Legea 221/2009. Daune morale acordate moştenitorului persoanei condamnate pe motive politice in timpul regimului comunist.


Prin cererea înregistrată la tribunalul Iaşi la data de 26.04.2010 sub nr.3789/99/2010 reclamantul C. T.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice spre a se dispune prin hotărâre judecătorească obligarea acestuia la plata sumei de 350.000 Euro – echivalent în lei la data plăţii cu titlu de daune morale pentru perioada 26.06.1961 – 15.04.1964 cât tatăl său C. C.T. s-a aflat în detenţie cât şi pentru persecuţiile suferite de familia sa ca urmare a condamnării autorului său pe motive politice; la plata daunelor materiale constând în echivalentul calităţii de 400 kg grâu confiscat cu ocazia condamnării autorului său; la plata de daune morale în cuantum de 75.000 Euro – echivalentul în lei pentru stabilirea domiciliului său obligatoriu.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat faptul că în perioada regimului comunist, tatăl său, C. C.T., prin sentinţa nr.159/26.10.1961 a Tribunalului Militar Iaşi a fost condamnat la 7 ani închisoare corecţională pentru delictul de uneltire contra orânduirii sociale şi confiscarea totală a averii personale a condamnatului.Confiscarea s-a executat la 02.12.1961 în baza adresei nr.8581/1961 a Tribunalului Militar Bucureşti, încheindu-se proces verbal de confiscare în dosarul nr.669/1961 emis de Tribunalul Rădăuţi şi care bunuri s-au predat la Sfatul Popular al comunei Milişăuţi, Suceava.În urma demersurilor sale făcute la Procurorul General al României pentru a declara recurs în anulare, Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr.2681/01.11..1995, casează hotărârea de condamnare şi înlătură pedeapsa complementară de confiscare totală a averii.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr.221/2009.

Prin precizările formulate ulterior în timpul procesului, reclamantul a învederat faptul că măsura administrativă i s-a aplicat de către Miliţia mun.Iaşi în luna iulie 1982 când i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în comuna Tg.Frumos; în acest sens reclamantul a arătat că ,în calitate de fiu al fostului deţinut politic C. T., pe lângă prigonirile suferite de el ca urmare a condamnării tatălui său, fostul regim comunist prin autorităţi sale i-a aplicat şi măsura administrativă cu caracter politic de stabilire a domiciliului său obligatoriu în localitatea Tg.Frumos, jud.Iaşi, în următorul context:: printre alte măsuri de restrângere a intereselor legitime ale oamenilor muncii, regimul comunist, din interese politice, a impus şi obligativitatea unor angajaţi ai statului (medici, cadre didactice, ingineri, specialişti în agricultură şi în alte domenii, etc.) să locuiască unde aveau loc de muncă;cum el în acea perioadă avea domiciliul stabil în oraşul Iaşi şi era angajat la ISCIP Tomeşti şi lucra la ferma Războieni a ISCIP Tomeşti ca specialist în agricultură, Miliţia mun.Iaşi i-a aplicat şi lui măsura administrativă.

A intrat în atenţia miliţiei la data de 15 iulie 1982, când a depus la Miliţia Mun.Iaşi dosarul cu actele necesare pentru preschimbarea buletinului de identitate seria W nr.685226 eliberat la 03.03..1971. În următoarele zile de după depunerea dosarului respectiv, i s-a comunicat de la Miliţie că nu i se eliberează buletin în baza actelor depuse în municipiul Iaşi, întrucât figurează înscris pe un tabel cu domiciliu obligatoriu şi urmează să i se elibereze buletinul de identitate în localitatea Tg.Frumos, jud.Iaşi.Ca atare, Miliţia Mun.Iaşi a ignorat autenticitatea şi obligaţiile ce le impuneau respectivele acte din dosarul depus, refuzând să elibereze buletinul de identitate cu domiciliul în oraşul Iaşi.

Ulterior, un organ de miliţie a venit la domiciliul său din Iaşi, unde era acasă soţia sa, prezentându-i noul buletin întocmit pe numele lui, dar a refuzat să-l predea pe motiv că nu era ea titulara acelui act. Buletinul prezentat nu avea aplicată fotografia cu cele două ştampile speciale şi nici semnătura titularului. Nu a intrat în posesia respectivului buletin fictiv, prin care i se încălca voinţa, dreptul şi interesul de a-şi dovedi identitatea, cetăţenia şi domiciliul real.

