Nu se poate antrena răspunderea administratorului când societatea, a cărei administrare i-a fost încredinţată prin contractul de management, se afla deja în la data când acesta a preluat gestiunea societăţii, datorită obligaţiilor asumate în precedent.
Art. 72 din prevede că obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat iar, potrivit art. 1552 pct. 2 C. civil, mandatul se stinge prin simpla manifestare unilaterală de voinţă adică „prin renunţarea mandatarului la mandat”. Această renunţare poate atrage, eventual, conform art. 391 alin. 1 C. comercial, răspunderea pentru daune interese, fără a se pune problema refuzului societăţii de a accepta demisia ori a lipsei efectelor manifestării de voinţă a mandatarului. Ca urmare, administratorul nu răspunde pentru activitatea societăţii, ulterioară demisiei sale.
În condiţiile în care instanţa nu a fost sesizată efectiv cu o cerere de antrenare a răspunderii celor doi acţionari, ca administratori de fapt, aceştia devenind părţi în cauză doar prin conexarea cererii referitoare la constatarea şi înregistrarea demisiei administratorului, se reţine „extra petita”. În aceste condiţii, se impune admiterea recursurilor celor doi pârâţi şi înlăturarea măsurii de antrenare a răspunderii acestora pentru pasivul debitoarei.
Prin sentinţa nr. 126 din 31 octombrie 2003 pronunţată în dosarul nr. 106/F/2003 s-a antrenat răspunderea administratorului GD, în temeiul art. 124 lit. d din Legea 64/1995, pentru creanţele înregistrate în tabelul obligaţiilor debitoarei.
Prin decizia nr. 926 din 25 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.170/F/1/2004 s-a admis recursul declarat de administratorul GD, s-a casat sentinţa nr. 126 din 31 octombrie 2003 şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se că în cauza s-a produs nulitatea prevăzută de art. 105 alin. 2 C. proc.civ. coroborat cu art. 304 pct.5 C. proc.civ., deoarece pârâtul nu a fost legal citat la fond.
În rejudecare, cererea de antrenare a fost înregistrată în dosarul nr.645/F/2004 al Tribunalului Gorj.
Între timp, GD a formulat o acţiune împotriva pârâţilor C D şi F C, acţionari ai debitoarei, prin care a solicitat să se stabilească existenţa şi să se dispună înregistrarea demisiei sale din calitatea de administrator, conform înscrisului înregistrat sub nr. 21 din 14.02.2000, acţiune înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr.254/SC/2004.
Prin încheierea din 7 decembrie 2004, acest din urmă dosar a fost conexat la dosarul având ca obiect procedura Legii 64/1995, cu nr. 645/F/2004.
Prin sentinţa nr. 461 din 27 mai 2005 pronunţată în dosarul nr. 645/F/2004 al Tribunalului Dolj, s-a dispus antrenarea răspunderii administratorului de drept GD, în solidar cu administratorii de fapt, CD şi FC, pentru pasivul debitoarei, respingându-se cererea privind constarea şi înregistrarea demisiei administratorului GD.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs administratorul GD şi pârâţii CD şi FC.
Din oficiu, instanţa a invocat şi a pus în discuţia părţilor un motiv de recurs de ordine publică referitor la nelegalitatea investirii instanţei cu privire la antrenarea răspunderii asociaţilor CD şi FC.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Motivele de recurs invocate de către recurentul GD nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct.6,7,9, 10 C. proc.civ, dar se analizează potrivit art. 304 1 C. proc.civ. şi se găsesc parţial fondate, pentru următoarele considerente:
Răspunderea administratorului GD a fost nejustificat antrenată în cauză, în condiţiile în care acesta a desfăşurat o activitate curentă de administrare pentru un interval de timp extrem de scurt, derulat între încheierea contractului de management – 1 noiembrie 1999 – şi expirarea termenului de preaviz al demisiei înregistrate la societate sub nr.21/14.02.2000 (ultimele acte semnate în calitate de administrator fiind cele din 23.02.2000).
Obligaţiile asumate de către debitoare în acest interval de timp, se încadrează în derularea activităţii economice curente şi nu sunt urmarea săvârşirii vreuneia dintre faptele enumerate de art. 137 (fost art.124) din Legea 64/1995.
