de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001 deoarece, chiar daca autoritatea de stat a emis decizia administrativa nr. 440/1989 si a stabilit o suma de 35.102 lei cu titlu de pret, statul a preluat bunul fara titlu valabil, încalcând regimul constitutional al ocrotirii proprietatii prin obligatia pe care a impus-o proprietarului de a-i înstraina apartamentul.
„Persoana îndreptatita la restituire”, care are calitate procesual activa si „unitatea detinatoare”, care are calitate procesual pasiva, figureaza ca atare în ambele faze ale procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001 si nu pot fi înlocuite de o alta persoana astfel ca, în cazul în care bunul apartine patrimoniului unei unitati administrativ-teritoriale, obligatia de solutionare a notificarii prin care se solicita restituirea lui în natura sau prin echivalent nu poate fi opusa decât „detinatorului”, respectiv comunei, orasului sau municipiului, ca persoane juridice de drept public, reprezentate în justitie prin Primar.
„Persoana îndreptatita la restituire”, care are calitate procesual activa si „unitatea detinatoare”, care are calitate procesual pasiva, figureaza ca atare în ambele faze ale procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001 si nu pot fi înlocuite de o alta persoana astfel ca, în cazul în care bunul apartine patrimoniului unei unitati administrativ-teritoriale, obligatia de solutionare a notificarii prin care se solicita restituirea lui în natura sau prin echivalent nu poate fi opusa decât „detinatorului”, respectiv comunei, orasului sau municipiului, ca persoane juridice de drept public, reprezentate în justitie prin Primar.
Ca atare, este gresita concluzia instantei de fond, în sensul ca în litigiul fundamentat pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 calitatea procesual pasiva apartine si Consiliului Local Constanta alaturi de Municipiul Constanta si Primarul Municipiului Constanta.
Ca atare, este gresita concluzia instantei de fond, în sensul ca în litigiul fundamentat pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 calitatea procesual pasiva apartine si Consiliului Local Constanta alaturi de Municipiul Constanta si Primarul Municipiului Constanta.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 9863/118/2007 reclamantii S.N. si S.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtii Primarul Municipiului Constanta, Municipiul Constanta, Consiliul Local Constanta si Statul Român prin Ministerul Finantelor sa se constate dreptul lor de proprietate asupra imobilului – apartament – situat în Constanta, Aleea H. nr. 3, si sa fie obligati pârâtii sa le restituie în natura acest imobil, iar în ipoteza în care restituirea bunului nu mai este posibila, sa se dispuna acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, constând în despagubiri acordate conform Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii reclamantii au sustinut ca imobilul în litigiu a fost proprietatea lor, conform contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 10684/1986, iar prin deciziile administrative nr. 48/1989 si nr. 440/1989, emise în baza Decretului nr. 223/1974, bunul a fost preluat de catre stat.
Dupa aparitia Legii nr. 10/2001 reclamantii au adresat unitatii detinatoare – Municipiul Constanta – o notificare, conform art. 24 din lege, dar pâna la data promovarii prezentei cereri, pârâtii nu au raspuns solicitarii reclamantilor.
La termenul de judecata din 3 decembrie 2007 reclamantii si-au precizat actiunea, în sensul ca solicita instantei sa constate calitatea lor de persoane îndreptatite sa beneficieze de masurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 si sa oblige pârâtii sa le restituie în natura bunul iar, în ipoteza în care restituirea în natura nu este posibila, sa se dispuna acordarea de despagubiri.
Prin sentinta civila nr. 32 din 21 ianuarie 2008 Tribunalul Constanta a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Român si a respins actiunea reclamantilor în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fara calitate procesuala.
S-a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtilor Primarul Municipiului Constanta, Municipiul Constanta si a Consiliului Local Constanta.
S-a admis actiunea precizata de reclamanti si s-a constatat ca reclamantii sunt persoane îndreptatite la masuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul situat în Constanta, Aleea H. nr. 3.
