Legea nr. 221/2009. Prizonieratul în URSS nu constituie măsură administrativă cu caracter politic potrivit art. 4 din Legea nr. 221/2009.
Pentru ca o măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, era necesar ca reclamantul să dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârşirea unor fapte anterioare, el a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, şi anume persoana respectivă să fi participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945 şi că datorită acestor acţiuni s-a luat măsura administrativă faţă de persoana în cauză.
Secţia I civilă – Decizia civilă nr. 268/10 mai 2012
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr. 4442/97/2008, reclamantul BI a chemat în judecată, în calitate de pârât, Statul Român prin MFP, solicitând ca prin hotărâre să se constate caracterul politic al măsurii administrative a prizonieratului în fosta URSS în perioada 9.05.1945 – 02.07.1948; să fie obligat pârâtul la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit în perioada respectivă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada 9.05.1945-02.07.1948 a fost prizonier de război în URSS, Lagărul 7307/1, fiind căzut în compania 953/36 lucru maghiară. În anul 1948 a fost eliberat şi a venit cu trenul până la Focşani, iar de acolo la Orăştie unde avea un frate.
Prin sentinţa civilă nr. 388/14.12.2011 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul BI şi în consecinţă a constatat caracterul politic al măsurii administrative a prizonieratului în fosta URSS a reclamantului, pe perioada 09.05.1945-02.07.1948. A fost respinsă în rest acţiunea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că Statul Român a recunoscut caracterul politic al măsurii ţinerii în prizonierat a ostaşilor români atât prin dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. b din Decretul lege 118/1990, cât mai ales prin raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România prezentat în Parlamentul României. Ca urmare, s-a constatat că măsura ţinerii în prizonierat în fosta URSS, după 6.03.1945 a militarilor români constituie o măsură administrativă cu caracter politic, inclusă în art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009.
Referitor la posibilitatea de a acorda despăgubiri reclamantului pentru prejudiciul moral suferit, instanţa raportat la art. 3307 alin. 4 cod procedură civilă a avut în vedere soluţia pronunţată în RIL ce face obiectul Deciziei nr. 12/19.09.2011 pronunţată de ICCJ, prin care s-a stabilit că urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale 1358/2010 şi 1360/2010 dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial. În consecinţă, a respins acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara care au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.
În motivarea recursurilor, recurenţii invocă greşita admitere în parte a acţiunii, în sensul constatării caracterului politic al măsurii luate faţă de reclamant, susţinând că este lipsită de temei legal, întrucât prizonieratul nu se circumscrie prevederilor Legii 221/2009, nefiind o măsură luată ca urmare a împotrivirii faţă de regimul totalitar instituit la 6 martie 1945. Reclamantul a fost prizonier în fosta URSS în perioada 09.05.1945-02.07.1948 deci anterior perioadei la care se referă Legea 221/2009. Totodată, arată că nu este îndeplinit scopul urmărit prin faptele săvârşite şi care au atras fie condamnarea, fie aplicarea măsurii administrative şi împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, în sensul că din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi împotrivit regimului totalitar.
Curtea a constatat ca fiind fondate recursurile şi le-a admis, reţinând următoarele:
Potrivit art. 3 din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu dacă au fost întemeiate pe actele normative enumerate limitativ la literele a-f. În cazul acestor măsuri administrative, instanţa nu mai este îndrituită să cerceteze dacă faptele imputate persoanei au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, legiuitorul considerând că toate faptele enumerate în aceste texte de lege au urmărit un astfel de scop.
Măsura la care a fost supus reclamantul, respectiv prizonier de război în URSS şi supunerea la muncă forţată, nu se încadrează în prevederile limitative ale art. 3 lit. a-f din Legea 221/2009.
Pentru ca această măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, era necesar ca reclamantul să dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârşirea unor fapte anterioare, el a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, şi anume persoana respectivă să fi participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945 şi că datorită acestor acţiuni s-a luat măsura administrativă faţă de persoana în cauză.
Astfel, în determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârşite în perioada regimului comunist, acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie1989. Reclamantul nu a făcut o asemene afirmaţie, astfel că textul legal menţionat nu îi este aplicabil.
Mai mult, prizonieratul a fost o măsura luată faţă de reclamant şi mulţi alţi militari, ca o consecinţă a Convenţiei de Armistiţiu, şi nu are caracter politic de opoziţie la regimul comunist pentru a se încadra în prevederile Legii 221/2009, scopul acestei legi fiind de a îndrepta măsurile abuzive dispuse de acest regim şi nu consecinţele negative ale celui de-al doilea război mondial.
Decretul lege 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, nu are relevanţă în prezenta cauză întemeiată pe Legea 221/2009, lege cu altă finalitate şi alte condiţii de aplicare.
Trimiterea pe care art. 5 alin. 4 din Legea 221/2009 o face la acest act normativ emis imediat după Revoluţia din decembrie 1989, este realizată în scopul de a nu exclude de la beneficiile actualei legi pe cei care au fost deja beneficiarii unor măsuri reparatorii în temeiul acestui decret, dar aceasta nu înseamnă, în nici un caz, că cei care au beneficiat de Decretul-lege 118/1990, sunt automat beneficiari ai Legii 221/2009.
Faţă de cele arătate mai sus, s-a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare greşită prevederilor legii speciale, prizonieratul realizat de armata sovietică cu privire la cetăţenii români nu se încadrează în dispoziţiile Legii 221/2009, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, au fost admise recursurile şi modificată în parte sentinţa în sensul respingerii în întregime a acţiunii.
