Pretenţii, constatarea viciilor relevate


Pretenţii, constatarea viciilor relevate

Dosar nr. 2009/268/2007 – decizia civilă nr. 39/R din 27.01.2009

Constatarea viciilor relevate prin expertizele efectuate în cauză, trebuia să se efectueze în termenul de 6 luni prevăzut de art.5 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă, republicat.

Prin sentinţa civilă nr.597 din 02.07.2008, pronunţată de Judecătoria Odorheiu-Secuiesc, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul PL în contradictoriu cu pârâta SC A SRL, judeţul Harghita şi în consecinţă:

Pârâta a fost obligată să schimbe cantitatea de 74 buc. plăci Guttanit roşu împreună cu cantitatea de 1280 buc. cuie onduline roşii cumpărate de către reclamant de la societatea pârâtă conform facturii 787170/28.11.2001.

Pârâta a fost obligată să execute cu angajaţi proprii sau ai unei firme specializate în construcţii pe propria sa cheltuială, la casa de vacanţă al reclamantului lucrările de demontare a plăcilor şi a foliei de sub acestea instalate pe acoperiş, respectiv să refacă cu materialul schimbat şi nou acoperişul.

Pârâta a fost obligată să plătească pe seama reclamantului daune cominatorii de 10 lei/zi pentru fiecare zi de întârziere în executarea lucrărilor, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea acestora.

Pârâta a fost obligată să plătească pe seama reclamantului 355,90 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru şi onorar avocaţial.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 28.11.2001 după cum rezultă din factura fiscală nr.787179 la punctul de lucru al pârâtei din Odorheiu-Secuiesc, reclamantul a cumpărat un număr de 74 plăci „Guttanit” roşu împreună cu cantitatea de 1280 buc. cuie onduline roşii care au fost folosite la executarea acoperişului de la casa de vacanţă a reclamantului.

La data susmenţionată, împreună cu reclamantul a fost şi martorul SJ care de asemenea a cumpărat din aceste plăci.

Cu ocazia vânzării, angajatul societăţii pârâte a predat pe seama reclamantului cât şi a martorului SJ, o factura fiscală, arătând că acest act ţine loc de certificat de garanţie pentru marfa cumpărată, care este de cea mai bună calitate, garanţia asumată fiind de 15 ani.

Plăcile au fost montate de către specialişti în construcţie după cum rezultă din declaraţia martorului BF, care este patronul SC B SRL, firmă care are în obiectul de activitate realizarea de construcţii (f.198), lucrările fiind executate de către doi muncitori, cu respectarea instrucţiunilor.

După circa 1,5 ani de la instalare, plăcile au început să-şi schimbe culoarea, să se decojească şi să se dezlipească, după cum rezultă din pozele depuse la dosar.

Reclamantul s-a adresat societăţii pârâte, solicitând schimbarea plăcilor în baza obligaţiei de garanţie asumate.

Din declaraţia martorului MA, propus de pârâtă, rezultă că s-a prezentat la sediul pârâtei, pentru a formula reclamaţie.

În data de 9 noiembrie 2006, reprezentantul firmei vânzătoare – răspunzând la reclamaţie prin faxul trimis pe seama societăţii pârâte arată că, garanţia de 15 ani în cazul de faţă nu funcţionează încât, obiectul garanţiei îl constituie impermeabilitatea şi nu esteticul vopselei. Totodată se face precizarea că se ataşează certificatul de garanţie cu traducere în limba română, realizată de un traducător autorizat. Din cele de mai sus, contrar celor susţinute de pârâta rezultă că, la data cumpărării mărfii, reclamantului i s-a eliberat doar factura fiscală, certificatul de garanţie tradus în limba română fiind trimis doar în luna noiembrie 2006.

Reclamantul s-a adresat şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor care s-au deplasat la Şicasău şi după verificarea stării reclamate au constatat că reclamaţia reclamantului este întemeiată şi s-a întocmit procesul verbal nr.2/456 din 08.01.2007, reprezentantul societăţii pârâte asumându-şi răspunderea pentru schimbarea plăcilor.

Înainte de introducerea acţiunii, societatea pârâtă a fost convocată la conciliere directă, care deşi a preluat invitaţia la conciliere nu a dat curs convocării.

