SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. TICHETE DE MASA.
– art.1 si urm. din Legea 142/1998;
– art.40 din Legea 511/2004, 24 din Legea 379/2005, art.III din OUG 88/2006;
– art.41 al.2, 53 Constitutie;
– art.5 al.3 Codul Muncii.
Legiuitorul a prevazut posibilitatea ca anumite categorii de persoane sa beneficieze de o alocatie individuala de hrana acordata sub forma tichetelor de masa cu conditia îndeplinirii cerintelor cumulativ prevazute la art.1 din Legea 142/1998; îndeplinirea doar a unora dintre aceste conditii nu poate duce la acordarea beneficiului respectiv.
Prin sentinta nr.212 din 23.05.2007 pronuntata în dosarul nr.1181/83/2007, Tribunalul Satu Mare a respins actiunea în contencios administrativ înaintata de reclamantele T.I., F.M., M.M., A.I., B.G., C.R., S.A.D., împotriva pârâtilor Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Satu Mare, pentru drepturi banesti.
Pentru a pronunta astfel, instanta de fond a avut în vedere ca reclamantele din cauza, au calitatea de functionari publici la Tribunalul Satu Mare. În aceasta calitate, reclamantelor li se aplica prevederile Legii 188/1999 privind Statutul functionarilor publici. Art. 2 alin. 1 si 2 din acest act normativ prevede “Functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administrative autonome.
Functionarul public este persoana numita, în conditiile legii, într-o functie publica”, iar la art. 4 alin. 1 se prevede în mod expres, “raporturile de serviciu se nasc si se exercita pe baza actului administrativ de munca, emis în conditiile legii”.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 188/1999 “pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a). salariul de baza,
b). sporul de vechime în munca,
c). suplimentul postului,
d). suplimentul corespunzator treptei de salarizare.
Salarizarea functionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici”.
Din dispozitiile legale amintite rezulta fara putinta de tagada faptul ca functionarii publici exercita prerogativele unei functii publice în baza unui act administrativ de numire a acestora si nu în baza unui contract individual de munca.
Drepturile banesti solicitate de catre reclamante prin prezenta actiune în contencios administrativ sunt prevazute de Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa. Potrivit art. 1 din acest act normativ “salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadreaza personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator.
Tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale pentru unitatile din sectorul bugetar si, în limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
Din cuprinsul acestei dispozitii legale rezulta ca de alocatia individuala de hrana sub forma tichetelor de masa pot beneficia doar salariatii angajati în baza unui contract individual de munca si ca aceasta dispozitie legala nu se aplica celorlalte categorii de salariati, functionari publici, magistrati etc.
Este adevarat ca prin Legea nr. 142/1998 privind tichetele de masa s-a instituit o anumita forma de protectie sociala a salariatilor, însa se constata ca aceasta forma de protectie sociala este prin lege facultativa pentru angajator si nu este garantata prin art. 41 alin. 2 din Constitutia României “Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamânal, concediul de odihna platit, prestarea muncii în conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege”.
În conditiile în care legea speciala privind acordarea tichetelor de masa se aplica doar salariatilor angajati în baza unui contract individual de munca, prin art. 3 din OUG nr. 88/2006 s-a prevazut în mod expres ca “institutiile publice centrale si locale, asa cum sunt definite prin Legea privind finantele publice nr. 500/2002 cu modificarile ulterioare si, prin Legea privind finantele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, înfiintate pe lânga institutiile publice, cu exceptia institutiilor finantate integral din venituri proprii, nu acorda tichete de masa în anul 2007”, fiind astfel exclusi de la posibilitatea de a beneficia de tichete de masa si o parte considerabila din salariatii din sectorul bugetar si, în conditiile în care prin legile succesive de salarizare a functionarilor publici nu s-a facut trimitere în mod expres la posibilitatea ca si functionarii publici sa beneficieze de dispozitiile Legii nr. 142/1998, instanta a apreciat ca reclamantii, functionari publici nu beneficiaza de dispozitiile Legii nr. 142/1998 în sensul ca acestia nu au si nu au avut dreptul de a beneficia de alocatia individuala de hrana sub forma tichetelor de masa, drepturile salariale ale acestora fiind în mod expres si limitativ prevazute de legi speciale în functie de rolul si importanta în societate a functiei publice în care acestia sunt numiti.
