În anii 2007, 2008 şi 2009, reclamantul nu a „plecat efectiv în concediu, ci doar a figurat pe statele de plată cu sume reprezentând avans salariu sau rest de plată”. Pârâta a efectuat o plată parţială, calculând numărul de zile de concediu neefectuate, în opinia sa.
Prima instanţă, la stabilirea dobânzii şi a indicelui de inflaţie, trebuia să raporteze suma reprezentând compensarea în bani a concediului calculată în raport de numărul de zile de concediu neefectuate stabilite prin hotărârea amintită, şi nu la numărul de zile calculate de către expert sau de către instituţia angajatoare.
Un alt aspect care trebuie analizat cu ocazia rejudecării este acela al momentului de la care curg dobânzile şi actualizarea cu indicele de inflaţie.
Un alt aspect care trebuie analizat cu ocazia rejudecării este acela al momentului de la care curg dobânzile şi actualizarea cu indicele de inflaţie.
Prima instanţă s-a rezumat a menţiona „data naşterii dreptului la plata compensaţiei” fără a spune care este acea dată şi a argumenta alegerea. De asemenea, nu a făcut nici măcar trimitere la expertiza efectuată în cauză.
Instanţa nu a intrat în cercetarea fondului nici cu privire la acest aspect, nearătând care este data naşterii dreptului la compensaţie şi nemotivând acest aspect. Raportat la apărarea pârâtei din cadrul cererii de recurs, se va aprecia asupra aplicării în speţă a art. 146 alin. 4 din Codul muncii.
Instanţa nu a intrat în cercetarea fondului nici cu privire la acest aspect, nearătând care este data naşterii dreptului la compensaţie şi nemotivând acest aspect. Raportat la apărarea pârâtei din cadrul cererii de recurs, se va aprecia asupra aplicării în speţă a art. 146 alin. 4 din Codul muncii.
Totodată, la stabilirea dobânzilor şi a actualizării sumelor cu indicele de creştere a preţurilor, se va avea în vedere suma achitată de către pârâtă.
Totodată, la stabilirea dobânzilor şi a actualizării sumelor cu indicele de creştere a preţurilor, se va avea în vedere suma achitată de către pârâtă.
Art.312 alin. 5 Cod procedură civilă
Art. 146, 148, 150 din Codul Muncii
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată sub nr.6181/88/2012 în data de 09.10.2012, reclamantul […] a chemat în judecată pe pârâta DIRECŢIA SILVICĂ […] pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, aceasta să fie obligată la plata dobânzii legale şi a coeficientului de inflaţie aferente sumelor stabilite cu titlu de concediu de odihnă pentru anii 2007, 2008, 2009, aşa cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 2217/10.11.2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 4636/88/2010.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr.2217/ 10.11.2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr.4636/88/2010, pârâta în cauză a fost obligată la plata drepturilor băneşti reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anii 2007, 2008, 2009.
Pârâta nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor stabilite prin hotărârea mai sus menţionată până la data formulării acţiunii, astfel că se solicită plata dobânzilor legale şi a coeficientului de inflaţie.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Codului Muncii.
Pârâta, legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză contabilă.
Prin sentinţa civilă nr.3920/11.10.2013 s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 468,31 lei cu titlu de dobândă legală şi 107,63 lei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă pentru anii 2007, 2008, 2009 către reclamant.
Soluţia a fost rectificată potrivit încheierii din 04.12.2013 în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 575,94 lei cu titlul de dobândă legală şi suma de 720,30 lei actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă pentru anii 2007, 2008, 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 2217/10.06.2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosar nr. 4636/88/2010, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul […] şi a fost obligată pârâta Direcţia Silvică […] la plata drepturilor băneşti, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anii 2007, 2008, 2009.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că reclamantul nu a efectuat în anul 2007 un număr de 28 de zile concediu de odihnă, în anul 2008 nu a efectuat 28 de zile de concediu de odihnă, iar în anul 2009 nu a efectuat o zi din concediul de odihnă.
Potrivit art.148 alin. (1) Codul Muncii, „Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale”.
Potrivit art.150 alin. (2) Codul Muncii, „Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu”.
Potrivit art.150 alin. (3) Codul Muncii, „Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu”.
