Data acordării dobânzii în răspundere civilă decurgând din asigurarea civilă obligatorie rca.


Data acordării dobânzii în răspundere civilă decurgând din asigurarea civilă obligatorie RCA. Dobânda va fi acordată de la data punerii în întârziere, iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești sau de la data producerii evenimentului rutier

Sentinţa civilă nr.10418/20.10.2014 a Judecătorei Galaţi

Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Galaţi a fost admisă cererea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta S.C. Y ASIG S.A., prin Sucursala Galați.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 17.305,68 lei cu titlu de despăgubire către reclamant, împreună cu dobânda legală calculată la această sumă de la data pronunțării hotărârii şi până la data plătii efective.

În cererea de recurs,  recurentul a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat alături de contravaloarea reparaţiei vehiculului implicat în accident şi dobânda legală calculată de la data producerii evenimentului rutier, adică, data de 30.07.2010 şi nu de la data pronunţării hotărârii.

Instanța de control judiciar a decis că potrivit art. 74 alin.1 din Ordinul CSA nr.5/2010 în cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asiguratorul RCA va acorda despăgubiri în baza hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă.

S-a reținut că intimata a arătat că nu există dovezi suficiente pentru acordarea despăgubirii în baza poliţei RCA, astfel încât la data de 10.02.2012 pârâta a fost pusă în întârziere, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Cum în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă de la 1865, data acordării dobânzii legale urmează a fi stabilită ca fiind data punerii în întârziere, respectiv 10.02.2012.

În temeiul art. 304 pct.1 raportat la art.304 ind.1 Cod proc.civ., Tribunalul Galați a admis recursul formulat de recurentul – reclamant X, a modificat în parte  sentinţa recurată şi în consecinţă, a obligat intimata-pârâtă  SC Y Asig SA  la plata  dobânzii legale începând  cu data de 10.02.2012, data punerii în întârziere şi până la achitarea integrală a debitului.