Răspunderea civilă a asigurătorului. Limite
Despăgubiri, penalităţi
Decizia penală nr. 10 A/20 ianuarie 2009
Prin rechizitoriul nr. 878/P/2007 din 10.10.2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a dispus punerea în muşcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului L.M., fiul lui M. şi D., născut la xx.xx.xxxx în mun. Botoşani, cu domiciliul în sat Răchiţi, comuna Răchiţi, jud. Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin.2 şi 4 Cod penal, comisă prin aceea că, în ziua de 06.02.2007, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XX-XX-XXX pe strada Ion Pillat din mun. Botoşani, nu a acordat prioritate pe marcajul pietonal părţii vătămate T.M. ce se angajase în traversarea străzii, în mod regulamentar. În urma impactului între maşina condusă de inculpat şi partea vătămată, aceasta a suferit leziuni ce au necesitat 85-90 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Botoşani, prin sentinţa penală nr. 1743 din 11 iulie 2008, a condamnat pe inculpatul L.M., fiul lui M. şi D., născut la xx.xx.xxxx în mun. Botoşani, cu domiciliul în sat Răchiţi, comuna Răchiţi, jud. Botoşani, CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin.2, 4 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) şi 76 lit. e) Cod penal la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 cod penal.
În temeiul art. 81 şi 71 alin.5 Cod penal, a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni.
În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani suma de 2.487,725 lei, reprezentând cheltuielile cu spitalizarea părţii vătămate T.M..
A admis în parte acţiunea civilă având ca titular partea vătămată T.M..
În temeiul art. 14 Cod de procedură penală raportat la art. 998 Cod civil a obligat inculpatul să plătească părţii civile T.M. suma de 6.365 RON cu titlul de daune materiale şi suma de 9.000 RON cu titlul de daune morale.
În temeiul art. 193 alin.2 Cod de procedură penală a obligat inculpatul să plătească părţii civile T.M. suma de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare (onorariu de avocat).
A respins excepţia lipsei calităţii de asigurător de răspundere civilă ridicată de Societatea de Asigurări „BT Asigurări Transilvania”.
În temeiul art. 49-55 din Legea nr. 136/1995 a obligat asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurări „BT Asigurări Transilvania” să plătească în locul inculpatului sumele cu care acesta a fost obligat în favoarea părţilor civile.
În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 şi 84 Cod penal privind revocarea a suspendatrii condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau neexecutării obligaţiilor civile.
În temeiul art. 191 alin.1 cod de procedură penală, a obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele :
Inculpatul este posesor al permisului de conducere auto corespunzător categoriei B din anul XXXX şi conduce autoturismul SC A, SRL Botoşani, marca M. cu nr. de înmatriculare XX-XX-XXX, societate în cadrul căreia autorul are calitatea de agent de vânzări.
În ziua de 06.02.2007, în jurul orei 06:50, inculpatul a urcat la volanul autoturismului menţionat şi a circulat pe strada Ion Pillat din mun. Botoşani, respectiv dinspre Calea Naţională spre strada Tudor Vladimirescu.
Potrivit procesului verbal de cercetare la faţa locului întocmit de lucrătorii de poliţie, carosabilul era umed, iar autoturismul condus de inculpat circula pe calea de rulare a tramvaiului.
Datorită condiţiilor de semiîntuneric şi a prezenţei maşinilor parcate la extremitatea dreaptă a marcajului, respectiv pe banda I de mers, inculpatul nu a observat-o pe partea vătămată T.M. ce se angajase în traversarea străzii, din partea dreaptă spre partea stângă a marcajului pietonal.
Inculpatul, deşi circula cu 45 km/oră, nu a reuşit să evite impactul produs între maşină şi partea vătămată, întrucât i-a remarcat prezenţa pe marcaj când aceasta se afla la o distanţă de doar 3 metri de autoturism.
