Apel. Dobânzi, penalităţi de întârziere, actualizarea valorii pretenţiilor în funcţie de rata inflaţiei. Neacordarea acestora de către intimată în apel în cazul în care nu au fost cerute la judecata în primă instanţă. Cereri noi.
Codul de procedură civilă: art.294
În apel se pot cere dobânzi, penalităţi de întârziere, actualizarea în funcţie de rata inflaţiei, dacă s-au ivit după darea hotărârii primei instanţe şi dacă acordarea acestor despăgubiri a fost cerută în mod procedural legal prin acţiunea formulată de reclamantă la prima instanţă. În apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Dacă solicitarea acordării dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi a actualizării valorii pretenţiilor în raport cu rata inflaţiei s-a făcut în condiţii procedurale legale pentru prima dată în apel, aceasta constituie o cerere nouă, inadmisibilă.
(Decizia comercială nr.35 din 21.01.2007 – Secţia a VI-a Comercială a Curţii de Apel Bucureşti)
Prin cererea înregistrată în data de 22.04.2005 la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială, reclamanta S.C. “A. C.” S.A. a chemat în judecată pe pârâta “P.” Sector 4, solicitând să fie obligată aceasta la plata sumei de 5.502.600.110 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii efectuate, rămasă neachitată, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr.4111 pronunţată în data de 07.10.2005 în dosarul nr.2278/2005 Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că prin concluziile scrise depuse la dosar reclamanta a susţinut îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtei prin neplata lucrărilor şi a solicitat obligarea pârâtei şi la plata penalităţilor de întârziere contractuale – acestea urmând să fie executate de executorul judecătoresc, precum şi indexarea sumei pentru perioada în care s-a întârziat plata, de la data scadenţei până la data plăţii efective. Întrucât modificarea cererii a avut loc după momentul prevăzut de art.132 Cod procedură civilă şi chiar după încheierea dezbaterilor, tribunalul nu a analizat completarea cererii în sensul arătat, aceasta nefăcând obiectul dezbaterilor contradictorii.
Pe fondul cauzei s-a arătat de către tribunal că în baza contractelor încheiate între părţi, al căror istoric este prezentat în adresa nr.801/10.11.2004, reclamanta a realizat în beneficiul pârâtei lucrări de construcţii, reparaţii şi modernizări.
Dintre acestea, pe lângă lucrările recepţionate de pârâtă necontestate şi achitate, sunt şi o serie de alte lucrări a căror contravaloare o constituie obiectul cauzei şi despre care reclamanta susţine că au fost considerate, ca necesare, de către D. I. Sector 4, proiectant şi consultant, fiind stabilite prin dispoziţiile de şantier. Pentru aceste lucrări reclamanta a depus borderouri şi situaţiile lucrărilor, dispoziţii de şantier semnate de dirigintele de şantier şi de alte persoane din cadrul pârâtei, de proiectant şi consultant, situaţi de plată, dar a recunoscut că pentru ele nu s-au întocmit acte adiţionale la contractele părţilor, achiesând astfel la apărarea pârâtei în sensul că lucrările respective nu au format obiectul unui contract al părţilor.
Chiar dacă s-ar accepta că lucrările în discuţie au fost efectiv realizate, că necesitatea lor a apărut pe parcursul executării contractelor sau că pârâta beneficiază de ele, nu există, totuşi un contract/act adiţional prin care pârâta să fi solicitat sau recunoscut lucrările respective.
Dispoziţiile de şantier semnate de directorul de şantier din cadrul pârâtei, recunoaşterea necesităţii şi contravalorii lucrărilor de către directorul de investiţii din primăria-pârâtă nu cuprind acordul acesteia din urmă la realizarea lucrărilor, singurul abilitat să angajeze patrimoniul pârâtei fiind primarul.
