Despăgubiri Legea nr. 221/2009 – îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a despăgubirilor – aprecierea cuantumului daunelor morale
Soluţia: Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 50.000 Euro în echivalent în lei la data plăţii efective.
Motivarea:
La data de 15.03.2010, reclamantul CT a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin distrugerea de către regimul comunist al familiei sale.
În motivare, a arătat că în anul 1953, tatăl său, CD, a fost arestat, rămânând reclamantul, sora sa, CM şi mama acestora, CE, casnică, fără nici un venit material. De la data arestării tatălui său, aproape un an de zile, organele de securitate le-a perchezionat casa, producându-le traume morale care s-au reflectat mai târziu asupra sănătăţii lor; în anul 1956, prin metode specifice organelor de securitate comuniste, mamei sale i s-a făcut o injecţie în encefal, iar după câteva zile a decedat, cei doi fraţi rămânând fără nici un sprijin moral şi material, astfel că din cauza presiunii făcute asupra lor, au fost nevoiţi să părăsească oraşul şi casa părintească, sora sa plecând la Timişoara iar reclamantul pe şantierele de construcţii din Moldova, ulterior fiind înrolat în detaşamente de muncă forţată, aşa cum rezultă din certificatul eliberat de Ministerul de Interne nr.61981/2003; după doi ani de muncă în detaşamente forţate de muncă. În anul 1961, a dat examen la Institutul Politehnic Timişoara, cursuri de zi, unde pentru a se întreţine, noaptea făcea de pază la un depozit de lemne. Stresul prin care a trecut de la vârsta de 14 ani şi-a făcut simţirea prin infarctul miocardic suferit în anul 1981, apoi în anul 2000 şi apoi prin operaţie pe cord deschis cu 3 bypassuri în anul 2001.
Reclamantul a considerat că aşa cum prevede Legea nr.221/2009, tatăl său a avut o condamnare cu caracter politic, astfel că în conformitate cu art.5 lit.a din aceeaşi lege, în calitate de urmaş direct, beneficiază de acordarea de despăgubiri, pe care l-a estimat la 100.000 euro.S-au depus la dosar, în copie: mandat de arestare eliberat de C.N.S.A.S, sentinţa Tribunalului Militar privind consilierea la 4 ani de închisoare, certificatul de încorporare în detaşament de muncă forţată, certificat de naştere, certificat de deces al părinţilor acestuia, CD şi CE, certificat de căsătorie, bilete de ieşire din spital, declaraţia d-lui MR, fost coleg de şcoală din Cernavodă, privind măsurile luate de organele de securitate cu reclamantul şi familia sa şi a d-nei BE, vecină din Cernavodă.
Intimata DGFP a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii întrucât prejudiciul pentru care se solicită daune morale nu a fost dovedit, având în vedere că măsura nelegală a fost luată împotriva reclamantului când acesta avea vârsta de 20 de ani iar actele medicale provin din anul 2001, când reclamantul avea vârsta de 62 de ani, astfel că nu există o legătură de cauzalitate între afecţiunile de care suferă în prezent şi perioada în care acesta a fost afectat de măsura nelegală. Reclamantul nu este beneficiarul direct al despăgubirilor solicitate în numele autorului său CD, deoarece prejudiciul moral semnificativ s-a produs asupra autorului şi într-o mai mică măsură asupra sa personal.
A solicitat instanţei să aibă în vedere jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform căreia este necesar ca cel pretinde daune morale să producă un minim de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile nepatrimoniale ocrotite prin Constituţie i-au fost afectate prin măsura preventivă ilegală şi pe cale de consecinţă să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul, acestea neputând excede noţiunii satisfacţie echitabilă consacrată de practica Curţii Europene în aplicarea art.50 din CEDO.
În ceea ce priveşte practica judiciară în materie de soluţionare a cererilor având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009, instanţele au apreciat că suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop, nu atât de a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât de a-i oferi satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată (Tribunalul Constanţa, s.c. nr.1140/10.11.2009 pronunţată în dosarul nr.7689/118/2009).
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă în acest sens, statuând în raport de circumstanţele cauzei o poziţie moderată prin sumele rezonabile acordate: cauza Konolos, cauza Canciovici, cauza Rosengren.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.115-118 C.pr.civ.
La data de 13.04.2010, reclamantul a completat susţinerile din acţiunea introductivă, arătând în esenţă , că prejudiciul pentru suferinţele avute nu poate fi cuantificat în nici o sumă, întrucât acestea s-au manifestat asupra sănătăţii sale, iar suma solicitată este destinată pentru procurarea de medicamente şi tratament, consecinţele traumelor suferite anterior. Cicatricele psihice, morale şi fizice nu pot fi şterse cu un creion cu pastă albă aşa cum pretinde reprezentantul Ministerului de Finanţe.
La solicitarea instanţei, Casa Judeţeană de Pensii Dolj a comunicat prin adresa nr.5272/03.05.2010 că reclamantul nu a beneficiat de Decretul-Lege nr.118/1990 şi că începând cu septembrie 2003 este beneficiar al Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961.
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic Anticomunişti a comunicat că autorul reclamantului nu figurează în evidenţele asociaţiei.
Prin încheierea de şedinţă din 17.05.2010, instanţa a încuviinţat în baza art.167 C.pr.civ. proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiat martorul MR.
Analizând acţiunea de faţă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul reţine următoarele:
Prin sent. nr. 588/13.05.1954 pronunţată de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în dosarul nr. 2287/1953 s-a dispus condamnarea autorului reclamantului CD la 4 ani închisoare corecţională pentru delictul de agitaţie publică.