Au fost obligati pârâtii sa acorde reclamantilor, în compensare, bunuri sau servicii, ori sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situatia în care masura compensarii nu este posibila sau nu este acceptata de reclamanti.
A fost obligata reclamanta S.L: sa restituie pârâtilor suma de 35.102 lei reactualizata conform dispozitiilor O.U.G. nr. 184/2002.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca imobilul în litigiu, fosta proprietate a reclamantilor, a fost preluat de stat abuziv, conform Decretului nr. 223/1974, prin deciziile nr. 440 din 20 septembrie 1989 si nr. 48 din 7 februarie 1989 emise de Consiliul Popular al Judetului Constanta. Cota de 1/2 din imobil, proprietatea reclamantului S.N., a fost preluata fara despagubire, iar cota de 1/2 proprietatea reclamantei S.L. a fost preluata contra cost.
Întrucât restituirea în natura a bunului nu mai este posibila, apartamentul fiind înstrainat unor terti în baza Legii nr. 10/2001, instanta a retinut ca reclamantii sunt îndreptatiti la despagubiri în conditiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat apel Primarul Municipiului Constanta, Consiliul Local Constanta si Municipiul Constanta, care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:
1. Contradictia existenta în cadrul dispozitivului, în sensul ca instanta, dupa ce admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Român, respingând actiunea în contradictoriu cu Statul ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate, ulterior, admite actiunea si în contradictoriu cu acest pârât.
2. În mod gresit instanta a solutionat exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtilor Municipiul Constanta, Consiliul Local Constanta si a Primarului Constanta în raport cu capatul de cerere ce viza restituirea în natura a bunului. Imobilul în litigiu a fost preluat de catre stat si, în conditiile în care nu mai poate fi restituit în natura, reclamantii sunt îndreptatiti sa primeasca despagubiri de la stat, reprezentat de Comisia Centrala a Despagubirilor.
3. În mod gresit pârâtii au fost obligati sa acorde reclamantilor în compensare bunuri sau servicii, în conditiile în care nici în notificare si nici în actiunea precizata reclamantii nu au facut o asemenea cerere, iar compensarea cu alte bunuri nu este posibila.
4. În mod gresit instanta a dispus acordarea de despagubiri pentru întregul imobil. Dreptul la despagubiri îl are numai reclamantul S.N., întrucât cota sa de 1/2 din imobil a fost preluata fara plata de catre stat, în timp ce reclamanta S.L. a primit despagubiri pentru cealalta cota de 1/2.
Hotarârea este nelegala si sub aspectul modalitatii în care a fost obligata reclamanta sa plateasca suma actualizata pârâtilor în conditiile în care bunul nu s-a restituit în natura.
Prin întâmpinare intimatii reclamanti au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport cu criticile formulate se constata urmatoarele:
1. Prin sentinta civila nr. 32 din 21 ianuarie 2008 Tribunalul Constanta, admitând exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finantelor în actiunea formulata de reclamanti în temeiul Legii nr. 10/2001, a respins actiunea ca fiind promovata împotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva.
Prima instanta a retinut în mod judicios ca în procedura contencioasa instituita de Legea nr. 10/2001 chemarea în judecata a Statului intervine numai în situatia prevazuta de art. 28 alin. 3, respectiv atunci când unitatea detinatoare nu a fost identificata, situatie inexistenta în cauza dedusa judecatii.
În considerentele hotarârii instanta a retinut ca în prezenta cauza se justifica numai calitatea procesual pasiva a pârâtilor Consiliul Local Constanta, Municipiul Constanta si a Primarului Municipiului Constanta, imobilul fosta proprietate a reclamantilor fiind înstrainat de unitatea specializata în administrarea fondului locativ al Municipiului Constanta unor terti conform Legii nr. 112/1995.
Din analiza considerentelor hotarârii cât si a minutei redactate dupa deliberare nu rezulta nicio contradictie între masurile dispuse de instanta, mentionarea numelui Statului în dispozitivul sentintei civile nr. 32 din 21 ianuarie 2008 pronuntate de Tribunalul Constanta, alaturi de Municipiul Constanta, Consiliul Local Constanta si Primarul Municipiului Constanta fiind o simpla eroare materiala.
