Legalitatea reprezentarii incapabilului prin curator.
Dosar nr.12007/296/2009
Decizia civilă nr.541/04.10.2010
Prin Sentinţa civilă nr. 3351/19.05.2010 pronunţată de Judecătoria Satu-Mare în dosar nr.
12007/296/2010, a fost respinsă cererea de revizuire a revizuientului K.A. prin curator K. I. în
contradictoriu cu intimaţii B. A. şi B. G, ca fiind inadmisibila.
În considerentele hotărârii, judecătoria a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1255/24.02.2009 pronunţată în dosar nr. 4671/296/2008 al
Judecătoriei Satu-Mare, definitivă şi irevocabilă, a cărei revizuire s-a solicitat, a fost admisă
acţiunea civilă formulată de reclamanţii B. A. şi B. G. împotriva pârâtului K. A. prin curator
K. I. şi pe cale de consecinţă pârâtul a fost obligat sa plătească reclamanţilor suma de 25.000
lei reactualizată, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că pârâtul a fost reprezentat atât la instanţa de fond,
cât şi în recurs, de curator K. I.
Dispoziţiile art. 332 C.proc.civ. reglementează expres şi cu titlu limitativ cazurile în
care se poate cere revizuirea unei hotărâri ramase definitive în instanţa de apel sau prin
neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evoca fondul.
Raportat la primul motiv de revizuire invocat de către revizuent în sensul că nu a fost
citată Autoritatea Tutelară pe parcursul procesului care a facut obiectul dosarului nr.
4671/296/2008 al Judecătoriei Satu-Mare, de asemenea, nu a fost aparat de nici un avocat,
prin acestea fiindu-i încălcat total dreptul la apărare interzisului judecătoresc-revizuent în
cauză (caz prevăzut de art. 322 pct. 6 C.proc.civ.), prima instanţă a apreciat că este
neîntemeiat.
Nici o dispoziţie legală nu prevede obligativitatea citarii Autorităţii Tutelare decât la
încheierea anumitor acte juridice sau la întocmirea unor proceduri pe seama incapabilului; de
asemenea, nici un act normativ nu prevede obligativitatea citarii avocatului în acest caz.
Faţă de cel de al doilea aspect invocat de către pârât, în sensul că hotărârea
judecătorească s-a dat cu o cale de atac greşită (recurs în loc de apel), prin aceasta fiind privat
de un grad de jurisdicţie, instanţa de fond a reţinut că acest motiv nu se regăseşte printre
motivele limitativ prevăzute de art. 332 C.proc.civ. la punctele 1-9.
Cu privire la ultimul motiv invocat, instanţa de fond a apreciat că revizuentul putea să
solicite recalificarea căii de atac din recurs în apel în cadrul procesual al examinării recursului
împotriva sentinţei civile a cărei revizuire se solicită.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuientul prin mandatar K.I.solicitând
admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi
instanţe. În subsidiar solicită modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii de revizuire,
anularea sentinţei şi respingerea acţiunii.
În susţinerea recursului arată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art.134-138
Ccodul familiei.
Recursul este nefondat, în cauză neputînd fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art.
322 pct. 6 C.proc.civ.
1. Aşa după cum a reţinut şi prima instanţă, nu există nici o dispoziţie legală care să
prevadă obligativitatea citării Autorităţii Tutelare în litigii de natura celui de faţă. Există
dispoziţii care prevăd expres situaţiile în care este necesară autorizarea unor acte ale
incapabilului de către această autoritate, cele la care se referă recurentul nefiind printre
acestea.
2. Nu poate fi reţinută lipsa de apărare a recurentului deoarece acesta a fost reprezentat
în instanţă prin curator . Nu există nici o dispoziţie legală care să instituie obligativitatea
asigurării apărării incapabilului prin avocat. Nu are relevanţă că reprezentantul acestuia nu are
cunoştinţe juridice. Acesta are posibilitatea să-l reprezinte personal ori, dacă apreciază
necesar, să angajeze avocat.
Din aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul a
fost respins .