Dacă mandatarul a depăşit limitele împuternicirii date de mandanţi prin aceea că a contractat cu o altă persoană juridică, însă mandanţii au ratificat tacit, dar neechivoc actele astfel încheiate, această ratificare, din punct de vedere juridic, valorează mandat (art. 1546 alin. 2 din Codul civil).
Prin urmare, reclamanţii mandanţi sunt obligaţi faţă de terţul contractant în limitele mandatului ratificat.
(Decizia nr. 1890 din 19 septembrie 2003 – Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 2118 din 19.04.2002, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanţii G.G.A. şi G.C.O. împotriva pârâţilor B.A. şi Banca X, a constatat nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară încheiat între reclamanţi prin reprezentant B.A. şi Banca X, Contract cu nr. 3947 din 6.12.2000, şi a Contractului de fidejusiune nr. 21914 din 7.12.2000.
Instanţa a reţinut în fapt că reclamanţii l-au împuternicit pe pârâtul B.A. să-i reprezinte la notariat în vederea semnării unui contract de ipotecă asupra apartamentului reclamanţilor, pentru obţinerea unui împrumut de la Banca Y. Folosind procura dată de reclamanţi, pârâtul a încheiat un contract de garanţie şi unul de fidejusiune cu Banca X.
Pentru că reclamanţii l-au împuternicit pe pârâtul B.A. să încheie contractele cu Banca Y, şi nu cu Banca X, contractele au fost anulate pentru lipsa consimţământului reclamanţilor la încheierea convenţiei, în baza art. 948 pct. 2 din Codul civil.
Apelul declarat de Banca X a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 62 din 20.01.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a lll-a civilă. Instanţa a menţinut sub toate aspectele motivarea instanţei de fond, a precizat că reaua-credinţă a reclamanţilor nu a fost dovedită şi că ratificarea mandatului sau confirmarea mandatului nu este posibilă decât în cazul unei nulităţi relative, or, în speţă, contractele sunt nule absolut pentru lipsa consimţământului.
împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta Banca X, solicitând modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 8, 9 şi 10 din Codul de procedură civilă, susţinând, în esenţă, că mandatul a fost ulterior ratificat de către reclamanţi, că instanţa nu a analizat acest mijloc de apărare, că nu a fost decât viciat consimţământul reclamanţilor la încheierea contractului (şi nu inexistent), deoarece au fost în eroare numai cu privire la persoana cu care s-a contractat (Banca X, şi nu Banca Y) – cauza de nulitate relativă – acoperită ulterior prin ratificarea mandatului.
Recursul este fondat.
Deşi mandatarul nu a încheiat contractul de ipotecă cu Banca Y, ci cu Banca X, depăşind limitele împuternicirii date de reclamanţi prin aceea că a contractat cu altă persoană juridică, totuşi reclamanţii au ratificat tacit actele încheiate cu depăşirea limitelor mandatului, ceea ce, din punct de vedere juridic, valorează mandat (art. 1546 alin. 2 din Codul civil).
Ratificarea tacită a mandatului rezultă din manifestarea voinţei neechivoce a reclamanţilor de a-şi răscumpăra imobilul ipotecat de la Banca X – manifestare de voinţă concretizată în cererea adresată la data de 28.06.2001 directorului Băncii X şi în cererea ulterioară, datată 9.08.2001, prin care se solicita Băncii X un credit pentru ridicarea ipotecii înscrise asupra apartamentului. Astfel, voinţa mandanţilor de a aproba actele mandatorului, făcute peste limitele mandatului, deşi tacită, este neechivocă.
De aceea, reclamanţii mandanţi sunt obligaţi faţă de terţul contractant în limitele mandatului ratificat, deoarece nu pot invoca nici o cauză de nevalabilitate a actului de ipotecă şi a actului accesoriu de fidejusiune.
Instanţele de fond au reţinut greşit existenţa nulităţii contractelor pentru lipsa consimţământului reclamanţilor, deoarece acest consimţământ a fost dat ulterior, prin ratificarea actelor mandatorului.
De asemenea, consimţământul a existat şi a fost dat chiar pentru operaţiunea juridică efectuată, iar singura neregularitate a contractului putea fi invocată de reclamanţi numai cu privire la schimbarea terţului contractant, aspect ce nu putea atrage oricum nulitatea absolută a contractului, decât în cazul în care s-ar fi dovedit că persoana terţului era esenţială la încheierea contractului, ceea ce nu poate fi susţinut în speţă, în condiţiile în care ipotecarea imobilului a fost făcută pentru garantarea unui împrumut.
Recursul analizat în baza art. 304 pct. 9 şi 10 din a fost admis cu consecinţa respingerii acţiunii în constatarea nulităţii contractelor de ipotecă şi fidejusiune.