În lipsa unui raport contractual între părţi cu privire la realizarea lucrării suplimentare reclamanta nu are la dispoziţie calea unei acţiuni întemeiate pe răspunderea contractuală cum este cea în speţă, dat fiind că în motivarea acţiunii s-a notat că lucrările s-au efectuat în baza unor contracte ale părţilor, indicându-se drept temei dispoziţiile art.969 Cod civil, cererea neputând fi calificată altfel decât cu încălcarea principiului disponibilităţii.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta S.C. “A. C.” S.A. a declarat apel, solicitând să se dispună schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii şi, în consecinţă, a obligării pârâtei la plata debitului, indexat la zi, a penalităţilor de întârziere şi a dobânzilor legale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat, în esenţă, că prin hotărârea atacată tribunalul în mod greşit a schimbat natura litigiului şi a nesocotit în totalitate probatoriile administrate. Astfel, la judecata în primă instanţă, pârâta nu a formulat întâmpinare, iar în raport cu proba cu înscrisuri şi interogatoriu administrată de reclamant şi recunoaşterea scrisă a pârâtei că lucrările neplătite au fost efectuate şi recepţionate, deci însuşite şi folosite, nu s-a mai solicitat proba cu expertiză.
Tribunalul a apreciat în mod greşit că din moment ce nu există contract scris între părţi cu privire la lucrările suplimentare nu se puteau invoca dispoziţiile art.969 Cod civil şi promova acţiunea întemeiată pe răspunderea contractuală.
Or, procesul-verbal de recepţie înregistrat sub nr.25993 din 20.10.2004 este semnat de comisia de recepţie constituită de pârâta “P.” Sector 4 şi, mai mult, este aprobat cu semnătura şi ştampila primarului. Prin acest document se atestă efectuarea tuturor lucrărilor suplimentare a cărui contravaloare s-a solicitat prin acţiune şi, implicit, faptul că acestea au fost convenite legal.
Contractul se poate încheia şi verbal, nu numai în scris, iar reclamanta a probat cu înscrisuri existenţa raporturilor contractuale. Astfel au fost încheiate contracte de antrepriză între părţi, iar ca o prelungire a acestora, lucrările suplimentare s-au făcut în baza dispoziţiilor de şantier scrise, semnate de dirigintele de şantier al pârâtei, numit de către primar, iar conform uzanţelor comenzile urmate de executare au valoare de convenţie. Existenţa raporturilor contractuale şi în privinţa lucrărilor suplimentare nu se dovedeşte exclusiv prin eventuale acte adiţionale, rezultând şi din răspunsurile pârâtei la interogatoriu şi adresele emise de aceasta sub nr.14695/05.06.2005 şi 880/24.05.2004 prin acestea din urmă recunoscându-se fără dubiu că sumele pretinse sunt datorate pentru lucrări contractate, recepţionate şi folosite .
Pe de altă parte, prin concluziile scrise formulate la prima instanţă reclamanta a solicitat şi plata penalităţilor de întârziere prevăzute în contract care vor fi calculate la zi.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În acest sens intimata a susţinut că pentru efectuarea şi plata lucrărilor suplimentare, trebuiau încheiate acte adiţionale la contractele părţilor, pârâta nu poate fi angajată decât de primar, lucrările suplimentare nu pot fi considerate lucrări necesare iar plata lor nu se poate face în lipsa unor documente justificative valabile.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi la cererea apelantei, proba cu expertiza tehnică, având ca obiective stabilirea lucrărilor suplimentare şi a valorii acestora, cauza efectuării lor, dacă au avut caracter necesar şi dacă sunt recepţionate şi utilizate de pârâtă.
La termenul de la 07.12.2006 apelanta a depus la dosar o notă de calcul a penalităţilor şi dobânzilor solicitate prin cererea de apel, în sumă de 2.354.621.116 lei respectiv 1.000.777.374,13 ROL pentru perioada 29.11.2004 – 31.10.2006, cu privire la care a timbrat corespunzător.
Faţă de acestea, analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
Între părţile în litigiu au fost încheiate contractele nr.26807/24.10.2003, 3329/10.05.2004 şi 15467/18.06.2004 în baza cărora reclamanta a efectuat lucrări de construcţii, reparaţii şi modernizare în beneficiul pârâtei, la Piaţa “P”. Valoarea lucrărilor efectuate în concret a fost, în total, de cca. 20.580.294.023 ROL pe care pârâta a achitat-o parţial, doar în limita valorii lucrărilor prevăzute în contractele încheiate, rămânând un rest de plată în sumă de 543.194 RON, a cărui achitare a fost refuzată de pârâtă pe motiv că ar privi lucrări suplimentare pentru care trebuia să se încheie acte adiţionale la contractele de antrepriză.
