Plângere la Legea nr. 18/1991. – Imposibilitatea reconstituirii în natura a dreptului de proprietate. Acordare de despagubiri în baza art. 3, alin. 3 din Legea nr. 1/2000


4.Domeniu asociat – Plângere la Legea nr. 18/1991.

– Imposibilitatea reconstituirii în natura a dreptului de proprietate. Acordare de despagubiri în baza art. 3, alin. 3 din Legea nr. 1/2000

In conformitate cu dispozitiile art. 3 alin. 3 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997:” În situatia în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, în conditiile alin. (2), se vor acorda despagubiri pentru diferenta de teren neretrocdat”.

Sectia civila. Decizia civila nr.74/RC din 22.01.2007.

Deliberând asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 1169 din 30.05.2006 Judecatoria Roman a admis în parte plângerea formulata de petentul Martinas Antoniu în contradictoriu cu intimatele Comisia judeteana Neamt si Comisia comunala Sabaoani pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor împotriva Hotarârii nr. 4532/27.01.2006, emisa de prima intimata, prin care i s-a respins cererea de restituire a suprafetei de 35,99 ha teren.

În consecinta, a fost anulata în parte atât aceasta hotarâre cât si Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 si s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului pentru suprafetele de 2,5 si respectiv 5 ha teren cu mentiunea ca restituirea se va face în natura.

În temeiul art. 274 C. pr. civ. s-a dispus si obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca, asa cum reiese din Adresa nr. 934/03.03.2006 a intimatei Comisia comunala Sabaoani, defunctul Martinas Mihai, tatal petentului, nu figureaza înscris în registrul agricol ca proprietar de terenuri, însa într-un tabel cu „chiaburii” din localitate figureaza ca fiind proprietarul suprafetei totale de 12,5 ha, motiv pentru care petentului i s-a restituit suprafata de 10 ha teren, conform Titlului de proprietate nr. 57/219/1994, iar pentru diferenta de 2,5 ha s-a dispus acordarea de despagubiri prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001.

În ce priveste diferenta dintre suprafata de 35,99 ha solicitata si cea de 12,5 ha aprobata, s-a retinut ca aceasta apare înscrisa în rolurile agricole din 1956 – 1963 ale mai multor persoane care au cumparat teren de la autorul petentului.

A mai retinut si ca defuncta Martinas Maria, bunica petentului, figureaza înscrisa în rolul agricol din anii 1948 – 1950 cu suprafata de 5 ha teren, pentru ca în perioada 1951 – 1968 sa figureze înscrisa cu suprafata de 3,05 ha teren, iar prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 s-a dispus ca petentului sa i se reconstituie dreptul de proprietate dupa aceasta autoare în modalitatea acordarii de despagubiri pentru suprafata de 5 ha.

La fundamentarea solutiei sale prima instanta a considerat ca fiind dovedit ca cei doi autori ai petentului au fost proprietarii suprafetelor de 2,5 ha si respectiv de 5 ha, fapt ce face admisibila în parte plângerea cu privire la aceste suprafete, retinând totodata nelegalitatea Hotarârii Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 prin care s-a dispus acordarea de despagubiri, deoarece reconstituirea dreptului de proprietate se face cu precadere prin restituirea imobilelor în natura.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs în termen legal, prin cereri separate, intimatele Comisia judeteana Neamt si Comisia comunala Sabaoani, care au invocat în esenta aceleasi critici, respectiv faptul ca:

-hotarârea instantei de fond nu cuprinde motivele de fapt si de drept pe care se sprijina solutia retrocedarii în natura a suprafetei de 7,5 ha teren;

-aceasta solutie este lipsita de temei legal deoarece la prima instanta s-a facut dovada ca balanta de terenuri la nivelul comunei este deficitara cu 37 ha, iar pe terenul solicitat au fost eliberate titluri de proprietate în favoarea altor cetateni, cu respectarea legilor fondului funciar, precum si datorita faptului ca prin sentinta a fost anulata partial si Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001, care nu a fost atacata în termen de petent. De asemenea, prima instanta a ignorat faptul ca din sentinta penala nr. 9/02.02.1962 autorul Martinas Mihai a fost condamnat la închisoare pentru savârsirea infractiunii de uneltire contra ordinii sociale, luându-se totodata masura confiscarii averii – care la data condamnarii consta numai dintr-o casa – si a dispus totodata reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului si dupa autoarea Martinas Maria, desi anterior acesta nu a formulat o cerere în acest sens;

-instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece petentul a solicitat doar anularea partiala a Hotarârii Comisiei judetene Neamt nr. 4532/27.01.2006, nu si a Hotarârii nr. 1812/2001.

-în mod gresit au fost obligate la plata cheltuielilor de judecata din moment ce ele nu sunt persoane juridice si nici nu au avut vreo culpa procesuala.

În drept recurentele au invocat prevederile art. 304 pct. 6,7,8,9 si ale art. 3041 C. pr. civ.

Cererile de recurs sunt scutite de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.

Petentul Martinas Antoniu a depus concluzii scrise (f. 43 – 49) si un memoriu (f. 54 – 56) în care a solicitat respingerea recursurilor deoarece din probele administrate a reiesit ca autorii invocati au detinut suprafete mult mai mari de teren decât cele solicitate.

