Transferul dreptului de proprietate asupra imobilului s-a realizat, de drept, în baza dispoziţiilor legale ale art. 36 alin. 1 din Legea 18/1991, iar nu prin voinţa unei autorităţi publice.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. II civ., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 145/7 februarie 2012
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul DC a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al comunei Lunca Ilvei solicitând anularea Hotărârii Consiliului Local Lunca-Ilvei nr. 34/22.09.2009 privind transmiterea din domeniul Statului Român în domeniul privat al comunei Lunca-Ilvei a unei suprafeţe de 773 mp teren intravilan, înscris în CF nr. 3071 nr. topo 1502/5 situat în localitatea Lunca Ilvei, întrucât este abuzivă şi nelegală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin Hotărârea nr. 34/22.02.2009 emisă de Consiliul Local al comunei Lunca Ilvei a fost aprobată transmiterea din domeniul Statului Român în domeniul privat al comunei Lunca Ilvei a suprafeţei de 773 mp teren intravilan, înscris în CF nr. 3071 nr. top 1502/5, rămas la dispoziţia Comisie Locale de aplicare a Legii fondului funciar Lunca Ilvei, în vederea construirii unei pieţe agroalimentare, în preambulul acestui act administrativ unilateral invocându-se prevederile art. 4, art. 8 al. 1 din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 7/1996, art. 36 al. 1 din Legea nr. 18/1991.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. 4115 din data de 22.11.2010, prin care a solicitat revocarea acestui act administrativ, iar prin hotărârea nr. 41/17.11.2010 pârâtul Consiliul Local al comunei Lunca Ilvei a procedat la respingerea acestei plângeri, motivat de faptul că s-a prescris dreptul de a formula o astfel de plângere în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, date fiind dispoziţiile al. 7 al aceluiaşi articol, iar pe de altă parte ca nefondată, conform celor relevate în cuprinsul referatului întocmit la data de 17.12.2010 de secretarul comunei.
În cuprinsul acestui referat s-a relevat că transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu a operat ope legis şi nu prin voinţa consiliului local, operaţiunea de transfer realizându-se pe baza documentaţiei cadastrale aflat la OCPI Bistriţa-Năsăud, fără a fi fost vătămat dreptul de proprietate al petentului asupra acestui imobil întrucât nu există un asemenea drept.
Referitor la excepţia nerespectării termenului privind formularea plângerii prealabile invocată de pârât şi care se impune a fi analizată cu prioritate, conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reţine că într-adevăr, potrivit art.7 al. 1 din Legea nr. 554/2004 „înainte de a se adresa instanţei de administrativ competentă, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioară dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acesteia”, conform al. 3 al aceluiaşi articol, o asemenea plângere prealabilă putând fi formulată şi de ” persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept din momentul în care a luat la cunoştinţă pe orice cale de existenţa acestuia în limitele termenului de 6 luni prevăzut la al. 7”.
Este adevărat că se stipulează expres că plângerea prealabilă se poate introduce, pentru motive temeinice şi peste termenul de 30 de zile reglementat de art.7 alin. 1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, termenul de 6 luni fiind calificat de legiuitor ca şi termen de prescripţie.
Reclamantul a luat cunoştinţă despre existenţa acestei hotărâri de consiliu local, cu privire la care a depus plângerea prealabilă în data de 22.11.2010, abia la data de 25.10.2010 când a depus o cerere la OCPI Bistriţa-Năsăud pentru a i se comunica, printre altele, şi un extras al CF 3071 pentru informare, astfel că, date fiind şi cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr.797/2007 referitor la neconstituţionalitatea disp. art. 7 al. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că aceste prevederi sunt neconstituţionale „în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept”, tribunalul reţine că excepţia invocată de pârât este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare, întrucât aşa cum s-a reţinut anterior plângerea prealabilă a fost înregistrată la autoritatea publică emitentă în termenul de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă a actului în speţă.