Pentru a-şi câştiga drepturile încălcate, a fost nevoit ca timp de 7 ani, să facă numeroase memorii, atât el cât şi soţia sa, la autorităţile de stat locale, centrale şi cele politice din perioada respectivă, dar totul a fost în zadar.

A supravieţuit fără buletin de identitate şi lipsit de drepturile legitime până când, în urma unui memoriu ce a fost trimis la Comitetul Central al Partidului Comunist Român, la tovarăşa Elena Ceauşescu, a venit în septembrie 1989, de la Bucureşti la Miliţia Iaşi o echipă de tovarăşi care l-au chemat şi l-au interogat în legătură de memoriul trimis.În urma anchetei respective i s-a eliberat buletinul de identitate cu domiciliul în Municipiul Iaşi, aşa cum era dovedit şi rezultă din copia respectivului buletin.

Pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr.221/2009 potrivit cu cele ale art.4 aalin.2 a solicitat Poliţiei Mun.Iaşi cât şi Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, să-i elibereze un act din care să rezulte documentul normativ în baza căruia i s-a aplicat măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu în localitatea Tg.Frumos, jud.Iaşi.

La solicitările sale cât şi ale instanţei de judecată, instituţiile respective i-au eliberat adeverinţa nr.110674 din 04.05.2010 şi a trimis la Tribunalul Iaşi adresa nr.117627/05.07.2010 şi nr.117634/15.07.2010 (ambele aflate la dosar), prin care se atestă aceleaşi date privind toate localităţile cu adresele de domiciliu şi actele de identitate ale persoanei sale luate din fişele de evidenţă manuală ce au fost „îmbunătăţite” cu date incerte.

De asemenea s-a precizat că instituţiile respective nu deţin documentele solicitate, nu deţin arhiva fostei miliţii şi că fişele manuale de evidenţă sunt extrem de succinte.Consideră că prin precizările din aceste adrese, s-a încercat să se mascheze refuzul eliberării actului solicitat, pentru a nu îşi asuma abuzul de aplicare a măsurii administrative de stabilire a domiciliului său obligatoriu în localitatea Tg.Frumos.În acest scop s-a făcut şi menţiunea fictivă asupra datelor cuprinse între paranteze la aliniatul 2 al adeverinţei, care atestă domiciliul său în Mun.Iaşi, str.Ştefan cel Mare nr.15, date cuprinse în perioada 1960-22-09-1989, fapt din care reiese că timp de 30 de ani a avut acelaşi domiciliu, la adresa de mai sus, dar care este infirmată de următoarele buletine de identitate menţionate în adeverinţă şi de aliniatul 3 – domiciliul în Tg.Frumos … şi de buletinul de identitate seria BU nr.294483 eliberat la data de 18.08.1983, în dreptul căruia s-a făcut menţiunea „anulat”, fără a justifica însă motivul anulării.

Datorită măsurii administrative ce i s-a aplicat abuziv de către Miliţia Mun.Iaşi şi a durat 7 ani, a avut de îndurat necazuri şi prejudicii ce au influenţat negativ personalitatea sa şi interesele familiei sale, motiv pentru care în baza Legii nr.221/2009 a solicitat despăgubirile menţionate în cuprinsul acţiunii.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice, a solicitat respingerea acţiunii. În motivarea acestei poziţii procesuale, pârâtul a arătat că prin Legea nr.221/2009 s-a urmărit în special ştergerea ope legis a tuturor consecinţelor penale ale condamnărilor cu caracter politic, repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus decăderea din acestea sau degradarea militară, afirmarea explicită a posibilităţii instanţelor de judecată de a acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral dacă se apreciază, în urma examinării tuturor circumstanţelor cauzelor, ca reparaţia obţinută prin efectul Decretului – lege nr.118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare şi ale O.U.G. nr.214/1999, aprobată cu modificările şi completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, nu este suficientă şi reglementarea unei posibilităţi speciale de reparare a prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri ca efect al hotărârii de condamnare cu caracter politic.Instanţa urmează să aibă în vedere ca acordarea daunelor morale să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele acestora. De exemplu, în situaţia dată, consideră că nu poate exista sancţiune fără dovedirea existenţei unui prejudiciu.În materia despăgubirilor civile s-a decis ca o cerere în pretenţii pentru daune, indiferent dacă ar constitui o reparaţie simbolică sau o compensare veritabilă, trebuie să specifice natura daunei pretinse în relaţie cu condiţia culpabilă imputată instituţiei/autorităţii.Prin urmare, simpla afirmaţie referitoare la existenţa unui prejudiciu nu îndreptăţeşte reparaţia prin echivalent bănesc, atât timp cât nu se administrează un probatoriu apt a demonstra că echivalentul bănesc pe care l-a solicitat reclamantul este cel potrivit sub aspectul cuantumului, cu paguba invocată şi, mai ales, ca prin hotărârea evocată s-a produs un prejudiciu.

