Apariţia legii de amnistie fiscală ulterior emiterii actului administrativ de impunere a unei sume faţă de funcţionarul public. Efecte asupra actului administrativ.


Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 489/R din data de 18.02.2014

Prin sentința civilă nr. 6310/CA/10 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov – secția a II-a civilă, de administrativ și fiscal – în dosarul nr. 3155/62/2011 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P.L. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Mun. C. și, în consecință:

A fost anulată în parte Dispoziția nr.180/08.02.2011, cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 și 2.

S-au respins restul pretențiilor.

S-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta UAT Mun. C., în folosul pârâtului.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

1). Dispoziția Primarului Mun. C. nr.180/08.02.2011 (f.43) a fost emisă în baza Deciziei Curții de Conturi nr.36/2010 și cuprinde reținerea din salariul reclamantei a sumei de 164 lei reprezentând 15,5% din salariul mediu lunar acordat acestuia pentru luna noiembrie și decembrie 2009, sumă actualizată cu dobânda BNR.

În urma unui control efectuat la UAT C., Camera de Conturi a emis Decizia nr. 36/2010 prin care, la pct. 2, s-a stabilit în sarcina ordonatorului principal de credite obligația de a lua măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local, prin neaplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% lunar, în perioada noiembrie și decembrie 2009 și pentru recuperarea acestuia.

UAT C. a contestat Decizia nr. 36/2010 iar Curtea de Conturi a României, prin Încheierea nr. VI 351/2010 a respins contestația.

UAT C. și Primarul mun. C. au contestat, printr-o acțiune în contencios administrativ, Decizia nr. 36/2010 și Încheierea nr. VI 351/2010, în cadrul dosarului nr. 15729/62/2010. Tribunalul Brașov, prin Sentința Civilă nr. 860/CA/2012, a admis în parte acțiunea. Sentința menționată a fost modificată în parte de Curtea de Apel Brașov, prin Decizia nr. 5005/R/2012 (dosarul nr.15729/62/2010*) în sensul că s-a dispus anularea în parte a pct. 2 și 5 din dispozitivul Deciziei nr. 36/2010, în sensul că reducerea cheltuielilor de personal pentru luna noiembrie 2009 este de 9,81%, în loc de 15,5%. În mod similar, a fost anulată în parte Încheierea nr. VI 351/2010. Măsura dispusă prin pct. 5 nu a fost avută în vedere la emiterea Dispoziției nr. 143/2011.

Deși reclamanta nu a fost parte în dosarul nr.15729/62/2010, cele stabilite prin Decizia nr. 5005/R/2012 de Curtea de Apel Brașov nu pot fi ignorate. Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art. 1201 și art. 166 Cod Procedură Civilă) și aceea de prezumție, de mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 Cod Civil).

Dacă manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente, prevăzută de art. 1201 Cod Civil (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Așadar, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

A rezultat, în aceste condiții că aspectele stabilite prin Decizia nr. 5005/R/2012 de Curtea de Apel Brașov trebuie respectate și trebuie să li se dea eficiență. Raportat la acestea, Dispoziția nr. 180/2011 se impune a fi anulată doar sub aspectul cuantumului sumelor stabilite de pârât. Astfel, pârâtul a avut în vedere o reducere a cheltuielilor de personal de 15,5% pentru lunile noiembrie, decembrie 2009, or Curtea de Apel Brașov a stabilit că această diminuare este de doar 9,81% pentru luna noiembrie 2009. Corespunzător, și sumele stabilite prin Dispoziția 180/2011 vor trebui diminuate.

Nu au existat motive pentru anularea integrală a Dispoziției nr. 180/2011, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca efectul pozitiv al autorității de lucru judecat iar, în privința incidenței Legii nr. 84/2012, apariția acesteia nu conduce, automat, la anularea actelor emise de ordonatorii de credit, ci doar la neexecutarea lor și doar în măsura în care nu au fost executate. Această concluzie este dovedită și de dispozițiile art. 2 al. 2 din Legea nr. 84/2012 potrivit cărora dacă sumele reprezentând venituri de natură salarială vizate de actul normativ menționat au fost achitate, acestea nu se restituie.

