Legea nr. 85/2006, art. 18 alin. (1) teza a ll-a
Potrivit art. 18 alin. (1) teza a ll-a din Legea nr. 85/2006, după ridicarea dreptului de administrare, debitoarea este reprezentată de administratorul sau lichidatorul judiciar, care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special se reduce la reprezentarea intereselor acţionarilor asociaţilor.
Cum administratorul special nu are calitatea de reprezentant al falitei, acţiunilor introduse de acesta în numele falitei li se aplică sancţiunea prevăzută de art. 161 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a anulării cererii pentru lipsa calităţii de reprezentant.
C.A. Galaţi, dec. nr. 754 din 26 octombrie 2011, nepublicată
împotriva dcciziei nr. 555 din 13 iulie 2011 a Curţii de Apel Galaţi a formulat contestaţie în anulare în termen legal intimata-debitoare SC N.C.C.I.
SRL Bucureşti, prin administrator special P.I. In motivarea contestaţiei, a susţinut că nu a fost citată pentru termenul când s-a soluţionat recursul, contrar prevederilor art. 89 alin. (l) C. proc. civ. Astfel, deşi s-a consemnat în dosar că citaţia a fost transmisă prin fax către Tribunalul Bucureşti, instanţa solicitată nu a îndeplinit procedura de citare cu această parte şi la dosar nu există dovada de îndeplinire a procedurii de citare. In drept, a invocat dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
La termenul din 10 august 2011, Curtea de Apel Galaţi, din oficiu, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special P.I. în raport cu contestatoarea SC N.C.C.I. SRL Bucureşti. Atât administratorul special P.I., cât şi contestatoarea SC L.C. F. SRL au solicitat respingerea excepţiei, susţinând că, potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006, administratorul special are calitatea de reprezentant al contestatoarei. Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special în raport cu contestatoarea SC N.C.C.I. SRL Bucureşti, invocată din oficiu, curtea a reţinut următoarele: Prin sentinţa nr. 2172 din 13 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VlI-a comercială, s-a dispus trecerea debitoarei SC N.C.C.I. SRL Bucureşti în procedura falimentului şi a fost desemnat lichidator judiciar R. S.P.R.L. Galaţi. A fost ridicat dreptul de administrare al debitoarei, în temeiul art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 18 alin. (1) teza a Il-a din Legea nr. 85/2006, după ridicarea dreptului de administrare, debitoarea este reprezentată de administratorul/
lichidatorul judiciar, care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special se reduce la reprezentarea intereselor acţionarilor asociaţilor. Cum administratorul special nu are calitatea de reprezentant al debitoarei-contestatoare, SC N.C.C.I. SRL Bucureşti, iar contestaţia în anulare nu a fost formulată de reprezentantul părţii (respectiv, lichidatorul judiciar R. S.P.R.L. Galaţi) s-a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 161 alin. (2) C. proc. civ., aceea a anulării cererii.