Analizând motivele invocate tribunalul apreciaza ca recursurile sunt întemeiate pentru urmatoarele considerente:

În ce priveste suprafata de teren pentru care petentul Martinas Antoniu este îndreptatit sa i se reconstituie dreptul de proprietate dupa autorii Martinas Mihai si Martinas Maria, tribunalul retine ca prin cererea formulata în baza Legii nr. 247/2005 acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata totala de 35,99 ha si ca prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 4532/27.01.2006 cererea a fost respinsa cu motivarea ca actul de proprietate depus este neconcludent. Prin sentinta civila recurata Judecatoria Roman a apreciat, în urma solutionarii plângerii petentului, ca acesta este îndreptatit a i se restitui în natura suprafata totala de 7,5 ha din care 2,5 dupa autorul Martinas Mihai si 5 ha dupa autoarea Martinas Maria.

Întrucât petentul nu a formulat recurs împotriva acestei sentinte iar potrivit art. 316 C. pr. civ. raportat la art. 296 C. pr. civ. situatia intimatelor nu se poate înrautati în propria cale de atac, tribunalul urmeaza sa verifice îndreptatirea petentului numai cu privire la suprafata de 7,5 ha teren  restituit prin sentinta recurata – care fusese deja recunoscuta de intimate prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001.

Tribunalul subscrie la aprecierea instantei de fond ca dovada terenurilor din proprietatea autorului Martinas Mihai reiese din tabelul cu „chiaburii” din comuna Sabaoani unde acesta figura cu suprafata totala de 12,5 ha. Din aceasta suprafata petentului i s-a restituit suprafata de 10 ha conform Titlului de proprietate nr. 57/219/1994, ramânând nerestituita diferenta de 2,5 ha pentru care prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 s-a dispus acordarea de despagubiri.

În ce priveste suprafata de teren ramasa dupa autoarea Martinas Maria, aceasta figura în rolul agricol din anii 1948 – 1950 cu suprafata de 5 ha teren iar în perioada 1951 – 1968 cu suprafata de 3,05 ha teren, pentru ca prin Hotarârea Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 – care, asa cum aratau însasi intimatele, a ramas definitiva ca urmare a necontestarii ei de catre petent – sa se dispuna ca petentul sa beneficieze de despagubiri reprezentând contravaloarea suprafetei de 5 ha.

Este de observat ca întrucât aceasta autoare a decedat înaintea lui Martinas Mihai, conform art. 651 C. civ. patrimoniul ei s-a transmis de drept acestui autor din momentul deschiderii succesiunii, confundându-se cu patrimoniul lui. În consecinta, nu era necesar ca petentul sa formuleze o cerere separata de reconstituire a dreptului de proprietate dupa bunica sa, ci este suficienta cererea formulata de acesta dupa tatal sau – în patrimoniul caruia au trecut, asa cum s-a aratat deja, terenurile ce s-au aflat în proprietatea bunicii lui.

Sub acest aspect, hotarârea primei instante de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea petentului pentru suprafata totala de 7,5 ha teren dupa autorii Martinas Mihai si Martinas Maria este corecta.

Aceasta hotarâre nu este însa întemeiata în ceea ce priveste solutia de anulare partiala a Hotarârii Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001. Faptul ca în concluziile orale aparatorul petentilor a solicitat anularea si a acestei hotarâri nu învesteste în mod legal instanta cu un nou capat de cerere daca modificarea actiunii nu a fost solicitata în conditiile art. 132 C. pr. civ. deoarece, dupa începerea dezbaterilor, nu se mai pot formula cereri.

În ce priveste modalitatea de reconstituire a acestui drept, tribunalul retine din dispozitiile art. 3 alin. 3 din Legea nr. 1/2000 ca în situatia în care reconstituirea dreptului de proprietate nu se poate face integral în natura, se vor acorda despagubiri pentru diferenta de teren neretrocedata. Întrucât intimata Comisia comunala Sabaoani a învederat primei instante ca balanta de terenuri la nivelul comunei este deficitara si ca restituirea terenului pe acelasi amplasament nu este posibila deoarece pe acesta au fost eliberate în mod legal titluri de proprietate altor cetateni, în mod gresit prima instanta a dispus ca retrocedarea terenului sa se faca în natura, situatie în care criticile formulate de intimate atât cu privire la aceasta solutie cât si cu privire la insuficienta ei motivare sunt întemeiate.

Referitor la obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecata, tribunalul retine ca potrivit art. 52 din Legea nr. 18/1991 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, comisia locala este autoritate publica cu activitate administrativa iar comisia judeteana este autoritate publica cu autoritate administrativ – jurisdictionala si ca acestea au, în limitele competentei lor si prin derogare de la dispozitiile Codului de procedura civila, calitate procesuala pasiva si, dupa caz, activa, si ca le sunt aplicabile prevederile art. 274 din acelasi cod referitoare la posibilitatea obligarii la plata cheltuielilor de judecata.

De asemenea, întrucât obligarea la plata acestor cheltuieli este o consecinta fireasca a pierderii procesului, ele pot fi cerute chiar si cu prilejul dezbaterilor asupra fondului deoarece prin solicitarea lor nu se realizeaza o surprindere a partii adverse cu o cerere noua si, în consecinta, prin solicitarea lor cererea initiala nu se considera a fi modificata pentru a atrage aplicabilitatea prevederilor art. 132 C. pr. civ. cu privire la comunicarea cererii modificate.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 si 3 si ale art. 304 pct. 6,7 si 9 C. pr. civ. va admite recursul intimatelor, va modifica în parte sentinta civila recurata în sensul înlaturarii din dispozitiv a mentiunii privind anularea în parte a Hotarârii Comisiei judetene Neamt nr. 1812/2001 si cea cu privire la retrocedarea în natura a terenurilor în suprafata de 2,5 si respectiv 5 ha, mentinând celelalte dispozitii ale sentintei civile recurate.