În urma coleziunii, partea vătămată a fost proiectată pe carosabil, apoi a fost transportată şi internată la Spitalul Judeţean „Mavromati” Botoşani cu diagnosticul „politraumatism prin accident rutier; fractură deschisă gambă stângă; traumatism genunchi drept;traumatism gleznă şi antepicior drept; traumatism cranio-facial cu excoriaţii faciale”.
Potrivit raportului de constatare medico legală nr. 134 din 08.02.2007 emis de Serviciul Medico-Legal Judeţean Botoşani, partea vătămată T.M. a prezentat un politraumatism cu fractură deschisă cominutivă de gambă stângă ce datează din 06.02.2007, leziunile traumatice constatate au putut fi produse prin lovire-proiectare în condiţiile unui accident rutier şi au necesitat 85-90 zile îngrijiri medicale pentru vindecare (fila 28 dosar urmărire penală).
La locul accidentului s-a deplasat un echipaj de poliţie şi în contextul testării inculpatului cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta nu a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Din probele administrate în cauză s-a conturat legătura de cauzalitate între nerespectarea de către inculpat a dispoziţiilor legale şi rezultatul produs, respectiv accidentarea părţii vătămate T.M..
Inculpatul nu a respectat prevederile art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ce are următorul conţinut: „conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal şi se probează cu: procesul verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşă fotografică; schiţa locului faptei;declaraţiile inculpatului:rezultatul testării cu aparatul etilotest;înscrisuri medicale;declaraţiile martorilor;raportul de constatare medico-legală;
declaraţiile părţii vătămate;procesul verbal de verificare tehnică a autoturismului.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a avut în vederea disp.art. 72 Cod penal privind criteriile generale de individualizare a pedepsei, faptul că acesta are vârsta de 28 ani, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, fără copii minori în întreţinere, fără antecedente penale şi până la săvârşirea infracţiunii pentru care este judecat în prezenta cauză a fost cunoscut cu bune comportări în familie şi societate , în favoarea inculpatului reţinând circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) Cod procedură penală şi făcând aăplic. Art. 81, 82 Cod penal..
Partea vătămată T.M. s-a constituit parte civilă pentru suma de 30.000 RON din care 15.000 RON daune morale pentru suferinţa fizică şi psihică produsă şi 15.000 RON daune materiale reprezentate de: intervenţie chirurgicală şi medicală – 2.000 RON; pansament la domiciliu – 500 RON; tratament medical – 500 RON; haine rupte – 2.700 RON; ajutor în gospodărie – 900 RON; diferenţă salarială între concediu medical şi salariul realizat de 6.000 RON; spor de vechime pentru perioada cât nu a desfăşurat activitate – 1.600 RON; operaţia ce urmează a se face pentru scoaterea tijei – 1.000 RON; diferenţă salariu pentru concediul medical ce urmează să îl primească pentru cea de a doua operaţie – 1.000 RON; dantură scoasă la accident – 2.000 RON (cerere fila 34 dosar).
Astfel, prin înscrisuri: acte medicale, raport de constatare medico-legală (fila 28 dosar urmărire penal), bilet de ieşire din spital (fila 64 dosar), certificate de concediu medical (filele 51-62 dosar), adeverinţă de la angajator SC K. SA (filele 65, 125 şi 126 dosar) şi declaraţia martorului V.D. (fila 116 dosar), partea civilă T.M. a dovedit că a suferit un prejudiciu material în cuantum de 6.365 RON, reprezentat de: 3.214 RON diferenţă de salariu neîncasat faţă perioada în care a lucrat anterior; 1.451 RON valoarea tichetelor de masă neîncasate; 200 RON contravaloarea unei perechi de pantaloni sau dresuri; 500 RON tratament şi pansamente; 900 RON ajutorul în gospodărie; 1.000 RON diferite cheltuieli făcute în timpul spitalizării, precum şi un prejudiciu moral, apreciat de instanţă la suma de 9.000 RON, reprezentat de suferinţa fizică suportată de partea civilă ca urmare a unei fracturi deschise de gambă stângă şi a celor două intervenţii chirurgicale la care a fost supusă, imobilizării pe timp îndelungat, precum şi suferinţa psihică datorată internării în spital, imobilizării şi intervenţiilor chirurgicale, inculpatul fiind obligat să plătească părţii civile T.M. suma de 6.365 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 9.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi suma de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare (onorariu de avocat).