Conform aceleaşi expertize, drepturile băneşti aferente concediului de odihnă neefectuat în anii 2007, 2008, 2009 sunt în sumă totală de 2103,76 ron, din care pentru anul 2007 – 970,18 lei, pentru anul 2008 – 1090,20 lei, iar pentru anul 2009 – 43,38 lei.
La data de 28 februarie 2012 pârâta i-a plătit reclamantului cu titlu de drepturi băneşti reprezentând compensaţie în bani a concediului de odihnă, suma de 1664 lei.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că dobânda legală aferentă sumelor cu titlu de concediu de odihnă neefectuat în anii 2007, 2008, 2009 este în sumă de 575,94 ron, din care pentru anul 2007 – 300,21 lei, pentru anul 2008 – 268,13 ron, iar pentru anul 2009 – 7,60 ron.
Din suma totală de 575,94 ron, suma de 468,31 ron reprezintă dobânda legală aferentă sumei de 1664 lei, calculată începând cu data naşterii dreptului la plata compensaţiei în bani a concediului de odihnă la 08.02.2012, când i-a fost plătită suma de 1664 lei reclamantului, iar suma de 107,63 ron reprezintă dobânda legală aferentă pentru diferenţa de drepturi băneşti reprezentând compensaţia în bani a concediului de odihnă în sumă de 439,76 lei care nu a fost plătită reclamantului (2103,76 lei – 1664 lei = 439,76 lei).
Potrivit aceleiaşi expertize contabile, suma pe care pârâta o datorează cu titlu de actualizare în raport cu indicele de inflaţie a sumelor datorate cu titlu de concediu de odihnă neefectuat pentru anii 2007, 2008, 2009 este în sumă de 720,30 ron.
Cât priveşte sumele solicitate cu titlu de tichete de masă prin concluziile formulate în cauză, ele nu pot face obiectul analizei, nefiind solicitate prin cererea de chemare în judecată iniţială şi nici prin vreo altă cerere completatoare formulată în condiţiile legii, această solicitare neconsemnându-se într-un capăt de cerere distinct.
Mai mult, tichetele de masă nu au intrat în cadrul sumei datorată cu titlu de compensaţie în bani a concediului de odihnă pentru a considera că asupra lor s-a pronunţat instanţa prin sentinţa civilă nr.2217/10.06.2011 a Tribunalului Tulcea.
În consecinţă, a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 468,31 lei cu titlu de dobândă legală şi 107,63 lei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă pentru anii 2007, 2008, 2009 către reclamant.
Prin încheierea de şedinţă din data de 04 decembrie 2013 în temeiul art.281 C.pr.civ. s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr.3920 din data de 11 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 6181/88/2012 cu privire la sumele la care a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cu titlu de dobândă legală şi cele cu titlu de actualizare în raport de indicele de inflaţie a drepturilor băneşti reprezentând compensaţie în bani a concediului de odihnă neefectuat pentru anii 2007, 2008, 2009 în sensul că se va citi:
„Obligă pârâta să plătească suma de 575,94 lei cu titlu de dobândă legală şi suma de 720,30 lei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă pt. anii 2007, 2008, 2009 către reclamant”.
Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a verificat din oficiu dispozitivul sentinţei civile nr.3920 din data de 11 octombrie 2013 în dosarul nr. 6181/88/2012 cu privire la sumele la care a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cu titlu de dobândă legală şi cele cu titlu de actualizare în raport de indicele de inflaţie a drepturilor băneşti reprezentând compensaţie în bani a concediului de odihnă neefectuat pentru anii 2007, 2008, 2009, instanţa constată că, din eroare, s-a trecut „Obligă pârâta la plata sumei de 468,31 lei cu titlu de dobândă legală şi 107,63 lei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă pt. anii 2007, 2008, 2009 către reclamant”, în loc de „Obligă pârâta să plătească suma de 575,94 lei cu titlu de dobândă legală şi suma de 720,30 lei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă pt. anii 2007, 2008, 2009 către reclamant”.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurentul reclamant […] şi recurenta pârâtă REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR […] – DIRECŢIA SILVICĂ […], criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin recursul său reclamantul […] a solicitat modificarea hotărârii instanţei de fond, cu consecinţa obligării la plata cheltuielilor de judecată.