Instanţa la cererea părţilor a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate având următoarele obiective:

– să se stabilească dacă plăcile Guttanit roşu s-au decolorat din cauza infiltrării de apă;

– să se stabilească, dacă apa pătrunde sau nu prin plăcile respective;

– să se stabilească dacă instrucţiunile de montaj au fost sau nu respectate şi dacă montarea a fost efectuată de către o firmă specializată;

– să se stabilească dacă dezlipirea stratului colorat de pe plăci s-a produs în urma unor fenomene naturale deosebite, furtună, grindină;

– să se stabilească dacă a fost respectat proiectul la construirea acoperişului.

Din raportul de expertiză tehnică efectuat de către expert, rezultă că plăcile ondulate în cauză sunt impermeabile la apă, dar cu stratul de vopsea parţial dezlipit, care este consecinţa faptului că stratul de vopsea de deasupra plăcilor nu penetrează în profunzime suprafaţa plăcii (fără aderenţă suficientă).

Stratul de vopsea neavând aderenţă suficientă, pelicula de umiditate pe suprafaţa plăcilor prin procesul de îngheţ-dezgheţ a erodat-o, decojit parţial stratul de vopsea pe suprafaţa plăcilor în cauză.

Totodată din acest raport de expertiză rezultă şi faptul că, plăcile Guttanit cumpărate de reclamant în anul 2001, nu au fost agrementate tehnic, iar ghidul de montaj onduline în limba română nu substituie ghidul de montaj Guttanit în limba engleză, iar la vânzarea produselor de construcţii este obligatoriu prezentarea de certificat de garanţie şi ghid de montaj în limba română.

Pârâta a solicitat efectuarea unei contraexpertize de către un alt expert din altă localitate.

Din raportul de expertiză tehnică întocmit de al doilea expert rezultă că, plăcile ondulate de tip Guttanit roşu folosite la executarea acoperişului de la casa de vacanţă a reclamantului s-au decolorat datorită desprinderii stratului de vopsea pe anumite porţiuni, iar stratul de vopsea nu a fost aplicat corect la fabricaţie deoarece nu penetrează în materialul plăcilor, şi s-a constatat că se exfoliază uşor.

S-a reţinut că, această expertiză a fost întocmită având la bază cererile pentru agrementarea produsului respectiv caracteristicile şi instrucţiunile de montaj cu începere din anul 2003, deci pentru perioada ulterioară cumpărării bunurilor, din partea reclamantului.

Din cele de mai sus, din materialul probator rezultă cu certitudine că societăţii pârâte îi revine obligaţia de a răspunde pentru comercializarea bunurilor din litigiu, care cu începere din 30.08.2000 şi până cel puţin 20.11.2002, nu au fost agrementate.

Prin vânzarea plăcilor care nu aveau agrement tehnic la data când reclamantul le-a cumpărat, pârâta a încălcat dispoziţiile art.9 din O.G.21/1992 conform căruia, operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive.

În conformitate cu disp.O.G.21/1992, republicat reclamantul care se află în raport juridic cu vânzătorul (societatea pârâtă) are dreptul de a fi despăgubit pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor garantate total pe termen de 15 ani conform certificatului de garanţie în care se menţionează „Orice garanţii oferite de vânzător faţă de ultimul cumpărător conform acordului de vânzări cu vânzătorul referitoare la plăcile de bitum ondulat Guttanit, guttapral, gutta doit, rămân valabile.”

Pentru considerentele de mai sus, văzând şi disp.art.36, 46, 62 Cod comercial, 1294 şi urm., 969 şi urm., 973 şi 977 Cod civil a admis acţiunea reclamantului şi în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă să schimbe cantitatea de 74 buc. plăci Guttanit roşu împreună cu cantitatea de 1280 buc. cuie onduline roşii cumpărate de către reclamant de la societatea pârâtă conform facturii 787170/28.11.2001.

 Pârâta a fost obligată să execute cu angajaţi proprii sau ai unei firme specializate în construcţii pe propria sa cheltuială la casa de vacanţă al reclamantului lucrările de demontare a plăcilor şi a foliei de sub acestea instalate pe acoperiş, respectiv să refacă cu materialul schimbat şi nou acoperişul.

Pârâta a fost obligată să plătească pe seama reclamantului daune cominatorii de 10 lei/zi pentru fiecare zi de întârziere în executarea lucrărilor, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea acestora.

Pârâta a fost obligată, în baza art.274 Cod procedură civilă să plătească pe seama reclamantului 355,90 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru şi onorar avocaţial.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC A SRL, solicitând desfiinţarea sentinţei civile ca fiind nelegală şi netemeinică.