Totodată însă, urmează a se avea în vedere şi faptul că persoana condamnată a decedat, prin urmare nu este beneficiarul direct al despăgubirilor, deşi prejudiciul moral semnificativ s-a produs asupra sa şi într-o mai mică măsură asupra familiei sale. De asemenea, nu este lipsit de relevanţă nici faptul că a trecut o perioadă îndelungată de timp de la data producerii prejudiciului şi până în prezent – mai bine de 40 de ani, astfel că nu se poate nega o atenuare semnificativă a prejudiciului moral prin trecerea timpului, însăşi înlăturarea prin lege (art.2 din Legea nr.221/2009) a efectelor hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic constituind o satisfacţie rezonabilă.În ce priveşte cuantumul saunelor morale Curtea europeană a drepturilor Omului are o jurisprudenţă constantă, statuând în echitate şi în raport de circumstanţele cauzei, adoptând o poziţie moderată prin sumele rezonabile acordate.

În acest sens, în Cauza Konolos (hotărârea din 07.02.2008), în care Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor art.5 par.1 prin arestarea nelegală, a acordat 3000 Euro pentru „prejudiciul moral incontestabil” suferit de reclamant. În Cauza Canciovici, pentru detenţie nelegală, neaducerea în faţa unui magistrat şi interceptări telefonice nelegale, Curtea a acordat reclamantului suma de 12.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Şi în alte hotărâri din 2008 Curtea a manifestat aceeaşi moderaţie, acordând sume cuprinse între 1000 – 5000 euro pentru prejudiciul moral ( Cauza Ţară Lungă – hotărârea din 29.07.2008, Cauza Dekany – hotărârea din 01.04.2008).

Pârâtul a formulat completări la întâmpinare, intitulate „precizări” prin care a arătat că în ce priveşte obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, legea nu a stabilit modalitatea de calcul a acestor despăgubiri morale, motiv pentru care nu se realizează un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, lăsând la aprecierea instanţelor de judecată cuantumul despăgubirilor ce se pot acorda persoanelor îndreptăţite, ceea ce face ca practica să fie total neuniformă şi chiar discriminatorie. De aceea, Guvernul României, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice a adoptat O.U.G.nr.62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.446, din 01.07.2010.

Prin acest act normativ au fost stabilite plafoanele până la care instanţa poate acorda despăgubiri morale reglementate de actul normativ, care sunt:

– 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

– 5.000 euro pentru soţul, soţia şi descendenţii de gradul I;

– 2.500 euro pentru descendenţii de gradul al doilea.

Aceste plafoane stabilite prin actul normativ sunt în acord cu jurisprudenţa constantă a CEDO care a adoptat o poziţie moderată prin acordarea unor sume rezonabile cu titlu de reparaţie morală, în majoritatea cazurilor acestea fiind sub 10.000 de euro.De asemenea, se impune a se ţine seama de aceste măsuri legale şi de contextul economic în care se află ţara în prezent, având în vedere că reclamantul a solicitat acordarea unor despăgubiri într-un cuantum exagerat de mare raportat la înscrisurile şi dovezile depuse la dosarul cauzei în susţinerea acţiunii.