Consideră că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală din următoarele considerente:
Cu privire la plata drepturilor băneşti reprezentând concediu de odihnă neefectuat pentru anii 2007, 2008, 2009, aşa cum rezultă din sentinţa civila nr.2217/10.06.20 pronunţata în dosarul nr.4636/88/2010 al Tribunalului Tulcea, în mod eronat instanţa a reţinut că pentru anul 2009 are dreptul la o singură zi.
Instanţa a preluat concluziile Raportului de expertiză contabilă, dar nu a avut în vedere că nu exista nici un document din care să rezulte că în anul 2009 a efectuat restul de zile. Mai mult decât atât, dispozitivul Sentinţei civile nr.2217/2011 obliga Direcţia Silvică la plata concediului de odihna neefectuat în totalitate, respectiv câte 28 de zile pentru fi an, 2007, 2008 şi 2009.
Prin prezenta acţiune se pune în executare dispozitivul Sentinţei civile nr.2217/10.06.2011, iar acesta obligă Direcţia Silvică la plata concediului de odihnă neefectuat în anii 2007, 2008, 2009 în totalitate, respectiv 28 de zile.
În situaţia în care pârâta ar fi deţinut anumite documente, acestea trebuiau prezentate instanţei. Nu se poate modifica/înlătura de la aplicare dispozitivul irevocabil al unei hotărâri judecătoreşti şi în final să nu se respecte hotărârea judecătorească, ca urmare a faptului că la acest moment expertul descoperă nişte înscrisuri.
Cu privire la suma de 1664 lei acordată de pârâta Direcţia Silvică arată că aceasta nu reprezintă o plată parţială a concediului neefectuat, ci a fost plătită ca drepturi salariate restante.
Cu privire la neacordarea tichetelor de masă, acestea sunt accesorii care decurg din dreptul principal şi în consecinţă acestea se acorda alături de acesta.
A solicitat obligarea la plata tichetelor de masă pentru anul 2007, 2008, 2009 pentru fiecare zi lucrătoare, deoarece nu exista niciun înscris la dosar din care să rezulte că pentru o anumita perioada acest drept s-a acordat în cadrul Direcţiei Silvice.
Mai mult decât atât, deşi instanţa a încuviinţat ca obiectiv al expertizei calcul tichetelor de masa pentru aceeaşi perioada 2007-2009, fără a-l cenzura, la pronunţare hotărârii se retine ca acestea nu se pot acorda.
Cu privire la diminuarea onorariului de avocat, solicită a se avea în vedere faptul că instanţa de fond nu motivează reducerea cuantumului solicitat.
Mai mult decât atât, Tribunalul Tulcea nu a avut în vedere complexitatea cauzei, probele administrate – inclusiv expertiza contabilă – şi obiecţiunile.
Prin recursul său, Regia Naţională a Pădurilor […] prin Direcţia Silvică […] a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei civile nr. 3920/11.10.2013 ?i, rejudecându-se cauza pe fond, să se respingă ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, pe care o consideră netemeinică şi nelegală.
Reclamantului […] i-a fost achitată suma de 1664 lei la data de 08.02.2012, reprezentând compensarea in bani calculată in raport de suma netă a indemnizaţiei de concediu de odihnă pe anii 2007-2009, în raport de salariul pe care reclamantul îl avea în perioada respectivă şi numărul de zile de concediu neefectuate.
Învederează că reclamantul a solicitat în temeiul sentinţei civile obligarea la plată a dobânzii legale şi a coeficientului de inflaţie pentru sumele datorate cu titlu de concediu de odihnă, iar sentinţa civilă invocată obliga la plata compensării în bani a concediului neefectuat.
Faţă de solicitarea reclamantului acţiunea este nefondata întrucât indemnizaţia de concediu a fost achitată la termen (conform statelor de plată depuse la dosar) iar sentinţa obliga la plata compensării în bani a zilelor de concediu neefectuate, sumă ce a fost achitată in data de 08.02.2012, conform mandatului poştal depus.
Întrucât reclamantul a contestat cuantumul sumei, s-a admis prin încheierea de şedinţa din data de 28.02.2013 efectuarea unei expertize contabile.
În cadrul expertizei contabile efectuate în prezenta cauză cu privire la cuantumul sumei reprezentând compensaţia în bani a concediului neefectuat 2007 – 2009, expertul a considerat că reclamantul este îndreptăţit la plata sumei de 2103,76 lei.
