În motivarea cererii sale, reclamanta a aratat ca prin decizia atacata i s-a transformat pensia de serviciu în de asigurari sociale diminuându-i-se cuantumul acesteia pâna la valoare de 1171 lei .
Considera reclamanta ca, prin transformarea pensiei speciale în pensie obisnuita s-au încalcat atât normele constitutionale cât si tratatele internationale cât priveste materia asigurarilor sociale si retroactivitatea legii, sustinându-se totodata si faptul ca însasi operatiunea de recalculare a pensiei este gresita întrucât nu s-au luat în considerare toate modificarile veniturilor obtinute de reclamanta.
Se arata ca prin instituirea pensiilor speciale pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si parchete, s-a creat un regim profesional de securitate, însasi Curtea Constitutionala (Decizia 1094/2008) aratând ca legiuitorul poate institui în considerarea situatiei specifice deosebite a unor categorii socio – profesionale, tratamente juridice diferentiate.
Apoi, arata reclamanta, prin sistemul special de reglementare s-a creat personalului auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti si parchete, o speranta legitima ca dupa o lunga perioada de activitate îi este asigurata o pensie stabila si corespunzatoare asa cum s-a solicitat la iesirea la pensie.
Ori, prin masurile de recalculare a pensiilor speciale, aceasta speranta legitima este încalcata asa dupa cum este încalcat si justul echilibru între interesul general si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este mentinut ori de câte ori prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuia sa suporte o sarcina excesiva si disproportionala.
În sfârsit reclamanta arata ca dreptul la pensie este un bun în sensul art. 1 Protocol 1, iar diminuarea pensiei afecteaza acest bun si impune persoanei în cauza o sarcina excesiva si disproportionata, situatie care nu este acceptata nici de jurisprudenta CEDO si nici de jurisprudenta constitutionala (Deciziile nr. 871/2010 si 873/2010).
Printr-o cerere modificatoare reclamanta a introdus un capat de cerere subsidiar constând în recalcularea pensiei tinându-se cont de toate veniturile modificate obtinute de aceasta pâna la emiterea deciziei din 01.09.2010, capat de cerere care ulterior nu a mai fost sustinut de avocatul reclamantei si pentru care nici nu s-a insistat in solicitarea unor probe.
În dovedirea cererii sale reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri si expertiza de specialitate.
În drept reclamanta si-a întemeiat cererea sa pe disp. art. 15 alin. 2 si 148 alin. 2 – 4 din Constitutia României, art. 14 din Lg. 54/2004, Protocolul 1 la Conventie, Cartea speciala Europeana, practica CEDO si practica Curtii Constitutionale.
Cererea este legal scutita de taxa de timbru potrivit art. 157 din Lg. 263/2010.
Prin întâmpinarea formulata, pârâta Casa Judeteana de Pensii Ialomita a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind netemeinica si nelegala.
În acest sens pârâta a aratat ca prin emiterea deciziei atacata de reclamanta s-au pus în practica disp. Lg. 119/2010, la recalcularea pensiei reclamantei luându-se în considerare toate veniturile realizate de aceasta.
Cum disp. Lg. 119/2010 au fost considerate constitutionale de Curtea Constitutionala, în urma respingerii obiectiunilor de neconstitutionalitate, iar practica CEDO recunoaste o marja statelor nationale în ceea ce priveste politica în materia de asigurari sociale, marja ale caror limite au fost respectate, se solicita de pârâta respingerea cererii reclamantei.
De retinut faptul ca prin Încheierea de sedinta din data de 22.02.2011, în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civ. s-a dispus suspendarea solutionarii cauzei pâna la rezolvarea în mod irevocabil a cauzei ce formeaza obiectul dosarului nr. 11879/2/2010, aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, cauza fiind repusa pe rol potrivit încheierii de sedinta din data 06.03.2012.
De asemenea cu privire la capatul de cerere referitor la suspendare, acesta a fost solutionat în sensul respingerii lui ca inadmisibil, potrivit Încheierii de sedinta din data de 06.03.2012, care face parte integranta din prezenta hotarâre.
În cauza, s-a dispus conexarea la prezentul dosar a dosarului nr. 3358/98/2011, înregistrat la 22.08.2011 pe rolul Tribunalului Ialomita, în care reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Judeteana de Pensii Ialomita, a formulat contestatie împotriva deciziei de revizuire nr.119631/21.07.2011, solicitând anularea acesteia si mentinerea în plata a deciziei de stabilire a pensiei de serviciu.
Din actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit Deciziei nr. 119631/22.05.2007, reclamanta în calitate de personal auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor de pe lânga acestea, a beneficiat de o pensie speciala calculata în conditiile Lg. 567/2004, în suma de 2091 lei.
