Legea nr. 221/2009. Despăgubiri solicitate în baza art. 5 din această lege. Efectele pronunţării deciziilor nr. 1354/2010, 1358/2010 şi 1360/2010 ale Curţii Constituţionale
Secţia civilă – Decizia civilă nr. 102/7 aprilie 2011
Sub dosar nr. 3001/107/2010 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Alba acţiunea civilă formulată de reclamanţii O.I.N. şi S.A.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin MFP prin care au solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative de dislocare şi stabilire a domiciliului obligatoriu, luată faţă de defuncţii O.E.I., C.G., C.P. şi faţă de reclamanţii O.I.N. şi S.A.I. de către organele fostei miliţii, să se constate caracterul politic al condamnării defunctului O.I.C. la pedeapsa închisorii, să se constate caracterul politic al măsurilor administrative luate faţă de defunctul O.I.C. de către organele fostei miliţii constând în internarea în colonie de muncă şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, să fie obligat pârâtul la plata de daune morale pentru prejudiciul suferit.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 3 şi 5 din Legea nr.221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 2914/2010 Tribunalul Alba a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a constatat că măsurile administrative luate faţă de defunctul O.I.C. de către organele fostei miliţii constând în internarea în colonie de muncă şi stabilirea de domiciliul obligatoriu a avut caracter politic; a constatat că măsura administrativă luată faţă de defuncţii O.E.I., C.G., C.P. şi faţă de reclamanţii O.I.N. şi S.A.I. de către organele fostei miliţii constând în stabilirea de domiciliu obligatoriu a avut caracter politic; au fost respinse celelalte cereri.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut următoarele:
Având în vedere că măsurile administrative luate faţă de persoanele menţionate anterior, respectiv stabilirea domiciliului obligatoriu şi internarea într-o colonie de muncă au urmărit unul dintre scopurile la care face trimitere art. 1, alin. 3 din Legea nr.221/2009 (aceste măsuri au fost luate deoarece persoanele faţă de care s-au luat şi-au manifestat protestul faţă de puterea politică de la acea dată şi au susţinut înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de opinie politica, de avere ori de origine socială) în temeiul art. 4 alin. 2 din actul normativ menţionat anterior, instanţa a constatat că acestea au caracter politic.
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, acestea nu au fost acordate având în vedere Decizia nr.1358/2010 pronunţată de Curtea Constituţională prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.221/2009, sunt neconstituţionale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii care au solicitat schimbarea sentinţei şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În expunerea de motive s-a arătat că se impune admiterea acţiunii şi acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat întrucât Decizia Curţii Constituţionale 1358/2010 nu putea fi aplicată, deoarece legiuitorul nu a pus în acord prevederea constituţională cu textul de lege considerat neconstituţional în termenul de 45 de zile prevăzut de lege.
CURTEA, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate a constatat că apelul nu este fondat şi a fost respins pentru următoarele considerente:
În esenţă, critica apelanţilor vizează greşita aplicare a Deciziei CCR nr.1358/2010 şi neacordarea daunelor morale datorită intervenţiei acestei decizii, critică pe care instanţa de apel o consideră ca fiind nefondată pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituţie, “Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
Prin urmare, la momentul pronunţării prezentei decizii, textul de lege care a permis acordarea daunelor morale celor ce au suferit măsuri administrative cu caracter politic sau moştenitorilor acestora, a fost declarat neconstituţional, iar termenul de 45 de zile prevăzut de Constituţie a expirat, astfel încât prev. art. 5 alin. 1 lit. a teza 1 din Legea nr.221/2009 şi-au încetat efectele.
Reţinând că lipseşte temeiul legal pentru acordarea de daune morale condamnaţilor politici, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii textului de lege ce a stat la baza formulării acţiunii, Curtea constată că se impune, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, respingerea apelului declarat în cauză de reclamanţi instanţa de fond făcând o corectă aplicare a legii sub aspectul neacordării daunelor morale.
Potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, astfel încât de la data publicării în Monitorul Oficial, decizia CCR 1358/2010 a devenit obligatorie.
În aceste condiţii, nu pot fi reţinute aserţiunile pe care reclamanţii le fac în concluzii scrise în sensul că decizia nu poate fi aplicată cauzelor aflate pe rol la data pronunţării ei, întrucât ar fi încălcate principiul egalităţii în drepturi sau principiul neretroactivităţii unei legi. Decizia Curţii Constituţionale se aplică numai pentru viitor, din momentul publicării ei în Monitorul Oficial, aplicarea ei fiind obligatorie potrivit legii fundamentale, iar neaplicarea acesteia ar însemna o încălcare a Constituţiei României, care prevede că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale este obligatorie, orice altă interpretare ducând la anularea valorilor fundamentale ale statului de drept.
Pe de altă parte, nu se poate reţine că această decizie nu ar trebui aplicată întrucât s-ar încălca art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, şi anume speranţa legitimă de a dobândi un bun, respectiv dreptul de a obţine despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009.
În legătură cu noţiunea de „bun” este de precizat că, prin mecanismul creat, Convenţia Europeană aduce protecţie doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite şi, în consecinţă, nu garantează dreptul de a le dobândi printr-un mod sau altul. Deci speranţa dobândirii unui bun, respectiv dreptul de a obţine despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009, nu constituie un „bun actual” în sensul Convenţiei Europene şi nu poate fi protejat prin prisma acesteia.
Nici măcar obţinerea unei despăgubiri în primă instanţă nu constituie un bun actual în sensul Convenţiei, deoarece este necesar ca dreptul de proprietate sau creanţa să fie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie, care să constituie titlu executoriu. Prin urmare, nu de puţine ori Curtea Europeană a examinat dacă reclamantul are un bun în sensul Convenţiei, adică dacă are o creanţă suficient de bine determinată pentru a fi susceptibilă de executare silită (a se vedea cauza Vasilescu contra României), condiţie care în speţă nu este îndeplinită, cererea reclamanţilor fiind respinsă şi de către prima instanţă.
Faţă de cele arătate mai sus, în baza art. 296 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul declarat de reclamanţii O.I.N. şi S.A.I. împotriva sentinţei civile nr.2914/2010 pronunţată de Tribunalul Alba, hotărârea fiind la adăpost de orice critică.