2. Critica apelatilor ce vizeaza lipsa calitatii procesual pasive a Consiliului Local Constanta, a Municipiului Constanta si a Primarului Municipiului Constanta este fondata numai în parte, cu privire la Consiliul Local Constanta.
Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit doua etape ale procedurii de restituire, una necontencioasa si alta contencioasa, iar în art. 22 a stabilit partile între care se desfasoara aceste proceduri si anume „persoana îndreptatira la restituire” si „persoana juridica detinatoare a imobilului”. Articolul 21 din lege stabileste categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietatii catre persoanele îndreptatite, prin dispozitia motivata a organelor de conducere si prevede în alin. 4 ca au calitatea de unitati detinatoare si unitatile administrativ-teritoriale, în cazul carora restituirea se face prin dispozitia motivata a primarilor ori, dupa caz, a presedintelui consiliului judetean.
Aceasta interpretare se impune întrucât persoana juridica de drept public are, potrivit legii, personalitate juridica, capacitate de folosinta si un patrimoniu în care se pot gasi bunuri care cad sub incidenta acestui act normativ, iar din interpretarea legii speciale rezulta cu evidenta ca în întreaga procedura de restituire primarul nu figureaza în nume propriu ci reprezinta unitatea administrativ-teritoriala.
În exercitarea atributiilor care îi revin ca reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercita si atributia stabilita prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul ca emite o dispozitie motivata, intentia legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se solutioneaza notificarile, iar nu aceea de a stabili o „obligatie în nume propriu”.
De altfel, art. 21.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250 din 3 aprilie 2007, prevede ca în ipoteza în care entitatea obligata la restituire este unitatea administrativ-teritoriala, organul abilitat în mod expres de lege (alin. 4 al art. 21) este primarul ori, dupa caz, presedintele consiliului judetean. Fata de aceasta prevedere expresa se retine ca responsabilitatea aplicarii Legii nr. 10/2001 apartine în totalitate primarului ori presedintelui consiliului judetean, nefiind necesara o aprobare prealabila sau ulterioara a Consiliului local.
În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Român, aceasta a fost judicios solutionata de prima instanta, motivat de faptul ca în procedura contencioasa a Legii nr. 10/2001 chemarea în judecata a Statului intervine numai atunci când unitatea detinatoare nu a fost identificata iar nu si atunci când bunul a fost înstrainat conform Legii nr. 112/1995 de unitatea specializata în vânzarea fondului locativ al unitatii administrativ-teritoriale, catre un tert. În aceasta ipoteza devin incidente dispozitiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, Municipiul Constanta si Primarul Municipiului Constanta fiind obligati sa propuna reclamantilor acordarea de despagubiri pentru imobilul preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974.
3. Critica apelantilor pârâti ce vizeaza modalitatea de reparare a prejudiciului reclamantilor, prin acordarea în compensare a unor bunuri sau servicii în mod generic, neindividualizate, este fondata.
Instanta de fond a retinut corect situatia de fapt, respectiv împrejurarea ca imobilul ce a facut obiectul notificarii reclamantilor nu poate fi restituit în natura, fiind înstrainat în mod legal, conform art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001.
Articolul 26 din Legea nr. 10/2001, republicata, prevede ca în ipoteza în care restituirea în natura nu este posibila, entitatea investita cu solutionarea notificarii este obligata sa acorde persoanelor îndreptatite în compensare alte bunuri sau servicii, ori sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situatiile în care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana îndreptatita.
Dar masura compensarii cu alte bunuri sau servicii ramâne la latitudinea detinatorului imobilului sau, dupa caz, a entitatii investite cu solutionarea notificarii, singura care poate aprecia daca, din punctul sau de vedere, masura este sau nu posibila.
