Conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, „persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevazute la art. 3, pot de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica în mod corespunzator”.
Conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, „persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevazute la art. 3, pot de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica în mod corespunzator”.
Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede ca sunt condamnari cu caracter politic si condamnarile dispuse în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevazute de legea penala, daca prin savârsirea acestora s-a urmarit unul din scopurile prevazute la art. 2 al. (1) din O.G. nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savârsite din motive politice, persoanelor împotriva carora au fost dispus, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001 cu modificarile si completarile ulterioare.
Din interpretarea coroborata a acestor dispozitii legale rezulta ca pot fi apreciate ca fiind masuri administrative cu caracter politic si acele masuri de deportare, stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în colonii de munca dispuse în temeiul altor acte normative, decât cele enumerate în art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu conditia ca aceste masuri sa fi fost dispuse de organele fostei militii sau securitatii statului român, fata de persoane care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România dupa 6 martie 1945, sau care prin activitatea lor s-au opus acestui regim.
Din interpretarea coroborata a acestor dispozitii legale rezulta ca pot fi apreciate ca fiind masuri administrative cu caracter politic si acele masuri de deportare, stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în colonii de munca dispuse în temeiul altor acte normative, decât cele enumerate în art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu conditia ca aceste masuri sa fi fost dispuse de organele fostei militii sau securitatii statului român, fata de persoane care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România dupa 6 martie 1945, sau care prin activitatea lor s-au opus acestui regim.
Ori, în speta nu s-a facut dovada ca autorul reclamantului a desfasurat activitati de împotrivire cu arme sau de rasturnare prin forta a regimului comunist din România, si nici faptul ca masurile de arestare, respectiv de deportare si de stabilire a domiciliului obligatoriu în Siberia au fost dispuse de organele de represiune ale statului comunist român pentru activitatea politica, contrara noului regim instaurat în România dupa 6 martie 1945.
Art. 1, 3, 4 din Legea nr. 221/2009
Art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 214/1999
Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 5915/118/2011, reclamantul M.A. a investit instanta în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice – D.G.F.P. Constanta – cu solutionarea actiunii civile având ca obiect constatarea caracterului politic al masurii ce a constat în condamnarea autorului M.M. la data de 06.06.1945, obligarea pârâtului la plata despagubirilor în cuantum de 50.000 lei pentru prejudiciul moral suferit de catre autor ca urmare a condamnarii acestuia la pedeapsa închisorii de 5 ani închisoare si 5 ani domiciliu obligatoriu în Siberia.
Motiveaza reclamantul ca autorul a fost arestat si condamnat de catre organele de represiune ale statului totalitarist fiind suspect de activitate nationalist armeana desfasurata în cadrul organizatiei „Dasnag”.
Arata reclamantul ca arestarea si condamnarea nu rezulta din nici o sentinta civila, fiind regasit doar un proces verbal de interogatoriu din data de 05.09.1958, care confirma arestarea si condamnarea precum si deportarea în URSS si domiciliul obligatoriu în Siberia, în actiune se releva adresa nr. 70865/16.09.1995 emisa de SRI, din care rezulta ca în anul 1945 06 iunie, autorul a fost retinut si arestat de 2 ofiteri sovietici, suspectat de activitate nationalist armeana în cadrul organizatiei „Dasnag”.
Reclamantul apreciaza ca nu exista nici un dubiu asupra caracterului politic al masurii dispuse asupra autorului reclamantului; se releva suferintele si privatiunile îndurate de autor pe parcursul celor 5 ani detentie si 11 ani de deportare în Siberia determinate de libertatea sa de opinie de gândire si exprimare, atât ale autorului dar si ale familiei acestuia, imposibilitatea de a mai gasi un loc de munca, purtarea stigmatului unei condamnari, faptul ca autorul a fost lipsit de viata de familie, de confortul psihic atât în familie dar si în societate.
