Reorganizare judiciară şi faliment. Creanţe reprezentând obligaţii fiscale. Regim juridic. Aplicarea greşită a legii.


Reorganizare judiciară şi faliment. Creanţe reprezentând obligaţii fiscale. Regim juridic. Aplicarea greşită a legii.

O.G. nr. 92/2003– art. 117 alin. 4

Pentru obligaţii fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ,

 decizia nr. 494 din 30  mai  2006

Prin sentinţa civilă nr. 275 din 6 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Arad printre alte dispoziţii a fost respinsă contestaţia şi cererea de rectificare a creanţei formulată de creditoarea D.G.F.P.

Prin decizia civilă nr. 494 din 30 mai 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de creditoarea D.G.F.P. Arad împotriva sentinţei susmenţionate, a modificat hotărârea menţionată, în parte şi a admis cererea formulată de creditoarea D. G.F.P., dispunând înscrierea acesteia în tabelul suplimentar al creanţelor debitoarei cu sume reprezentând, debite, dobânzi şi penalităţi.

În considerente s-a reţinut că, în ce priveşte cererea creditoarei recurente de a se înscrie în tabelul de creanţe un debit recalculat în urma unui control precum şi accesoriile creanţei astfel stabilite, respectiv dobânzi şi penalităţi calculate pe perioada cuprinsă între data la care a fost deschisă procedura în privinţa debitoarei şi data când sa decis intrarea în faliment, că acestea sunt necontestate sub aspectul modului de calcul, a perioadei la care se referă şi a caracterului anterior datei deschiderii procedurii de faliment al creanţei şi că litigiul poartă numai cu privire la admisibilitatea în principiu a înscrierii accesoriilor raportat la faptul că, în speţă nu a existat o perioadă de reorganizare, pe bază de plan, deschiderea procedurii fiind urmată de intrarea în faliment,

S-a mai reţinut că, sub un prim aspect, declaraţia de creanţă nu viza numai accesorii ci şi o recalculare a obligaţiilor fiscale, ca urmare a controlului ulterior,

S-a considerat în privinţa accesoriilor, că deşi potrivit art. 45 din Legea nr. 64/1995, republicată, nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior deschiderii procedurii şi negarantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie, de orice fel, sau părţilor negarantate din creanţele garantate cu astfel de garanţii, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanţelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile acestea, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 117 alin. 4 din O.G. nr. 92 din 24 decembrie 2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora pentru obligaţiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment şi numai pentru obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment şi neplătite la termen nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere,

În consecinţă, prin derogare de la regula generală, pentru creanţe ce exprimă obligaţii fiscale, accesoriile respective sunt datorate până la data deschiderii procedurii de faliment, fără a se face distincţie după cum între data deschiderii procedurii potrivit art. 38 şi aceea a intrării în faliment, conform art. 106, a existat sau nu o perioadă de reorganizare pe bază de plan confirmat în condiţiile art. 91 şi următoarele din Legea nr. 64/1995, republicată,