Pe fondul cauzei, tribunalul reţine că prin prezenta acţiune reclamantul a susţinut că această hotărâre de consiliu local este nelegală, întrucât trecerea unui bun imobil din domeniul statului în domeniul privat al comunei putea fi realizată doar prin hotărâre a guvernului, iar întabularea s-a realizat fără a exista o documentaţie cadastrală care să permită identificarea în concret a terenului înscris în CF nr. 3071 Ilva Mare nr. top 1502/5, punându-se chiar problema competenţei teritoriale a Consiliului Local Lunca Ilvei, justificarea interesului vătămat constând în aceea că reclamantului i s-a solicitat eliberarea terenului în cauză fără a se demonstra printr-o documentaţie cadastrală că într-adevăr l-ar ocupa, în condiţiile în care s-a promovat împotriva sa o acţiune în revendicare care face obiectul dosarului nr. 589/265/2011 al Judecătoriei Năsăud. De asemenea, s-a relevat că HCL nr. 34/2009 lezează atât interesul public prin încălcarea proprietăţii statului, cât şi interesul său privat deoarece s-a promovat împotriva sa acţiunea în revendicare.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamantul a arătat că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în discuţie urmând ca Judecătoria Năsăud să-i constate acest drept de proprietate în dosarul nr. 315/265/2011, depunând în acest sens precizarea acţiunii formulată în respectivul dosar, obiectul acţiunii fiind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune extratabulară asupra terenului aflat între vecinătăţile: str. Fabricii, teren înscris în CF 25094 nr. top 1506/6/1 şi CF 25093 nr. top 1507, teren cu nr. top 1506/5 şi str. Principală.
Tribunalul reţine că potrivit art. 1 al. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004 „ Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept”.
Al. 11 al art. 8 nuanţează însă această reglementare, în sensul că persoanele fizice şi juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului public( definit de art.2 alin.1 lit. r din Legea nr.554/2004 ca fiind „interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice) decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, interesul legitim nefiind în contenciosul administrativ identic cu noţiunea de interes ca şi condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în procesul civil (folosul practic urmărit de reclamant), astfel că stabilirea existenţei unei vătămări aduse unui drept sau interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond.
În speţă, reclamantul nu justifică un drept propriu şi nici măcar un interes legitim privat în promovarea prezentei acţiuni, în sensul art. 2 alin 1 lit. p) din Legea nr.554/2004 adică ” posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”, în condiţiile în care singurul motiv pentru care a promovat acţiunea este acela că i s-ar fi pretins prin acţiunea în revendicare formulată de Consiliul Local al comunei Lunca Ilvei restituirea terenului cu nr. top 1502/5, iar prin acţiunea introdusă de această autoritate publică se releva că pârâtul ar deţine în proprietate fondul învecinat având nr. top 1506/6 şi 1507, gardul care împrejmuieşte fondul deţinut de pârât nerespectând limitele de proprietate, nici măcar dovada dreptului de proprietate asupra terenului învecinat nu a fost făcută.
Apoi, în ceea ce priveşte susţinerea reclamantului cum că Hotărârea Consiliului Local Lunca Ilvei nr. 34/22.09.2009 ar fi ilegală deoarece trecerea din domeniul statului în domeniul privat al comunei trebuia realizată prin hotărâre de guvern, instanţa constată că, potrivit art.9 alin.1 şi 2 al Legii nr. 213/1998, doar trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale se realizează prin hotărâre a guvernului, la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, iar trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local.
Or, este evident că terenul în cauză nu face parte din domeniul public al statului( a se vedea pct. I din Lista Anexă a Legii nr. 213/1998), nu a trecut în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, ci în cel privat, mai mult temeiul de drept material al acestei hotărâri de consiliu local este art.36 alin.1 al Legii nr.18/1991 conform căruia ”Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26”, acest din urmă articol stipulând că „Terenurile situate în intravilanul localităţii, care au aparţinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moştenitori, trec în proprietatea comunei, oraşului sau a municipiului, după caz, şi în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosinţă celor care solicită să-şi construiască locuinţe şi nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24; Până la efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1), terenurile vor fi înscrise şi folosite conform destinaţiei avute.”
Prin urmare, aşa cum a susţinut şi pârâtul, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului s-a realizat, de drept, în baza dispoziţiilor legale ale art. 36 alin. 1 din Legea 18/1991, iar nu prin voinţa unei autorităţi publice.
Mai mult, din cuprinsul extrasului CF nr.25024 Ilva Mare, predat reclamantului la data de 25.10.2010, nu rezultă că încheierea de cf nr.10477/22.10.2009 ar fi fost atacată de Statul Român căruia i s-a comunicat un exemplar, ceea ce confirmă o dată în plus nelezarea interesului, dreptului proprietarului tabular anterior.