Apelanta critică hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei, arătând că, instanţa de fond în sentinţa atacată în mod greşit a constatat că la data de 28.11.2001, cu ocazia achiziţionării celor 74 plăci „Guttanit” roşu împreună cu cantitatea de 1280 buc. cuie onduline, angajatul i-a predat reclamantului PL numai o factură fiscală cu explicaţia că acest act ţine loc de certificat de garanţie. Prin martorul propus, respectiv fostul director comercial SL, ascultat de instanţă, pârâta a dovedit că în cadrul SC A SRL nu s-a vândut şi nu se vând nici în prezent, materiale de construcţii fără certificat de garanţie. Arată că, în dovedirea faptul că angajaţii săi de la Depozitul din Odorheiu-Secuiesc, în momentul cumpărării plăcilor şi cuielor au predat reclamantului certificatul de garanţie, precum şi instrucţiunile de montaj/anexa nr.1, aşezate în fiecare cutie de cuie, a mai propus şi ascultarea fostului manager de produse, respectiv numitului PL, însă instanţa, deşi la termenul din 30.01.2008, pe baza încheierii nr.3 acceptase, la termenul următor la 27.02.2008, pe baza încheierii nr.4 revine asupra celor admise anterior şi respinge proba cu martorul în cauză, considerând în mod greşit că nu poate fi ascultat, fiind angajatul societăţii pârâte. Instanţa în cursul dezbaterilor, nu a luat în considerare precizările referitoare la faptul că martorul propus nu mai este angajatul societăţii, deci conform regulilor procedurale poate fi ascultat.

Apelanta relevă că, la data de 28.11.2001 angajaţii săi din Odorheiu-Secuiesc i-au predat reclamantului nu numai factura de cumpărare – aşa cum reţine în mod greşit instanţa în sentinţa atacată – ci şi certificatul de garanţie împreună cu instrucţiunile pentru montajul plăcilor aşezate în fiecare cutie de cuie onduline. Este un fapt incontestabil ca ghidul de montaj redactat în limba română a ajuns la reclamant, întrucât pe lângă plăci a cumpărat şi 1280 buc. cuie de onduline de montaj aşezate în cutii/pachete de carton care au şi fost utilizate la montarea plăcilor. Certificatul de garanţie al producătorului care între altele precizează că respectarea acestor instrucţiuni de montaj este obligatorie, deci este o condiţie fără de care cumpărătorul nu beneficiază de beneficiile garanţiei acordat de producător.

Deşi al doilea expert prin raportul de expertiză dovedeşte cu fotografii (anexa nr.2) şi alte argumente ca instrucţiunile de montaj, nu au fost respectate, iar montarea nu s-a efectuat de către o firmă specializată, întrucât o firmă specializată ar fi cerut proiectantului casei de vacanţă să dea soluţii de montaj în cazul schimbării sistemului de învelitoare propus de el prin proiect, instanţa de fond în sentinţa pronunţată, pe baza declaraţiei martorului BF, care este patronul firmei SC B SRL, care are în obiectul de activitate realizarea de construcţii, constată că, lucrările, respectiv, montarea plăcilor au fost efectuate de către doi muncitori, cu respectarea instrucţiunilor.

Deşi se susţine că muncitorii au lucrat după instrucţiuni, expertul constată şi demonstrează că fixarea plăcilor este necorespunzătoare, cu alte cuvinte nu s-au respectat instrucţiunile de montaj nefiind conduşi şi supravegheaţi de către specialişti, astfel, cum rezultă din anexa nr.2.

Din raportul de expertiză menţionat rezultată că, montarea plăcilor pe acoperiş nu s-a efectuat de către o firmă specializată. Apelanta arată că, în cursul dezbaterilor a solicitat depunerea la dosarul cauzei a certificatului de înmatriculare a firmei SC B SRL cu activitate înregistrată la Registrul Comerţului, însă cererea privind prezentarea acestor dovezi a fost respinsă de către instanţa. Din expertiză, mai rezultă că schimbarea soluţiei de realizare a învelitorii, conform prevederilor Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcţii, se poate realiza numai cu acordul scris al proiectantului lucrării, care trebuie să dea şi soluţii de realizare în caietul de sarcini întocmit. Ignorând prevederile legale şi documentaţia tehnică vizată spre neschimbare de către autorităţile în drept pe baza cărora Primăria Comunei Zetea a emis autorizaţia de construcţie, care au prevăzut învelitoare din şindrilă, aflând că producătorul Gutta Werke acordă garanţie pe 15 ani, reclamantul a procedat la achiziţionarea şi montarea plăcilor Guttanit pe propria răspundere, asumându-şi în consecinţă toate riscurile posibile care pot apărea într-o asemenea situaţie, în acest sens referindu-se apelanta la anexele nr.3 şi 4.

