Sentinţa civilă Nr. 686/2009


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MARGHITA

Dosar nr. 666/255/2008

Operator date cu caracter personal nr. 9934

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 686/2009

Şedinţa publică de la 09 noiembrie 2009

Completul compus din:

Preşedinte: M…..

Grefier: M….

Pe rol fiind pentru azi, judecarea cauzei civile privind pe reclamant K. E.,cu domiciliul în ….. Nr. 132, jud.Bihor  în contradictoriu cu pârâta D. S,cu sediul în Or…,strada M…. G-, Nr. 1…0, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu  se prezintă părţile.

 Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, învederându-se instanţei  că fondul cauzei s-a dezbătut în şedinţa publică din 02 noiembrie 2009, când părţile legal citate au pus concluzii consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată , încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când s-a amânat pronunţarea pentru azi, 09 noiembrie 2009.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Constată că prin cererea înregistrată la instanţă 15 mai 2008, legal  timbrată cu suma de  50.00 lei,conform chitanţei nr.1505110028 din 15.05.2008 şi  timbru judiciar mobil,reclamantul K E a chemat în judecată pe pârâta DS  pentru  pretenţii .

S-a cerut instanţei să dispună prin hotărâre, obligarea pârâtei  la plata de despăgubiri civile,reprezentând pagube produse de animale sălbatice,respectiv la plata valorii ştiuleţilor de porumb de pe terenul proprietatea reclamantului ce urmează a fi evaluate în baza unei expertize tehnice, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale,arată că este proprietarul unei suprafeţe de teren arabil în loc.Cub… , în suprafaţă de 10 ha teren,în locul cu denumirea populară „Ra….-Ha…..” identificat cu nr. top. ….Cub….

Arată că a cultivat această suprafaţă de teren cu porumb, iar în data de 30.07.2007 a fost sesizat de persoana însărcinată de reclamant cu paza culturii de porumb , proprietatea sa, că în partea învecinată cu pădurea administrată de OSS i au intrat porcii mistreţi distrugând total o suprafaţă de aproximativ 1.80 ha teren. Paguba pe care a suferit-o s-a concretizat în distrugerea totală a plantelor de pe suprafaţa delimitată în patru locuri şi anume;

Una de aproximativ 1.20 ha teren,alta de 0.40 ha teren, alta de 0.16 ha teren şi alta de 0.14 ha teren.

Locul de peste 1.20 ha care a fost compromis în totalitate ,cultura de porumb a fost situată în imediata apropiere a drumului de exploataţie,dincolo de care se află imediat pădurea din care provin animalele , porcii mistreţi, iar celelalte trei locuri cu suprafeţele indicate mai sus s-au aflat în vecinătatea suprafeţei celei mai mult afectate.

Menţionează că a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în calitate de proprietar de cultură agricolă potrivit art. 2 din Normele privind protecţia culturilor agricole silvice şi animalelor domestice împotriva pagubelor care pot fi cauzate de vânat. Astfel, a asigurat paza corespunzătoare în cultura de porumb în fiecare noapte şi a amplasat în două – trei puncte din suprafaţa de 10 ha trei obiecte fixe din lemn acoperite cu haine pentru a imita omul menite a speria vânatul.

Apreciază că paguba s-a înregistrat nu numai numărului mare de animale sălbatice care au intrat pe teren şi care au compromis în proporţie de 30% şi suprafaţa de teren cultivată cu porumb din palcurile complet distruse , deoarece în luna iulie porumbul este foarte crud şi este în mod deosebit preferat de animalele sălbatice.Porumbul ajuns la maturitate nu mai prezintă interes pentru animale.

Arată că, deşi a sesizat în data de 01.08.2007 atât OSS  cât şi Primăria Săcueni , procesul verbal de constatare a pagubei s-a întocmit abia în data de 05.11.2007 de comisia abilitată.

Reclamantul arată că, a refuzat să semneze procesul verbal de constatare, deoarece datele consemnate nu corespund adevărului.

Având în vedere pasivitatea în evaluarea prejudiciului din partea comisiei, reclamantul a apelat în data de 13.10.2007 la un inginer specialist agronom care a procedat la evaluarea pagubei. Valoarea prejudiciului constatată de acesta nu a fost recunoscută de pârâtă.

În drept invocă prevederile art. 1000 Cod civil , art. 14 din lg. 103/1996.

În probaţiune se depune în xerocopii: procesul verbal încheiat la 26.11.2007 cu ocazia invitaţiei la conciliere .

Pârâta  DS ” a depus prin Serviciul registratură al instanţei întâmpinare , la acţiunea civilă promovată de reclamantul KE, solicitând respingerea acesteia ca nefondată.