Or, respectivele lucrări suplimentare au fost efectuate în legătură cu lucrările angajate în baza contractelor de antrepriză încheiate de părţi, necesitatea realizării lor operând în cadrul executării acestor contracte şi au fost efectuate în baza dispoziţiilor de şantier emise de dirigintele de şantier numit de către pârâtă, semnate şi de proiectant şi reprezentantul pârâtei. Potrivit concluziilor expertizei efectuate în cauză lucrările respective erau necesare chiar în raport cu contractele încheiate între părţi şi formularele anexă la Ordinul nr.1014/2001 privind posibilitatea unor lucrări neprevăzute care, dacă nu se pot elimina devin necesare.
În aceste condiţii nu se poate considera că lucrările respective s-ar afla în afara contractelor de antrepriză încheiate între părţi.
Oricum lucrările s-au efectuat la comanda scrisă a dirigintelui de şantier, a reprezentantului pârâtei, cu privire la care reclamanta a procedat la executare, ceea ce înseamnă convenţie. Existenţa raporturilor contractuale intervenite în fapt şi cu privire la lucrările suplimentare nu se poate justifica doar prin încheierea unor acte adiţionale. Încheierea în forma scrisă a contractului nu este obligatorie ad validitatem ci doar ad probationem iar dovada în acest sens s-a putut face, după cum a rezultat anterior şi prin alte înscrisuri.
Prin urmare pârâta datorează reclamantei şi plata lucrărilor suplimentare efectuate de aceasta şi recepţionate de pârâtă prin reprezentantul legal, sentinţa primei instanţe, în sens contrar, fiind netemeinică şi nelegală. Referitor însă la cuantumul sumei pretinse cu acest titlu potrivit expertizei acesta este de 543.194 RON, iar nu de 550.260,01 RON cât a solicitat reclamanta prin acţiunea formulată, care, în consecinţă, va fi admisă doar în parte.
În ceea ce priveşte solicitarea de către apelantă a dobânzilor, acestea nu au fost cerute în mod procedural legal prin acţiunea reclamantei şi în consecinţă nu au constituit obiectul acesteia sau al judecăţii în primă instanţă. Or, potrivit art.294 alin.1 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Acelaşi aspect intervine şi în cazul actualizării debitului în raport cu indexarea şi al penalităţilor de întârziere solicitate de apelant. La judecata în primă instanţă reclamanta şi-a completat cererea cu privire la acestea dar în mod tardiv astfel că tribunalul a reţinut în mod întemeiat că cererile în sensul respectiv nu constituie obiectul cauzei. În cazul în care la judecata în apel, prin motivele de apel s-ar fi dovedit că în mod greşit nu s-au avut în vedere cererile respective de către tribunal, admiterea apelului ar fi însemnat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit art.297 alin.1 Cod procedură civilă. În raport cu cele arătate anterior, cererea privind indexarea şi penalităţile de întârziere echivalează tot cu o cerere nouă, formulată în apel contrar dispoziţiilor art.294 alin.1 Cod procedură civilă. Potrivit art.294 alin.2 Cod procedură civilă în apel se pot cere dobânzi, etc., dar ivite după darea hotărârii primei instanţe. Or, în speţă, indexarea şi penalităţile de întârziere nici nu au constituit obiectul judecăţii în primă instanţă.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea în baza art.296 Cod procedură civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată admiţând în parte acţiunea reclamantei în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 548.194 lei, reprezentând contravaloarea lucrări de construcţii suplimentare, a respins cererile apelantei privind indexarea debitului şi obligarea intimatei-pârâte la plata penalităţilor de întârziere precum şi a dobânzii legale, ca neîntemeiate şi a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 34.293,60 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel, în raport cu dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă.