În ce priveşte răspunderea asiguratorului de răspundere civilă, societatea de asigurare „BT Asigurări Transilvania SA”, prima instanţa a reţinut că aceasta, prin precizările nr. 64 din 09.01.2008 (filele 35-36 dosar), a ridicat excepţia lipsei calităţii de asigurator, arătând că nu confirmă valabilitatea poliţei RCA U xxxxxx pentru autoturismul M. nr. XX-XX-XXX, proprietatea SC I.L. SA, titular SC A, SRL, la data producerii evenimentului din 06.02.2007, întrucât prima de asigurare a fost achitată la data de 05.02.2007 cu chitanţa nr. 0566718 din 05.02.2007, sumă care a fost decontată de agentul de asigurări prin bancă către „BT Asigurări Transilvania” SA cu chitanţa nr. 311103 din 06.02.2007 în chiar ziua producerii accidentului, poliţa intrând în valabilitate în data de 08.02.2007.
În drept, asiguratorul invocă art. 26 din Ordinul 113133/2006 privind normele de aplicare a legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule.
În subsidiar, asiguratorul a solicitat ca instanţa să aibă în vedere la acordarea despăgubirilor dispoziţiile art. 51 din Ordinul 113133/2006.
Asiguratorul a depus în copie chitanţa nr. xxxxxxx din 05.02.2007 şi chitanţa nr. 0566717 din 05.02.2007, precum şi chitanţa de depunere de numerar din 06.02.2007 (filele 37-39 dosar).
La cererea instanţei, asiguratorul a depus copia poliţei de asigurare U xxxxx (fila 106 dosar).
Instanţa reţine că, potrivit poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă nr. xxxxx, seria RO/19/A19/CV, autoturismul marca M. cu nr. de înmatriculare XX-XX-XXX, proprietar al SC I.L. SA Iaşi, utilizator SC A, SRL, autovehicul pe care îl conducea inculpatul în momentul producerii accidentului, era asigurat de răspundere civilă auto obligatorie la SC „BT Asigurări Transilvania” SA pentru perioada 01.01.2007-31.12.2007.
Poliţa a fost completată de brokerul de asigurare Euro Arc Insurance Broker şi înmânată utilizatorului autovehiculului.
Instanţa constată că această poliţă avea valabilitate de la data de 01.01.2007 la 31.12.2007, a fost înmânată utilizatorului autovehiculului, iar la data de 06.02.2007, data producerii accidentului, contractul de asigurare era în derulare, nefiind aplicate dispoziţiile art. 26 lit. b) din Ordinul nr. 113133/2006 deoarece această prevedere se aplică doar persoanelor care nu aveau o asigurare obligatorie RCA valabilă la momentul plăţii.
Chiar dacă utilizatorul nu ar fi avut o poliţă de asigurare valabilă în momentul plăţii, împrejurarea că acestuia i s-ar fi emis o poliţă pe care s-a consemnat ca dată de începere a asigurării chiar data plăţii primei, nu-i poate fi imputată deţinătorului vehiculului, ci chiar asiguratorului care şi-a ales brokerul de asigurare. Prin contractul încheiat, potrivit art. 1 din contract (fila 87 dosar) „brokerul, în calitate de mandatar, se angajează să încheie în numele şi pe seama BT Asigurări ca mandant, contracte de asigurare”, utilizatorul autovehiculului şi beneficiarul poliţei de asigurare nefiind parte în acest contract.