În motivarea întâmpinării , pârâta arată că , prin acţiunea formulată , reclamantul solicită instanţei obligarea la plata unor despăgubiri pentru paguba produsă de animale sălbatice, asupra unor culturi de porumb, aflate în proprietatea sa.

Referindu-se la protecţia culturilor agricole ,silvice şi a animalelor domestice împotriva pagubelor ce pot fi cauzate de vânat, H.G.748/2002 arată în anexa 1,care sunt obligaţiile ce revin proprietarilor sau deţinătorilor de culturi agricole.

Astfel, la art. 2 din acest act normativ , se arată că”Proprietarii sau deţinătorii de culturi agricole şi/sau silvice întreprind următoarele acţiuni, cu sprijinul gestionarilor fondurilor de vânătoare:

a) asigură paza corespunzătoare în culturile agricole şi/sau silvice în perioadele în care acestea sunt frecvent căutate de vânat pentru hrană;

b) amplasează în cultura agricolă şi/sau silvică periclitată , instalaţii de speriat vânatul (fixe sau mişcătoare), permise de lege, cu ajutorul cărora vor alunga sau vor împiedica pătrunderea animalelor sălbatice în interiorul culturii.”

La art. 6 se arată că”(1) Proprietarii sau deţinătorii de culturi agricole şi/sau silvice fac dovada îndeplinirii acţiunilor prevăzute în prezentele norme,cu următoarele acte:

a) actul de constatare încheiat de comisiile constituite în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea 103/1996 republicată;

b) adresa către gestionarul fondului de vânătoare , prin care solicită punerea la dispoziţie a instalaţiilor de speriat vânatul, permise de lege şi procesul – verbal încheiat de gestionarul fondului de vânătoare cu aceştia, cu ocazia predării, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 2 lit.b).

(2) Adresa către gestionarii fondurilor de vânătoare , prevăzută la alin.(1) lit.b),poate fi depusă şi la primăriile în a căror rază teritorială se află culturile agricole sau silvice. Primăriile au obligaţia să transmită adresa menţionată mai sus gestionarilor fondurilor de vânătoare”.

Referitor la actul de constatare a prejudiciului , Legea 103/1996 republicată, la art. 14, al.3 şi 4, face următoarele precizări;

„(3) Pagubele se constată , în condiţiile legii, la cererea persoanei păgubite,depusă la gestionarul fondului de vânătoare şi la Consiliul local în termen de maximum 3 zile de la data la care persoana păgubită a constatat producerea pagubei, de o comisie formată din reprezentantul administraţiei publice locale, din împuternicitul gestionarului fondului de vânătoare şi persoana păgubită, care încheie în acest scop un act constatator .

(4) În caz de neprezentare a împuternicitului gestionarului fondului de vânătoare în termen de 48 de ore de la anunţarea sa, constatarea pagubelor se va face de către reprezentantul administraţiei publice locale în prezenţa a doi martori şi a persoanei păgubite”.

Reclamantul , în calitate de proprietar al culturii agricole, nu face dovada îndeplinirii obligaţiilor ce îi reveneau conform legii, în sensul că nu a solicitat gestionarului fondului de vânătoare punerea la dispoziţie a instalaţiilor de speriat vânatul. Mai mult decât atât, nu a sesizat imediat (după începrrea producerii pagubelor) gestionarul fondului de vânătoare.

Totodată arată că , reclamantul nu a făcut dovada constatării prejudiciului, conform prevederilor legale menţionate mai sus.

Pârâta arată că nu este de acord cu raportul de expertiză depus de reclamant la dosarul cauzei , întrucât acesta nu a fost întocmit în condiţiile stabilite de art. 201 şi următoarele Cod procedură civilă.

Conform art. 242 alin.2 Cod pr. civilă , solicită judecarea cauzei în lipsă.

În drept sunt invocate dispoziţiile H.G.748/2002, anexa 1 art.2 şi 6, Legea 103/1996 republicată , art.14; art. 115 şi următoarele Cod procedură civilă.

În probaţiune s-a depus proces verbal de constatare nr. 3513 din 05.11.2007 întocmit de POSi, Schiţa privind amplasarea suprafeţelor cu pagube produse de animale , din parcela RX.

În prezenta cauză a fost încuviinţată o expertiză tehnică judiciară având ca obiectiv; – să se stabilească valoarea pagubelor produse de animalele sălbatice în cultura de porumb înfiinţată de reclamant pe baza constatării probelor din dosar în locul cu denumirea populară „RX –Ha….t” identificată cu nr. topo …Cub…

Examinând dosarul cauzei privind părţile în litigiu ,precum şi martorii X SI Z, instanţa reţine următoarele: 

Reclamantul KE solicita instantei obligarea paratei DS ,  la plata unor despagubiri produse de animalele salbatice, mistreti si caprioare.

