Litigiu de muncă. Despăgubiri solicitate de magistraţi egale cu cuantumul sporului de vechime. Prescripţia dreptului la acţiune.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune se prescrie dacă nu este exercitat în termenul legal de 3 ani, prevăzut de art. 3 al aceluiaşi decret, termen care începe să curgă la data naşterii dreptului la acţiune .
Întrucât sporul de vechime solicitat de reclamanţi trebuia să fie acordat odată cu indemnizaţia lunară, iar acţiunea a fost introdusă la data de 12 aprilie 2007, dreptul material la acţiune era prescris pentru drepturile solicitate , aferente perioadei anterioare lunii aprilie 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 942 din 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Mureş a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş precum şi excepţia prescripţiei dreptului material al acţiunii şi, pe cale de consecinţă a fost admisă acţiunea civilă având ca obiect un conflict de drepturi formulată de reclamanţii în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Mureş, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au fost obligaţi, în solidar, pârâţii la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu cuantumul sporului de vechime cuvenit fiecărui reclamant pentru perioada 01.01.2001 – 12.03.2007, despăgubiri ce vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei până la data executării efective a hotărârii, a obligat pârâta Curtea de Apel Târgu Mureş să facă menţiunile corespunzătoare drepturilor de natură salarială şi a obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare drepturilor de natură salarială.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recurs Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor (fostul Minister al Finanţelor Publice) prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş.
Ministerul Justiţiei a invocat ca temei al recursului dispoziţiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale sub două aspecte.
În primul rând, hotărârea atacată este nelegală pentru că, instanţa de fond a admis acţiunea şi a dispus acordarea de despăgubiri pentru drepturi ce s-au născut începând cu data de 01.01.2001, deşi dreptul material la acţiune era prescris la momentul depunerii acţiunii pentru perioada anterioară lunii aprilie 2004. În susţinerea acestor argumente, recurentul a invocat dispoziţiile art. 1, 3 şi 7 din Decretul nr.167/1958, precum şi dispoziţiile art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
În al doilea rând, odată cu adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000 magistraţii nu mai puteau beneficia de sporul de vechime în absenţa unui text de lege care să le confere acest drept iar, în ceea ce priveşte întemeierea acţiunii reclamanţilor pe ideea existenţei unei discriminări, recurenta a amintit că potrivit art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000 exercitarea drepturilor enunţate în acest articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile ori, în conformitate cu practica Curţii Constituţionale (Decizia nr. 239 şi 362) instituirea unor reglementări juridice diferite în privinţa drepturilor şi obligaţiilor unor categorii de cetăţeni care se află în situaţii diferite nu este discriminatorie.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş în nume propriu şi în calitate de reprezentantă a Ministerului Economiei şi Finanţelor a solicitat modificarea sentinţei atacate şi, în consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată a celor doi pârâţi, ca inadmisibilă.
În esenţă, pârâţii recurenţi critică hotărârea dată de Tribunalul Mureş susţinând că între ei şi reclamanţi nu există raporturi juridice de muncă şi, deci nu poate exista o obligaţie a pârâţilor recurenţi de plata a unor drepturi salariale. De asemenea, nu s-a făcut dovada vreunei culpe a pârâţilor recurenţi cu privire la neacordarea de către ordonatorul principal de credite, în speţă Ministerul Justiţiei, a drepturilor băneşti pe care le pretind reclamanţii.
În fine, pârâţii recurenţi au susţinut că legile bugetare anuale nu pot constitui izvor al solidarităţii dintre pârâţi, cu atât mai puţin Ministerul Economiei şi Finanţelor nu este un garant legal, aşa cum în mod eronat reţine instanţa de fond.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine că recursul Ministerului Justiţiei este întemeiat având în vedere următoarele considerente:
I. Reclamanţii au solicitat acordarea sporului de vechime începând cu data de 01.01.2001 şi până la zi, apoi şi pentru viitor. Prima instanţă a admis cererea reclamanţilor stabilind în sarcina pârâţilor obligaţia de a plăţi aceste sume de bani începând cu data de 01.01.2001 şi până la data de 12.03.2007, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 45/2007, prin care s-a acordat din nou acest spor.
În mod corect pârâtul recurent Ministerul Justiţiei a susţinut că pentru drepturile salariale anterioare lunii aprilie 2004, mai precis, 19 aprilie 2004, a intervenit prescripţia extinctivă.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acţiune se prescrie dacă nu este exercitat în termenul legal de 3 ani, prevăzut de art. 3 al aceluiaşi decret.
Acest termen începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, iar acest drept s-a născut atunci când drepturile salariale pretinse nu au mai fost acordate. Cum sporul de vechime trebuia să fie acordat odată cu indemnizaţia lunară, în conformitate cu art. 12 din acelaşi decret, termenul prescripţiei extinctive s-a împlinit pentru drepturile salariale solicitate pentru perioada anterioară datei de 19 aprilie 2004.
II. Asupra fondului cauzei, Curtea a constatat că acţiunea reclamanţilor este întemeiată, argumentele juridice ale instanţei de fond fiind corecte.
În plus, faţă de aceste argumente, Curtea a constatat că la data de 07.05.2007 în dosarul nr. 4/2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în decizia nr. XXXVI, dată în interesul legii şi obligatorie pentru instanţele de judecată pentru interpretarea dispoziţiilor legale conform art. 329 Cod procedură civilă, s-a stabilit că dispoziţiile art. 33 alin.1 din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. 1 pct.32 din O.G. nr.83/2000, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 şi art. 6 alin.1 din O.U.G. nr. 160/2000, se interpretează în sensul că, magistraţii beneficiază şi de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
III. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi Ministerul Economiei şi Finanţelor susţin că, obligarea lor la plata acestor drepturi salariale este inadmisibilă.
Cu toate acestea, Curtea a constatat că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ministerul Economiei şi Finanţelor coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar şi anume pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual.
Este adevărat că, potrivit O.G. nr. 22/2002 executarea obligaţilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează de ordonatorii principali de credite bugetare, însă, aceste sume trebuie aprobate prin bugete, ori cu privire la această activitate, Ministerul Economiei şi Finanţelor are în mod clar atribuţii.
Trebuie precizat faptul că, instanţa de fond a stabilit în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor obligaţia de a asigura fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale.
Potrivit art. 6 alin.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se instituie dreptul la un proces echitabil, care presupune printre altele, ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea nr. 5/2005 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cauza Sandor împotriva României) ori, chemarea în judecată a celor doi pârâţi recurenţi Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş au drept scop asigurarea punerii în executare a drepturilor recunoscute reclamanţilor în cel mai scurt timp.
Faţă de cele reţinute, Curtea a admis recursul formulat de Ministerul Justiţiei conform art. 312 Cod procedură civilă, a modificat hotărârea atacată în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru drepturile salariale solicitate, anterioare datei de 12 aprilie 2004 şi, pe cale de consecinţă va admite în parte acţiunea reclamanţilor obligând pârâţii, în solidar, la plata drepturilor salariale pentru perioada 12.04.2004 – 12.03.2007, reprezentând echivalentul sporului de vechime.
Pe de altă parte, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a respins recursul formulat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, în numele Ministerului Economiei şi Finanţelor.