La calculul sumei au fost avute în vedere dispoziţiile art. 105(2) Codul Muncii. Astfe, expertul a stabilit că pentru anul 2007 este îndreptăţit la plata sumei de 970 lei aferente a 28 de zile de concediu neefectuat, pentru anul 2008 = 1.090,20 lei aferente a 28 de zile de concediu neefectuat, iar pentru anul 2009 = 43,38 lei aferente unei de zile de concediu neefectuat.
Direcţia Silvică […], în calculul sumei acordate, a avut în vedere că în anul 2008 nu a efectuat 18 zile ?i nu 28 cum a considerat expertul.
Comparând indemnizaţia de concediu calculată de către Direcţia Silvică […] ?i de către expert se remarcă că media zilnică este identică; astfel, pentru anul 2007 este îndreptăţit la suma de 47,29 de lei/zi, în anul 2008 la 53, 40 lei/zi ?i in anul 2009 la 52,38 lei/zi – sume brute la care se aplică deducerea de taxe ?i impozite.
Rezultă o diferenţă de plată de 439,76 lei reprezentând 10 zile de concediu neefectuate.
În condiţiile in care expertul a calculat mai multe variante pentru dobânda legala datorata pentru aceeaşi suma reprezentând compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat în anii 2007-2009, consideră că instanţa trebuie să stabilească fără putinţă de tăgadă care este data de la care reclamantul în calitate de creditor ar fi îndreptăţit să primească dobânda legală.
În literatura şi practica judiciară în mod constant în raport de dispoziţiile codului civil, s-a apreciat că dobânda legală reprezintă daune moratorii care au ca scop să acopere prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii, prejudiciu care este acoperit prin actualizarea sumei în raport cu rata inflaţiei.
Este evident că în condiţiile în care Direcţia Silvică […] a înţeles să achite voluntar, în temeiul sentinţei civile nr. 2217/10.06.2011, suma de 1664 lei, şi întrucât prin sentinţa menţionată nu era obligată la plata actualizării/dobânzii, pe cale de consecinţa nu poate fi obligată la plata dobânzii ca sancţiune pentru prejudiciul rezultat din întârziere plaţii pentru suma de 1664 lei, indiferent de modul de calcul ?i data de la care expertul a considerat oportun sau legal să o calculeze.
Cod civil stabileşte prin art. 1.535 alin. 1 că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scaden?ă până la momentul plă?ii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege.
În acest caz, prin nespecificarea naturii obligaţiei asumate, daunele moratorii se datorează de la scadenţă, indiferent de specificul obligaţiei. De menţionat sub acest aspect este că a fost modificată corespunzător şi O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, în sensul că după art. 10 s-a introdus art. 101 cu următorul conţinut „Dispoziţiile art. 1535 şi ale art. 1.538-1.543 din Codul civil sunt aplicabile dobânzii penalizatoare”.
Prin acordarea dobânzii se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumba, pe când prin actualizarea debitului se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi data plaţii efective a sumei datorate.
Reclamantului i-a fost achitată la data de 08.02.2012 suma de 1664 lei, astfel încât se poate admite acordarea dobânzii de la data când debitul de devenit scadent 21.12.2011 (sentinţă definitivă, irevocabilă şi executorie) şi data plăţii, însă nu s-a făcut în acest sens nici un calcul.
Instanţa, nemotivând în fapt şi în drept, obliga iniţial pârâta la plata sumei de 468,31 lei si ulterior motivat de îndreptarea unei erori materiale obliga la plata sumei de 575,94 lei dobânda legala şi 720, 30 lei actualizare cu indicele de inflaţie.
Faţă de împrejurarea că reclamantul a încasat la termen şi în condiţiile prevederilor legale (art.150 alin. 2 Codul Muncii) indemnizaţia de concediu pentru anii 2007, 2008, 2009, este lipsit de temei legal ca prin sentinţa recurată Direcţia Silvică […] să fie obligată la plata unei dobânzi reprezentând daune moratorii pentru sume achitate la termen.
În conformitate cu art. 146 (4) Codul Muncii, consideră că dreptul la
compensaţia de bani a concediului de odihnă – neefectuat se naşte la data încetării raporturilor de muncă. Aceasta este data de la care se putea calcula eventual actualizarea cu coeficientul de inflaţie şi dobânda legală şi în nici un caz cum a admis instanţa prin încheiere din data de 04.12.2013 pentru îndreptarea erorilor materiale, cu data când reclamantul a figurat în concediu de odihnă.
