Vătămarea corporală din culpă – Despăgubiri civile


Vătămarea corporală din culpă – Despăgubiri civile.

In cazul culpei comune în producerea accidentului de

circulaţie, inculpatul trebuia obligat la plata despăgubirilor

în raport de gradul lui de vinovăţie în săvârşirea faptei,

generatoare de prejudicii.

 (decizia penală nr.400/R/7.09.2006)

Prin sentinţa penală nr.246 din 20 februarie 2006, pronunţată de

Judecătoria Horezu, a fost condamnat inculpatul la 3 luni închisoare, pentru

săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal, cu aplic.art.74

lit.a şi b Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal.

In baza art.81 Cod penal, s-a suspendat condiţionat executarea

pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. S-a atras atenţia

inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

A fost obligat inculpatul la  3000 lei despăgubiri morale şi 1680,2

lei despăgubiri civile către spital.

De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat şi  către partea civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în timp ce

mergea pe carosabil, partea civilă a fost lovită de autoturismul condus de

inculpat, suferind leziuni traumatice pentru vindecarea cărora au fost necesare

120 zile îngrijiri medicale şi internarea în spital.

La producerea accidentului, s-a reţinut culpa inculpatului în procent

de 60% şi a victimei de 40%.

Prin decizia penală nr.154/A din 24 mai 2006, pronunţată de

Tribunalul Vâlcea, s-au admis apelurile inculpatului şi părţii civile, s-a desfiinţat

în parte sentinţa, în sensul majorării daunelor morale acordate părţii civile la

suma de 4.800 lei şi a reducerii cheltuielilor de spitalizare la suma de 1087,2 lei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că în condiţiile

reţinerii culpei concurente, faţă de cererea de 8000 lei daune morale, în raport de

procentul culpei de 40%, reţinut în sarcina părţii civile, se impune majorarea

daunelor morale şi diminuarea despăgubirilor de spitalizare, în funcţie de acest

procent.

Prin decizia penală nr.400/R din 7 septembrie 2006, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti, a fost respins ca nefondat recursul părţii civile – Spitalul

de Urgenţă Vâlcea, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

In mod corect, curtea a apreciat că inculpatul trebuie obligat  la

plata despăgubirilor, în raport cu gradul lui de vinovăţie în proporţie de 60%.