SPETA NR. 2
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrângerii dreptului de libertate în mod nelegal (art. 504 -507 Cod proc. penala). Data de la care începe sa curga termenul de exercitare a actiunii pentru repararea pagubei prev. de art. 506 al. 2 Cod proc. penala.
Potrivit dispozitiilor art. 506 al. 2 Cod proc. penala, actiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusa în termen de 18 luni de la data ramânerii definitive, dupa caz, a hotarârilor instantelor de judecata sau a ordonantei procurorului, prevazute în art. 504.
Art. 182 Cod proc. penala prevede necesitatea comunicarii catre persoanele interesate a tuturor actelor de procedura iar art. 246 Cod proc. penala prevede necesitatea înstiintarii efective a respectivelor persoane despre actele si masurile luate.
Comunicarea unui înscris, respectiv a unui act de procedura se probeaza prin existenta dovezii materiale a înmânarii acestuia, partii careia i-a fost adresat.
Atâta timp cât exista doar dovada expedierii ordonantei procurorului catre destinatarul ei, fara însa sa existe si dovada remiterii ei efective catre acesta, înseamna ca nu s-a facut dovada concludenta a faptului luarii efective la cunostinta de catre acea persoana a solutiei penale, astfel ca împotriva ei nu curge termenul prevazut de art. 506 al. 2 Cod proc. penala.
Sectia civila, sentinta civila nr. 552/2006, irevocabila prin respingerea recursurilor declarate de Parchetul de pe lânga Tribunalul Hunedoara si Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, conform deciziei civile nr. 49/2007 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia, Sectia civila.
Prin actiunea civila introdusa la data de 14 martie 2005 la Tribunalul Hunedoara-Sectia civila si precizata ulterior, reclamantul D.A. a chemat în judecata pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice solicitând obligarea acestuia la repararea prejudiciului suferit ca urmare a nedreptei condamnari penale pe care a executat-o în baza sentintei penale nr. 495/16 septembrie 1997 pronuntata de Judecatoria Petrosani, definitiva prin decizia penala nr. 639/1997 pronuntata de Tribunalul Hunedoara, astfel:
-suma de 8674 dolari SUA sau echivalentul în lei la data platii cu titlu de daune materiale constând în retinerile din salarii pe durata executarii pedepsei la locul de munca, pensia de invaliditate suspendata pe durata celor doi ani si trei luni de munca corectionala si sumele actualizate rezultate din concediile de odihna neefectuate pe perioada executarii pedepsei.
-suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea actiunii precizate, reclamantul a aratat ca prin sentinta penala nr. 495/1997 pronuntata de Judecatoria Petrosani (dosar nr. 3573/1997) a fost condamnat la pedeapsa penala de 3 ani închisoare pentru savârsirea infractiunilor prev. si ped. de art. 181 si 321 al. 2 Cod penal, pedeapsa ce a fost executata prin obligarea sa la munca corectionala.
S-a mai aratat ca în octombrie 2004, în mod cu totul întâmplator, a luat la cunostinta de recursul extraordinar declarat de Procurorul General al României si de scoaterea sa de sub urmarirea penala în dosarul nr. 3573/1997 al Judecatoriei Petrosani astfel ca în considerarea dispozitiilor art. 504-507 Cod proc. penala se considera îndreptatit la repararea prejudiciului material si moral suferit pe nedrept.
În fine, a mai aratat ca urmare a condamnarii penale, cursul vietii sale a fost modificat dramatic si pe lânga pierderile materiale efective, a suferit un prejudiciu moral, întrucât familia sa s-a destramat, el a fost ostracizat, urmarit si spionat, verificat, privit cu neîncredere, evitat, ceea ce a indus un dezastru în întreaga sa existenta .
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice Bucuresti, reprezentat în cauza de DGFP Hunedoara a depus întâmpinare, solicitând respingerea actiunii în principal ca tardiva iar în subsidiar ca nefondata.
S-a aratat ca reclamantul nu a probat îndeplinirea conditiilor impuse de art. 504-507 Cod proc. penala, sustinând doar ca în octombrie 2004 a aflat de admiterea recursului extraordinar si de scoaterea sa de sub urmarirea penala.
S-a solicitat ca fata de aceasta împrejurare sa se respinga actiunea ca fiind tardiv introdusa, având în vedere termenul de 18 luni prev. de art. 506 al. 2 Cod proc. penala.
Referindu-se la probele administrate, prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul alaturi de alte persoane, a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru savârsirea unor infractiuni cu ocazia evenimentelor din Valea Jiului din anul 1977, pedeapsa executata prin munca corectionala la o alta unitate productiva.