Faţă de capătul de cerere privind actualizarea sumei cu coeficientul de inflaţie, deşi a arătat în cadrul dezbaterilor că consideră că actualizarea nu se poate face anterior datei când s-a născut dreptul la compensaţie, iar instanţa a acceptat aceste obiecţiuni şi a solicitat expertului calculul actualizării de la data naşterii dreptului, d-na expert a refuzat categoric să calculeze şi suma actualizată de la ambele date, întrucât a considerat că dreptul la compensarea în bani se naşte de la data când ar fi trebuit să plece în concediu în absen?a unei indicaţii exprese a instanţei de judecata.
Consideră calculul actualizări din noiembrie 2007 neîntemeiat pe norma de drept aplicabilă.
Actualizarea sumei cu indicele de inflaţie nu constituie daune interese în sensul art. 1530 cod. Civ., ci reprezintă o îndeplinire exacta a obligaţiei în sensul art. 1516(1) c.civ, întrucât actualizarea unei sumei de bani cu indicele de inflaţie asigura creditorului încasarea unei sume echivalenta cu cea de la data când era exigibilă. În acest caz aplicarea indicelui de inflaţie se poate face în raport de executarea obligaţiei de la data de 21.12.2011.
Aplicarea indicelui de inflaţie în raport de reglementările legale în materie de executare, se face numai pentru perioada cuprinsă fie între data când dreptul s-a născut, fie când obligaţia a devenit scadentă.
Conform statelor de plată, în temeiul art. 145 alin Codul Muncii în vigoare la data efectuării plaţii, drepturile salariale aferente concediului de odihnă au fost achitate la data când a figurat în concediu de odihnă în sistemul avans – rest plată (a semnat pe statele de plata). În aceste condiţii, dacă la data când a figurat în concediu de odihnă în anii 2007, 2008 şi 2009 a primit sumele de bani cuvenite, nu exista nici un temei legal prin care să se poată justifica ca dată a scaden?ei data la care reclamantul figura în concediu de odihnă.
Indemnizaţia de concediu a fost achitată integral în anii 2007, 2008, 2009 independent de efectuarea efectivă şi integrală a zilelor de concediu programate a fi efectuate.
Faţă de sentinţa recurată, arată că motivarea în drept şi în fapt trebuie să cuprindă pe scurt toate susţinerile părţilor şi să conducă în mod logic, prin indicarea probelor, la concluzia din dispozitiv.
Analizând întregul material probator, instanţa este obligată ca în motivarea în drept şi în fapt să reitereze atât susţinerile reclamantului, cât şi ale pârâtului.
Din lecturarea sentinţei se poate observa că instanţa de fond a consemnat susţinerile reclamantului „solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale ?i a coeficientului de inflaţie, respectiv actualizarea sumelor până la achitarea efectivă a sumelor cuvenite, faţă de împrejurarea că aceasta nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor stabilite prin hotărârea mai sus menţionată până la data formulării acţiunii”.
Faţă de susţinerile pârâtei cuprinse pe larg în întâmpinare ?i concluziile scrise, instanţa a consemnat doar „pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Deşi s-a administrat în cauză o expertiză contabilă, faţă de solicitarea reclamantului şi temeiul legal al acestor solicitări, consideră că expertul nu a calculat în mod corect nici actualizarea sumei cu coeficientul de inflaţie ?i nici dobânda aferentă, întrucât prin neclarificarea perioadei pentru care se pot acorda s-au obţinut diferite sume care însă nu reprezintă nici daune compensatorii ?i nici daune moratorii aşa cum sunt ele definite şi la care reclamantul ar putea fi îndreptăţit în mod real.
Numai în materie comercială, prin excepţie de la dreptul comun, se pot cere şi acorda cumulativ daune-interese compensatorii şi daune-interese moratorii, păgubirea creditorului fiind prezumată, conform art. 43 Cod comercial, creanţa putând fi şi actualizată cu rata inflaţiei, împrejurare care nu reprezintă o dublă reparaţie şi prejudiciului, ci o reparare a sa integrală. În cauzele care au ca izvor punerea în executare a unei sentinţe civile privind obligaţia de plata a unei sume de bani, acest cumul nu este posibil.
