Chemarea în garanţie a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice si a Consiliului Judeţean, din raţiuni legate de atribuţiile acestora în alocarea fondurilor. Respingere de către prima instanţă.
Admiterea apelului
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a de administrativ şi fiscal, decizia nr. 427 din 3 octombrie 2014
Prin încheierea civilă pronunţată la data de 22.08.2014 în dosarul nr. …/2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud;
S-a amânat judecarea cauzei la data de 9 septembrie 2014,ora 9:00, termen pentru când: – se va cita în calitate de pârât Oraşul Năsăud, cu copie a completării acţiunii, cu menţiunea de a depune întâmpinare la dosar, cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată;
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În deliberare, în ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie, constatând că cererea de chemare în garanţie a fost comunicată părţilor dar şi celor două instituţii chemate în garanţie împreună cu înscrisurile ataşate şi reţinând ca potrivit art. 72 alin. 1 C.pr.civ., „Partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.”, a constatat că în ipoteza în care Consiliul Local Năsăud ar cădea în pretenţii nu ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubire împotriva Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, respectiv Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, deoarece din întreaga economie a HG 521/12.09.1997 (art. 7-11) nu se conturează existenţa unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire ce ar reveni uneia dintre cele două instituţii câtă vreme finanţarea se asigură din bugetul de stat prin transferul de la bugetul de stat, în limita sumelor aprobate prin legea bugetului de stat, decizia aparţinând legiuitorului, astfel că s-a respins cererea de chemare în garanţie ca inadmisibilă.
Faţă de „completarea de acţiune” formulată de reclamantă, s-a acordat un nou termen de judecată.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI NĂSĂUD solicitând să se dispună admiterea apelului, modificarea încheierii din 22.08.2014 şi rejudecând procesul să se admită în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de Consiliul Local al oraşului Năsăud împotriva Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice si a Consiliului Judeţean Bistrita-Năsăud.
La soluţionarea apelului, se relevă, în esenţă, că respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie formulată este în dezacord cu prevederile art. 72 C.pr. civ., având în vedere specificul cauzei, precum şi cele învederate în motivarea acesteia, prin raportare la HG nr. 521/1997 şi la corespondenţa purtată cu cele două autorităţi implicate în acordarea finanţării conform acestui act normativ.
La dosarul cauzei s-au depus întâmpinări din partea celor doi chemaţi în garanţie, prin intermediul cărora se solicită respingerea apelului, apreciindu-se că prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare a HG nr. 521/1997, concluzia care se desprinde fiind cea a lipsei calităţii lor procesuale pasive, finanţarea fiind asigurată integral de la bugetul de stat.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin cererea principală formulată de reclamanta S.C. ”G.R.” S.R.L., înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud sub nr. …/2014, s-a solicitat obligarea Consiliului Local al oraşului Năsăud la:
– plata sumei de 85.407 lei reprezentând diferenţă contravaloare factură fiscală seria FF.G.ROM nr. 49 din data de 23.11.2011;
– plata penalităţilor de întârziere de 0,01% pe zi din suma datorată, conform art. 17.2 din Contractul de prestări servicii nr. 9066/16.04.2007, începând cu data de 31.12.2011 şi până la plata integrală a debitului;
– plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a indicat că la data de 16.04.2007 a fost încheiat între cele două părţi Contractul de prestări servicii nr. 9066/2007, având ca obiect elaborarea sistemului informaţional specific domeniului imobiliar -edilitar şi băncilor de date urbane a Oraşului Năsăud, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Conform actului adiţional nr. 7/2011 la contractul de prestări servicii, s-a convenit ca valoarea fondurilor alocate pe anul 2011 să fie de
200.000 lei, iar reclamanta a emis factura fiscală seria FF.G.ROM nr. 49 din data de 23.11.2011, pentru suma de 124.000 lei, aferentă lucrărilor efectuate.
Din suma aferentă facturii mai sus menţionate, pârâtul a achitat suma de 38.593 lei, rămânând de achitat suma de 85.407 lei.
La data de 22.05. 2014, pârâtul apelant a formulat o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice si a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, pentru ca în cazul în care va cădea în pretenţii, să fie obligaţi să îi aloce sumele solicitate de reclamantă, precum şi să îi plătească cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
Prin încheierea din 22.08.2014, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice si a Consiliului Judeţean Bistrita-Năsăud, apreciind că, raportat la mecanismul de finanţare instituit prin HG nr. 521/1997, nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 72 alin. 1
C.pr.civ.