Condamnarea autorului a determinat scoaterea familiei din mediul în care a trait si si-a desfasurat activitatea, a avut urmari în plan psihic care nu au mai fost înlaturate niciodata. Prejudiciul moral suferit nu a fost compensat si nu i s-a constituit o reparatie morala suficienta pentru suferintele efectiv îndurate de catre autor din partea regimului comunist, în conditiile în care destinul autorului a fost frânt în mod ireversibil.
În drept, s-au invocat dispozitiile cuprinse în Legea nr. 221/2009 si art. 998-999 cod civil.
În dovedirea actiunii s-au depus înscrisuri, în copie: acte de stare civila, adresa nr. 70865/16.09.2005 emisa de SRI si practica judiciara în materie.
Legal citat, pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice nu a formulat întâmpinare dar prin reprezentant.
Prin sentinta civila nr. 4314 din 5 septembrie 2011, Tribunalul Constanta a admis în parte actiunea reclamantului si a constatat caracterul politic al masurii administrative dispuse fata de tatal reclamantului M.M. (decedat la 15 ianuarie 1979), masura care a constat în deportarea si stabilirea domiciliului obligatoriu în Siberia în perioada 1945-15.05.1956.
Au fost respinse celelalte pretentii ale reclamantului.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul Constanta a retinut în esenta ca autorul reclamantului a fost arestat la data de 06.06.1945 fiind suspectat de activitate nationalist armeana desfasurata în cadrul organizatiei „Dasnag”, iar dupa arestare a fost deportat în U.R.S.S. unde a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani si 5 ani domiciliul obligatoriu în Siberia, aceasta situatie echivalând cu o masura administrativa cu caracter politic.
În referire la pretentiile reclamantului ce vizeaza acordarea de daune morale, Tribunalul Constanta a retinut ca acestea sunt nefondate, în contextul în care art. 5 al. (1) lit. (a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstitutional iar reclamantul, în calitate de succesor al defunctului M.M. nu a fost victima vreunei masuri cu caracter politic dispusa de statul român cu privire la persoana sa..
Împotriva aceste sentinte, în termen legal, au declarat recurs atât pârâtul Statul Român, cât si reclamantul M.A.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice – prin DGFP Constanta – a criticat legalitatea hotarârii Tribunalului Constanta în referire la constatarea caracterului politic al masurii administrative de deportare a autorului reclamantului în fosta U.R.S.S. în perioada 1945 – 15.05.1956, apreciind ca aceasta solutie a fost dispusa cu încalcarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009. Se sustine ca singurul document ce a stat la baza acestei hotarâri a fost un proces –verbal de interogatoriu din anul 1958, în care autorul reclamantului ar fi declarat ca a fost arestat si ulterior deportat în U.R.S.S. În conditiile în care nu exista nici un document emis de Asociatia Fostilor Detinuti Politici din România, sau de un alt organism cu atributii în acest domeniu nu se poate stabilit cu certitudine daca data începerii masurii administrative se încadreaza în perioada 16 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si daca masura de retinere a fost luata de regimul comunist din România sau de regimul comunist aflat la conducerea U.R.S.S.
La rândul sau reclamantul M.A. a criticat legalitatea hotarârii Tribunalului Constanta sub aspectul gresitei respingeri a cererii de acordare a daunelor morale pentru prejudiciul suferit de autorul sau (tata) M.M., în perioada deportarii sale în U.R.S.S.
Sustine recurentul reclamant ca arestarea si deportarea tatalui sau a avut consecinte foarte grave asupra familiei acestuia, dar si asupra autorului însusi, care nu a cunoscut confortul psihic al vietii de familie, de linistita traire a vietii de zi cu zi, de beneficiul unei vieti normale atât în familie cât si în societate.