În această fază procesuală reclamantul a administrat proba cu acte. Pârâtul nu a administrat probe în contradovadă.

Din examinarea actelor şi lucrărilor existente la dosar, instanţa constată în fapt următoarele:

Cu actele de stare civilă depuse la dosar (fila 10) reclamantul a probat că este fiul lui C. T. care, prin sentinţa nr.159/26.10.1961 pronunţată de Tribunalul Militar Iaşi în dosarul nr.147/1961 a fost condamnat la 7 ani închisoare corecţională şi 4 ani interdicţie corecţională, în baza art.209 pct.2 lit.a Cod penal, reţinându-se în fapt că, în perioada anilor 1959-1961 a făcut agitaţie contrarevoluţionară, afirmând în diferite discuţii pe care le purta că va izbucni un nou război mondial în urma căruia regimul comunist se va schimba şi că în ţară se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat în Ungaria în 1956; că inculpatul a audiat şi comentat emisiunile posturilor de radio, în special „Vocea Americii”; a făcut greutăţi colectivizării agriculturii, afirmând că la GAC se trăieşte greu, că ţăranii sunt forţaţi de comunişti să se înscrie la GAC însă politica comunistă este terminată. Prin aceeaşi sentinţă (filele 74-79 dosar) s-a dispus confiscarea totală a averii personale a condamnatului.

Această sentinţă a fost menţinută prin decizia nr.900/22.11.1961 a Tribunalului Militar de regiune Militară Bucureşti (filele 80-85).

C. T. a fost reţinut timp de 24 de ore la 27 iunie 1961, în baza ordonanţei de reţinere din 26.06.1961 (fila 72) emisă de Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia regională Suceava – Secţia Anchete Penale şi arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.453 din 28.06.1961 emis de Ministerul Afacerilor Interne – U.M. – 0239 Suceava în dosarul nr.589/1961 (fila 73).

Potrivit mandatului de executare a pedepsei nr.198/28.11.1961 emis de Tribunalul Militar Iaşi (fila 89), executarea pedepsei a început de la 26.06.1961, autorul reclamantului fiind pus în libertate la 15.04.1964, ca urmare a graţierii intervenite prin Decretul nr.176/1964 (filele 94-95).

Prin decizia nr.2681/01.11.1995 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr.1203/1995 (filele 99-101), s-a admis recursul declarat de procurorul general împotriva sentinţei nr.159/26.10.1961 a Tribunalului Militar Iaşi şi a deciziei nr.900/22.11.1961 a Tribunalului Militar de Regiune Militară Bucureşti – Colegiul de recurs, privind pe inculpaţii C. T., D. C. şi C. O., s-au casat – sentinţa nr. 159/26.10.1961 a Tribunalului Militar Iaşi şi decizia nr.900/22.11.1961 a Tribunalului Militar de Regiune Militară Bucureşti Colegiul de recurs, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, au fost achitaţi cei trei inculpaţi pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie, prev.de art.209 pct.2 lit.a Codul penal anterior şi a fost înlăturată pedeapsa complementară a confiscării totale a averii inculpaţilor.

Legea nr.221/2009 pe care îşi întemeiază reclamantul acţiunea de faţă, prevede măsuri reparatorii pentru condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Condamnarea suferită de autorul reclamantului, în baza art.209 pct.2 lit a din Codul penal în vigoare la 1961, constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art.1 alin.2 lit.a din Legea nr.221/2009.

Actul anterior menţionat prevedea, în varianta iniţială, în art.5 a alin.1 că „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare şi la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu au fost restituite s-au nu s-au obţinut despăgubiri în condiţiile legilor speciale”.

Textul menţionat a fost modificat prin art.II din Legea nr.62/2010 care a cuantificat maximul despăgubirilor ce puteau fi acordate beneficiarilor enumeraţi în art.5 alin.1.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr.1354/20.10.2010 publicată în Monitorul oficial nr.761/15.11.2010 art.II din Legea nr.62/2010 a fost declarat neconstituţional, la data pronunţării prezentei sentinţe, modificările aduse art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 prin Legea nr.62/2010 fiind suspendate de drept, conform art.147 din Constituţie.