Astfel, luând ca exemplu operaţiunile încheiate cu creditoarea SC C V P SRL, se observă că raporturile dintre părţi fuseseră angajate prin contractul de distribuţie nr.7 încheiat de către debitoare la data de 21.06.1999, anterior contractului de management cu administratorul GD, astfel încât împrejurarea că acesta din urmă a întocmit comanda din 10 decembrie 1999 este lipsită de orice relevanţă sub aspectul examinat (al răspunderii în condiţiile art. 137 din Legea 64/1995)
Din corespondenţa adresată de către administratorul GD adunării generale a asociaţilor debitoarei la 21 ianuarie 2000 şi 1 februarie 2000 reiese că societatea a cărei administrare i-a fost încredinţată prin contractul de management se afla deja în insolvenţă la data când acesta a preluat gestiunea societăţii, datorită obligaţiilor asumate în precedent. Administratorul a invocat plata unor datorii vechi şi foarte vechi, ce au determinat imposibilitatea achitării datoriilor curente, iar această situaţie de fapt nu a fost contrazisă şi nici combătută în cauză.
Dimpotrivă, în interogatoriul luat pârâtului FC, acesta recunoaşte că la 1 noiembrie 1999 societatea avea deja debite neachitate către bănci şi că din încasări s-au plătit datorii ale SC T SRL către Banca Religiilor.
De altfel, din raportul preliminar întocmit de către lichidator, pe baza balanţei încheiate la data de 31 octombrie 1999, reiese că înaintea încheierii contractului de management cu administratorul GD societatea debitoare avea deja datorii de 1.217.000.000 lei.
Răspunderea administratorului GD nu poate avea ca temei nici dispoziţiile art. 148 (fost art.144) alin.4 din , deoarece în cauză nu s-a făcut dovada că „având cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia” (predecesorii săi imediaţi) nu le-ar fi comunicat cenzorilor sau auditorilor financiari.
Totodată, Curtea constată că, deşi potrivit art. 73 din Legea 31/1990 administratorii răspund faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, iar în cauză este necontestat faptul că administratorul G D nu s-a preocupat de întocmirea evidenţelor contabile pe perioada cât a fost manager nu se justifică nici antrenarea răspunderii sale în temeiul art. 137 lit.d din Legea 64/1995, deoarece nu s-a făcut dovada că lipsa evidenţelor contabile se datorează unei administrări frauduloase a averii debitoarei.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că se impune soluţia de admitere a recursului declarat de administratorul social GD, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii.
În schimb, soluţia de respingere a cererii privind constatarea şi înregistrarea demisiei administratorului a fost corect respinsă de judecătorul-sindic, dar cu următoarea motivare:
Acţiunea înregistrată iniţial sub numărul de dosar 254/SC/2004 la Tribunalul Gorj reprezintă o simplă apărare cu privire la încetarea calităţii de administrator. Art. 72 din Legea 31/1990 prevede că obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat. Or, potrivit art. 1552 pct. 2 C. civil, mandatul se stinge prin simpla manifestare unilaterală de voinţă „prin renunţarea mandatarului la mandat”, iar această renunţare poate atrage, eventual, consecinţa reglementată de art. 391 alin. 1 C. comercial, de răspundere pentru daune interese. Ca urmare, nu se pune problema refuzului societăţii de a accepta demisia ori a lipsei efectelor manifestării de voinţă a mandatarului.
Modificarea înregistrărilor referitoare la administrarea societăţii la Oficiul Registrului Comerţului nu poate interveni decât printr-un act adiţional la actele constitutive ale societăţii, a cărui întocmire intră în competenţa exclusivă a adunării generale a acţionarilor.
Totuşi, după încetarea mandatului, fostul administrator devenind terţ faţă de societate, poate face uz de dispoziţiile art. 25 din Legea 26/1990 republicată, privind radierea înregistrării păgubitoare.
Cu privire la recursurile declarate de pârâţii CD şi FC, Curtea găseşte fondat motivul de nulitate invocat din oficiu, în temeiul art. 304 pct.6 C.proc.civ., referitor la soluţionarea „extra petita”, în condiţiile în care – în speţă – instanţa nu a fost sesizată cu o cerere de antrenare a răspunderii celor doi asociaţi. Aceştia au dobândit calitatea de părţi în litigiul având ca obiect măsura prevăzută de art. 137 din Legea 64/1995 doar prin conexarea cererii promovate de către administratorul GD şi înregistrate iniţial sub nr.254/SC/2004, referitoare la constatarea şi înregistrarea demisiei sale.
În aceste condiţii, se impune admiterea recursurilor celor doi pârâţi şi, făcând aplicarea dispoziţiilor 312 alin. 3 C. proc.civ., înlăturarea măsurii de antrenare a răspunderii acestora pentru pasivul debitoarei.
Soluţia adoptată face inutilă analiza legitimării procesuale pasive a administratorilor de fapt în soluţionarea unei cereri formulate în temeiul dispoziţiilor art. 137 din Legea 64/1995.