Având în vedere aspectele sus arătate, prima instanţa a respins ca nefondată excepţia lipsei de asigurator de răspundere civilă ridicată de societatea de asigurare „BT Asigurări Transilvania” SA şi, în temeiul art. 49-55 din Legea nr. 136/1995 obligând asiguratorul de răspundere civilă, societatea de asigurare „BT Asigurări Transilvania” SA să plătească în locul inculpatului sumele la care acesta a fost obligat în favoarea părţilor civile.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel asiguratorul SC B.T. Asigurări Transilvania SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în ce priveşte soluţionarea laturii civile şi a excepţiei invocate.
Se precizează în motivele de apel, că la data producerii evenimentului – 6.02.2007 – autoturismul implicat în incident nu era asigurat la BT Asigurări Transilvania, întrucât poliţia de asigurare este valabilă la 48 de ore de la data achitării primei de asigurare , conform chitanţei nr. 0566718/05.02.2007, sumă decontată de agentul de asigurări către BT Asigurări Transilvania la data de 6.02.2007, astfel încât poliţia îşi producea efectele cu începere de la 8.02.2007. Neavând calitatea de asigurator, în mod greşit a fost obligată SC BT ASIGURĂRI TRANSILVANIA la plata cheltuielilor la care a fost obligat inculpatul prin sentinţa apelată.
Un alt motiv de apel invocat vizează modul de soluţionare a laturii civile. Astfel, cheltuielile pe perioada spitalizării părţii vătămate sunt nejustificate legal în raport cu dispoziţiile Ordinului nr. 113133/2006, care în art. 51 se referă la cheltuielile probate cu documente justificative şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale. Aceeaşi motivaţie este invocată şi în ce priveşte daunele materiale în sumă de 6.365 lei.
Asigurătorul apreciază că daunele morale au fost stabilite într-un cuantum prea ridicat, având în vedere că partea civilă şi-a recăpătat capacitatea de muncă şi nu a lăsat persoane aflate în îngrijire fără sprijin..
În ce priveşte obligarea asigurătorului la a plăti în locul inculpatului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, se arată că această soluţie ignoră prevederile legale, şi anume cele ale art. 15 din Ordinul amintit, care prevede că asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau de conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă. De asemenea se consideră, prin raportare la dispoziţiile privind răspunderea civilă delictuală şi la decizia nr. 1/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, că asigurătorul de răspundere civilă răspunde alături de inculpat şi nu în solidar cu acesta.
Apelul este nefondat.
Art. 26 alin. 1 din Ordinul nr. 113133/2006 indică momentul de la care începe răspunderea asigurătorului RCA, acesta fiind după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a plătit prima de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA, valabilă la momentul plăţii. În prezenta cauză asigurarea obligatorie a fost valabil încheiată, iar perioada de valabilitate (trecută chiar pe poliţă) este 01.01.2007 – 31.12.2007. Cum această poliţă îndeplinea toate condiţiile cerute de lege, nu se poate susţine că valabilitatea asigurării ar fi fost afectată.
Rămâne de stabilit care este data de la care începe răspunderea asigurătorului, având în vedere că situaţia din speţă nu este prevăzută expres de articolul mai sus citat. Se observă însă că prevederile articolului 26 din Ordin cuprind doar două momente de la care ar începe răspunderea: cel al plăţii primei şi al eliberării documentului de asigurare, respectiv după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a plătit prima de asigurare în cazul persoanelor care nu aveau o asigurare valabilă. Cea de-a doua ipoteză nu se regăseşte în cauză, astfel încât singurul moment prevăzut de lege de la care putea începe răspunderea asigurătorului RCA era cel al plăţii primei de asigurare, adică 05.02.2007. Cum această dată este anterioară producerii accidentului, este dată răspunderea asigurătorului. Aceasta este în esenţă şi motivarea primei instanţe, astfel încât în mod eronat susţine apelanta că soluţia de respingere a excepţiei invocate nu ar fi fost motivată.