Întrucât nici un functionar public nu beneficiaza si nu a beneficiat niciodata de dispozitiile Legii 142/1998, reclamantii privitor la drepturile banesti solicitate nu detin un bun în sensul prevazut de art. 1 din Protocolul 1 la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si de interpretarea data acestei notiuni în practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, astfel ca acestia nu pot invoca în fata instantei nationale dreptul la nediscriminare prevazut de art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece acest drept poate fi invocat numai cu privire la drepturile si libertatile pe care Conventia le reglementeaza.
Împotriva hotarârii pronuntate de prima instanta au declarat recurs, în termen, reclamantii, solicitând instantei admiterea recursului, modificarea sentintei în sensul admiterii actiunii astfel cum a fost formulata.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat instantei ca prin actiunea depusa la prima instanta au solicitat obligarea pârâtilor la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masa prevazute de Legea nr.142/1998 pe perioada martie 2004 – martie 21007, însa prima instanta a respins cererea cu motivarea ca prevederile legii invocate nu se aplica functionarilor publici ce sunt numiti în functii publice si nu au contract individual de munca încheiat. Considera ca sentinta a fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii, motiv prevazut în art.304 pct.9 Cod procedura civila, retinându-se gresit ca deoarece functionarii publici nu beneficiaza si nici nu au beneficiat niciodata de dispozitiile Legii 142/1998, acestia nu detin un bun în sensul prev. de art.1 Protocolul 1 la Conventia CEDO. Considera ca sunt beneficiari ai unui bun în sensul vizat de prevederile invocate, mai ales ca în tara, mai multe instante s-au pronuntat în sensul acordarii drepturilor solicitate. Referitor la posibilitatea acordarii tichetelor de masa fara a stabili în sarcina angajatorului obligatia acordarii lor, posibilitatea respectiva nu exclude concluzia ca nu ar fi îndreptatiti la asemenea tichete având în vedere caracterul de masura de protectie sociala al acestora. Acordarea acestor drepturi doar unora din functionarii publici încadrati în sectorul bugetar reprezinta vadit o masura de discriminare care se face între salariatii aceluiasi sector precum si o practica neunitara a instantelor interne apreciata ca un motiv de condamnare a statului român la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Intimatul Ministerul Justitiei, prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, a solicitat respingerea recursului si mentinerea ca legala a sentintei atacate, aratând ca în mod corect a retinut prima instanta ca legiuitorul nu a stabilit în mod imperativ obligatia angajatorului de a acorda tichete de masa si ca acesta este conditionat în privinta aplicarii lui de prevederea în buget a unor sume cu aceasta destinatie, iar în speta nu s-au alocat sume cu aceasta destinatie în bugetul ministerului, neexistând nici situatia discriminatorie invocata atâta vreme cât prevederile legilor bugetare anuale au interzis acordarea tichetelor la toate institutiile publice cu exceptia celor finantate integral din venituri proprii.
Instanta de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât si din oficiu, a retinut ca este nefondat, urmând ca în baza prev. art.312 Cod procedura civila sa dispuna respingerea lui ca atare si mentinerea în totalitate a sentintei atacate pentru urmatoarele considerente :
Recurentii reclamanti au investit prima instanta cu o actiune în contencios administrativ solicitând obligarea pârâtilor chemati în judecata la plata contravalorii tichetelor de masa pe o perioada de 3 ani respectiv noiembrie 2003 – noiembrie 2006 actualizata cu rata inflatiei pâna la data efectuarii platii, aratând ca au calitate de functionari publici numiti la Tribunalul Satu Mare si li se aplica dispozitiile cuprinse în Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa.
Conform prev.art.1 din Legea 142/1998 salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadreaza personal prin încheierea unui contract de munca denumit angajator pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa suportata integral pe costuri de angajator. Tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau dupa caz de bugetele locale pentru unitatile din sectorul bugetar si în limita bugetului de venituri si cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Din analiza si interpretarea textului de lege mai sus citat rezulta ca pentru a beneficia de tichetele de masa legiuitorul a prevazut în cuprinsul textului de lege 3 conditii cumulative de îndeplinit si anume : calitatea beneficiarului, optiunea angajatorului si limita prevederilor de buget. Astfel, s-a prevazut ca beneficiaza de tichete de masa salariatii societatilor comerciale, regiilor autonome si cei din sectorul bugetar, precum si persoanele angajate cu contract individual de munca în cadrul unitatilor cooperatiste ori a unor persoane fizice sau juridice. În categoria “salariatilor” prevazuti de legiuitor intra orice salariat din cadrul celor trei categorii de angajatori indiferent daca sunt angajati cu contract de munca ori numiti în functie, deoarece sensul vizat de textul de lege este unul mai larg decât cel rezultat din interpretarea data de prima instanta, beneficiar al unui salariu fiind si functionarul public din cadrul unei institutii bugetare nu doar persoana angajata cu contract individual de munca, conditia respectiva fiind impusa doar la categoriile de angajatori prevazuti în Teza a II-a a textului de lege. Prin urmare prin prisma primei conditii prevazute de lege reclamantii functionari publici ai pârâtului de rândul I îndeplinesc cerinta prevazuta de lege pentru munca prestata acestia beneficiind de salariu si având calitatea de salariat, singura diferenta fata de ceilalti salariati ai institutiei publice fiind actul în baza caruia au ajuns angajati.