Condamnarea a fost dispusă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 327 alin.3 Cod Penal.
S-a reţinut în principal în sarcina sa că a făcut cu intenţie propagandă şi agitaţie în rândul funcţionarilor de la Întreprinderea 1001 Cernavodă unde lucra în calitate de contabil-şef, discutând duşmănos hotărârile luate de guvern în problemele de stat, că ţăranii sunt forţaţi să intre în colective prin constrângere.Autorul reclamantului, CD a fost încarcerat potrivit mandatului de arestare nr. 4622/19.08.1953 de la data de 4 august până la 3 septembrie 1953.
În perioada detenţiei, potrivit declaraţiei martorului MR, familia sa a continuat să fie hărţuită de autorităţi, în sensul că fiica CM a fost propusă pentru exmatriculare de la şcoală, soţiei sale i-a fost refuzată orice încercare de a găsi un loc de muncă, ambii copii minori – reclamantul şi sora sa fiind nevoiţi să muncească de la 16 ani. Astfel reclamantul a lucrat în portul Cernavodă la descărcarea grâului iar sora sa la IAS Cernavodă la recoltat fructe şi cules bumbac.
Potrivit certificatului nr. 61981/iulie 2003 reclamantul CT a lucrat în detaşamentele de muncă forţată, figurând de la 07.03.1959 la Detaşamentul de muncă Dunărea nr. 13 până la 21.01.1961; a fost lăsat la vatră conform Deciziei nr. 2/1961 şi apoi trimis la Detaşamentul de muncă Borzeşti 33.
Aşa cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosar (filele 12 -14 , 24) în prezent, reclamantul are cardiopatie ischemică dureroasă, boală coronariană trivasculară, stenoză trunchi arteră, diabet, a suferit un infarct miocardic acut.
Nu a beneficiat de Decretul – lege nr. 118/1990 ci de dispoziţiile Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, aspecte comunicate de Casa Judeţeană de Pensii Dolj prin adresa nr. 5272/03.05.2010.
Tribunalul constată că prezenta acţiune a fost întemeiată pe dispoziţii cuprinse în Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, respectiv art. 1 lit. “a”, art. 5 lit. “a” din lege, acţiunea de faţă urmând a fi analizată din această perspectivă.
Este evident că prin condamnarea penală cu caracter politic a autorului reclamantului s-a cauzat acestuia un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecinţele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic prilejuite de pierderea confortului fizic, fiind afectate toate acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale – onoare, reputaţie – precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane – relaţiile cu familia, apropiaţii, prietenii, vătămări care îşi găsesc expresia tipică în durerea morală încercată.
Lipsirea de libertate a lui CD a avut repercusiuni şi în planul vieţii private şi profesionale a fiului său, reclamantul CT, acesta fiind lipsit de posibilitatea de a continua activităţile specifice vârstei adolescentine şi obligat indirect de a contribui prin munca sa fizică la susţinerea financiară a familiei.
Prejudiciul moral, prin esenţă, nu este susceptibil de evaluare bănească. Despăgubirile băneşti acordate nu pot avea drept urmare repunerea reclamantului în situaţia anterioară. Indiferent de cuantumul acestora, suferinţele suportate indirect de către reclamant nu pot fi şterse deoarece timpul nu mai poate fi întors.
În acelaşi timp, trebuie ţinut cont de faptul că aceste despăgubiri au rolul de a oferi o satisfacţie de ordin moral reclamantului şi trebuie să fie susceptibile de a alina suferinţele acestuia, iar nu să realizeze o îmbogăţire fără justă cauză a acestuia.
Aşa cum s-a arătat în jurisprudenţă, în ceea ce priveşte sursa despăgubirilor, aceste sume de bani, în esenţă, provin de la toţi ceilalţi cetăţeni ai ţării care contribuie astfel, în spirit de recunoştinţă, respect şi gratitudine, la alinarea suferinţelor unor concetăţeni care au încercat să-şi apere anumite drepturi fundamentale în perioada regimului comunist.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral este de reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare.
Cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, că urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Tribunalul nu poate să nu aibă în vedere în evaluarea cuantumului despăgubirilor băneşti şi criterii privitoare la nivelul de trai din România, reflectat, într-o mare măsură, în nivelul salariului minim pe economie.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
Raportat la ansamblul probelor administrate, Tribunalul consideră că sunt dovedite consecinţele negative suferite de reclamant, care în urma arestării tatălui său a fost obligat să depună eforturi suplimentare în vederea integrării în societate, fiind lipsit de sprijinul unuia dintre părinţi. Acestea se adaugă la suferinţa psihică şi chiar fizică provocată de condamnarea politică. Afecţiunile de care suferă în prezent reclamantul, multiple şi grave, chiar dacă nu sunt într-o legătură de cauzalitate directă cu evenimentele petrecute în anii 1953-1961, au în mod sigur o determinare în contextul vieţii familiale, sociale şi profesionale a reclamantului de atunci.
Ţinând cont de toate criteriile expuse mai sus, Tribunalul apreciază că despăgubirile în cuantum de 100.000 Euro solicitate de reclamant sunt exagerate iar suma ce trebuie acordată şi care corespunde criteriului de satisfacţie echitabilă este de 50.000 Euro, în echivalent în lei la data plăţii efective.
Pe cale de consecinţă, instanţa urmează să admită ca întemeiată în parte acţiunea dedusă judecăţii, în sensul că va fi obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50.000 Euro în echivalent în lei la data plăţii efective, cu titlu de daune morale.
