Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, L.O. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi SC A.O. SA, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de autoritatea administraţiei publice în favoarea societăţii comerciale pârâte.
Prin sentinţa civilă nr. 6035 din 18.05.2001, instanţa sesizată a constatat că actul atacat este un act administrativ, care poate fi cenzurat potrivit Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, astfel încât s-a dezînvestit în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de administrativ, conform art. 3 pct. 1, coroborat cu art. 159 pct. 2 C. proc. civ.
La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1094 din 5.09.2001, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 4, reţinând, în esenţă, că certificatul în discuţie este un titlu de proprietate, iar o dată intrat în circuitul civil nu mai constituie un act administrativ, astfel încât constatarea nulităţii sale urmează calea dreptului comun.
Sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea Supremă de Justiţie a stabilit competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
în motivarea soluţiei, s-au arătat următoarele.
Potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale. Or, certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ de autoritate emis în executarea legii de un organ al administraţiei publice centrale în scopul de a produce efecte juridice proprii.
Certificatul de atestare îşi păstrează natura juridică de act administrativ şi după transcrierea sa în registrul de transcripţiuni imobiliare, legalitatea lui putând fi pusă în discuţie în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Intrarea în circuitul civil a actelor administrative prin naşterea de raporturi juridice în alte ramuri de drept este relevantă în privinţa anulării şi revocării lor de către organele administrative emitente sau de cele superioare acestora, iar nu pentru exercitarea controlului de legalitate al instanţelor de contencios administrativ.
C.S.J. – Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 334 din 31.01.2002
Notă: Aşa cum rezultă şi din modul de rezolvare de către instanţe a cererii la care ne-am referit, în practică s-au conturat puncte de vedere divergente cu privire la instanţa competentă să exercite controlul asupra legalităţii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, supuse publicităţii imobiliare.
Astfel, în anumite situaţii s-a apreciat că este competentă instanţa de contencios administrativ, în timp ce, în alte cazuri, competenţa de soluţionare a cauzelor a fost stabilită în favoarea judecătoriilor în a căror rază teritorială se află situate imobilele.
Opinia majoritară a fost, însă, în sensul că acele certificate de atestare a dreptului de proprietate eliberate în condiţiile art. 19 din Legea nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991 sunt acte administrative iar controlul asupra legalităţii acestora este exercitat de instanţa de contencios administrativ, chiar dacă, după eliberare, terenul se înscrie în evidenţele cadastrale. Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este dată de natura actului, imobiliară constituind un efect al acesteia.
Caracterul administrativ al actului este determinat de autoritatea emitentă şi de procedura specială administrativă de emitere a lui, conform prevederilor H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat.
Eliberarea acestor certificate constituie o obligaţie legală pentru autorităţile administraţiei publice locale care, conform art. 5 din H.G. nr. 834/2001, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar autorităţile administraţiei publice judeţene sunt ţinute să elibereze societăţilor comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Natura administrativă a certificatului de atestare a dreptului de proprietate rezultă şi din modul de înfiinţare a societăţii comerciale titulare, prin hotărâre a Guvernului sau prin decizie a organului administraţiei publice locale, nu numai prin prisma procedurii de eliberare a certificatelor stabilită prin H.G. nr. 834/1991.
Or, atâta vreme cât nu există un act normativ care să conţină aspecte procedurale cu privire la controlul legalităţii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, cum ar fi, de exemplu, dispoziţiile Capitolului IV din Legea fondului funciar pentru titlurile de proprietate, singura instanţă competentă este instanţa de contencios administrativ, respectiv tribunalul sau curtea de apel, după cum certificatul a fost eliberat de către autorităţile judeţene (consiliul judeţean) ori de către autorităţile centrale (ministere).
înscrierea dreptului de proprietate atestat prin certificat în registrele de publicitate imobiliară sau în cartea funciară nu schimbă natura juridică a actului
Totuşi, în practică au apărut şi alte interpretări ale textelor legale în vigoare.
Astfel, Secţia a Vl-a comercială a Tribunalului Bucureşti a primit spre soluţionare o cauză având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, instanţa fiind astfel învestită printr-o decizie de casare a Curţii Supreme de Justiţie. Cu acest prilej, a fost exprimată opinia potrivit căreia instanţa competentă în asemenea situaţii este judecătoria, cu plenitudine de jurisdicţie, în condiţiile în care nici un act normativ nu stabileşte competenţa unei instanţe de alt grad.
în acelaşi sens poate fi menţionată decizia civilă nr. 984 din 12.10.2001 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin – Secţia civilă, irevocabilă prin decizia nr. 761 din 19.03.2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Prin hotărârea citată s-a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 79 din 5.03.2001 a Judecătoriei Bozovici, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a admis în parte acţiunea civilă şi s-a dispus:
– obligarea pârâtei societate comercială să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1438 mp din imobilul înscris în cartea funciară, teren neconstruit în intravilan, în suprafaţă de 1599 mp, proprietatea reclamantului în cotă de 1 parte, cu titlu de ;
– obligarea pârâtei să-şi ridice construcţia metalică şi gardul împrejmuitor, iar, în caz de refuz, autorizarea reclamantului să efectueze aceste lucrări pe socoteala societăţii pârâte;
– anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriei şi Comerţului, în ceea ce priveşte terenul de 1438 mp, inclus în diferenţa găsită în plus de 12.722 mp dintre suprafaţa rezultată din măsurători de 23.932 mp şi suprafaţa înscrisă în cartea funciară de 11.210 mp, cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 834/1991.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata chiriei restante pe ultimii 3 ani, cu cheltuieli de judecată.
Aşadar, unii magistraţi au apreciat că un astfel de litigiu este o cauză de drept comun, întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate, deşi emis de către o autoritate administrativă, este un titlu de proprietate care reglementează raporturi juridice civile. O dată intrat în circuitul civil, verificarea legalităţii sale este de competenţa instanţelor civile.
Instanţa competentă să soluţioneze o astfel de cerere se determină după regulile de drept comun, acţiunea fiind calificată ca o acţiune mixtă, situaţie în care competenţa ar fi alternativă (instanţa de la domiciliul pârâtului sau cea în a cărei rază teritorială se află imobilul)Chiar dacă sunt emise de autorităţi ale administraţiei publice centrale (ministere), certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu sunt acte administrative de autoritate, cenzurabile pe calea contenciosului administrativ, validitatea lor, ca titluri de proprietate constituite potrivit H.G. nr. 834/1991, putând fi examinată pe calea acţiunilor în revendicare, în condiţiile dreptului comun.
Această opinie a fost nuanţată, admiţându-se că până la momentul transcrierii în registrul de transcripţiuni sau al înscrierii în cartea funciară, legalitatea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate se examinează pe calea contenciosului administrativ.
După acest moment, adică de când titlul de proprietate a devenit opozabil erga omnes, singura cale pe care o are la îndemână „persoana vătămată în drepturile sale” este acţiunea în revendicare 2.