Faţă de încheierea de şedinţă prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale, consideră că în fapt instanţa nu a rectificat o eroare materială, ci s-a pronunţat diferit.
Prin încheierea de şedinţă se poate observa că fără nicio motivaţie instanţa schimbă în tot pronunţarea ?i obligă la suma de 575,94 lei care acum reprezintă numai dobânda legală – varianta 1 a expertizei ?i 720,30 lei actualizarea sumei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art 304 (7), (8) ?i (9); 304 indice 1 cod proc.civ.
Soluţia instanţei de recurs:
Cu privire la recursul formulat de către reclamantul […], instanţa va înlătura apărarea potrivit cu care suma de 1664 lei nu reprezintă o compensare în bani a concediului acordată potrivit sentinţei nr. 2217/10.06.2011, ci drepturi salariale restante, faţă de adresa nr. 2514/05.04.2011 ce emană de la instituţia pârâtă.
De asemenea, va înlătura apărarea privind plata drepturilor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă întrucât, aşa cum a arătat şi prima instanţă, acestea nu au făcut obiectul acţiunii.
Cu privire la cheltuielile de judecată, faţă de modul de soluţionare a recursului, prima instanţă va avea în vedere prevederile art. 274 C.pr.civ. cu ocazia rejudecării cauzei.
Instanţa de recurs va analiza împreună celelalte motive formulate de către reclamantul […] şi pârâta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR […] – DIRECŢIA SILVICĂ […].
În temeiul art.312 alin. 5 C.pr.civ. hotărârea atacată a fost casată, apreciindu-se că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului pentru următoarele considerente (casarea hotărârii lipseşte de eficienţă şi încheierea de îndreptare a erorii materiale):
Prin sentinţa civilă nr.2217/10.06.2011 pronunţată în dosarul nr. 4636/88/2010 al Tribunalului Tulcea, irevocabilă, s-a dispus obligarea Direcţiei Silvice […]l a plata către reclamant a drepturilor băneşti reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anii 2007,2008 şi 2009.
În lipsa unei explicitări a hotărârii şi având în vedere considerentele care fac corp comun cu hotărârea, în cei trei ani reclamantul nu a „plecat efectiv în concediu, ci doar a figurat pe statele de plată cu sume reprezentând avans salariu sau rest de plată”.
Pârâta a efectuat o plată parţială, calculând numărul de zile de concediu neefectuate, în opinia sa.
Prima instanţă, la stabilirea dobânzii şi a indicelui de inflaţie, trebuia să se raporteze suma reprezentând compensarea în bani a concediului calculată în raport de numărul de zile de concediu neefectuate stabilite prin hotărârea amintită, şi nu la numărul de zile calculate de către expert sau de către instituţia angajatoare.
De asemenea, expertul a avut în vedere mai multe variante de calcul a celor două sume. Deşi prin hotărâre instanţa a avut în vedere una din aceste variante, ulterior, prin intermediul instituţiei „îndreptării erorii materiale” a avut în vedere o altă variantă, situaţia nefiind încadrată în „eroare de calcul”, astfel cum aceasta este definită de art. 281 alin. 1 C.pr.civ. Astfel, se apreciază că instanţa nu a intrat în cercetarea fondului, nemotivând alegerea acestei variante, prin hotărârea de îndreptare a erorii materiale fiind redate doar prevederi legale general aplicabile în materia reglementată de art. 281 C.pr.civ.
Prima instanţă s-a rezumat a menţiona „data naşterii dreptului la plata compensaţiei” fără a spune care este acea dată şi a argumenta alegerea. De asemenea, nu a făcut nici măcar trimitere la expertiza efectuată în cauză. Expertul vorbeşte, de asemenea, despre „data naşterii dreptului” fără să arate care este acea dată. Din anexele expertizei se deduce că s-a apreciat că dobânzile şi actualizarea sumelor cu indicele de creştere a preţurilor se datorează începând cu data scadenţei drepturilor băneşti reprezentând indemnizaţie de concediu, respectiv 26.11.2007, 24.11.2008 şi 16.11.2009.
Pentru toate aceste considerente, s-a dispus admiterea ambelor recursuri, casarea hotărârii atacate astfel cum a fost rectificată şi rejudecarea cauzei.