Ulterior, pensia reclamantei a fost recalculata, potrivit deciziei nr. 119631/02.07.2009 privind acordarea pensiei de serviciu, stabilindu-se un cuantum de 4.573 lei.
Urmare a aplicarii Lg. 119/2010 coroborata cu Lg.19/2000, reclamantei i s-a recalculat pensia de serviciu transformându-se în pensie de asigurari sociale obisnuita, cuantumul acesteia diminuându-i-se la suma de 1171 lei, sens in care a fost emisa Decizia nr. 119631/01.09.2010, iar prin decizia nr.119631/21.07.2011, pârâta a procedat la revizuirea pensiei de serviciu pentru limita de vârsta, în baza OUG. NR.59/2011, cuantumul concret al pensiei reclamantei ramânând la suma de 1239 lei brut lunar.
Trebuie remarcat faptul ca motivele de nulitate ale deciziilor de recalculare si de revizuire
invocate de reclamanta vizeaza practic transformarea pensiei speciale de serviciu în pensie publica, fara un regim special.
Având în vedere acest aspect si, cum revizuirea deciziei de recalculare a pensiei speciale se bazeaza pe aceleasi principii de drept ca si recalcularea pensiei speciale realizata în baza art. 1 lit. i) din Legea 119/2010, tribunalul va analiza în cele ce urmeaza legalitatea transformarii pensiei speciale in pensie publica fara un regim special.
Solicitarea reclamantei de a se anula aceste decizii este netemeinica si nelegala pentru considerentele de mai jos :
Potrivit art. 1 litera c) din Legea nr. 119/2010 pensiile de serviciu, printre care si pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe lânga acestea, devin pensii în întelesul Legii nr. 19/2000.
Pe de alta parte, potrivit art. 3 din acelasi act normativ, se stabileste ca pensiile de serviciu enuntate la art. 1 cuvenite sau aflate în plata, sa se recalculeze prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii utilizând algoritmul de calcul prevazut de Legea nr. 19/2000 cu modificarile si completarile ulterioare.
Acestea au fost dispozitiile legale care, puse în aplicare au dus la diminuarea cuantumului pensiei reclamantei.
Referitor la criticile formulate de reclamanta fata de masurile diminuarii cuantumului pensiei sale, acestea în esenta pot fi grupate în critici care vizeaza neconcordanta Legii nr. 119/2010 cu Constitutia României precum si critici ale neconcordantei aceleiasi legi cu prevederile Conventiei si ale Protocolului 1 la Conventie, privind protectia si apararea drepturilor fundamentale ale omului.
În acest sens tribunalul aminteste ca mare parte din criticile formulate de catre reclamanta si-au gasit rezolvarea în considerentele cuprinse în decizia nr. 871/25.06.2010 pronuntata de Curtea Constitutionala, atunci când aceasta a raspuns obiectiunilor de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 119/2010.
Astfel, cu privire la modul de aplicare a dispozitiilor acestei legi si caracterul retroactiv al articolului 3 din Legea nr. 119/2010 si neconcordanta acestuia cu dispozitiile art. 15 alin. 2 din Constitutie, s-a retinut faptul ca pensiile de serviciu spre deosebire de cele acordate potrivit sistemului public de pensii au doua componente si anume pensia contributiva, care se suporta din bugetul asigurarilor sociale si reflecta partea de contributie a fiecarui asigurat la acest buget si un supliment care se adauga la partea contributiva, suportat de stat si care se plateste din bugetul de stat.
Prin urmare, se poate considera ca singurul drept câstigat de catre persoana în cauza îl reprezinta partea contributiva si doar daca aceasta parte ar fi încalcata prin diminuare, se poate vorbi despre o aplicare retroactiva a legii si o încalcare a dispozitiilor art. 15 alin. 2 din Constitutie, ceea ce în cauza nu se întâmpla.
În acelasi timp trebuie reamintit din jurisprudenta constitutionala si decizia nr. 458/02.12.2003, prin care s-a statuat ca „o lege nu este retroactiva atunci când modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior, si nici atunci când suprima producerea în viitor a efectelor unei situatii juridice constituita sub imperiul legii vechi, pentru ca în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supravietuirea legii vechi si sa reglementeze modul de actiune în timpul urmator intrarii ei în vigoare, adica în domeniul ei de aplicare”.
Fata de aceste considerente, tribunalul nu poate retine sustinerea reclamantei ca prin aplicarea dispozitiilor Legii nr. 119/2010 s-ar încalca principiul neretroactivitatii legii si principiul nerespectarii drepturilor câstigate.