Având în vedere că, după 1,5 ani de la instalare, plăcile au început să-şi schimbe culoarea, să se decojească şi să se dezlipească, reclamantul s-a adresat societăţii pârât, solicitând schimbarea plăcilor în baza obligaţiei de garanţie asumate. Este o motivare cât se poate de greşită, deoarece schimbările coloristice nu sunt cuprinse în garanţie prin urmare, nici producătorul, nici ei vânzătorii nu şi-au asumat nici un fel de garanţie pentru decojirea stratului colorant de pe plăci. Conform certificatului de garanţie, producătorul oferă o garanţie de 15 ani pentru plăci Guttanit în conformitate cu următoarele condiţii/anexa nr.5: scopul garanţiei, infiltrări de apă. În cazul producerii de infiltrări de apă în decurs de 15 ani producătorul Gutta Werke va înlocui gratuit plăcile şi accesoriile necesare reparaţiei. Solicitările de despăgubiri conform limitelor garanţiei pot fi evaluate numai dacă consumatorul respectă condiţiile stabilite de producător, însă reclamantul nu a respectat normele de construcţie, schimbându-şi pe propriu risc sistemul de învelitoare prevăzut prin proiect, nici instrucţiunile de montaj cuprinse în fiecare cutie de cuie de montaj.

Apelanta relevă că, din al doilea raport de expertiza rezultă fără îndoială că, apa nu pătrunde prin plăcile respective, deci sunt impermeabile, iar normele de construcţie şi instrucţiunile de montaj n-au fost respectate. Impermeabilitatea plăcilor a fost constatată şi de către primul expert. Experţii au ajuns la concluzi că, plăcile onduline tip GUTANIT ROŞU folosite la executarea acoperişului de la casa de vacanţă a reclamantului nu s-au decolorat din cauza infiltraţii de apă. Din expertizele efectuate însă nu se poate afla în ce condiţii au fost depozitate plăcile de la data cumpărării până la montarea lor efectivă, care după informaţiile obţinute, a avut loc numai în primăvara anului 2002 şi nu imediat după cumpărare.

După părerea experţilor, plăcile pe anumite porţiuni şi-au schimbat culoarea pentru că, stratul de vopsea nu a fost aplicat corect la fabricaţie, deoarece vopseaua nu penetrează în profunzime în materialul plăcilor. Producătorul în anexa nr.6 al certificatului de garanţie exclude o asemenea explicaţie arătând că, straturile superioare ale plăcilor sunt impregnate cu răşini şi coloranţi în timpul procesului de fabricaţie, astfel încât posibilitatea de exfoliere ulterioară a culorii este eliminată. Iată motivul pentru care producătorul nu acorda garanţie pentru schimbări coloristice apărute pe plăci.

Apelanta arată că, din anexa nr.7 la apel, rezultă că, pentru a oferi o calitate constant superioară plăcile ondulate Gutta, acestea sunt testate de către Institutul de Testare Materialelor al Universităţii Karlsruhe din Germania, fapt ce permite acordarea unei garanţie oriunde în lume, de 15 ani împotriva infiltrărilor de apă. Plăcile sunt rezistente şi la alţi factori, au o rigiditate ridicată cu multe straturi brevetate /agrementate, astfel cum rezultă din anexa nr.6.

În continuare precizează că, ei în calitate de vânzători ai plăcilor Guttanit, la rândul lor nu au putut transmite cumpărătorului alte garanţii  decât ceea ce li s-a transmis şi lor de către producător, care în condiţiile garanţiei (anexa nr.5), le atrage atenţia că orice altă garanţie în afara celor înserate în certificatul de garanţie referitoare la plăcile ondulate bitumate guttanit, oferite de către vânzător prin contractul de vânzare cumpărare este neafectată.