Ulterior, dupa evenimentele din anul 1989, Procurorul General al României a promovat recurs în anulare împotriva hotarârilor de condamnare pentru evenimentele din anul 1977, inclusiv pentru reclamant, la Curtea Suprema de Justitie, care prin decizia penala nr. 810/1990, din dosarul nr. 293/1990, a admis recursul, a casat hotarârile atacate si a trimis cauza procuraturii locale care, prin ordonanta nr. 162/P/1990, a dispus scoaterea de sub urmarire penala a inculpatilor, inclusiv a reclamantului D.A.
Potrivit art. 504 Cod proc. civila, persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca în urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.
Art. 506 Cod proc. penala prevede un termen imperativ limita pentru introducerea acestor actiuni, respectiv un termen de 18 luni de la data ramânerii definitive, dupa caz, a hotarârilor instantei de judecata ori a ordonantei procurorului, prevazuta de art. 504 Cod proc. penala.
În legatura cu acest termen, se constata ca legiuitorul nu distinge între hotarârile judecatoresti si ordonantele procurorului, esential fiind doar momentul nasterii dreptului la actiune, respectiv momentul de la care curge termenul de 18 luni.
Potrivit normei de drept mentionate, acest moment este momentul ramânerii lor definitive.
Daca în cazul hotarârilor judecatoresti, termenul de 18 luni este lesne de stabilit, fiind suficienta dovada comunicarii hotarârii, în cazul ordonantelor procurorului, aceasta este mai dificil, neexistând în practica parchetului o procedura clara, neechivoca.
În speta, dovada comunicarii ordonantei de scoatere de sub urmarire penala a reclamantului din data de 17 septembrie 1990 o reprezinta copia borderoului depus în xerocopie la fila 48 din dosarul cauzei si care atesta ca respectiva ordonanta s-a comunicat reclamantului.
Or, aceasta proba nu face însa si dovada remiterii efective a respectivei ordonante destinatarului ei.
În mod evident, comunicarea unui înscris, respectiv a unui act de procedura se probeaza prin existenta dovezii materiale a înmânarii acestuia, partii careia i-a fost adresat.
În cauza, neputându-se corobora unica dovada de la fila 48 din dosar cu alte probe, din care sa rezulte cel putin ca reclamantul a avut cunostinta de demersul fostei procuraturi a judetului Hunedoara de a dispune în dosarul nr. 162/P/1990, scoaterea sa de sub urmarire penala ori de demersul Procurorului General de a declara recurs extraordinar si ca a fost citat în dosarul nr. 293/1990 al Sectiei penale a Curtii Supreme de Justitie, instanta apeleaza la o prezumtie judiciara simpla, considerând ca actiunea de fata ar fi putut fi introdusa de reclamant si la o alta data, mult anterioara, dupa scoaterea sa de sub urmarirea penala, fiind credibil prin urmare faptul ca el nu a avut cunostinta despre aceasta situatie decât dupa publicarea cartii „Lupeni 77 –Sfânta Varvara versus tanti Varvara”.
Asa fiind, s-a respins exceptia tardivitatii introducerii actiunii.
Pe fondul cauzei s-a retinut ca pârâta nu a contestat în nici un fel cuantumul despagubirilor pretinse. Cu referire la acest cuantum, s-.a mai retinut apoi ca în mod evident executarea pedepsei penale de catre reclamant a avut asupra sa repercusiuni materiale,în sensul ca i s-a produs un prejudiciu direct în planul raporturilor de munca care au încetat si indirect, ulterior la stabilirea dreptului de pensie, iar totalul daunelor materiale este de 8676 dolari SUA.
Sub aspectul daunelor morale, s-a avut în vedere ca evenimentul la care a participat reclamantul în anul 1977 este de notorietate si este considerat moment marcant, de referinta în lupta minerilor din Valea Jiului pentru conditii de munca mai bune, pentru o viata decenta în perioada regimului comunist, fiind îndeobste cunoscut ca acel moment de revolta s-a soldat cu represalii de natura a intimida alte asemenea manifestari viitoare.
S-a apreciat astfel ca suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale este de natura a compensa în mod suficient suferintele si umilintele la care reclamantul a fost supus prin faptul condamnarii sale si executarii pedepsei, precum si ulterior, atât în familie cât si în societate.
Asa fiind, prin sentinta civila nr. 552/2006, pronuntata de Tribunalul Hunedoara, Sectia civila, s-a respins exceptia tardivitatii introducerii actiunii precizate formulata de reclamantul D.A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice Bucuresti si s-a admis actiunea precizata, dispunându-se obligarea pârâtului sa îi achite reclamantului suma de 8676 dolari SUA sau echivalentul în lei RON, la momentul platii efective, cu titlu de daune materiale, precum si suma de 50.000 lei RON cu titlu de daune morale.