Prin deciziile nr.1358/21.10.2010 şi nr.1360/12.10.2010 ale Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial nr.761/15.10.2010 s-au declarat neconstituţionale prevederile art.5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Până la momentul pronunţării sentinţei de faţă legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor declarate neconstituţionale. În condiţiile existenţei unui vid legislativ ivit ulterior formulării acţiunii de către reclamant, instanţa este obligată, conform art.3 Cod civil (potrivit căruia „judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede sau este întunecată sau neîndestulătoare, va fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”) să procedeze la interpretarea legii, conform principiilor ce guvernează această materie.

Una din regulile de interpretare logică a legii civile este aceea potrivit căreia legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei iar nu în sensul neaplicării. În mod evident, scopul Legii nr.221/2009 a fost o încercare de reparare a prejudiciului cauzat persoanelor persecutate pe motive politice, de statul totalitar comunist, prin măsuri complementare.

În condiţiile în care Legea nr.221/2009, în întregul ei, nu a fost declarată neconstituţională, instanţa consideră că acţiunea reclamantului, care avea la momentul formulării ei ca bază prevederile art.5 din Legea nr.221/2009, se poate întemeia pe dispoziţiile art.504 – 506 Cod procedură penală care se completează cu prevederile speciale ale Legii nr.221/2009. De asemenea va fi avut în vedere şi art.998 Cod civil – dispoziţie generală ce vizează răspunderea civilă delictuală, cu reţinerea însă a aspectelor specifice legii speciale, mai ales a scopului urmărit de legiuitor la momentul adoptării acesteia.

în ce priveşte suma solicitată cu titlu de daune morale pentru prejudiciul derivând din condamnarea lui C. T., se reţine că repararea acestora constituie o componentă importantă a răspunderii civile şi corespunde în general unei necesităţi sociale. Pentru a interveni răspunderea civilă delictuală, se admite, atât în literatura juridică cât şi în practica judiciară că trebuie îndeplinite condiţiile de existenţă ale acesteia sau elementele sale constitutive şi anume prejudiciul (material sau moral), fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, culpa sau vinovăţia autorului faptei ilicite. Aceste elemente trebuie întrunite, în principiu, cumulativ pentru angajarea răspunderii civile, constituind cadrul legal necesar pentru repararea prejudiciilor civile. Elementul indispensabil este prejudiciul, deoarece în lipsa acestuia nu există răspundere civilă.

În speţă, aceste condiţii nu se regăsesc în cazul aplicării actului normativ invocat de către reclamant, ca temei al pretenţiilor sale, întrucât se prezumă că persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, au suferit în mod cert şi prejudicii morale. Repararea prejudiciului trebuie făcută de autorul faptei ilicite cauzatoare a prejudiciului ori, statul rezultat după evenimentele din 1989 nu este vinovat de persecuţiile statului totalitar comunist, nu i se poate imputa, cel puţin sub aspectul analizat, vreo faptă ilicită. Statul din 1990, fiind în sens larg „succesorul” în drepturi şi obligaţii al statului totalitar comunist, a încercat, în această calitate, să compenseze într-un fel prejudiciile morale suferite de persoanele condamnate din motive politice. În mod evident persoanele care au suferit astfel de condamnări datorită măsurilor represive luate împotriva lor, au fost supuse pe nedrept unor suferinţe fizice şi psihice, unor condiţii de viaţă şi tratamente deosebit de grele. Este cert că aceste persoane au suferit grave prejudicii morale, adoptarea Legii nr.221/2009 fiind o recunoaştere a suferinţelor cauzate unor astfel de persoane şi o încercare de a le recompensa într-un fel, chiar şi tardiv.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că nu pot fi primite susţinerile formulate de pârât în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei cu privire la necesitatea probării de către reclamant a elementelor răspunderii civile delictuale, în cauză urmând a se stabili criteriile de apreciere a prejudiciului moral.