Mai arată că reclamantul, care cunoaşte faptul că, schimbările coloristice nu sunt cuprinse în garanţie, într-un moment dat s-a prezentat la depozitul din Odorheiu-Secuiesc şi la Oficiul de protecţie a consumatorului, unde a depus câte o reclamaţie afirmând că produsele cumpărate de la ei calitativ sunt necorespunzătoare. Cu această ocazie, agentul constatator al Oficiului pentru protecţia consumatorului la data de 08.01.2007, fără să se deplaseze la faţa locului, a întocmit un proces-verbal de constatare din care rezultă că, reclamaţia lui PL este întemeiată, pentru că au apărut dezlipiri din cauza unor vicii ascunse în cadrul termenului de garanţie de 15 ani. Această constare este greşită, deoarece termenul de garanţie de 15 ani se referă numai la permeabilitate şi nicidecum la dezlipirea stratului colorant. În asemenea condiţii constatarea agentului, dar şi întreaga acţiune introdusă împotriva lor este fără sens şi fără obiect. Plăcile sunt impermeabile, experţii cu ocazia testării lor nu au constatat infiltrări de apă, termenul de garanţie încă nu a expirat, iar pentru viciile ascunse, penetraţia defectuoasă a vopsele în masa plăcilor, apărute pe durata medie de utilizare a acestora puteau să fie acţionaţi abia după ce plăcile vor deveni inutilizabile scopului pentru care au fost realizat, conform OG nr.21/1992,  art.12 al.1,  republicată.

Apelanta relevă că, experţii au ajuns la concluzia că vopseaua nu penetrează în profunzime în masa plăcilor, motiv pentru care acestea s-au decolorat prin dezlipirea stratului colorant. Vânzătorii nu le-au putut observa această defecţiune nici cu ocazia preluării, nici cu ocazia vânzării, prin  urmare nu puteau fi obligate la înlocuirea acestora decât după ce vor deveni inutilizabile scopului pentru care au fost realizate, conform art.1352 C.civ.

Având în vedere că în termenul de garanţie de 15 ani acordat în exclusivitate pentru permeabilitate şi nu pentru schimbări coloristice, în urma acestei deficienţe, reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu dovedit în mod valabil, astfel, apelanta consideră că nu putea fi obligată la înlocuirea gratuită a plăcilor, cuielor şi a foliei care şi-au schimbat culoarea. Arată că, art.12 ind.1 din OG nr.21/1992,republicat prevede că, consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor, precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie. Apelanta la rândul ei, prin adresa din 17.04.2008 înaintată instanţei (anexa nr.8), a solicitat ca expertul să clarifice dacă din cauza schimbărilor coloristice apărute pe plăci a scăzut sau valoarea de circulaţie şi posibilitatea de utilizare a casei reclamantului. Adresa nefiind transmisă expertului de către instanţă, prolema a rămas nelămurită. Aceasta este motivul pentru care consideră că, constatările instanţei din motivarea sentinţei referitoare la obligarea sa la plata unor despăgubiri pentru schimbări coloristice, sunt absolut neîntemeiate.

Apelanta apreciază că, reclamantul în cursul procesului nu a reuşit să dovedească valoarea pagubelor suferite, numărul plăcilor şi cuielor de  montaj devenite nefolositoare. Mai arată că nu toate plăcile şi cuiele sunt decolorate, acest fapt rezultă din fotografiile colorate care se găsesc în dosarul cauzei, fiind anexate la rapoartele de expertiză.

Arată că, reclamantul susţine că, după 1,5 ani de la instalare plăcile au început să-şi schimbe culoarea, însă nu precizează numărul acestora. Consideră că reclamantul trebuia să depune imediat reclamaţie şi să nu tolereze sesizarea problemei până la începutul anului 2008, respectiv, la data de 08.01.2008. Schimbarea plăcilor defecte, de dimensiunile unei plăci de 2000x1065x2,2 mm în anul 2003 putea să fie rezolvat mult mai uşor din stocurile existente decât la începutul anului 2008, când stocurile din plăci ondulate fabricate de producătorul Gutta Werke sunt deja complet epuizate.

Mai relevă că, instanţa de fond în mod greşit a constatat că, obligaţia de a răspunde pentru comercializarea bunurilor din litigiu care cu începere din 30.08.2000 şi până 20.11.2002, nu au fost agrementate, revine apelantei, deoarece plăcile cel puţin până la 31.12.2001 au fost agrementate.

