RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. NEMOTIVAREA HOTĂRÂRII ESTE ECHIVALENTĂ CU NERESPECTAREA PREVEDERILOR ART.6 PARAGRAFUL 1 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI ŞI CU NECERCETAREA FONDULUI CAUZEI, FĂCÂND IMPOSIBIL CONTROLUL JUDICIAR. -art.261 alin


Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. NEMOTIVAREA HOTĂRÂRII ESTE ECHIVALENTĂ CU NERESPECTAREA PREVEDERILOR ART.6 PARAGRAFUL 1 DIN CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI ŞI CU NECERCETAREA FONDULUI CAUZEI, FĂCÂND IMPOSIBIL CONTROLUL JUDICIAR.

-art.261 alin.1 pct.5, art.304 pct.7 Cod procedură civilă;;

-art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Decizia nr.109/C/08.02.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin Încheierea nr. 19/COM/2011, T. B. a admis cererea formulată de pârâta S.C. O. L. S.R.L. O. în contradictoriu cu reclamanta S.C. S. S.A. şi în consecinţă:

A dispus instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului situat în mun. O., str. C., nr. 5, înscris în CF nr. 10657 S., nr. top. 522/10, până la concurenţa sumei de 3.066.865 lei, sub condiţia consemnării unei cauţiuni în cuantum de 2.000 lei.

Pentru a pronunţa astfel, analizând cererea sub aspectul condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 591 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv existenţa unei creanţe constatate printr-un act scris, condiţia exigibilităţii creanţei şi dovada intentării acţiunii pe fond, instanţa a reţinut că:

În baza Contractului de vânzare-cumpărare imobiliar încheiat între părţi la data de 16.04.2004 pârâta S.C. O. L. S.R.L. a achiziţionat de la reclamanta S.C. S. S.A. imobilul în litigiu, situat în mun. O., str. C., nr. 5, înscris în CF nr. 10657 S., nr. top. 522/10, autentificat cu nr. 1020, cu suma de 1.183.373,97 lei, pentru care s-a emis factura fiscală nr. 3557228/30.04.2004 emisă de către vânzător, şi s-a întocmit Nota de recepţie nr. 68/30.04.2004 pentru imobilul achiziţionat, respectiv: teren – 641.152.03 lei; clădiri – 542.221,96 lei, evidenţiată în înregistrările contabile corespunzătoare de intrate în patrimoniul S.C. O. L. S.R.L., ca mijloace fixe defalcat pe terenuri şi clădire, Nota contabilă NC 7 din 21.04.2004, de înregistrare cronologică şi sistematică în a imobilului în val. de 1.183.373,97 lei, Registrul jurnal poz. 39, 40, 41 şi Balanţa de verificare întocmită la 31.04.2004, din care rezultă valoarea achiziţiei, precum şi concordanţa documentelor contabile de înregistrare, documente contabile menţionate în Raportul de expertiză contabilă judiciară depus la dosarul cauzei la termenul de judecată din 03.02.2011.

Deţin o creanţă constatată prin act scris, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 07.10.2008, creanţa este exigibilă fiind îndeplinită condiţia din privind trecerea terenului în intravilan potrivit extrasului CF nr.3282 N., nr.cad.2323. A constatat de asemenea că reclamanţii au formulat acţiune în instanţă, dosar nr.764/271/2009 cu termen de judecată la data de 31.03.2010, pentru a suplini consimţământul părţii care refuză să se prezinte la în vederea încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare şi în vederea plăţii preţului.

Potrivit prevederilor art. 591 alin.1 Cod procedură civilă pârâta poate fi obligată la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă.

Faţă de considerentele ce preced, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.591 alin.1 Cod procedură civilă, s-a admis cererea reclamanţilor şi s-a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile urmăribile proprietatea pârâtei S.C. G. S. P. S.R.L., până la concurenţa creanţei în sumă de 116.954 EUR., sub condiţia consemnării de către reclamanţi a unei cauţiuni reprezentând 1% din valoarea obiectului cererii potrivit art.7231 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen şi legal timbrat, a declarat recurs reclamanta SC S. SA, solicitând admiterea acestei căi de atac şi în principal casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii cererii privind instituirea unui sechestru asigurător pentru suma de 3.066.865 lei asupra imobilului situat în mun. O., str. C. nr.5 înscris în CF nr. 10657 S., nr. top 522/10.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care a admis cererea de sechestru pentru suma de 1.882.491 lei reprezentând investiţii şi nici motivele pentru care a înlăturat apărările recurentei.

Motivele care au fundamentat încheierea atacată sunt străine de natura pricinii, ultimele paragrafe de pe fila 2 cuprinzând date şi constatări care nu au nici o legătură cu cauza dedusă judecăţii.

Pe fond, instanţa a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, întrucât, a făcut o aplicate greşită a dispoziţiilor art.591 Cod procedură civilă.

Totodată, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii şi în ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, prin raportare la dispoziţiile art.379 Cod procedură civilă.

Instanţa de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, a dispus admiterea acestuia, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.261 alin.1 Cod procedură civilă, hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art.304 pct.7 Cod procedură civilă, rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art.6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

A nu motiva o hotărâre şi a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Judecătorul sindic nu a arătat motivele pentru care a admis cererea de sechestru pentru suma de 1.882.491 lei reprezentând investiţii, motivele care au fundamentat încheierea atacată fiind străine de natura pricinii şi nici motivele pentru care a înlăturat apărările recurentei.

Pentru aceste considerente, a admis ca fondat recursul declarat de recurenta reclamantă SC S. SA, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC O. L. SRL O. împotriva Încheierii nr. 19/COM/2011 pronunţată la 13 octombrie 2011 de Tribunalul B. în dosar nr. 5785/111/2007, pe care a casat-o cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeaşi instanţă, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuieli de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei