Deliberând asupra acţiunii de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 12.06.2015 sub nr. …, reclamanţii A.C.M., D.F., T.M., G.M., ş.a. au chemat în judecată pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti cuvenite conform sentinţelor civile nr. 2233/18.12.2007 şi nr. 2235/18.12.2007 pronunţate de Tribunalul Teleorman, începând cu data de 18.12.2007 şi până la data plăţii efective.
Motivând în fapt acţiunea ,reclamanţii susţin că prin hotărârile judecătoreşti sus menţionate, pârâta a fost obligată să le plătească drepturi salariale cu actualizare la data plăţii, executarea acestor sentinţe intrând sub incidenţa O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.
Principiul indivizibilităţii plăţii impune ca acela care face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, dispune 1101 C. civ. aplicabil în materie.
Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată.
În ceea ce priveşte data plăţii, reclamanţii susţin că aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadenţă. Aşa cum rezultă din hotărârile ataşate, creanţa este certă şi exigibilă.
În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei. Potrivit art. 1530 din Codul civil, creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei.
Executarea indirectă a obligaţiei presupune dreptul creditorului de a pretinde şi a obţine de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligaţiei.
In privinţa condiţiilor ce se cer a fi îndeplinite reclamanţii susţin că în cauză sunt îndeplinite toate cerinţele legii.
Cât priveşte prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepţie în asemenea situaţie întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosinţă a sumei datorate produce creditorului obligaţiei un prejudiciu egal cu dobânda legală.
Potrivit dispoziţiilor art. 1535 Cod civil, „în cazul în care o suma de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţa până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. Dacă înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii lega!e, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanţa cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate şi prin dispoziţiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidenţă în cauză, se deduce fără echivoc că, în speţă, dreptul creditorului la obţinerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligaţiei la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune de actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate iniţial; o astfel de actualizare antrenează şi ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligaţiei de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Dacă actualizarea la inflaţie are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea creanţei la valoarea ei reală, în aceeaşi expresie economică din momentul ei (deci, înăuntrul noţiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbeşte despre daunele interese moratorii, discuţia este plasată pe tărâmul unei reparaţii a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanţei băneşti, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât a legală.
Aşadar, dobânzile legale, accesorii ale creanţei, se cuvin ca daune moratorii, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanţei la inflaţie.
Arată reclamanţii că, chiar dacă reeşalonarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG 71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condiţiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite şi depăşeşte o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerinţelor de proporţionalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată şi menţinerea unui just echilibru al intereselor în discuţie. De altfel, în condiţiile în care, debitorul nu a avut acordul creditorilor la eşalonarea plăţii, această plată nu se putea efectua eşalonat prin ordonanţe succesive.
In acelaşi timp ,titlurile executorii sunt din anul 2007 ceea ce ar însemna că plata să se facă efectiv la peste 9 ani de la data emiterii lor. În plus, pentru mulţi alţi creditori sumele cuvenite s-au achitat integral deşi titlurile lor – care intrau sub incidenţa aceleiaşi ordonanţe – erau mult mai recente.
În concluzie, reclamanţii arată că prin amânarea plăţii sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, le este afectat dreptul de proprietate, motiv pentru care solicită obligarea pârâtei la plata dobânzilor pentru sumele datorate, de la data emiterii titlurilor executorii menţionate în preambulul prezentei acţiuni până în prezent, şi pentru viitor până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului în sensul dispoziţiilor conform celor arătate mai sus.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 1535 şi 1536 din Noul Cod civil, art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, decizia nr. 2 în dosarul 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În dovedirea acţiunii reclamanţii au depus înscrisurile de la filele 6-31.
Prin întâmpinarea formulată la data de 14.07.2015 ( f. 36) pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca nefondată, susţinând în esenţă că drepturile salariale menţionate în hotărârile judecătorești indicate de reclamanţi au fost acordate eşalonat conf. OUG nr. 71/2009 .
Solicită pârâta ca instanţa să constate că pretenţiile reclamanţilor sunt prescrise, putând fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii prezentei acţiuni.
Este vorba de pretenţii distincte pentru care termenul de prescripţie se raportează la data introducerii acţiunii în instanţă.