Analizând legalitatea hotarârii Tribunalului Constanta în raport de criticile recurentului pârât Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice – prin D.G.F.P. Constanta -, Curtea constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Pornind de la ratiunea recunoasterii de catre Statul Român, dupa 22 decembrie 1989 si instaurarea unui regim democratic a consecintelor produse în sfera drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor sai prin regimul totalitar comunist, precum si de la necesitatea asumarii si atenuarii acestor consecinte produse atât asupra drepturilor patrimoniale cât si a celor care intereseaza valorile supreme ale personalitatii umane, legiuitorul român a adoptat – începând cu anul 1991 o serie de acte normative menite sa raspunda acestor imperative (Decretul nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si a celor deportate în strainatate ori constituite în prizonieri; O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savârsite din motive politice, persoanelor împotriva carora au fost dispus, din motive politice masuri administrative abuzive).
Legea nr. 221/2009, care a preluat în cea mai mare parte prevederile deja statuate prin Decretul Lege nr. 118/1999 si OUG nr. 214/1999, a definit condamnarile cu caracter politic si masurile administrative cu caracter politic, reglementând o procedura speciala pentru constatarea caracterului politic al unor condamnari sau masuri administrative dispuse de statul român fata de cetatenii sai în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Art. 1 din Legea nr. 221/2009 defineste condamnarea cu caracter politic ca fiind orice condamnare dispusa printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva, pronuntata în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte savârsite înainte de data de 6 martie 1945 si dupa aceasta data si care au avut drept scop împotrivirea fata de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, iar în alin. (2) statueaza asupra caracterului politic de drept al unor condamnari pronuntate în temeiul actelor normative enuntate în text.
În speta, se retine ca reclamantul nu a dovedit faptul ca autorul sau a suferit o condamnare din partea autoritatilor statului român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prima instanta statuând exclusiv asupra caracterului politic al deportarii autorului reclamantului – M.M. în fosta U.R.S.S. în perioada 1945 – 15 mai 1956.
Conform dispozitiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie masura administrativa cu caracter politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitatii, având ca obiect dislocarea si stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enuntate de textul legal si anume: Decretul nr. 6/1950, Decretul nr. 60/1950, Decretul nr. 257/1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77/1954, Decretul nr. 89/1958; H.C.M. nr. 2/1952, H.C.M. nr. 1154 din 26 octombrie 1950, H.C.M. nr. 344/1951, H.C.M. nr. 326/1951, H.C.M. nr. 1554/1952, H.C.M. nr. 337/1954, H.C.M. nr. 237/1957, H.C.M. nr. 282 din 5 martie 1958 si H.C.M. nr. 1108/1960; Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Directiunii Generale a Securitatii Poporului; Ordinul nr. 5/Cabinet/1948; Ordinul nr. 26500/Cabinet/1948; Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 si Ordinul nr. 8/20/Cabinet 1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; deciziile M.A.I. nr. 200/1951, nr. 239/1952 si nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministrului Securitatii Statului.
Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede ca sunt condamnari cu caracter politic si condamnarile dispuse în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevazute de legea penala, daca prin savârsirea acestora s-a urmarit unul din scopurile prevazute la art. 2 al. (1) din O.G. nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savârsite din motive politice, persoanelor împotriva carora au fost dispus, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001 cu modificarile si completarile ulterioare.
Ori, în speta nu s-a facut dovada ca autorul reclamantului M.M. a desfasurat activitati de împotrivire cu arme sau de rasturnare prin forta a regimului comunist din România, si nici faptul ca masurile de arestare, respectiv de deportare si de stabilire a domiciliului obligatoriu în Siberia au fost dispuse de organele de represiune ale statului comunist român pentru activitatea politica, contrara noului regim instaurat în România dupa 6 martie 1945.
Adresa nr. 70865 din 16 septembrie 2005 emisa de S.R.I. – Biroul de relatii cu publicul – nu face dovada îndeplinirii cumulative a conditiilor legale mai sus mentionate, limitându-se sa mentioneze ca autorul reclamantului M.M., într-un interogatoriu luat de autoritatile statului român la data de 5 septembrie 1958, a sustinut ca dupa arestarea sa în 6 iunie 1945 de catre „un ofiter si doi civili sovietici” a fost deportat în U.R.S.S. si condamnat la 5 ani închisoare si 5 ani domiciliu obligatoriu în Siberia, acesta repatriindu-se în România la data de 15 mai 1956.