Cu privire la cea de-a doua conditie prevazuta de legiuitor s-a retinut ca în cuprinsul textului de lege s-a prevazut posibilitatea pentru angajatori, facultativa de a acorda tichete de masa propriilor salariati. În textul de lege s-a utilizat sintagma “pot primi”, la optiunea angajatorului de a le acorda sau nu tichetele si nu sintagma “vor primi” ce ar implica stabilirea unei obligatii în sarcina angajatorului de a acorda tichetele. În consecinta se retine ca în mod corect a retinut prima instanta sub acest aspect ca legiuitorul a stabilit o forma de protectie sociala facultativa pentru angajator, care are dreptul de a opta pentru acordarea sau nu a formei de protectie sociala respective, aceasta masura nefiind una expres prevazuta si garantata de prev.art.41 al.2 din Constitutia României. Textul de lege constitutional garanteaza dreptul salariatilor la masurile de protectie sociala explicitate expres în cuprinsul prevederii cât si la alte masuri stabilite expres prin lege. Or, prin textul de lege invocat de recurenti nu s-a stabilit în sarcina angajatorului o obligatie, ci doar o facultate, având drept de optiune între a o acorda sau nu. Într-adevar în unele situatii exprimarea acestei optiuni poate avea un caracter discriminatoriu daca în cadrul aceleiasi institutii pentru aceeasi categorie de salariati angajatorul opteaza ca unora dintre ei sa le acorde dreptul si altora nu. Însa caracterul discriminatoriu dispare atunci când este vorba despre institutii publice diferite si categorii de salariati diferiti care nu presteaza activitati de aceeasi natura. Prin urmare nu se poate retine discriminarea invocata de recurenti în raport de alte categorii sociale de salariati ( medici de ex.) si în raport de alti angajatori, chiar daca acestia poarta denumirea generica de “institutie publica”.
Cu privire la cea de a treia conditie s-a retinut ca legiuitorul a conditionat optiunea angajatorului de a acorda tichetele de masa de limita prevederilor bugetare aprobate pentru fiecare angajator. În consecinta chiar daca angajatorul si-ar fi exprimat optiunea în sensul acordarii tichetelor de masa propriilor salariati, acest fapt nu poate avea loc decât daca, în bugetul angajatorului respectiv au fost alocate sume în acest sens. Sub acest aspect se retine ca pentru institutiile publice cu exceptia celor finantate integral din venituri proprii, nu au fost alocate sume bugetare cu destinatia acordarii tichetelor de masa prin nici una din legile bugetare din perioada solicitata de recurenti, astfel cum în mod corect a retinut si prima instanta (art.40 din Legea 511/2004, art.24 din Legea 379/2005, art.III din OUG 88/2006). Prin urmare nefacându-se dovada ca institutia la care îsi desfasoara activitatea recurentii reclamanti, în acelasi sector de activitate ca si cel în care îsi desfasoara acestia activitatea,, ar fi aplicat preferential fata de anumiti salariati prevederile legale invocate nu se poate pune problema încalcarii prev.art.41 al.2 si 53 din Constitutie, art.5 al.3 din Codul muncii ori art.14 din CEDO.
În consecinta deoarece reclamantii din prezenta cauza nu au facut dovada îndeplinirii cerintelor cumulativ prevazute de lege pentru a beneficia de tichetele de masa în mod corect a retinut de prima instanta ca cererea formulata este neîntemeiata.
De asemenea nu a putut fi retinut ca temei legal în vederea admiterii actiunii practica judiciara invocata de recurenti deoarece în sistemul nostru de drept practica judiciara nu constituie izvor de drept.
În consecinta, s-a retinut ca motivele de recurs invocate de recurenti sunt nefondate, astfel ca recursul declarat în cauza a fost respins ca nefondat cu mentinerea în totalitate a sentintei recurate.
(Decizia nr.270/CA/4.10.2007 a Curtii de Apel Oradea – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).