În ceea ce priveste sustinerea reclamantei din care ar rezulta ca prin aplicarea dispozitiilor Legii nr. 119/2010 si diminuarea cuantumului pensiei sale s-ar încalca prevederile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale tribunalul urmeaza a face din nou trimitere la considerentele cuprinse în decizia nr. 871/2010 a Curtii Constitutionale.
Desi potrivit jurisprudentei C.E.D.O. (cauza Buchen contra Republicii Cehe – 2002) dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia un bun proprietate privata în sensul celor cuprinse la art. 1 din Primul Protocol, totusi, în cauza de fata reducerea cuantumului pensiei reclamantei nu poate fi echivalata practic cu o a carei utilitate publica nu este justificata de legiuitor.
Pentru aceasta urmeaza a se constata ca pensia de serviciu se bucura de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, în sensul ca pensiile de serviciu au în componenta lor doua elemente, si anume : pensia contributiva si un supliment din partea statului, care prin adunare cu pensia contributiva reflecta cuantumul pensiei de serviciu stabilit prin legea speciala. Partea contributiva a pensiei de serviciu se suporta din bugetul asigurarilor de stat si este rezultatul contributiei fiecarui asigurat, pe când partea care depaseste acest cuantum se suporta din bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment a urmarit instituirea unui regim special compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special.
Aceasta compensatie, neavând ca temei contributia la sistemul de asigurari sociale, tine de politica statului în domeniul asigurarilor sociale si nu se subsumeaza dreptului constitutional la pensie ca element constitutiv al acesteia.
Prin urmare, partea necontributiva ca element component al pensiei de serviciu, este supusa practic conditiei ca statul sa dispuna de resursele financiare pentru a o putea acorda.
În aceste conditii partea necontributiva a pensiei de serviciu, chiar daca poate fi încadrata potrivit interpretarii pe care C.E.D.O. a dat-o articolului 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, în notiunea de „bun”, ea reprezinta totusi din aceasta perspectiva un drept câstigat numai cu privire la prestatiile de asigurari sociale realizate pâna la data intrarii în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificatia exproprierii.
Pe de alta parte, trebuie amintit ca, Curtea Constitutionala, constatând ca pensiile speciale nu reprezinta un privilegiu ci au o justificare obiectiva si rationala, considera totusi ca acestea pot fi eliminate daca exista o ratiune, o cauza suficient de puternica spre a duce in final la diminuarea prestatiilor sociale ale statului sub forma pensiei.
Ori, în cazul Legii nr.119/2010 o atare cauza o reprezinta necesitatea reformarii sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechitatilor existente în sistem si nu în ultimul rând situatia de criza economica si financiara cu care se confrunta statul, deci atât bugetul de stat cât si cel al asigurarilor sociale de stat.
Curtea a observat, de asemenea, ca masura eliminarii pensiilor speciale nu impune o sarcina excesiva asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, si nu prevede diferentieri procentuale pentru diversele categorii carora i se adreseaza, pentru a nu determina ca una sau alta sa suporte, mai mult sau mai putin, masura de reducere a venitului obtinut dintr-o atare pensie.
Trebuie amintit aici si Decizia nr. 820/09.11.2006 unde Curtea Constitutionala a aratat ca „Legea nr. 19/2000, lege cadru în reglementarea drepturilor de asigurari sociale în sistemul public a asezat pe principii si reguli noi întreaga legislatie a pensiilor. Printre modificarile esentiale se numara si integrarea în sistemul public a mai multor sisteme, distincte anterior, si eliminarea posibilitatii de acordare a drepturilor de pensie într-un sistem si pentru perioadele asigurate în alte sisteme”, ceea ce demonstreaza ca legiuitorul este îndrituit sa integreze sisteme de pensii speciale în sistemul general.
Mentinerea pensiilor speciale ale magistratilor în urma unui demers constitutional nu constituie o abatere de la cele aratate mai sus si un act de întrucât, potrivit considerentelor Deciziei nr. 873/25.06.2010, independenta justitiei, ca putere în stat, reglementata de dispozitiile art. 124 alin.3 din Constitutie include si securitatea financiara a magistratilor care presupune si asigurarea unor garantii sociale cum este pensia de serviciu a magistratilor.
Cu alte cuvinte, principiul independentei justitiei, principiu statuat constitutional, apara pensia de serviciu a magistratilor, ca parte integranta a stabilitatii financiare a acestora, în aceeasi masura în care apara si celelalte garantii ale acestui principiu.