Sentinţa este criticată şi în ce priveşte modalitatea de obligare a asigurătorului la plata despăgubirilor, şi anume în locul inculpatului. Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, iar potrivit art. 55 alin. 1 despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite. Aceste dispoziţii, coroborate cu natura contractului de asigurare (caracterizat prin asumarea unui risc în schimbul plăţii unei prime de asigurare) conduc la concluzia că asigurătorul nu răspunde în solidar cu asiguratul sau alături de acesta, ci pentru acesta. De altfel textele citate nu se referă la plata unei părţi din despăgubiri, ci la plata integrală a acestora (ordinul foloseşte termenul „despăgubiri”), iar alin. 3 al art. 55 arată că cei care vor primi despăgubirile vor fi chiar asiguraţii, în situaţiile în care aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite. Prin urmare, instanţa va stabili pentru început valoarea despăgubirilor la care ar putea fi obligat inculpatul în lipsa unei asigurări de răspundere civilă, după care, în limitele legii, va dispune obligarea asigurătorului la plata acestor despăgubiri în locul inculpatului.
Referitor la cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate, apelanta pretinde că obligarea la plata acestora este nelegală conform art. 51 lit. d din acelaşi Ordin, text care are în vedere cheltuielile prilejuite de accident, probate cu documente justificative şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale. Cheltuielile de spitalizare a părţii vătămate sunt probate prin înscrisurile comunicate de unităţile sanitare, astfel încât cuantumul lor nu poate fi contestat. În ce priveşte obligarea asiguratorului la plata lor, trebuie avut în vedere în primul rând cadrul general dat de Legea nr. 136/1995. Potrivit art. 50 alin. 1 din lege, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces. Se observă că textul nu face distincţie după natura despăgubirilor, după cum persoana păgubită este fizică sau juridică ori după cum pagubele sunt urmarea directă sau indirectă a vătămării corporale sau decesului. Potrivit art. 313 din legea nr. 95/2006 (aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 72/2006) persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Aceste texte de lege conduc la concluzia că inculpatul va fi ţinut să repare toate prejudiciile cauzate prin fapta sa ilicită, persoane păgubite fiind atât părţile vătămate, cât şi unităţile spitaliceşti care au avansat direct sumele necesare spitalizării părţilor vătămate. Acesta este şi scopul pentru care aceste unităţi sunt citate în procesul penal: rezolvarea în acelaşi cadru procesual a tuturor pretenţiilor de natură civilă decurgând din aceeaşi faptă ilicită. Prin urmare, dispoziţiile din Ordin adaugă la lege, în condiţiile în care Comisia de supraveghere a asigurărilor nu este abilitată să modifice dispoziţii din legi, ci doar să precizeze unele dintre aceste dispoziţii.
Prin cererea de apel este criticat şi cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanţă. Din acest punct de vedere este de observat că partea vătămată a avut nevoie de o perioadă lungă de spitalizare şi de două intervenţii chirurgicale complexe, condiţii în care nu se poate considera că cel puţin pe perioada de îngrijiri medicale partea vătămată a avut ceea ce se poate numi „o viaţă normală”. Suferinţele cauzate părţii vătămate şi privaţiunile inerente spitalizării de lungă durată şi intervenţiilor chirurgicale justifică acordarea unor daune morale în cuantumul apreciat de prima instanţă, fiind lipsite de relevanţă aspectele că partea vătămată şi-a recăpătat capacitatea de muncă si nu a lăsat persoane fără sprijin.
Privitor la cheltuielile judiciare, alin. 1 al art. 50 din Legea nr. 136/1995 prevede expres că despăgubirile se acordă şi pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de cheltuieli de judecată persoanelor păgubite. Art. 15 din Ordin (invocat de către apelantă) se referă la cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, şi nu la cheltuielile făcute de persoana vătămată.
Pentru aceste considerente şi văzând că nu sunt date motive de nelegalitate sau netemeinicie care să fie luate în discuţie din oficiu, apelul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, menţinându-se hotărârea atacată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 şi art. 193 Cod procedură penală,
7
