Prin cererea înregistrata la 09.10.2006, reclamantii P.S. si P.A.C., în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Constanta, au solicitat instantei ca prin hotarâre judecatoreasca sa instituie sechestru judiciar asupra terenului în suprafata de 504,60 mp, lotul 2, careul nr.51 bis din Statiunea Mamaia, sa încredinteze pârâtului paza bunului si sa îl numeasca sechestru judiciar, sa oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare s-a aratat ca partile se afla în litigiu cu privire la imobilul mentionat în petitul cererii si ca prin sentinta civila nr.1170/30.05.2006 a Tribunalului Constanta a fost anulata dispozitia prin care pârâtul a respins cererea de restituire în natura a acestui bun, formulata de reclamanti conform Legii nr.10/2001, cu consecinta obligarii la restituire.
Aceasta hotarâre judecatoreasca a fost atacata de pârât, iar apelul este în curs de solutionare pe rolul Curtii de Apel Constanta, însa pâna la rezolvarea irevocabila a litigiului exista pericolul înstrainarii terenului.
Au mai aratat reclamantii ca în cauza sunt întrunite conditiile impuse de lege pentru instituirea sechestrului judiciar în sensul ca exista un proces intre parti cu privire la proprietatea sau posesia imobilului, ca si pericolul înstrainarii lui.
Pârâtul a invocat prin întâmpinare exceptia lipsei de interes în formularea cererii în raport de prevederile art. 20 alin.4/1 din Legea nr.10/2001, modificata si completata prin Legea nr.247/2005, prin care s-a instituit în mod expres nulitatea actelor de administrare sau de dispozitie referitoare la imobilele care fac obiectul notificarilor întemeiate pe acest act normativ.
Prin sentinta civila nr.2182/08.11.2006 Tribunalul Constanta a admis actiunea, a instituit sechestru judiciar asupra terenului în suprafata de 504,60 mp, lotul 2, careul 51 bis din Statiunea Mamaia, a încredintat pârâtului paza bunului sechestrat, l-a numit ca administrator si l-a obligat la 310 lei cheltuieli de judecata catre reclamanti.
Pentru a hotarî în acest sens prima instanta a retinut ca reclamantii au facut dovada îndeplinirii conditiei prevazuta de art. 598 Cod procedura civila, respectiv ca între parti exista un litigiu asupra proprietatii terenului ce se solicita a fi sechestrat si ca, desi prevederile art.20 alin.4/1 din Legea nr.10/2001 sanctioneaza cu nulitate actele referitoare la imobilele din categoria celui analizat în speta, nulitatea trebuie constata de instanta, în cadrul unui proces civil; prin urmare, pentru evitarea unor litigii ulterioare si având în vedere ca indisponibilizarea bunului nu prejudiciaza nici una dintre parti, s-a apreciat ca reclamantii justifica interes în promovarea cererii.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâtul Primarului municipiului Constanta si a criticat-o pentru nelegalitate sub urmatoarele aspecte:
– hotarârea este lovita de nulitate pentru nerespectarea prevederilor art.600 Cod procedura civila, în sensul ca cererea a fost solutionata prin sentinta, nu prin încheiere, cum prevad dispozitiile imperative mentionate anterior, a caror încalcare atrage nulitatea absoluta a actului care nu le respecta.
– gresita aplicare a prevederilor art. 598 Cod procedura civila pentru ca din hotarârea atacata rezulta ca sechestrul a fost instituit nu pentru conservarea unui drept real principal, ci în scopul evitarii unor litigii ulterioare si ca urmare a faptului ca nu aduce prejudicii partilor, ceea ce excede textului de lege mentionat.
Recursul nu este întemeiat.
Nulitatea hotarârii pentru nerespectarea prevederilor art. 600 alin.1 din Cod procedura civila nu poate fi retinuta; din cuprinsul minutei scrisa de judecator dupa deliberare rezulta ca cererea de instituire a sechestrului judiciar a fost solutionata prin încheiere, conform normelor legale mentionate anterior, iar în aceste conditii nu se poate constata cu temei ca hotarârea recurata contravine dispozitiilor procedurale care o reglementeaza; mentionarea în hotarâre a unei alte denumiri decât cea aratata în minuta judecatorului reprezinta o simpla eroare materiala, care poate fi îndreptata prin procedura instituita de art.281 Cod procedura civila.
Pe fondul cauzei se retine ca sechestrul judiciar, ca si sechestrul asigurator, constituie mijloace procesuale puse la îndemâna creditorilor pentru a putea împiedica înstrainarea sau degradarea, în timpul judecatii, a averii debitorului sau a bunului urmarit prin proces, asigurând astfel executarea hotarârii viitoare.
Reglementarea acestor masuri procesuale conduce la realizarea principiului ce rezulta din dispozitiile art.1718 din Codul civil, potrivit carora orice persoana obligata personal este tinuta a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile mobile si imobile, prezente si viitoare.
Referitor la sechestrul judiciar, art. 598 din Codul de procedura civila prevede ca ori de câte ori exista un proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui lucru miscator sau nemiscator ori asupra administrarii sau folosintei unui lucru comun, instanta de judecata va putea, la cererea celui interesat si dupa citarea partilor, sa încuviinteze sechestrul bunului sau a lucrului comun a carui proprietate, posesie, administrare sau folosinta se discuta, daca masura este necesara pentru conservarea dreptului respectiv.
Institutia sechestrului judiciar este reglementata si de art.1632 din Codul civil, care precizeaza ca instanta de judecata poate ordona sechestrul unui imobil sau a unui lucru mobil pentru a carui proprietate ori posesie se judeca doua sau mai multe persoane.
Din cuprinsul textelor mentionate rezulta ca, pentru încuviintarea sechestrului judiciar, se cere sa existe un proces cu privire la proprietatea sau posesia unui lucru mobil sau imobil ori la administrarea sau folosinta lucrului comun, scopul acestei masuri asiguratorii fiind conservarea dreptului real invocat în actiunea principala.
Aceasta cerinta este îndeplinita în cauza pentru ca în litigiul de fond existent intre parti se analizeaza dreptul de proprietate al reclamantilor asupra terenului ce se solicita a fi sechestrat, a carui restituire în natura se pretinde, iar interesul titularilor cererii de a mentine bunul în patrimoniul unitatii detinatoare, eventual debitor al obligatiei de restituire, este pe deplin justificat.
Existenta în legea speciala a unei norme exprese care interzice înstrainarea imobilelor cu privire la care s-a facut notificare nu conduce în mod automat la concluzia ca reclamantii nu justifica nici un interes in prezentul demers juridic si ca indisponibilizarea dispusa de instanta de fond în temeiul art. 598 Cod procedura civila este lipsita de finalitatea prevazuta de textul mentionat pentru ca scopul masurii a fost crearea unei imposibilitati certe de înstrainare a imobilului, care sa constituie o garantie a îndeplinirii de catre persoana detinatoare a obligatiei de restituire catre adevaratul proprietar.
Considerentele ce preced conduc la concluzia ca instanta de fond a facut o corecta interpretare si aplicare a prevederilor art. 598 Cod procedura civila astfel ca, nefiind motive pentru reformarea hotarârii atacate, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedura civila, recursul va fi respins ca nefondat.
În acelasi sens va dispune instanta si asupra cererii de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecata pentru ca la dosar nu exista chitanta de plata a onorariului catre aparatorul intimatilor-reclamanti sau înscrisuri referitoare la efectuarea altor cheltuieli cu acest titlu, iar în absenta unor astfel de dovezi nu se poate aprecia asupra cuantumului cheltuielilor de judecata efectuate de partea care a câstigat procesul.