Acestea sunt argumente care înlatura sustinerea reclamantei potrivit cu care prin diminuarea cuantumului pensiei a fost supus unei sarcini excesive si disproportionata, fara a mentine un just echilibru între interesul general si imperativele protectiei drepturilor fundamentale ale persoanei, precum si unui act de discriminare prin mentinerea pensiilor de serviciu ale magistratilor.
Asadar, Curtea Constitutionala atunci când a analizat obiectiunile de constitutionalitate ale Lg. 119/2010, s-a pronuntat si cu privire la concordanta dintre aceasta lege si normele comunitare, apreciind „in abstracto” ca aceasta lege respecta dispozitiile conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum si jurisprudenta Curtii Europene a drepturilor omului.
În acest sens Înalta Curte de Casatie si Justitie în considerentele Deciziei nr. 29/12.12.2011, cât si potrivit jurisprudentei în materie, a retinut ca evaluarea de conventionalitate este permisa în fiecare cauza în parte chiar daca Curtea Constitutionala printr-o decizie a sa a constat ca Lg. nr. 119/2010 nu are aptitudinea generala ci abstracta de a produce efecte contrare conventiei, din perspectiva art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 sau art. 14 din Conventie, raportat la art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie.
Daca instanta de constitutional a constat concordanta unei legi nationale cu normele conventiei, aceasta constatare este una „in abstracto” si nu împiedica instantele de drept comun sa evalueze în concret, în fiecare cauza în parte, în raport cu circumstantele fiecarei spete, daca aplicarea acestei norme nu antreneaza pentru reclamanta consecinte inacceptabile cu Conventia, Protocoalele ei aditionale sau jurisprudenta CEDO.
Trebuie avut în aceste sens în vedere considerentele Deciziei nr. 1344/09.12.2008 a Curtii Constitutionale, prin care s-a retinut: ”De altfel instantelor judecatoresti le revine sarcina de aplicare directa a legislatiei comunitare, atunci când legislatia nationala este în contradictie cu aceasta.”
Procedând la o analiza a dispozitiilor Lg. 119/2010 prin care, în urma transformarii pensiei speciale a reclamantei în pensie obisnuita de asigurari sociale, la calcularea careia s-a folosit algoritmul reglementat de Lg. 19/2000, în comparatie cu Conventia si Protocoalele acesteia cât si jurisprudenta CEDO, instanta constata ca exista o concordanta între aceasta lege si normele comunitare.
În acest sens, instanta constata ca pensia de serviciu a reclamantei stabilita în temeiul dispozitiilor Lg. 567/2004 reprezinta un interes patrimonial ce intra în sfera de protectie a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, atât sub aspectul partii contributive (partea achitata de la bugetul asigurarilor sociale de stat), cat si sub aspectul platii necontributive (care se suporta de la bugetul de stat), situatie oglindita si în jurisprudenta CEDO (cauza Stec si altii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004).
Prin adoptarea Lg. 119/2010, pensiile speciale au devenit pensii în întelesul Lg. 19/2000, iar titularii pensiilor speciale au devenit titulari de pensii de asigurari sociale de stat, cu consecinta diminuarii cuantumului pensiei pâna la limita corespunzatoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea partii necontributive.
Intr-o atare situatie, diminuarea valorii initiale a pensiei reclamantei reprezinta o ingerinta din perspectiva respectarii dreptului de proprietate al reclamantei în raport de disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, situatie reflectata si în jurisprudenta CEDO (cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, cauza Aizpurua Ortiz s.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010, cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004).
De retinut ca aceasta ingerinta s-a manifestat în perspectiva dreptului la respectarea bunurilor cuprins în prima norma din art. 1 din Protocolul nr. 1 si nu ca o privare de proprietate, asa cum apare în cea de-a doua norma a aceluiasi text.
Asa fiind, pentru ca aceasta ingerinta sa nu conduca la încalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, ea trebuie sa fie legala, sa urmareasca un scop legitim si sa respecte un rezonabil raport de proportionalitate între mijloacele utilizate si scopul urmarit a fi realizat.
Tribunalul constata ca ingerinta este legala întrucât ea are la baza Lg. 119/2010 si urmareste un scop legitim de utilitate publica care consta în nevoia reformarii sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechitatilor existente în sistem si nu în ultimul rând situatia de criza economica si financiara cu care se confrunta statul, atât bugetul de stat cat si cel de asigurari sociale.
Cu privire la existenta unui raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele utilizate si scopul urmarit a fi realizat, trebuie avut în vedere atât îndrumarile cuprinse în considerentele deciziei nr. 29/2011 a I.C.C.J., cât si jurisprudenta CEDO în aceasta materie.