Această încheiere a fost atacată prin prezenta cale de atac, pârâtul apreciind-o netemeinică şi nelegală, prin raportare la starea de fapt şi de drept dedusă judecăţii.
În susţinerea acestui punct de vedere s-a indicat că, în cursul executării contractului de prestări servicii nr. 9066/2007, prin adresa nr. 20577/10.03.2011 (f. 166), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la informat pe apelant că suma alocată Consiliului Judeţean Bistrita-Năsăud pentru realizarea Sistemului informaţional specific domeniului imobiliar-edilitar şi băncilor de date urbane în oraşul Năsăud şi care urmează să fie transferată Consiliului local al oraşului Năsăud este de 200.000 lei.
In baza acestei adrese a fost încheiat actul adiţional nr. 7/2011 la contractul de prestări servicii prin care s-a convenit ca valoarea fondurilor alocate pe anul 2011 să fie de 200.000 lei.
Ca atare, în baza Contractului de prestări servicii nr. 9066/2007, a actului adiţional nr. 7/2011, precum şi a procesului-verbal de recepţie-avizare din 06.12.2011 (din care reiese că lucrarea a fost întocmită în conformitate cu oferta tehnică), reclamanta a emis factura fiscală seria FF.G.ROM nr. 49 din data de 23.11.2011, pentru suma de 124.000 lei, aferentă lucrărilor efectuate.
Din suma aferentă facturii mai sus menţionate, unitatea apelantă a achitat suma de 38.593 lei (sumă care corespunde cu cea primită de la bugetul de stat), rămânând de achitat suma de 85.407 lei.
Se precizează faptul că din suma de 200.000 lei care trebuia alocată bugetului local pe anul 2011 conform adresei nr. 20577/10.03.2011 a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost alocată doar suma de 138.593 lei, sumă care a fost achitată integral reclamantei. Din această sumă, 100.000 lei reprezintă contravaloarea lucrărilor aferente altor facturi iar 38.593 lei reprezintă o parte din contravaloarea facturii fiscale seria FF.G.ROM nr. 49 din data de 23.11.2011.
Ca atare, apelantul subliniază că diferenţa de plată ar fi fost achitată dacă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, respectiv Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud i-ar fi alocat întreaga sumă de 200.000 lei care a fost prevăzută în adresa nr. 20577/10.03.2011 a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Se mai relevă că apelantul a făcut în repetate rânduri demersurile necesare faţă de Consiliul Judeţean Bistrita-Năsăud si fată de Ministerul Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice, pentru obţinerea sumei de 85.407 lei, în vederea efectuării plăţii către reclamantă, însă răspunsul a fost în sensul în care solicitarea referitoare la sprijinul financiar în vederea decontării lucrărilor realizate, va fi luată în calcul la fundamentarea bugetului programului pentru anul 2014.
Plecând de la această stare de fapt, Curtea constată că potrivit art. 7, alin. (1), din Hotărârea Guvernului României nr. 521/1997, pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanţarea sistemului informaţional specific domeniului imobiliar-edilitar şi băncilor de date urbane:
“Finanţarea sistemului informaţional specific domeniului imobiliar-edilitar şi băncilor de date urbane se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe bază de programe anuale, în limita sumelor aprobate prin legea bugetului de stat cu această destinaţie “.
Alineatele următoare dispun în sensul în care consiliile judeţene cuprind sumele repartizate şi comunicate pentru finanţarea sistemului informaţional specific domeniului imobiliar edilitar şi băncilor de date urbane, în bugetele proprii, la partea de venituri, la capitolul «Subvenţii de la bugetul de stat», subcapitolul «Finanţarea lucrărilor de imobiliar», în baza sumelor aprobate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, la titlul «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», respectiv la «Transferuri pentru lucrările de cadastru imobiliar», după care înştiinţează consiliile locale cu privire la sumele repartizate şi comunicate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, conform anexei nr. 1.
Sumele repartizate şi comunicate se cuprind în bugetele proprii ale unităţilor administrativ-teritoriale, la partea de venituri, la capitolul «Subvenţii de la bugetul de stat», subcapitolul «Finanţarea lucrărilor de cadastru imobiliar».
