Competenţa de soluţionare a cererii privind actualizarea despăgubirilor, stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu este determinată de criteriul valoric, ci de natura litigiului, respectiv de faptul că reprezintă o cerere accesorie de competenţa instanţei care a judecat cererea principală şi a stabilit condiţiile răspunderii civile delictuale.
(Secţia civilă, decizia nr. 583 din 13 februarie2002)
– Extras –
Reţinând cauza spre rejudecare după casare, Tribunalul Caraş-Severin – Secţia civilă, prin sentinţa nr. 1333 din 11 octombrie 2000, a admis în parte acţiunea reclamantei C. F. şi a obligat pe pârâţii M. F. şi S. C. „C.“ S. A. Caransebeş la plata sumei de 43.356.073 lei cu titlu de rentă viageră restantă; a fost respinsă ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta S. C. „C.“ S. A. Caransebeş.
Prin decizia nr. 82 din 11 iunie 2001, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 25 iulie 2001, Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă a admis apelul reclamantei C. F. şi, în fond, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi în solidar la plata sumei de 113.958.131 lei reprezentând rentă viageră lunară restantă actualizată.
împotriva deciziei dată în apel au declarat recurs reclamanta C. F. şi pârâta S. C. „C.“ S. A. Caransebes.
Recursul reclamantei este respins ca tardiv.
Recursul pârâtei este fondat, în temeiul motivului de ordine publică ce a fost invocat, şi urmează a fi analizat potrivit art. 306 C. pr. civ., referitor la competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă.
Reclamanta C. F. a solicitat obligarea, în solidar, a celor doi pârâţi la plata unor despăgubiri reprezentând prestaţii periodice actualizate, în aşa fel încât sumele ce se vor stabili să corespundă cerinţei de reparaţie integrală a prejudiciului suferit în urma unui accident rutier. In justificarea demersului său judiciar, reclamanta a invocat sentinţa civilă nr. 1233 din 23 aprilie 1993 a Judecătoriei Caransebeş, prin care s-a stabilit în mod irevocabil că în urma unui accident de circulaţie, reclamanta a suferit o infirmitate permanentă, fiind în nevoie, şi că, la baza răspunderii delictuale, există raport de prepuşenie între pârâtul M. F. şi pârâta S. C. „C.“ S. A. Caransebeş în folosul şi interesul căreia conducătorul auto lucra în momentul producerii accidentului.
La rândul său, hotărârea judecătorească invocată de reclamantă a fost fundamentată pe dispoziţiile sentinţei penale nr. 23/1992, pronunţată tot de Judecătoria Caransebeş, în temeiul căreia pârâtul M. F., inculpat în acea cauză, a fost condamnat la 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 284 alin. 2 şi 4 C. pen. şi art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 săvârşite în legătură cu fapta din 14 iunie 1991, a cărei victimă a fost reclamanta.
întrucât, prin hotărâri anterioare, s-au stabilit în mod irevocabil elementele răspunderii civile delictuale referitoare la existenţa faptei ilicite, a
prejudiciului, vinovăţiei, raportului de cauzalitate, raportului de prepuşenie etc., solicitarea din litigiul de faţă, prin care se pretinde doar actualizarea pretenţiilor periodice, în scopul asigurării unei reparaţii integrale a prejudiciului suferit de reclamantă la data de 14 iunie 1991, reprezintă o cerere accesorie litigiului principal şi este în căderea instanţei competente să judece cererea principală, potrivit art. 17 C. pr. civ., indiferent de cuantumul despăgubirilor datorate.
Cu alte cuvinte, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă nu este, în cazul dedus judecăţii, determinată de criteriul valoric, ci de natura litigiului şi de faptul că acţiunea în actualizarea unei creanţe reprezintă o cerere accesorie judecăţii în primă instanţă, prin care Judecătoria Caransebeş a stabilit irevocabil condiţiile răspunderii civile delictuale ale celor doi pârâţi. Cererea ulterioară, pentru completarea despăgubirilor iniţiale, dar întemeiată pe acelaşi fapt generator de prejudicii, respectiv accidentul rutier ce a condus la vătămarea corporală a reclamantei, este tot în căderea instanţei competente să judece cererea principală, respectiv Judecătoria Caransebeş.
Faţă de cele ce preced, recursul pârâtei este admis pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu şi, în consecinţă, sunt casate toate hotărârile pronunţate în cauză cu neobservarea normelor legale referitoare la competenţa după materie, urmând ca pricina să fie trimisă la Curtea de Apel Timişoara în scopul soluţionării pe fond a recursurilor declarate de reclamanta C. F. şi de pârâta S. C. „C.“ S. A. Caransebeş împotriva deciziei nr. 920 din 15 iunie 1999, pronunţată în apel de Tribunalul Caraş-Severin.