2). Dispoziția Primarului Mun. C. nr. 90/01.02.2011 (f.42) a fost emisă în baza Deciziei Curții de Conturi nr. 4/2011 și cuprinde reținerea din salariul reclamantei a sumei totale de 7.631 lei reprezentând adaosuri salariale acordate necuvenit ajutor de sărbători (Paști și Crăciun), o masă gratuită pe zi lucrătoare, contravaloarea unei ținute pe an, indemnizație de concediu de odihnă personal contractual, ajutoare de naștere și de deces în limita a trei salarii medii brute.

Prin Decizia nr. 4/2011, Camera de Conturi a Jud. B. a stabilit ca ordonatorul principal de credite să ia măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local prin plata unor adaosuri salariale care exced prevederilor legale în vigoare, pentru recuperarea acestuia și pentru determinarea impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale, pentru depunerea declarațiilor rectificative și pentru efectuarea regularizărilor cu bugetul general consolidat.

Și acest act al Camerei de Conturi a fost contestat de UAT C. și de Primarul mun. C., contestația făcând obiectul dosarului nr. 8818/62/2011. Prin Sentința Civilă nr. 5458/CA/2012, Tribunalul Brașov a admis acțiunea. Prin Decizia nr. 469/R/2013, Curtea de Apel Brașov a admis recursul, a modificat sentința menționat și a respins acțiunea. În aceste condiții, Decizia nr. 4/2011 a fost menținută.

Față de cele reținute la pct. 1) cu privire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, instanța a constatat că petitul 1 din cererea reclamantei, de anulare a Dispoziției nr. 90/2011 a fost nefondat și a fost respins. Aceleași argumente cu privire la efectele Legii nr.84/2012, prezentate cu ocazia analizei Dispoziției nr. 180/2011 își păstrează valabilitatea.

Raportat considerentelor expuse, cererea reclamantei a fost admisă în parte, în sensul că a fost anulată în parte doar Dispoziția nr. 180/2011 cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 și 2, care trebuie diminuate prin luarea în considerare a unei reduceri de 9,81% pentru luna noiembrie 2009 și nu de 15,5%.

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei.

Având în vedere soluția ce a fost pronunțată cu privire la cererea principală, cererea de intervenție accesorie formulată de UAT C. în folosul pârâtului a fost admisă, în temeiul art. 49 alin. 3 și următoarele Cod procedură civilă.

Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta P.L. care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în tot a sentinței civile în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Criticile aduse au constat în următoarele:

Prima instanță motivează soluția reținând efectul pozitiv al lucrului judecat. Față de acest aspect, recurenta a arătat că se impunea punerea în discuția părților a excepției autorității lucrului judecat, însă, deși face trimitere la dispozițiile art. 1201 Cod civil, instanța de fond le nesocotește.

De asemenea, cererea ce face obiectul acestei cauze nu are același obiect cu cel al dosarului în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 5005/R/2012 a Curții de Apel Brașov. În prezentul dosar se contestă o decizie de impunere, iar în al doilea dosar s-a contestat o decizie a Camerei de Conturi Brașov.

Totodată, în primul dosar părțile sunt primarul Municipiului C. (pârât) și funcționari publici (reclamanți), iar în al doilea dosar Camera de Conturi B. (pârât) și entitatea verificată Municipiul C. (reclamant). În opinia recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 1201 Cod civil, nu există autoritate de lucru judecat câtă vreme cele două cauze nu au același obiect și aceleași părți.

S-a invocat și aplicarea greșită a legii sub aspectul incidenței Legii nr. 84/2012.

În acest sens, s-a arătat că instanța de fond a fost învestită cu o astfel de cerere, de a avea în vedere dispozițiile Legii nr. 84/2012, dispoziția de imputare nefiind executată din moment ce formează obiectul prezentei cauze. Sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului, iar în soluțiile cu privire la cererea de anulare a actelor Camerei de Conturi, s-a apreciat că Legea nr. 84/2012 este incidentă doar în faza de a respectivelor acte.

S-a concluzionat în sensul că în situația în care, în această fază de executare, nu sunt anulate deciziile de imputare, subzistă efectele acestora contrar prevederilor legale ce exonerează de la plată.

În recurs nu s-a formulat întâmpinare intimații depunând notă de ședință în care și-au precizat poziția procesuală în sensul că nu se opun admiterii recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Prima critică invocată de recurentă privind aplicarea art. 1201 Cod civil, nu poate fi primită întrucât în cauză instanța de fond nu a analizat autoritatea de lucru judecat sub forma unei excepții în sensul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate, ci, relativ la drepturile de natură salarială ce fac obiectul dispoziției de imputare nr. 90/2011 emisă de Primarul Municipiului C., a analizat pe fond apărările formulate prin cererea de chemare în judecată prin prisma existenței unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit că drepturile de natură salarială acordate și apoi imputate de Curtea de Conturi, au fost acordate în mod nelegal, respectiv că nu s-a procedat la aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal.