Această apreciere nu se rezumă la determinarea „preţului” suferinţelor psihice sau fizice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiilor acestora pe toate planurile vieţii sociale ale persoanei vătămate. Trebuie să se aprecieze ce a suferit persoana vătămată pe plan fizic, psihic, social, profesional şi familial din ceea ce ar însemna o viaţă normală, liniştită şi fericită pentru aceasta, în momentul respectiv, dar şi în viitor, în societatea respectivă. Prin urmare, nu se pune în discuţie determinarea „preţului” suferinţelor fizice şi psihice, ci de o apreciere necesară, a prejudiciului moral sub aspectul consecinţelor sale în dovedirea evaluării. În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere vârsta, profesia, funcţia, nivelul de pregătire şi de cultură generală al persoanei vătămate, tocmai datorită faptului că fiecare individ acordă valorilor o preţuire diferită în funcţie de aspiraţiile sale precum şi de repercusiunile asupra posibilităţii persoanei de a se realiza pe deplin pe plan social, profesional şi familial.

Se reţine în speţă, analizând dispozitivul sentinţei penale de condamnare, că la momentul respectiv, C. T. era în vârstă de 62 de ani şi avea 5 copii. Deşi nu a fost probată trauma psihică suferită de autorul reclamantului, aceasta este prezumată fiind de notorietate „practicile” folosite de organele de anchetă ale regimului comunist precum şi condiţiile de detenţie în cazul condamnaţilor politici „duşmani ai regimului” cum este şi situaţia autorului reclamantului. De asemenea, este de notorietate şi faptul că familia unui duşman al regimului democrat popular (cum a fost considerat C. T. potrivit chiar situaţiei de fapt expusă în sentinţa de condamnare) condamnat pentru uneltire contra ordinii sociale, era „monitorizată” în continuare de organele securităţii, membrii familiei fiind marginalizaţi şi supuşi şi ei, unui regim de privaţiuni.

Astfel, prin memoriul adresat instanţei (fila 51 şi următoarele) reclamantul a arătat că autorităţile locale – agenţi de colectări şi Miliţia – le luau forţat animalele din gospodărie în contul cotelor, supravegheau operaţiunea de treieriş şi le confiscau cerealele rezultate; el şi fraţii săi au fost luaţi în armată la unităţi şi detaşamente de muncă.

În mod cert, prejudiciul cauzat de condamnarea politică a lui C. T., care la vârsta de 62 de ani a trebuit să suporte regimul de detenţie din închisorile comuniste (Văcăreşti, Botoşani, Aiud – conform fişei matricole penale – filele 66-67 dosar) aproximativ 3 ani de zile, nu poate fi evaluat în bani însă, raportat la cele expuse, instanţa apreciază că suma de 50.000 Euro reprezintă o satisfacţie echitabilă.

În ce priveşte daunele morale solicitate de reclamant pentru măsura administrativă a domiciliului obligatoriu, acordarea acestora nu se justifică. Reclamantul şi-a motivat această cerere pe împrejurarea că o perioadă de 7 ani organele de miliţie au refuzat să-i elibereze buletinul de identitate pe adresa unde locuia, emiţând în schimb un buletin pentru Tg.Frumos. deşi această situaţie este confirmată de adeverinţa nr.110674/04.05..2010 a Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor – Serviciul de Evidenţă a Persoanelor (fila 50), ea nu poate fi asimilată măsurii administrative cu caracter politic, măsură ce presupune dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu, ori în speţă, nici reclamantul şi nici familia acestuia nu au fost forţaţi să-şi părăsească domiciliul şi mutaţi în altă localitate.

Prin urmare va respinge cererea de daune morale formulată în acest sens.

În ce priveşte despăgubirile materiale, se reţine că reclamantul a probat, cu procesul verbal din 02.12.1961, că odată cu confiscarea bunurilor imobile, după condamnarea tatălui său şi în baza hotărârii de condamnare, s-a confiscat de la familia acestuia şi cantitatea de 400 kg grâu (fila 86).

Raportat la cele expuse, instanţa a admis în parte acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată, a obligat pârâtul să plătească reclamantului, în calitate de moştenitor al defunctului C. T., suma de 50.000 Euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale, iar în baza art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 a obligat pârâtul la plata contravalorii a 400 kg grâu cu titlu de despăgubiri materiale. Totodată a respins cererea reclamantului privind despăgubirile solicitate pentru măsura administrativă a domiciliului obligatoriu.