Potrivit art. 14 din hotărârea mai sus menţionată, consiliile locale răspund de utilizarea fondurilor repartizate strict pentru destinaţia aprobată, conform prevederilor legale, respectiv de execuţia sistemului informaţional specific domeniului imobiliar-edilitar şi băncilor de date urbane, în limita plafoanelor aprobate, repartizate şi comunicate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Sintetizând cele relevate în cuprinsul cererii de chemare în garanţie, Curtea constată că pârâtul a invocat următoarele argumente:
– finanţarea sistemului informaţional se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul celor două instituţii chemate în garanţie;
– există obligaţia legală de a efectua demersurile necesare, conform solicitărilor consiliilor locale, în vederea includerii sumelor necesare în proiectul bugetului de stat pentru anul următor (art. 8), de a solicita Ministerului Finanţelor Publice deschiderea de credite în limita alocaţiilor bugetare aprobate, de a vira sumele consiliilor judeţene, iar acestea la rândul lor, de a vira sumele primite consiliilor locale în vederea efectuării plăţii către prestatori (art. 11);
– în plus, în cazul concret dedus judecăţii, actul adiţional nr. 7/05.04.2011 la contractul de prestări servicii prin care s-a convenit că în anul 2011 valoarea deconturilor va fi de 200.000 lei, iar a lucrărilor de
100.000 lei, s-a încheiat ca urmare a adresei nr. 20577/10.03.2011, prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului l-a informat pe pârât că suma alocată Consiliului Judeţean Bistrita-Năsăud pentru realizarea Sistemului informaţional specific domeniului imobiliar-edilitar şi băncilor de date urbane în oraşul Năsăud si care urmează să fie transferată Consiliului local al oraşului Năsăud este de 200.000 lei.
Potrivit art. 72, alin. (1), Cod procedură civilă “Partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri”.
Curtea apreciază că modul în care a fost interpretat şi aplicat acest text legal nu este în acord cu raţiunea reglementării cererii de chemare în garanţie şi face abstracţie de specificul cauzei, respectiv de solicitările concrete ale apelantului.
Aceasta întrucât statuările instanţei de fond sunt, practic, în sensul în care cei doi chemaţi în garanţie nu pot fi ţinuţi răspunzători faţă de apelant, întrucât finanţarea este realizată de la bugetul de stat, decizia aparţinând exclusiv legiuitorului. Cu alte cuvinte, ceea ce se acreditează de către tribunal este teza conform căreia cele două instituţii nu au calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanţie.
Or, instanţa de apel apreciază că o astfel de abordare depăşeşte limitele celei care se impunea a fi realizată în cadrul analizei admisibilităţii de principiu a cererii întemeiate pe prev. art. 72 C.pr.civ., fiind una care este legată în mod strâns de fondul acesteia.
La nivel aparent, cei doi chemaţi în garanţie justifică participarea în cadrul procesului, în maniera previzionată de pârât, în contextul în care se pune în discuţie, în esenţă, modul în care şi-au îndeplinit tocmai atribuţiile prevăzute de HG nr. 521/1997 şi care este apreciat de către pârât ca fiind defectuos.
Astfel, din expunerea motivelor cererii de chemare în garanţie rezultă că, în analiza ei, raportarea nu trebuie să se facă în mod automat numai la finanţatorul proiectelor sau la atribuţiile legale ce le revin celor implicaţi în această finanţare, aşa cum se limitează tribunalul, ci situaţia se impune a fi circumstanţiată, o astfel de detaliere depăşind limitele unei judecăţi sumare, care se realizează în etapa analizei admisibilităţii în principiu.
Aceste considerente rămân valabile şi în privinţa apărărilor intimatului Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud conform cărora în cauză sunt incidente cele statuate de către ÎCCJ prin decizia nr. 10/2011, pronunţată în recurs în interesul legii, tribunalul urmând a se pronunţa asupra incidenţei considerentelor evocate de către instanţa supremă, prin raportarea lor la starea de fapt dedusă judecăţii, în cadrul analizei pe fond a cererii.
Văzând şi prev. art. 72 alin. 2 C.pr.civ., precum şi pe cele ale art. 480 alin. 2, rap. la art. 74 alin. 2 din acelaşi act normativ, apelul va fi admis, cu consecinţa anulării încheierii atacate şi a admiterii în principiu a cererii de chemare în garanţie, dispunându-se continuarea judecăţii.