Prin urmare, în cazul compensarii cu alte bunuri sau servicii, entitatea investita cu solutionarea notificarii are plenitudine de competenta în stabilirea masurii reparatorii, în timp ce în privinta despagubirilor formuleaza numai o propunere de acordare a acestora. Chiar daca din cuprinsul art. 26 alin. 1 al legii reparatorii rezulta ca, în cazul imposibilitatii restituirii în natura, regula este acordarea masurilor compensatorii si numai în subsidiar, daca aceasta masura nu este posibila ori nu este acceptata de cel îndreptatit, se vor face propuneri de acordare de despagubiri, apreciem ca dispozitiile amintite trebuie coroborate cu prevederile art. 1 alin. 5 din lege, în forma modificata prin O.U.G. nr. 209/2005. În acest sens, instanta sesizata de cel nemultumit nu va putea acorda ca masura compensatorie alte bunuri decât cele cuprinse în tabelul bunurilor disponibile care se pot acorda în compensare.
Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atributie care revine Consiliului Local, în temeiul art. 38 lit. h din Legea nr. 215/2001, singura autoritate care este îndrituita sa analizeze daca un bun proprietate a unitatii administrativ-teritoriale trebuie sa fie mentinut sau nu în proprietatea sa, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unitatii administrativ-teritoriale. În aceste conditii, instanta de judecata, în cadrul contestatiei celui nemultumit de modul de solutionare a notificarii sale, nu poate dispune de un alt bun decât cel înscris în lista bunurilor disponibile, peste vointa titularului dreptului.
În speta, se retine ca unitatea detinatoare a imobilului notificat si care nu poate fi restituit în natura nu a facut nicio oferta de compensare cu alte bunuri sau servicii reclamantilor si nici reclamantii nu au facut dovada ca pârâta a refuzat, nemotivat, sa le dea în compensare un anumit bun care era înscris în lista bunurilor disponibile.
În conditiile în care nu s-a facut dovada existentei unor bunuri sau servicii care pot fi oferite în compensare si acceptate de reclamanti, nu se poate retine în sarcina pârâtilor o obligatie generica de acordare în viitor a unor bunuri sau servicii.
Instanta de fond s-a rezumat practic la preluarea dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 în dispozitivul hotarârii, fara a determina în concret bunurile sau serviciile ce trebuie oferite în compensare reclamantilor în raport cu valoarea imobilului ce nu mai poate fi restituit în natura si având în vedere despagubirile deja încasate pentru o cota de 1/2 din imobil.
4. Critica ce vizeaza legalitatea titlului statului pentru cota de 1/2 din imobil, proprietatea reclamantei S.L., se retine a fi nefondata.
Asa cum rezulta din cuprinsul Legii nr. 10/2001 si cum au stabilit în mod constant jurisprudenta si doctrina, calificarea preluarii unui imobil ca fiind „abuziva”, în sensul existentei sau nu a unui „titlu valabil”, este atributul exclusiv al instantelor de judecata învestite sa solutioneze actiuni intentate în baza Legii nr. 10/2001.
Desi legea speciala nu defineste notiunea de „preluare abuziva”, în art. 2 alin. 1 enumara situatiile juridice care constituie preluari cu acest caracter, astfel ca instanta de fond, fiind învestita cu solutionarea contestatiei prin care se invoca tocmai inexistenta unui titlu valabil de preluare a apartamentului ce le-a apartinut în proprietate reclamantilor, trebuia sa aprecieze daca situatia acestora se încadra într-unul dintre cazurile prevazute de text.
Ca urmare, în mod corect a apreciat tribunalul asupra conformitatii Decretului nr. 223/1974 cu regimul constitutional din acea vreme si cu tratatele internationale la care România era parte, ca si asupra nevalabilitatii acestui pretins titlu al statului, deoarece actul normativ mentionat contravenea Constitutiei din 1965 – potrivit careia dreptul de proprietate personala era ocrotit de lege, iar terenurile si constructiile puteau fi expropriate numai pentru lucrari de interes obstesc si cu plata unei juste despagubiri – Codului civil – care prevedea ca nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru o cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire – precum si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.