Se retine ca aceasta sustinere a autorului reclamantului, în cadrul unui interogatoriu, nu este confirmata si de alte documente existente în arhiva S.R.I., iar reclamantul nu a facut dovada ca a solicitat S.R.I. sau C.N.S.A.S. dovezi din care sa rezulte activitatea anticomunista a tatalui sau pe teritoriul României în perioada anterioara arestarii sale (6 iunie 1945).
Curtea constata, de asemenea, ca reclamantul nu a produs nici un înscris din care sa rezulte existenta si scopul activitatii desfasurate de organizatia „Dasnag”, respectiv daca aceasta organizatie a militat împotriva regimului comunist instaurat în România dupa 6 martie 1945, si nici motivele pentru care tatal sau a fost arestat de „un ofiter si doi civili sovietici”, care au actionat pe teritoriul României.
Se constata, de asemenea, ca reclamantul nu a depus dovezi din care sa rezulte ca tatalui sau i s-a recunoscut calitatea de luptator în rezistenta anticomunista conform procedurii reglementate de O.U.G. nr. 214/29.12.1999, desi prin art. 3 din acest act normativ s-a prevazut ca reprezinta masura administrativa abuziva orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, ori de alte organe ale statului român, în baza carora s-a dispus deportarea în strainatate dupa 23 August 1944, pentru motive politice.
În lipsa oricaror dovezi din care sa rezulte caracterul anticomunist al activitatii desfasurate de autorul reclamantului, cât si faptul ca arestarea si deportarea acestuia ar fi fost dispuse de organele represive ale statului totalitar român, în legatura cu o presupusa activitate îndreptata împotriva ordinii sociale si politice înlaturate în România (iar nu pe teritoriul altor state) în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, Curtea constata ca prima instanta, cu încalcarea dispozitiilor art. 3 si 4 din Legea nr. 221/2009, a constatat caracterul politic al masurii administrative de deportare a numitului M.M. pe teritoriul fostei U.R.S.S. în perioada 6 iunie 1945 – 15 iunie 1956.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedura civila, se va admite recursul pârâtului si se va modifica în parte hotarârea recurata în sensul ca respinge ca nefondata cererea reclamantului de constatare a caracterului politic al masurii dispuse fata de autorul reclamantului.
Cu privire la recursul reclamantului, în raport de modalitatea de solutionare a recursului pârâtului, constatând ca masura administrativa la care a fost supus tatal reclamantului nu are caracter politic, Curtea va retine ca sunt nefondate si pretentiile materiale formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 221/2009.
Legea nr. 221/2009 a statuat asupra vocatiei persoanelor carora li s-a recunoscut calitatea de victima a sistemului totalitar comunist prin condamnarile cu caracter politic sau masurile administrative asimilate acestora, de a pretinde anumite compensatii morale pentru acele situatii în care masurile reparatorii deja acordate în temeiul altor acte normative cu caracter reparatoriu (Decretul lege nr. 118/199/, O.U.G. nr. 214/1999) nu configurau o suficienta satisfactie pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ori prin masurile administrative cu caracter politic.
Cum, în speta, autorul reclamantului nu se încadreaza în categoria persoanelor vizate de art. 1 si 4 din Legea nr. 221/2009, nefacându-se dovada calitatii autorului reclamantului de victima a regimului totalitar instaurat în România dupa 6 martie 1945 – în sensul ca nu s-a facut dovada ca a fost supus unei masuri administrative cu caracter politic dispuse de autoritatile statului român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru care statul român ar fi responsabil, Curtea constata ca reclamantul nu este îndreptatit sa beneficieze de masurile reparatorii reglementate de Legea nr. 221/2009.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedura civila, se va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