Apelanta arată că, instituţia INCERC Bucureşti, la insistenţele lor repetate, în arhiva de date a găsit Raportul tehnic al agrementului tehnic 001-03/167/1998 elaborat pe anul 1998, valabilitatea căruia a fost prelungit pe trei ani inclusiv anul 2001/pag.2 din raport. Acest raport a fost depus la dosarul cauzei cu adresa din 27.05.2008 (anexa nr.11) neluată în considerare de instanţa de fond. Apelanta susţine deci că, produsele vândute reclamantului în anul 2001 au fost agrementate. Apreciază că, cel care afirmă contrariul trebuie şi să dovedească în faţa instanţei inexistenţa agrementului.

Arată că, instanţa de fond în sentinţa pronunţată în defavoarea sa, constată că a doua expertiză a fost întocmită având ca bază cererile pentru agrementarea produsului respectiv caracteristicile şi instrucţiunile de montaj cu începere din anul 2003, deci pentru perioada ulterioară cumpărării bunurilor din partea reclamantului.

Mai susţine că nu are nici o răspundere comună cu producătorul plăcilor guttanit pentru schimbări coloristice (art.12 ind.2 din OG nr.21/1992 rep.) deoarece plăcile şi cuiele de montaj nu şi-au pierdut caracteristicile funcţionale, fiind folosite şi în prezent fără nici o dificultate scopului pentru care au fost realizate. Legat de problema garanţiei acordat de producător pentru plăcile Guttanit mai arată că, reclamaţia reclamantului PL a fost înaintată de către managerul de produs PL, martorul respins de instanţa de fond, pe seama producătorului, încă la sfârşitul anului 2006 (anexa nr.10). Producătorul la data de 09.11.2006 trimite managerului PL un răspuns (anexa nr.11), ataşând certificatul de garanţie în care se specifică că obiectul garanţiei îl constituie impermeabilitatea şi nu esteticul vopselei. Clientul neavând probleme cu înfiltrarea apei, plăcile achiziţionate, nu fac obiectul garanţiei. Apelanta relevă că, conţinutul corespondenţei de mai sus şi în general dovezile şi motivele invocate în apărare nu au fost luate în considerare, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, obligându-i la schimbarea plăcilor decolorate pe cheltuiala sa.

În sfârşit, consideră că prin vânzarea plăcilor şi cuielor Guttanit au pus pe piaţă produse care corespund caracteristicilor descrise în certificatul de garanţie şi în agrementul tehnic, s-au comportat în mod corect cu consumatorul reclamant şi nu au folosit practici comerciale abuzive.

În drept, îşi întemeiază apelul pe prevederile art.282, 284, 287 şi 288 din Cod pr.civ., art.1452 şi urm. din Cod civil, art.2 pct.12, 20, 21, art.3 lit.d, art.12, art.15 din OG nr.21/1992 republicată privind protecţia consumatorului şi Legea nr.10/1992.

Prin întâmpinare, intimatul PL, a solicitat respingerea apelului declarat şi menţinerea soluţiei Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc, dată prin sentinţa civilă nr.997 din 2 iulie 2008, ca fiind legală şi întemeiată, precum şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul arată că, deşi motivarea apelului societăţii SC A SRL este foarte amplă, cu toate acestea nu rezultă, care sunt motivele de apel invocate. Nu se arată ce se solicită după anularea sentinţei şi dacă se mai cer alte probe în această fază.

Apreciază că în cauză s-a administrat o probaţiune amplă, s-au verificat susţinerile ambelor părţi, s-a ordonat expertiză, la cererea apelantei o contraexpertiză şi s-a trecut la judecarea cererii pe fond după administrarea tuturor cererilor formulate.

Din analiza întregului material probator, instanţa a reţinut în mod corect că pârâta apelantă datorează obligaţia de garanţie, şi prin urmare trebuie să schimbe cele 74 plăci Guttanit împreună cu 1280 buc cuie şi pe propria cheltuială să asigure montarea acestora cu angajaţii proprii.

Din cele două expertize întocmite rezultă că deşi plăcile sunt impermeabile, dar stratul de vopsea s-a dezlipit parţial, din cauza faptului că vopseaua nu penetrează în suficientă măsură în profunzimea plăcii.

Aceasta echivalează cu o necorespundere calitativă pentru care societatea vânzătoare datorează garanţie.

S-a mai reţinut corect că societatea vânzătoare, pârâtă din cauză a încălcat dispoziţiile O.G. nr.21/1992 pentru punerea în vânzare a produselor necorespunzătoare calitativ.