Prin răspunsul la întâmpinare ,reclamanţii au arătat că susţinerile pârâtei privind prescripţia dreptului material la acţiune sunt neîntemeiate întrucât creanţele recunoscute în favoarea lor fiind certe, lichide si exigibile, plata trebuia făcută la momentul naşterii raportului juridic obligaţional, obligaţia rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
De reţinut că prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, modificata şi completată nu s-a negat existenta şi întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu s-a refuzat punerea acestora in executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eşalonata a obligaţiilor de plată conţinute în aceste titluri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate de reclamanţi şi de dispoziţiile legale incidente, Tribunalul reţine următoarele:
Potrivit art. 278 alin. 1 din Codul muncii, „Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile”.
În legislaţia muncii nu există o prevedere cu caracter de principiu care să reglementeze regimul juridic al evaluării despăgubirilor create prin întârzierea în executarea obligaţiei sau neexecutarea acesteia,astfel că dispoziţiile Codului civil sunt pe deplin aplicabile. Acestea nu sunt incompatibile cu natura relaţiilor de muncă şi nu sunt înlăturate prin nicio prevedere legală.
Art. 166 alin. 4 din Codul muncii prevede doar că „Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, însă nu stabileşte modul de evaluare a daunelor-interese, devenind, prin urmare, aplicabile dispoziţiile legislaţiei de drept comun, care este dreptul civil.
Dobânda legală penalizatoare, reprezintă câştigul pe care creditorul l-ar fi obţinut din investirea banilor, dacă aceştia ar fi fost plătiţi la scadenţă, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere şi acoperă beneficiul nerealizat . În acest sens a fost pronunţată Decizia ICCJ nr. 2/2014 potrivit căruia „In aplicarea dispoziţiilor art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I si art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drept uri salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 si 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”
Şi în jurisprudenţa Curţii Europene Drepturilor Omului s-a statuat ca unei persoane care a obţinut o hotărâre judecătoreasca executorie împotriva statului, ca urmare a soluţionării unui litigiu in favoarea sa nu i se poate cere sa recurgă la proceduri de executare, pentru a obţine executarea, reclamanţilor, in calitate de creditori, fiindu-le cauzat un prejudiciu material constând in imposibilitatea de a se folosi de banii lor, deci o pierdere de profit cauzata de imposibilitatea punerii in executare, intr-un termen rezonabil, a hotărârii judecătoreşti pronunţate in favoarea sa.
De asemenea, deşi nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menţinerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanţa dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009], iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Nu se poate reţine nici că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului şi faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terţ.
Faţă de aceste considerente, Tribunalul, constatând existenţa faptei ilicite culpabile a pârâtei debitoare, precum şi existenţa unui prejudiciu suferit de reclamanţii creditori, ca efect al executării eşalonate a titlului executoriu, apreciază că se impune repararea integrală a acestui prejudiciu, în sensul acoperirii inclusiv a beneficiului nerealizat (lucrum cessans), prin acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Însă ,nu trebuie omis faptul că acţiunea de faţă este o acţiune în pretenţii, ce tinde la obţinerea unei noi hotărâri judecătoreşti care să recunoască dreptul reclamanţilor la acordarea dobânzii legale de la data pronunţării titlului executoriu şi până la data plăţii efective a diferenţelor salariale.
Fiind o acţiune cu caracter patrimonial este supusă condiţiei de fond a prescripţiei dreptului material la acţiune în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, aplicabil în cauză în raport cu dispoziţiile art. 6 alin. 4 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 şi ale art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Consecinţa practică este aceea că dreptul reclamanţilor de a obţine prin intermediul instanţei de judecată daune interese nu poate fi făcut decât în cadrul termenului general de prescripţie,prin raportare la data introducerii acţiunii,respectiv 12.06.2015.
Acest aspect este confirmat prin decizia nr. 7/27.04.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit că plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
În speţă, Tribunalul reţine că dobânda legală se cuvine reclamanţilor de la data de 12.06.2012 ,fiind prescris dreptul la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 18.12.2007-12.06.2012. Se va admite astfel excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocat de pârâtă.
Pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul constată că acţiunea reclamanţilor este fondată în parte în sensul că, va obliga pârâta să plătească reclamanţilor, dobânda legală aferentă drepturilor băneşti cuvenite, conform sentinţelor civile nr. 2233/18.12.2007 şi nr. 2235/18.12.2007 pronunţate de Tribunalul Teleorman, începând cu data de 12.06.2012 şi până la data plăţii efective.
