C. proc. civ.. art. 302′ lit. c). art. 304 pct. 1-9. art. 364 lit. a)-i)
Potrivit reglementării actuale, recursul este calc de atac extraordinară de reformare, nedevolutivă, carc poate fi promovată în condiţiile procedurale exprimate concrct în Titlul V, intitulat „Căile extraordinare de atac”. Capitolul I, „Recursul”. Din acest punct de vedere, este de reţinut că promovarea acestui recurs de către C. A.S. Mehedinţi s-a făcut cu ncrespectarea cerinţclor nr. 304 pct. I-9 C. proc. civ., întrucât din cuprinsul său se poate observa că nu au fost indicate „motivele de nelegalitatc pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor”.
Sc poate observa din redarea succintă a criticilor că a fost readus spre analiză fondul litigiului, cu argumentele şi susţinerile carc au fost făcute în faţa Comisiei arbitrale. reluate în acţiunea în anulare.
Faptul că prin recurs s-a atacat sentinţa pronunţată în acţiunea in anulare nu înlătură obligaţia de a respecta regulile procedurale înscrise în dispoziţiile citate, întrucât recursul nu îşi propune o reanalizarc a fondului într-o devoluţiune nepermisă de normele procedurale.
Concluzia se impune cu atât mai mult, cu cât acţiunea în anulare promovată împotriva unei hotărâri arbitrale este limitată sub aspectul posibilităţilor de promovare şi susţinere numai la motivele procedurale înscrise în art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ. Se observă din sentinţa pronunţată în acţiunea în anulare că instanţa a remarcat faptul că nu a fost invocat niciun motiv prevăzut pentru această procedură şi, cu toate acestea, a trecut la examinarea fondului analizat de Comisia de arbitraj, deşi această obligaţie nu rezultă din dispoziţiile care reglementează promovarea şi judecata acţiunii în anulare.
Faptul că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a examinat aspecte de fond şi a ajuns la concluzia că soluţia Comisiei de arbitraj este temeinică şi legală nu dă dreptul la critici în recurs carc să depăşească prevederile art. 364 lit. a)-i) şi obligaţiile prevăzute de art. 3021 lit. c) pentru susţinerea acestei căi de atac. in caz contrar, s-ar admite că, în această situaţie, recursul a dobândit caracter devolutiv, ceea ce nu este permis. Nu în ultimul rând. trebuie reţinut faptul că recurentul nu poate beneficia nici de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., întrucât nu se află în ipoteza acestor dispoziţii, acţiunea în anulare nefiind asimilată cu o altă cale de atac şi nici cu o soluţie de primă instanţă pentru care s-ar putea susţine că nu poate fi atacată decât cu recurs pentru motivul că a fost suprimat apelul.
Motivele de recurs nu îndeplinesc cerinţele art. 3021 lit. c) şi art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât nu vizează niciun motiv de nelegalitatc, ci reiterează chestiuni de fond carc nu se încadrează în dispoziţiile art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ.
Aşa fiind, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., a fost respins.
I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2262 din 20 iunie 2008.