Prin condamnarea suferită s-a cauzat tatălui reclamantei un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecinţele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţ…


Deţinuţi politici

Condamnare cu caracter politic. Prejudiciu moral. Reparaţie.

Prin condamnarea suferită s-a cauzat tatălui reclamantei un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecinţele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale – onoare, reputaţie – precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane – relaţiile cu prietenii, apropiaţii, vătămări care îşi găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Prin condamnarea suferită s-a cauzat tatălui reclamantei un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecinţele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale – onoare, reputaţie – precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane – relaţiile cu prietenii, apropiaţii, vătămări care îşi găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Lipsirea de libertate a produs consecinţe şi în planul vieţii private şi profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate datorită condiţiilor istorice anterioare anului 1989 viaţa familială, imaginea şi chiar sursele de venit.

Lipsirea de libertate a produs consecinţe şi în planul vieţii private şi profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate datorită condiţiilor istorice anterioare anului 1989 viaţa familială, imaginea şi chiar sursele de venit.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., sent. nr. 205/F/3 martie 2010)

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus reclamanta PGLD a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, constatarea caracterului politic al condamnării la pedeapsa închisorii pe timp de 6 luni a tatălui său G I, decedat la 23 februarie 1976, pronunţată de Curtea Cluj, secţia penală, prin decizia penală nr. 2348/1952 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 13/1949 şi pedepsită de art. 2 lit. a din Decretul nr. 183/1949 combinat cu HCM nr. 809/20 iulie 1949; obligarea pârâtului la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea unui inel de aur de 10 grame cu iniţialele I.G. în sumă de 1.000 lei şi a unei verighete de căsătorie, din aur, în greutate de 2 grame, în valoare de 200 lei, obiecte ridicate la încarcerarea defunctului în Colonia de muncă nr. 2 Poarta Albă; obligarea pârâtului la plata sumei de 504.000 lei echivalentul sumei de 120.000 euro, cu titlu de daune morale pentru suferinţa defunctului şi a familiei sale, a stării de inconfort social rezultată din condamnare.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine faptul că reclamanta este fiica numitului GI, născut la 20.11.1908 şi decedat la 23 februarie 1976, aşa cum rezultă din actele de stare civilă aflate la dosar (f. 7-8).

Prin sentinţa penală nr. 776/1952 a fostului Tribunal Năsăud tatăl reclamantei, numitul GI, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare corecţională şi 500 lei amendă corecţională pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 13/1949 şi pedepsită de art. 2 lit. a din Decretul nr. 83/1949 combinat cu HCM nr. 809/1949.

În sarcina acestuia s-a reţinut că în calitate de cârciumar s-a sustras de la plata impozitului pe circulaţia mărfurilor în sumă de 162,29 lei prin nefiscalizarea cumpărăturilor de pe piaţa neorganizată pe perioada 1 ianuarie 1952-30 aprilie 1952, că nu a trecut în mod sincer în registrul cârciumii toate cumpărăturile de pe piaţă, constatându-se că în ziua de 5 mai 1952 nu a înregistrat: 9 bucăţi peştişori prăjiţi, 4,400 kg. caş de oaie, 0,400 kg. urdă, un borcan şi jumătate de murături de ardei umplut.

Prin decizia penală nr. 2348/1952 a fostei Curţi Cluj, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1981/1952 s-a admis în parte recursul inculpatului GI, dispunându-se reducerea pedepsei închisorii de la 2 ani la 6 luni.

La data pronunţării acestei decizii, tatăl reclamantei, numitul GI, era în stare de arest preventiv începând din data de 19 iunie 1952, aşa cum rezultă din dispozitivul deciziei penale.

 Conform biletului de liberare nr. 11844/1952 eliberat la 15 decembrie 1952 de Direcţia Generală a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă – Penitenciarul Văcăreşti, tatăl reclamantei a executat pedeapsa de 6 luni închisoare într-o unitate de penitenciar, în perioada 19.06.1952-15.12.1952, fiind eliberat la expirarea pedepsei.

Potrivit menţiunilor efectuate pe verso-ul biletului de liberare, la data de 10 iulie 1952 tatăl reclamantei a fost dus în colonia de muncă nr. 2 Poarta Albă.

Aşa cum a relevat martora PG, tatăl reclamantei a fost dus la canal, lucrând la stuf, într-un mediu plin de apă.