Stabileste Înalta Curte de Casatie si Justitie ca, în analiza raportului de proportionalitate, instanta trebuie sa verifice fiecare caz concret în parte si sa observe proportia reducerii beneficiului social în discutie pentru reclamantul cauzei si nu sa se multumeasca în a indica existenta unei marje generale a diminuarii pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Lg. 119/2010.
Se face trimitere în acest sens la practica CEDO (cauza Aizpurua Ortiz s.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010), potrivit cu care în aplicarea testului de proportionalitate trebuie sa se aiba în vedere circumstantele particulare ale fiecarui reclamant si numai pe baza acestui ansamblu de constatari sa se concluzioneze asupra raportului de proportionalitate.
Totodata trebuie sa aiba în vedere faptul ca raportul de proportionalitate nu este respectat, daca reclamantul suporta o sarcina individuala excesiva care excedeaza marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa sociala.
Se considera ca acest test de proportionalitate nu este respectat atunci când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social, ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenta, situatie în care se poate considera ca pentru cel în cauza a fost depasit un anumit prag de dificultate care determina constatarea încalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie (cauza Hasani împotriva Croatiei).
Înalta Curte de Casatie si Justitie în decizia sa nr. 29/2011, stabileste si anumite criterii ce pot fi avute în vedere atunci când se verifica testul de proportionalitate, cum ar fi respectarea îndemnizatiei sociale pentru pensionari(art. 7 Lg. 118/2010) ori pensia medie lunara, criterii obiective care alaturi de celelalte criterii subiective, caracteristice fiecarei cauze în parte si fiecarui reclamant, constituie un ansamblu de constatari în urma carora sa se concluzioneze asupra raportului de proportionalitate.
Din cele aratate pâna aici rezulta ca testul de proportionalitate nu este respectat atunci când reclamanta:
a)a fost lipsita în totalitate de dreptul sau la pensie;
b)împreuna cu familia a fost lipsita de mijloacele du subzistenta;
c)a fost supusa unei masuri de discriminare.
Fata de actele si probele administrate în cauza, rezulta ca testul de proportionalitate este respectat, iar fata de reclamanta în urma masurilor legale de transformare a pensiei speciale în pensie de asigurari sociale obisnuita nu s-a depasit un anumit”prag de dificultate”.
Rezulta ca, prin diminuarea cuantumului pensiei reclamantei la suma de 1047 lei, dreptul la pensie al reclamantei nu a fost afectat în substanta lui.
Nivelul pensiei stabilite pentru reclamanta în urma transformarii pensiei speciale in pensie obisnuita, nu este mai mic decât nivelul pensiei sociale minim garantate denumita actualmente „îndemnizatie sociala pentru pensionari” potrivit art. 7 din Lg. 118/2010, în prezent in cuantum de 350 lei, depasind totodata cu mult pensia medie care se situeaza la putin peste 700 lei lunar, iar potrivit probelor depuse la dosar reclamanta nu dovedeste existenta unor cheltuieli constante determinate de evenimente obiective care sa lipseasca pe aceasta si familia sa de mijloacele de subzistenta.
In sfârsit asa cum s-a aratat mai sus, reclamanta nu a fost supusa unei discriminari întrucât masura transformarii pensiei speciale în pensie obisnuita s-a aplicat în mod egal categoriei socio-profesionale din care face parte reclamanta, cât si altor categorii socio- profesionale, cu exceptia magistratilor pentru care justificarea mentinerii pensiei speciale isi gaseste argumentele în principiul respectarii independentei justitiei ca putere în stat, argumente dezvoltate si de Curtea Constitutionala în Decizia 873/2010.
Referitor la speranta legitima invocata de reclamanta in sustinerea contestatiei sale, aceasta nu îsi gaseste rezonanta în practica CEDO care a stabilit pe de o parte ca acordarea unor drepturi este legitima pentru beneficiar atâta timp cât legislatia care o consacra nu se schimba (cauza KECHKO contra Ucrainei din 08.11.2005 si cauza ESKELINEN contra Finlandei din 19.04.2007), iar pe de alta parte faptul ca nu este consacrat de Conventie dreptul de a primi în continuare într-un anumit cuantum un beneficiu social, cum ar fi si beneficiul pensiei (cauza LELAS contra Croatiei din 20.05.2010).
Asadar, invocarea sperantei legitime în cazul de fata, nu poate fi primita atâta timp cât Conventia apara un drept nu si cuantumul acestuia care poate fi schimbat, mai ales în materia asigurarilor sociale unde statul se bucura de o marja de apreciere în ceea ce priveste politica sa în acest domeniu.