Dispozitia invocata de apelanti drept temei pentru respingerea pretentiilor reclamantei S.L. ignora împrejurarea ca, în situatia parasirii definitive a tarii, reclamanta, ca de altfel toti cei aflati în situatii similare, era obligata sa procedeze la înstrainarea constructiei catre stat, în schimbul unei sume, pe care tot acesta o stabilirea si care, din acest motiv, nu putea sa reprezinte valoarea reala a bunului, mai exact despagubirea rezonabila la care se face referire în text.
Este pur teoretic argumentul cuprins în anterioarele norme metodologice, referitor la vocatia proprietarului de a fi îndestulat rezonabil daca înstraina imobilul înainte de formalizarea intentiei de a parasi tara pentru ca, practic, o astfel de operatiune era imposibila, în conditiile în care art. 5 din Decretul nr. 223/1974 prevedea expres ca actele juridice încheiate în scopul eludarii acestui act normativ erau nule de drept, ceea ce constituia o încalcare a principiului libertatii contractuale.
Rezulta ca preluarea în proprietatea statului a imobilului în litigiu nu a fost facuta cu titlu valabil ci se încadreaza în ipoteza descrisa de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001 deoarece, chiar daca autoritatea de stat a emis decizia administrativa nr. 440/1989 si a stabilit o suma de 35.102 lei cu titlu de pret, statul a preluat bunul fara titlu valabil, încalcând regimul constitutional al ocrotirii proprietatii prin obligatia pe care a impus-o proprietarului de a-i înstraina apartamentul.
În acelasi sens dispun si actualele Norme Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care, în art. 1.4. lit. B prevad ca preluarea dispusa în temeiul Decretului nr. 223/1974 este abuziva atât în cazul trecerii imobilului fara plata în proprietatea statului, cât si în cazul în care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a înstrainat în mod obligatoriu locuinta catre stat.
Prima instanta a retinut în mod eronat ca, în cauza, sunt aplicabile dispozitiile art. 12 din Legea nr. 10/2001 conform carora restituirea în natura a imobilului preluat abuziv este conditionata de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despagubirii primite, actualizata cu coeficientul de actualizare stabilit.
Aceste dispozitii vizeaza exclusiv situatia restituirii în natura a locuintei, ori, în cauza, în mod corect s-a statuat ca bunul nu poate fi restituit în natura, reclamantii fiind îndreptatiti la masuri reparatorii constând în despagubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Conform dispozitiilor art. 11 alin. 7 din Legea nr. 10/2001, în ipoteza în care persoana deposedata abuziv de bun a primit despagubiri, iar bunul sau nu este restituibil în natura, aceasta este îndreptatita la masuri reparatorii în echivalent, care se stabilesc prin scaderea valorii actualizate a despagubirilor primite pentru imobil, din valoarea de piata a bunului de la data notificarii, stabilita conform standardelor internationale de evaluare.
În acelasi sens, dispozitiile art. 1 lit. B alin. 2 teza a II-a din H.G. nr. 250/2007 prevad ca în situatia în care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a înstrainat în mod obligatoriu locuinta sa catre stat iar bunul nu mai poate fi restituit în natura se vor acorda persoanei îndreptatite celelalte masuri reparatorii prevazute de lege pentru diferenta dintre suma primita, actualizata cu coeficientul de actualizare prevazut la art. I alin. 1 al Titlului II din O.G. nr. 184/2002 si valoarea de piata a locuintei, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare.
În consecinta, în conditiile în care imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natura reclamantilor S.N. si S.L., se constata ca acestia sunt îndreptatiti la despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuantumul acestor despagubiri reprezentând diferenta dintre suma încasata cu titlu de despagubire conform deciziei nr. 440/1989 emisa de fostul Consiliul Popular Constanta în baza Decretului nr. 223/1974, actualizata cu coeficientul de actualizare legal si valoarea de piata a locuintei, stabilita conform standardelor internationale de evaluare.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedura civila se admite apelul pârâtilor si se schimba în parte hotarârea apelata în sensul celor mai sus mentionate.
