Legea nr. 85/2006, art. 1, art. 3, art. 27
Cuantumul datoriei nu are nicio relevanţă pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii, în cazul în care cererea este făcută de societatea debitoare.
împrejurarea că societatea debitoare are în patrimoniu active care pot fi valorificate nu are nicio relevanţă în aprecierea stării de , acestea putând fi valorificate în cadrul procedurii tocmai pentru plata datoriilor.
C.A. Oradea, s. a ll-a civ., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 18/C din 11 ianuarie 2012, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 17 mai 2011, debitoarea SC D.T. SRL a solicitat judecătorului-sindic să dispună deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă prevăzută de Legea nr. 85/2006. In motivarea cererii debitoarea a arătat că societatea şi-a încetat activitatea, nu are sold creditor în contul bancar şi nu posedă numerar pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. A precizat că singurul creditor al societăţii este A.N.A.F. S.M., societatea având un debit în sumă de 3.868 lei, reprezentând TVA-353 lei; impozit pe profit – 3.495 lei; impozit pe salarii – 2 lei; dobânzi şi penalităţi TVA – 9 lei; contribuţii la bugetul asi-
gurărilor sociale şi fonduri speciale – 9 lei. In drept, a invocat art. 1 alin. (2) lit. c) pct. 1, respectiv lit. 0 din Legea nr. 85/2006.
Prin încheierea comercială nr. 1075/F/CC din 24 mai 2011, Tribunalul Satu Mare a respins cererea formulată de debitoare. Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) şi art. 1 alin. (2), procedura simplificată a insolvenţei prevăzută de se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă, iar art. 3 pct. 1 din lege defineşte insolvenţă ca fiind „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile”. Verificând motivele invocate de debitor în susţinerea cererii, judecătorul-sindic a constatat că starea de in-solvcnţă a fost justificată de debitoare prin lipsa disponibilităţilor băneşti pentru plata datoriei în cuantum de 3.868 lei, reprezentând obligaţii fiscale către bugetul de stat. Având în vedere cuantumul redus al acestei presupuse datorii a debitoarei, existenţa ei nerezultând din actele dosarului, în condiţiile în care potrivit raportului administratorului întocmit ca anexă la situaţiile financiar contabile încheiate la data de 31 decembrie 2010, societatea nu are restanţe la plata datoriilor către bugetul de stat, reţinând şi faptul că societatea deţine bunuri în patrimoniu, judecătorul-sindic a apreciat că în speţă nu poate fi reţinută starea de insolvabilitate a debitoarei, pentru ca aceasta
să fie supusă procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006. Prin urmare, judecătorul-sindic a apreciat că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de debitoare nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 85/2006.
împotriva acestei încheieri a formulat recurs debitoarea, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii simplifi-
cate astfel cum a fost formulată. In motivare, recurenta a arătat că instanţa de fond a nesocotit temeiul legal pe care şi-a întemeiat cererea, şi anume, prevederile art. I alin. (2) lit. f) din Legea nr. 85/2006. Instanţa a reţinut că nu există datorii către bugetul de stat fară să ia în considerare situaţia financiară a debitoarei la data de 29 martie 2011 din care rezultă aceste datorii. Argumentul privind cuantumul redus al datoriei este absurd, nefiind susţinut de nicio prevedere legală. Instanţa de fond nu a ţinut cont nici de prevederile art. 3 pct. 1 lit. a) şi b) prin care este reglementată distinct starea de insolvenţă vădită, respectiv insolvenţă iminentă, stare în care administratorul societăţii a considerat că se află. Acesta a încercat să evite acumularea în continuare şi a altor datorii către bugetul de stat. S-au nesocotit, astfel, şi prevederile art. 27 alin. (2) din Legea insolvenţei.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate de recurentă, instanţa a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: aşa cum corect a arătat recurenta, cuantumul datoriei nu are nicio relevanţă pentru admiterea cererii de deschidere a procedurii, în cazul în care cererea este făcută de societatea debitoare. Doar în cazul în care cererea este făcută de creditori, Legea insolvenţei reglementează la art. 3 pct. 12 valoarea-prag, respectiv cuantumul minim al creanţei pentru care poate fi cerută insolvenţă, ca o condiţie de admisibilitate a cererii şi pentru a preveni abuzurile din partea creditorilor. O asemenea condiţie nu este prevăzută în cazul în care cererea de deschidere a procedurii insolvenţei este formulată de însăşi societatea aflată în insolvenţă. De asemenea, Legea insolvenţei prevede, ca şi condiţie pentru deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul cererii formulate de debitoare, fie starea de insolvenţă vădită, fie starea de insolvenţă iminentă. Legea vorbeşte de insolvenţă, astfel cum este ea definită la art. 3 pct. 1, respectiv insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile şi nu de insolvabilitate, care este situaţia patrimonială în care elementele pasive depăşesc elementele active.
împrejurarea că societatea debitoare are în patrimoniu active care pot fi valorificate nu are nicio relevanţă în aprecierea stării de insolvenţă. Acestea pot fi valorificate în cadrul procedurii tocmai pentru plata datoriilor.
In speţă, instanţa de fond a reţinut în mod greşit şi că petenta debitoare nu a făcut dovada datoriilor către bugetul de stat, aceste datorii rezultând din balanţa analitică la 29 martie 2011 depusă la dosarul cauzei, astfel că raportul administratorului la data de 31 decembrie 2010 nu are nicio rele
vanţă. Faţă de situaţia de fapt şi de drept reţinută, instanţa a constatat că societatea recurentă a dovedit că este în stare de insolvenţă, iar cererea pe care a adresat-o judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii de
insolvenţă împotriva sa este întemeiată. In consecinţă, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa, a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza judecătorului-sindic pentru a se dispune deschiderea procedurii insolvenţei faţă de recurenta debitoare, precum şi celelalte măsuri legale care se impun.