Dispozițiile a căror anulare se solicită, au fost emise în urma controlului exercitat de Curtea de Conturi, actele acestei entității fiind supuse controlului instanțelor de judecată sub aspectul legalității și temeiniciei.

În cauză este vorba despre o modalitate de punere în executare a unor decizii ale Camerei de Conturi verificate în procedurile prevăzute de lege, inclusiv prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care au statuat cu putere de lucru judecat asupra nelegalității acordării drepturilor de natură salarială, respectiv neaplicării măsurilor de reducere a drepturilor de personal,ulterior imputate prin dispoziția ce face obiectul prezentei cauze.

Ca urmare, prima instanță nu avea obligația realizării unei analize a excepției autorității lucrului judecat și nicio comparare a celor două cauze, critica adusă fiind lipsită de fundament juridic.

Referitor la cea de-a doua critică adusă în recurs, se constată că la fila 82 dosar fond, odată cu cererea de repunere pe rol, s-a precizat că se solicită anularea dispozițiilor ca urmare a incidenței Legii nr. 84/2012 în sensul exonerării de la restituirea sumelor reprezentând drepturi salariale.

Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012 (publicată în Monitorul Oficial din data de15.06.2012), “se aprobă exonerarea de la plata pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecință a constatării de către Camera de Conturi a unor prejudicii”;.

Sumele imputate prin Dispoziția nr. 90/2011 se circumscriu celor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 84/2012, fiind venituri de natură salarială stabilite până la intrarea în vigoare a Legii – cadru nr. 284/2010, în baza contractelor sau acordurilor colective de muncă. Fiind vorba despre o dispoziție atacată în termen, nu este cazul incidenței art. 2 alin. 2 din Legea nr.84/2012 întrucât nu a existat posibilitatea recuperării sumelor.

Chiar dacă Legea nr. 84/2012 este ulterioară emiterii dispozițiilor atacate și formulării acțiunii introductive, aceasta este pe deplin aplicabilă în cauză, astfel cum s-a arătat mai sus. Reclamanta a solicitat în cursul judecării cauzei în primă instanță, aplicarea acestui act normativ în sensul exonerării de la plata sumelor imputate.

Reclamanta a contestat actul administrativ de executare în termenul prevăzut de lege împrejurarea că, ulterior acestui moment, a intervenit o lege care o exonerează de la plata sumelor stabilite prin dispoziția nr.90/2011 neputând fi imputată acesteia, iar cererea sa, formulată în cursul judecării cauzei, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 84/2012, urmând a fi admisă cu consecința exonerării de la plata sumelor stabilite de dispoziția anterior menționată.

Fiind un fapt ulterior emiterii dispoziției ce face obiectul analizei, apariția Legii nr. 84/2012 nu poate constitui un motiv de nulitate sau de anulare a actului administrativ de executare, lipsind doar de efecte respectivul act administrativ.

Sub acest aspect, recursul este în parte fondat, urmând ca hotărârea atacată să fie modificată în sensul constatării faptului că sumele stabilite prin Dispoziția nr. 90/2011 emisă de Primarul Municipiului C. nu mai pot fi recuperate.

În privința Dispoziției nr. 180/2011 emisă de aceeași autoritate și constatată de prima instanța a fi nelegală doar sub aspectul cuantumului sumelor (potrivit deciziei civile nr. 469/R/2013 a Curții de Apel Brașov), Curtea constată că sumele stabilite de aceasta nu intră sub incidența art.1 din Legea nr. 84/2012 în sensul că acestea rezultă din nerespectarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor de personal și nu din situațiile prevăzute de literele a-c ale textului de lege menționat.

În consecință, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 2 din Legea nr. 84/2012 privind exonerarea de la plata acestora.

Pentru toate aceste motive, Curtea va admite în parte recursul formulat de reclamantă și va modifica în parte hotărârea atacată astfel cum s-a menționat mai sus.

Va menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia nr. 489/R/18.02.2014, dosar nr. 3155/62/2011 redactat-judecător LB