Faptul că debitoarea a achitat o parte din suma datorată, anterior învestirii instanţei – de către creditoare – cu o cerere de deschidere a procedurii, nu constituie un demers apt, prin el însuşi, să răstoarne prezumţia de insolvenţă definită de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, rep.
De vreme ce creditoarea a solicitat deschiderea procedurii exact pentru diferenţa neachitată din datoria ce reprezintă, chiar şi în opinia debitoarei (exprimată, implicit, prin plata unei părţi din această datorie, fără ca diferenţa neplătită să fie contestată), o creanţă certă, lichidă, exigibilă, iar, ulterior pronunţării sentinţei prin care judecătorul sindic a admis cererea creditoarei şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, debitoarea nu a uzat de calea procedurală a contestaţiei prevăzute de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, rep. – cale de atac ce ar fi creat cadrul procedural pentru răsturnarea prezumţiei –, art. 3 pct. 1 lit. a, b îşi găseşte aplicarea.
Prin sentinţa comercială nr. 1575 din 24 iunie 2009, pronunţată de judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureş nr. 790/1371/2009, s-a admis cererea creditoarei S.C. E. C. SRL Reghin, formulată în contradictoriu cu debitoarea S.C. K. SRL Reghin, s-a constatat că debitoarea se află în încetare de plăţi şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei cu toate consecinţele juridice, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu G. M. C. SPRL Târgu-Mureş.
Judecătorul sindic a avut în vedere faptul că, în raport cu documentaţia înfăţişată creditoarea reuşit să convingă de existenţa stării de insolvenţă a debitoarei, de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, într-un cuantum superior valorii prag, respectiv 10.854,27 lei. De asemenea, a ţinut cont şi de atitudinea procesuală pasivă a debitoarei care nici nu a încercat să răstoarne prezumţia de insolvabilitate, deoarece nu a înţeles să promoveze contestaţie în condiţiile prevăzute de lege.
Hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost atacată cu recurs de debitoarea S.C. K. SRL Reghin, care a solicitat modificarea în tot în sensul respingerii cererii creditoarei, motivând că a achitat acesteia suma de 7.553,62 lei, rămânând un debit de 10.854,27 lei, ce urmează a fi achitat, că are disponibilităţile necesare pentru a stinge creanţa prin plată voluntară.
Recurenta a apreciat că nu se găseşte în starea de insolvenţă în sensul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 85/2006, republicată şi că a răsturnat prezumţia legală prin efectuarea unei plăţi parţiale către creditoare, dovedind astfel existenţa fondurilor băneşti, disponibile pentru plata datoriilor existente.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul este nefondat.
Recurenta debitoare contestă starea de insolvenţă cu ocazia formulării recursului împotriva sentinţei de deschidere a procedurii prevăzut ă de Legea nr. 85/2006, republicată, considerând în mod nejustificat că prin plata parţială a debitului creditoarei a răsturnat prezumţia legală de insolvenţă. Prin argumentele exprimate în cererea de recurs, debitoarea recunoaşte însă că există o diferenţă neachitată, în cuantumul de 10.854,27 lei, sumă care reprezintă tocmai obiectul cererii creditoarei, creanţa pentru care s-a şi dispus deschiderea procedurii. Prin urmare, este o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, este neplătită creditoarei şi, subzistă prezumţia legală de insolvenţă câtă vreme debitoarea nu a uzitat de mijloacele procedurale pe care legiuitorul i le-a pus la îndemână să conteste starea de insolvenţă şi anume, posibilitatea formulării unei contestaţii în termenele şi condiţiile prevăzute de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, republicată. Acesta ar fi fost cadrul procesual legal în care se putea răsturna prezumţia de insolvenţă şi oricum, faptul că din suma datorată creditoarei s-a achitat o parte anterior formulării cererii de deschidere a procedurii, nu este un argument care să răstoarne prezumţia legală, cu atât mai mult cu cât judecătorul sindic a analizat starea financiară a firmei în raport de informaţiile furnizate de ORC, bilanţ anual, cont de profit şi pierderi, situaţia activelor, raport de gestiune, documente la care recurenta nu face vreo referire. Singurul argument al recurentei pentru răsturnarea prezumţiei de insolvenţă este efectuarea unei plăţi parţiale din datoria faţă de reclamantă, argument care nu poate fi reţinut de instanţa de recurs ca fiind suficient pentru a se dovedi că debitoarea nu se afla în stare de încetare de plăţi la data deschiderii procedurii insolvenţei. Simpla afirmaţie că există fonduri băneşti disponibile, nu este suficient.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat.