Garanţia asumată de societate în termenul de 15 ani include şi acest aspect, motiv pentru care instanţa a reţinut corect răspunderea acesteia şi l-a obligat la schimbarea celor 74 bucăţi plăci Guttanit şi la montarea lor pe cheltuiala societăţii.

Menţionează că iniţial societatea s-a şi declarat de acord cu schimbarea plăcilor, dar apoi a revenit şi nu a mai fost de acord, invocând diferite apărări.

Apelanta SC A SRL, prin răspunsul la întâmpinare, arată că, nu a vândut şi nu vinde materiale de construcţii fără certificat de garanţie, fapt dovedit în faţa instanţei de fond.

Având în vedere ca dezlipirea stratului de vopsea de pe marginea inferioară a unui număr redus de plăci a avut loc în cadrul termenului de 15 ani acordat pentru înfiltrări de apă, iar în urma acestor defecţiuni plăcile nu şi-au pierdut funcţionalitatea, aspectul estetic nefiind garantat, consideră că acţiunea intimatei prin care solicită obligarea la schimbarea întregului acoperiş, nu avea nici la început şi nu are nici în prezent obiect.

Din expertizele efectuate rezultă că, plăcile sunt impermeabile, sunt în cadrul termenului de garanţie iniţial acordat de producător pe care însă intimatul a pierdut-o datorită nerespectării normelor de construcţii şi a instrucţiunilor de montaj.

În şedinţa publică din 21.10.2008, Tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia căii de atac raportată la obiectul şi valoarea cauzei deduse judecăţii. Având în vedere valoarea obiectului cauzei, care, potrivit celor declarate de ambele părţi (fila 43), este de 2.200 lei, instanţa a considerat că, calea de atac aplicabilă în speţă este cea a recursului, potrivit art. 282/1 alin.1 C.pr.civ.

Instanţa de recurs, în şedinţa publică din 13.01.2009, a pus în discuţia părţilor, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al intimatului.

Recurenta, prin reprezentant, a solicitat admiterea excepţiei invocate, arătând că, intimatul a cumpărat plăcile în anul 2001, în precizarea acţiunii acesta arată că la sfârşitul anului 2003 plăcile au început să se deterioreze, iar reclamaţia a fost depusă la data de 09.11.2006. Ulterior, la data de 08.01.2007 intimatul s-a dus la O.P.C., agentul a întocmit un proces verbal în care consemnează că plăcile şi-au schimbat culorile datorită viciilor ascunse, iar la data de 23.07.2007 societatea este convocată la conciliere directă pentru data de 15 august 2007. Acţiunea la instanţa de fond, s-a introdus la data de 21.10.2007. Consideră că intimatul a introdus tardiv acţiunea, dreptul lui la acţiune fiind prescris potrivit prevederilor art.5 din Decretul nr.167/1958, care prevede ca termen de 6 luni de la data descoperii viciilor, pentru orice acţiune privitoare la viciile ascunse, dar nu mai târziu de împlinirea unu an de la predarea lucrului. În ce priveşte termenul de garanţei de 15 ani, recurenta arată că singura garanţie acordată de producător este de 15 ani pentru infiltrările de apă.

Intimatul a precizat că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.11, alin.3 din Decretul 167/1958,  care arată că prin dispoziţiile acestui articol nu se aduce nici o atingere termenelor de garanţie ilegale sau convenţionale, ca urmare termenul legal de garanţie pentru produsul în cauză a fost stabilit la 15 ani. Totodată a arătat că, în conformitate cu prevederile OG 21/2002, cumpărătorul aflat în raport cu societatea vânzătoare, are dreptul de a fi despăgubit pentru pagubele suferite de pe urma calităţii necorespunzătoare a produselor cumpărate – garantate pe un termen de 15 ani, garanţie recunoscută şi prin certificatul de garanţie. Intimatul a precizat că în anul 2007 s-au adresat protecţiei consumatorului şi ulterior, societăţii recurente. Intimatul precizează că după aproximativ 1,5-2 ani plăcile au început să se decoloreze şi ulterior să se înnegrească, sesizarea formulându-se în anul 2007.

Tribunalul, analizând hotărârea atacată în limitele prevăzute de art.304/1 C.pr.civ., pronunţându-se mai întâi în sensul prevăzut de art. 137 C.pr.civ., sub aspectul excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al intimatului, constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis în consecinţă.