Infracţiunea economică pentru comiterea căreia a fost condamnat tatăl reclamantei, pedepsită de art. 2 lit. a din Decretul nr. 183/1949 constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art. 1 alin. 2 lit. f din Legea nr. 221/2009.

Fiind vorba de o condamnare pe care legea o instituie ca fiind cu caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanţa de judecată, el fiind stabilit ope legis.

Aceasta rezultă şi din dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi art. 4 alin. 1, texte conform cărora caracterul politic al condamnării se constată de instanţa de judecată numai în cazul persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2, adică pentru alte fapte decât cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt faptele prevăzute de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.

Dat fiind faptul că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, că este vorba de o condamnare pe care legea însăşi o califică drept politică, acţiunea reclamantei nu poate fi considerată inadmisibilă, aşa cum greşit de susţine de pârât.

Întrucât condamnatul GI a decedat la data de 23 februarie 1976, reclamanta, în calitate de fiică, este îndreptăţită în temeiul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 să promoveze prezenta acţiune în despăgubiri.

În ceea ce priveşte cererea de acordare de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea obiectelor din aur (inel cu inscripţia I.G. de 10 grame şi verighetă de căsătorie de 2 grame), tribunalul reţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece textul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 instituie dreptul la despăgubiri prin echivalent bănesc numai în cazul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare şi nerestituite în natură sau prin echivalent.

Or, prin hotărârea de condamnare a tatălui reclamantei nu s-a dispus măsura confiscării vreunor bunuri, aspect recunoscut de reclamantă în chiar cuprinsul acţiunii introductive.

Ca arate, cerinţa legii, aceea de a fi vorba de bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare, nu este îndeplinită.

Pe de altă parte, în cauză nici nu s-a dovedit că asemenea bunuri au fost în posesia tatălui reclamantei, că s-au ridicat la încarcerarea acestuia în colonia de muncă nr. 2 Poarta Albă, simpla cerere de restituite depusă în copie la dosar  neputând constitui o asemenea dovadă atâta timp cât nu rezultă din cuprinsul ei momentul la care s-a formulat, nu poartă semnătura condamnatului, nu conţine vreo dată a înregistrării cererii în evidenţele unităţii de muncă, nu există vreo altă dovadă care să ateste expedierea şi primirea cererii.

Ridicarea acestor obiecte de aur la momentul încarcerării, eventuala lor valoare, nu s-a dovedit nici prin probatoriul testimonial administrat în cauză.

Or, conform principiului instituit de art. 1169 C.civ., persoana care formulează o propunere înaintea instanţei trebuie să o dovedească.

În baza dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, având în vedere caracterul politic al condamnării defunctului GI, rezultat din lege, reclamanta este îndreptăţită la acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit urmare a condamnării tatălui său.

Este bine cunoscut faptul că după instaurarea comunismului în România, Canalul Dunăre Marea Neagra a devenit unul din punctele de referinţă ale universului concentraţionar românesc, perioada anilor 1948-1952 fiind cea în care „Securitatea şi Miliţia” nou înfiinţate se afirmă în reprimarea luptei anticomuniste.

În anul 1949 a început construcţia canalului, mulţi dintre muncitori fiind deţinuţi politici din închisorile comuniste, lucrările fiind sistate în anul 1955.

Începând cu luna mai 1950, de-a lungul celor 65 de km dintre Cernavodă şi Constanţa au fost instalate 14 lagăre de exterminare prin muncă forţată. Canalul trebuia să se întemeieze numai pe munca fizică a miilor de deţinuţi politici, provocând o uriaşă suferinţă umană şi mii de morţi care au fost înghiţiţi de colinele de pământ ale ucigaşului canal.

Colonia cea mai mare a canalului era Poarta Albă, unde erau în mod constant cam 12000 deţinuţi, spre deosebire de celelalte vreo 15 colonii penitenciare de pe canal, care aveau efective între 5-7 mii oameni, aşa cum rezultă din lucrarea autorului Aurel Popa, „Sub semnul Gulagului”.

„Raţia de pâine era de 750 g pe zi, iar ziua de muncă de 12 ore, plus corvezile când ne venea rândul. […] Munca la roabă era considerată cea mai grea, din toate cele de la canal. Norma era 4 mc de dislocat şi transportat în cele 12 ore de lucru. […] Restul hranei era lipsită de valoare nutritivă, fiind când varză fiartă, când ceapă fiartă, rar alimente consistente cum ar fi arpacaşul, fasolea sau cartofii”, dezvăluie Aurel Popa în cartea sa.

