Legea nr. 221/2009. Moştenitorii celor ce au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic au calitate procesuală activă de a solicita constatarea acestui caracter în justiţie.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, „persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată. Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora.”
Secţia civilă – Decizia civilă nr. 101/1 aprilie 2011
Prin acţiunea înregistrată la data de 16.02.2010 pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. 1489/107/2010, reclamanţii B.G., O.M. şi B.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin MFP să se constate caracterul politic al măsurilor administrative luate faţă de defuncţii B.I. şi B.M. de către organele fostei miliţii constând în stabilirea de domiciliu obligatoriu în perioada 03.05.1952-01.12.1954, să fie obligat pârâtul la plata de daune morale în sumă de 147.00 Euro, respectiv 140.700 Euro pentru prejudiciul suferit prin luarea măsurii stabilirii domiciliului obligatoriu.
Prin sentinţa civilă nr. 3258/2010 prima instanţă a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de MFP, a constatat că măsura administrativă luată faţă de defuncţii B.I. şi B.M. de către organele fostei miliţii constând în stabilirea de domiciliu obligatoriu a avut caracter politic. Au fost respinse celelalte cereri formulate de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de MFP.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că bunicilor reclamanţilor, defuncţii B.I. şi B.M., li s-a fixat, la data de 03.05.1952, domiciliul obligatoriu în comuna C., în temeiul deciziei MAI 239/1952.
Măsura administrativă luată faţă de bunicii reclamanţilor a fost considerată ca având de drept caracter politic, conform art. 3 alin. 1 lit. e din Legea nr. 221/2009, astfel încât instanţa a constatat caracterul politic de drept al acesteia.
În ceea ce priveşte daunele morale, s-a reţinut că prin decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din Legea nr.221/2009, astfel că această dispoziţie legală, care constituie temei al acţiunii şi-a încetata efectele şi nu mai poate fi aplicată, instanţa fiind obligată să respecte deciziile Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român solicitând respingerea acţiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
În expunerea motivelor, apelantul susţine că, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr.221/2009, constatarea caracterului politic al măsurilor administrative poate fi solicitată numai de către persoanele care au făcut obiectul acestor măsuri, calitate pe care reclamanţii nu o au.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul declarat de pârât, reţinând următoarele:
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr.221/2009, „persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.” Alineatul 2 din acelaşi articol prevede că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora.”
Acest din urmă text legal nu cuprinde nicio precizare referitoare la posibilitatea formulării acţiunii de către moştenitori, iar din economia lui ar rezulta că o asemenea acţiune nu ar putea fi formulată decât de către persoanele care au făcut obiectul măsurilor administrative.
Totuşi, pornind de la principiile şi metodele de interpretare a legii civile, o astfel de abordare a textului legal nu poate fi primită.
Astfel, este de observat că art. 5 din lege prevede dreptul persoanei care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv de a solicita instanţei acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral sau de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative.
Interpretarea din punct de vedere teleologic şi structural a art. 4 şi 5 din Legea nr.221/2009 duce la concluzia că, de vreme ce moştenitorii persoanei faţă de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic, pot solicita daune pentru prejudiciul cauzat de aceste măsuri, trebuie recunoscut dreptul acestora de a solicita mai întâi constatarea acestui caracter. Altfel, dreptul la daune, stabilit de legiuitor în beneficiul moştenitorilor acestor persoane prin art. 5, nu mai este unul efectiv, ci doar un drept iluzoriu, imposibil de realizat.
Ca urmare, deşi dispoziţiile art. 4 din lege nu prevăd dreptul moştenitorilor de a solicita constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, faţă de prevederile art. 5, care le dau acestora dreptul de a cere despăgubiri, trebuie recunoscut dreptul moştenitorilor de a solicita inclusiv constatarea caracterului politic al măsurii administrative. A interpreta altfel Legea nr. 221/2009, sub aspectul analizat, înseamnă a aduce atingere dreptului acestor persoane la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO, prin împiedicarea accesului la un proces efectiv şi prin recunoaşterea de către Statul Român a unor drepturi iluzorii.
Pentru aceste considerente, curtea a reţinut că reclamanţii au calitate procesuală activă, astfel că apelul pârâtului fiind nefondat, a fost respins, în baza art. 296 Cod procedură civilă.