În data de 28.11.2001 reclamantul a cumpărat conform facturii fiscale nr.787179, la punctul de lucru al pârâtei din Odorheiu-Secuiesc, un număr de 74 plăci „Guttanit” roşu împreună cu cantitatea de 1280 buc. cuie onduline roşii, produse care au fost folosite la executarea acoperişului de la casa de vacanţă al reclamantului din localitatea Şicasău jud. Harghita.

Reclamantul a constatat, după o perioadă de aproximativ 1,5 ani de la instalare, plăcile au început să-şi schimbe culoarea, să se decojească şi să se dezlipească.În aceste condiţii, s-a adresat societăţii pârâte, solicitând schimbarea plăcilor în baza obligaţiei de garanţie asumate, reclamaţia fiind depusă la data de 09.11.2006. Ulterior, la data de 08.01.2007, reclamantul s-a adresat şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care după verificarea celor reclamate, a constatat că reclamaţia reclamantului este întemeiată şi a întocmit procesul verbal nr.2/456 din 08.01.2007, reprezentantul societăţii pârâte asumându-şi răspunderea pentru schimbarea plăcilor. În data de 23.07.2007 societatea a fost convocată la conciliere directă pentru data de 15 august 2007. Reclamantul a introdus la instanţa de fond cererea de chemare în judecată în data de 21.10.2007.

Din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat (fila 93-94, dosar fond), rezultă că plăcile ondulate în cauză sunt impermeabile la apă, iar degradarea calitativă, respectiv stratul de vopsea parţial dezlipit, este consecinţa faptului că stratul de vopsea de deasupra plăcilor nu penetrează în profunzime suprafaţa plăcii. Stratul de vopsea neavând aderenţă suficientă, pelicula de umiditate pe suprafaţa plăcilor prin procesul de îngheţ-dezgheţ a erodat-o, decojind parţial stratul de vopsea pe suprafaţa plăcilor în cauză.

La cererea pârâtei, s-a efectuat o altă expertize tehnică, din care rezultă că, apa nu pătrunde prin plăcile respective, plăcile ondulate de tip Guttanit roşu folosite la executarea acoperişului de la casa de vacanţă a reclamantului s-au decolorat datorită desprinderii stratului de vopsea pe anumite porţiuni, stratul de vopsea nefiind aplicat corect la fabricaţie, deoarece nu penetrează în materialul plăcilor. S-a reţinut că garanţia de impermeabilitate a plăcilor este de 15 ani (fila 144, dosar fond).

Din ambele expertize tehnice efectua în faţa instanţei de fond rezultă cu certitudine că, stratul de vopsea parţial dezlipit, nu se datorează faptului că apa ar pătrunde prin plăcile respective, acestea fiind impermeabile la apă. În caz contrar, ar opera garanţia de 15 ani, invocată de intimat, însă, în speţă este vorba doar de esteticul vopselei, iar faptul că aceasta nu penetrează în materialul plăcilor, echivalează cu un viciu ascuns.

Potrivit art. 5 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acţiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate, se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie.

Instanţa de recurs apreciază că, în contextul în care, reclamantul a cumpărat de la pârâtă produsele menţionate, la data de 28.11.2001, constatarea viciilor relevate prin expertizele efectuate în cauză, trebuia să se efectueze în termenul de 6 luni prevăzut de art.5 din Decretul nr.167/1958. Susţinerile intimatului, în sensul că, prin vânzarea plăcilor care nu aveau agrement tehnic la data când le-a cumpărat, pârâta a încălcat dispoziţiile art.9 din O.G.21/1992 privind protecţia consumatorilor, conform cărora, operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive, puteau fi valorificate doar în cadrul termenului de 6 luni de la data achiziţionării produselor. Cererea de chemare în judecată împotriva pârâtei, fiind formulată în data de 21.10.2007, dreptul la acţiune al intimatului-reclamant, s-a prescris.

Faţă de cele ce preced, tribunalul constată că, recursul declarat de recurenta SC A SRL, împotriva sentinţei civile nr.997 din 02.07.2008, pronunţată de Judecătoria Odorheiu-Secuiesc, este admisibil, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greşită a legii, în speţă a prevederilor art. art.5 din Decretul nr.167/1958, privind prescripţia extinctivă, republicat, astfel, sentinţa atacată, va fi modificată integral, în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că se va respinge acţiunea formulată de reclamantul PL în contradictoriu cu SC A SRL, ca fiind prescrisă.

În baza art. 274 C.pr.civ., instanţa va obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 15 lei pe seama recurentei.