Este de netăgăduit ca orice arestare şi inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferinţe pe plan moral, social si profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea şi onoarea, libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege şi că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensaţii băneşti.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie să se aibă în vedere perioada de 6 luni cât tatăl reclamantei a fost efectiv privat de libertate, suferinţa psihică generată de începerea cercetărilor penale împotriva defunctului, urmată de condamnarea iniţială la 2 ani închisoare corecţională, starea de incertitudine în privinţa cuantumului pedepsei pe perioada de după condamnarea în primă instanţă şi până la pronunţarea hotărârii instanţei de recurs, locul efectiv unde a executat pedeapsa, regimul existent la locul de deţinere, împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte i-a fost afectată reputaţia, iar prin condamnarea sa abuzivă a fost supus la suferinţe fizice şi psihice, i-a fost ştirbită onoarea, demnitatea, i s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege şi a fost lipsit de posibilitatea de a–şi continua activitatea anterioară şi de a obţine venituri corespunzătoare.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că tatăl reclamantei a decedat din cauza unui infarct la vârsta de 67 de ani, vârstă aflată sub cea medie de viaţă, ceea ce denotă că suferinţele din perioada cercetării, a executării pedepsei s-au răsfrânt asupra sănătăţii.

În acest sens, se reţine din depoziţia martorei PG faptul că defunctul a fost considerat exploatator, duşman al regimului, după liberarea sa a fost cunoscut ca un om retras, care nu s-a mai ocupat de comerţ, ci numai de apicultură şi de confecţionarea manuală a viorilor.

Condamnarea defunctului a avut consecinţe şi în privinţa familiei sale, aşa cum atestă martorii audiaţi în cauză.

Astfel, reclamanta a intrat la liceu mai târziu decât colegii săi de clasă, deşi era cunoscută ca un elev bun la învăţătură, a devenit pionieră în tura a treia, nu a fost primită în rândurile Uniunii Tineretului Muncitor, în condiţiile în care în acele vremuri era o cinste să devii UTM-ist.

După căsătorie, soţul reclamantei, care lucra la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud – biroul criminalistic, a fost considerat „duşman de clasă”, i se amintea de condamnarea socrului, nu i s-a permis să urmeze cursurile f.f. ale Facultăţii de Drept, a fost împiedicat să urmeze cursurile şcolii de ofiţeri. 

            Nu se poate susţine că prin acordarea daunelor morale s-ar produce o îmbogăţire fără just temei, atâta timp cât prin condamnarea politică a tatălui reclamantei s-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sensibilitatea fizică şi psihică, la cinste, demnitate, onoare şi alte valori similare.

Condamnarea suferită de defunct, detenţia şi consecinţele acesteia s-au răsfrânt în mod negativ asupra reclamantei şi familiei acesteia, afectând onoarea, prestigiul şi reputaţia acesteia, având consecinţe pe plan social şi profesional, ceea ce justifică acordarea de daune morale.

Nu poate fi negată dauna morală suferită de reclamantă şi tatăl său ca urmare a lezării drepturilor lor personale nepatrimoniale (reputaţie, onoare etc.) sau ca urmare a provocării unei suferinţe morale prin atingerea unor elemente ale dreptului la viaţa privată, cu referire specială la o viaţă familială normală, liberă şi la adăpost de orice privaţiuni injuste ori intruziuni, ale dreptului la pregătire şi desăvârşire şcolară şi profesională, la un loc de muncă stabil, valori morale ce sunt considerate importante şi ocrotite juridic în orice societate civilizată.

Raportat la impactul psihic suferit de defunct, de reclamantă şi de familia sa, la consecinţele negative create în plan familial şi social şi intensitatea cu care au fost percepute, rezultate din aspectele mai sus relevate, tribunalul apreciază că acordarea sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale este de natură să procure reclamantei satisfacţii susceptibile de a înlocui valorile de care au fost privaţi reclamanta şi defunctul său tată.

În baza considerentelor exprimate şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 2 şi 4, art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009, tribunalul va admite în parte acţiunea civilă formulată şi în consecinţă va obliga pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale; va respinge cererea de constatare a caracterului politic al condamnării defunctului GI, un asemenea caracter rezultând direct din lege; va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea unui inel de aur de 10 grame cu iniţialele I.G. şi a unei verighete de căsătorie din aur de 2 grame.