Reclamantul arata ca are  un teren in  Cubulcut la nr topografic  …, pe care la cultivat cu porumb  in anul 2007.

Porcii mistreti i-au  distrus in noaptea de 30.07.2007  cultura de porumb pe o suprafata de  1.80ha  teren .

Aceasta fapta o probeaza cu ( depozitia martorului X SI Z).

Astfel  martorul X arata ca o parcela de peste 1 ha de porumb stuleti  porumb a fost distrusa in totalitate , si ca s-au produs pagube foarte mari.

Martorul Z arata ca a vazut cultura distrusa, si de asemenea de multe ori a participat la paza acesteia.

Chiar si in proceul verbal 3513/5.11.2007 se recunoaste ca  paguba este produsa de catre mistreti .

Din raportul de expertiza tehnica incuvintat si omologat in cauza de instanta ,care nu a fost contestat in termen legal de nici una din parti  se prevede ca  s-a produs o paguba de catre animale salbatice caprioare si mistreti .

Tot in raport se precizeaza ca parcela de pamant este pazita dar si faptul ca se vad urme recente de animale salbatice.

Paguba atestata de raport este in cunatum de  24 253 Kg  porumb  cu valoarea de 16.977 lei.

In concluziile orale reprezentantul OS critica marimea pagubei spunand ca nu este reala desi acesta nu a solicitat o contraexpertiza asa cum prevede art 212 cod procedura civila.

Din concluziile raportului d-nei expert se desprinde concluzia ca  este reala expertiza facuta de doamana CD .

Expertiza contrarie trebuie ceruta motivat la primul termen dupa depunerea raportului de expertica.

Mai mult reprezentantul OS invedereaza ca este real ca valoare procesul verbal intocmit de  catre Primaria orasului Sacuieni. cu nr 3513/5.11.2007.

Instanta constata ca acest proces verbal este intocmit la 2 luni dupa producerea pagubei si nu este acceptat de catre partea vatamata  prin semnatura.

In ceea ce priveste apararea formulata de catre OS cu privire la nedepunerea in termenul prevazut de catre Hg 748/2002 a cererii de constatare a pagubei, reclamantul demonstreaza atata cu  martori cit si cu  cererea depusa la Primarie  si la OS , ca  a sesizat organul competent in teremen si anume la data de 1.08.2007.

Ulterior in baza acestei  cereri se emite Dispozitia  nr 733  din 13 septembrie 2007 care va cerceta paguba ulterior intocmind procesul verbal nr 3513/5.11.2007

In ceea ce priveste  faptul ca reclamantul nu si-a indeplinit obligatiile de protejare a  perimetrului cultivat asa cum solicita  Hotararea de Guvern, aspect invocat de OS , reclamantul probeaza prin depozitiile celor doi martori ca si-a indeplinit aceasta obligatie.

In acest sens  sunt edificatoare  depozitiile martorilor Martorul X SI Z, coroborate cu raportul de expertiza agricola  intocmit de  expert D….i M…….a

Martorul si exepertica arata ca reclamantul  si-a indeplinit obligatiile prevazute de Norme si a  fixat doua 3 puncte  ce imitau omul

Martorul  X arata ca  reclamantul a luat masuri de  aparare contra pradatorilor si anume, talangi, sperietaori, imprejmuire cu sarma.

Fata de aceste aspecte instanta constata ca in speta a  fost probata o paguba produsa de animale salbatice capriori si mistreti, iar de aceste  animale raspunde in conditiile legii DS, prin OS in baza Legii 103 din 1996 si a  HG 748/2002 coroborat cu  art 1001 cod civil .

In speta se constata ca paguba exista , este certa( 160977 lei ) , nu a fost reparata inca, a fost produsa de animale salbatice, existand in acest sens legatura de cauzalitate.

 Avand in vedere ca  in prezenta speta sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale pentru  fapta animalelor instanta  va admite actiunea asa cum a fost formulata si va oblige parata la plata despagubirilor in cuantum de 16 977 lei .

Instanta va acorda cheltuieli de judecata in cuantum de  1127  lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite actiunea formulata de reclamantul  KE cu domiciliul in C… nr 132 in contradictoriu cu  DS , cu sediul in str M G  nr 1.. O…, pentru pretentii

Dispune obligarea paratei la plata sumei de 16 977 lei in favoarea reclamantei.

Obliga parata la cheltuieli de judecata in cuantum de 1127 lei.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată in şedinţa publica din data de 9.11.2009.

Preşedinte, Grefier,

Red.  MVV

Tehnored. MOG

20.11.2009 4 ex