Prin acţiunea înregistrată la nr.3853/740 din 1 iunie 2009 pe rolul Judecătoriei A., reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean T. a chemat în judecată pe pârâtul Z. Ghe. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 432 lei cu titlu de creanţă (plată nedatorată), actualizată cu dobânda legală calculată de la data punerii în întârziere până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza cererii nr.405/24.10.2006 formulată de pârât, a acordat acestuia sprijin financiar sub formă de bonuri valorice în sumă de 432 lei, în vederea înfiinţării culturii de grâu pentru suprafaţa de 2,88 ha teren.
A mai arătat că la data verificării culturii pentru care s-a formulat cererea de sprijin , s-a încheiat procesul verbal de recepţie şi restituire nr.405/29.03.2007 prin care s-a constatat că pârâtul nu a înfiinţat cultura de grâu pentru suprafaţa de teren 2,88 ha, astfel că trebuie să restituie suma acordată.
Reclamanta a mai menţionat că deşi a depus diligenţe pentru recuperarea creanţei sale care este certă, lichidă şi exigibilă, pârâtul nu a înţeles să o restituie suma respectivă de bunăvoie.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.1092, 1105 Cod civil, Ordinul nr.687/2007 al M.A.D.R. şi Codul de procedură fiscală.
În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus înscrisuri (f.4-7).
Pârâtul deşi citat nu a depus întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 2482/02.12.2009 pronunţată de Judecătoria Alexandria s-a admis în parte acţiunea în sensul că pârâtul a fost obligat să restituie reclamantei suma de 432 lei cu titlu de sprijin financiar nejustificat şi s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind acordarea dobânzii legale prevăzută de art.124 Cod procedură fiscală şi plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că suma de 432 lei acordată pârâtului sub formă de bonuri valorice pentru achiziţionarea de îngrăşăminte şi motorină reprezintă sprijin financiar nejustificat, întrucât acesta nu a înfiinţat cultura de grâu pe suprafaţa menţionată în cererea de acordare a sprijinului financiar, motiv pentru care s-a dispus restituirea către reclamantă.
Capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei datorate a fost respins pe considerentul că dispoziţiile art.124 Cod procedură fiscală invocate de reclamantă, se referă la dobânzile aferente în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget către contribuabili şi nu invers.
A mai motivat că, deşi art.17 alin.2 din OUG nr.123/2006 prevede că sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin financiar se recuperează, cu aplicarea dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare, totuşi aceste dispoziţii nu se referă şi nu fac trimitere la dispoziţiile art.124 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea, s-a respins şi capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada efectuării vreunei cheltuieli în proces, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta solicitând modificarea hotărârii pentru nelegalitate şi netemeinicie în ce priveşte respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata dobânzilor legale.
A motivat că a solicitat instanţei de fond să oblige pe pârât şi la plata dobânzii legale prevăzute de art.17 din OUG nr. 123/2006 şi a invocat art.124 alin.2 din Codul de procedură fiscală, cât priveşte procentul de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
În dovedirea motivului de recurs a depus în xerocopii: Manualul de procedură privind recuperarea debitelor rezultate în urma acordării subvenţiilor de la bugetul de stat şi modelul de notificare de plată şi punere în întârziere (f.5 – 9).
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în raport de criticile formulate , tribunalul va admite recursul declarat pentru considerentele care vor succede.
Instanţa de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale , motivând în esenţă că dispoziţiile art.124 din Codul de procedură fiscală invocate de recurenta reclamantă se referă la dobânzile ce trebuie acordate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget către contribuabili, şi nu invers.
În raport de prevederile art.84 şi 129 alin.4 Cod procedură civilă, instanţa de fond trebuia să constate că temeiul de drept invocat de reclamantă, nu o leagă aceasta putând califica acţiunea în funcţie de scopul real urmărit de parte şi de conţinutul raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, în virtutea rolului activ, instanţa trebuia să solicite reclamantei să precizeze dacă temeiul de drept în ce priveşte capătul de cerere privind plata dobânzii legale aferente sumei a cărei restituire o solicită este art.124 din Codul de procedură fiscală sau nu.
În cererea de recurs recurenta reclamantă a precizat că temeiul de drept în ce priveşte capătul de cerere accesoriu este art.17 din OUG nr.123/2006, prevederile art.124 din Codul de procedură fiscală fiind invocate numai cât priveşte cuantumul dobânzii.
Într-adevăr, art.17 alin.2 din OUG nr.123/2006 prevede că sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
Art.3 din OUG nr.9/2000 stabileşte nivelul dobânzii legale în materie civilă.
Potrivit art.2 din OUG nr.9/2000, în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi, fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală
În raport de aceste prevederi intimatul pârât datorează reclamantei şi dobânda legală aferentă sumei de 432 lei cu începere de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.
În cauză, instanţa deşi a reţinut că dispoziţiile art.17 alin.2 din OUG nr.123/2006 reglementează acordarea dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare, nu a dat dovadă de rol activ în lămurirea temeiului juridic al cererii accesorii privind plata dobânzii , limitându-se să constate că aceste prevederi nu fac referire şi nici trimitere la dispoziţiile art.124 din Codul de procedură fiscală.
Aşa fiind, în mod eronat, instanţa a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea intimatului pârât la plata dobânzii aferente sumei a cărei restituire se solicită.
Faţă de considerentele ce preced, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat, modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii şi a capătului de cerere privind dobânda, intimatul pârât urmând a fi obligat la plata dobânzii legale aferente sumei de 432 lei, cu începere de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea sumei.Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
