Legea nr. 50/1991, republicată, art. 1, art. 4, art. 6,
art. 7 alin. (1) şi (9)
Conform art. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată, executarea lucrărilor de construcţie este permisă numai pe baza unei autorizaţii, emisă în temeiul unei documentaţii de urbanism, avizată şi aprobată potrivit legii – art. 4 şi art. 6.
C.A. Bucureşti, s. a VIII a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1398 din 25 mai 2010, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată sub nr. (…), reclamantul T.D. a chemat în judecată pe pârâţii Primarul Sectorului 1 Bucureşti, S.P. şi S.L., ca prin hotărârea judecătorească ce se va da, să se dispună anularea autorizaţiei de construire nr. 565/17 din 16 iunie 2008 emisă de pârâta 1, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii, arată că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. I. (…), nr. 143-145, Sector 1, imobil ce se învecinează cu al pârâţilor 2 şi 3. Prin autorizaţia de construire nr. 565/17 din 16 iunie 2008, s-a permis pârâţilor edificarea unei construcţii P+2+M în zona L2a, care are ca şi indicatori urbanistici POT max. 45%, CUT max. 0,9 pt. P+l şi P+2. Arată că nu a fost respectat regimul maxim de înălţime admis de PUG pentru zona L2a, respectiv P+2, fiind aprobat prin autorizaţie P+2+M şi că înălţimea maximă trebuie să respecte înălţimea maximă a proiectului iniţial al lotizării. PUG prevede posibilitatea mansardării doar a clădirilor vechi nu şi a noilor clădiri ce se edifică. Nu se respectă CUT admis pentru zona L 2a, de 1,3 pentru P+2, prin autorizaţie fiind admis 1,58; nu se respectă retragerea faţă de limita laterală opusă a parcelei egale cu 1/2 din înălţimea la cornişă conform PUG, în sensul că trebuia să fie de 4,5 m, iar autorizaţia a aprobat 3 m. Nu se respectă retragerea laterală a balcoanelor, care ar trebui să fie de 3 m, iar prin autorizaţie s-au aprobat 2 m. Autorizaţia este eliberată cu încălcarea reglementarilor urbanistice potrivit cărora clădirile se vor cupla respectând sistemul existent pe o adâncime care nu va depăşi 15 m de la aliniament. Se mai arată că această cuplare cu imobilul situat la nr. 149 s-a făcut în lipsa acordului notarial al proprietarului acestui imobil.
Pârâtul Primarul Sectorului 1 Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului, care nu
justifică o vătămare a drepturilor sale prin actul contestat, ci se invocă o vătămare a drepturilor proprietarilor de la imobilul nr. 149. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că emiterea autorizaţiei s-a făcut cu respectarea Regulamentului Local de Urbanism (R.L.U.), unde imobilul se încadrează în zona L2a, unde sunt admise locuinţe individuale cu P+2, existând şi posibilitatea mansardării clădirilor existente, iar practic, proprietarul poate solicita construirea unui imobil cu regim P+2 şi apoi mansardarea locuinţei; or, atâta timp cât normele legale permit edificarea de construcţii cu regim P+2, apoi mansardarea, rezultatul final este acelaşi, respectiv aprobarea unui imobil cu regim P+2+M. Pentru CUT se arată că se respectă regulamentul, putându-se aproba un CUT de 1,57. Se arată că s-a respectat retragerea de 3 m prevăzută de lege, astfel că au fost respectate cerinţele legale din materia urbanismului, acordul vecinului nefiind necesar, iar nerespectarea prevederilor autorizaţiei de construire de către beneficiar nu determină nelegalitatea actului. Totodată, pârâtul a mai precizat că PUD din 2005 a fost aprobat la cererea altui proprietar pentru un alt tip de construcţie.
Pârâţii S.P. şi S.L. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca lipsită de interes, nefiind indicat ce fel de interes urmăreşte reclamantul prin promovarea acţiunii. Pe fondul cauzei, se arată ca autorizaţia de construire a fost emisă cu respectarea certificatului de urbanism nr. 1561152/1/15505 din 13 mai 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 291 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia de administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de interes şi a calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că autorizaţia de construire a fost emisă cu respectarea legii şi în baza avizelor solicitate prin certificatul de urbanism, iar reclamantul nu a contestat certificatul de urbanism, deci nu mai poate invoca nelegalitatea dispoziţiilor cuprinse în autorizaţia de construire în baza documentaţiei urbanistice prealabile.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T.D., iar prin decizia civilă nr. 1129 din 27 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul şi a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare, reţinând în considerente că legea prevede anumite operaţiuni materiale, anterioare emiterii actului administrativ – avizul şi certificatul de urbanism – care nu sunt susceptibile de a produce efecte juridice, însă a căror legalitate trebuie să fie examinată alături de cea a actului administrativ, fiind operaţiuni
administrative premergătoare care au stat la baza emiterii acestuia, iar prima instanţă nu a cercetat toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanţe, iar prin încheierea de şedinţă din 30 septembrie 2009 a fost admisă declaraţia de abţinere formulată de judecător; după repartizarea cauzei, aceasta a fost reînregistrată sub un nou număr. La termenul de judecată din 11 noiembrie 2009, reclamantul îşi precizează acţiunea, în sensul că înţelege să cheme în judecată în calitate de pârâţi şi pe succesorii în drepturi ai beneficiarilor autorizaţiei de construcţie atacate, deoarece pârâţii 2 si 3 au înstrăinat imobilul, sens în care instanţa, în baza art. 161 din Legea nr. 554/2004, a dispus introducerea acestora în cauză.
Pârâţii S.P. şi S.L. au invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond, au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Se arată că, la data de 25 septembrie 2009, au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, Sector 1, str. I. (…), nr. 147. Anterior, vânzătorii au intenţionat edificarea unei construcţii, sens în care au solicitat eliberarea unei autorizaţii, iar autorizaţia din 2005 şi PUD nu fac obiectul cauzei. Aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, autorizaţia a fost emisă cu respectarea legislaţiei în vigoare – art. 16 şi art. 30 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005 şi art. 6 din Legea nr. 50/1991. Certificatul de urbanism nr. 1561/52/1/15505 din 13 mai 2008 a fost redactat, semnat, înregistrat şi eliberat de autorităţile competente, documentaţia a fost verificată, astfel că susţinerea reclamantului că certificatul ar fi nelegal nu este în niciun fel probată.
Prin sentinţa civilă nr. 3654 din 9 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de interes şi, pe fond, a respins acţiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Faţa de excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentei cereri, instanţa reţine că această excepţie este neîntemeiată. Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, „se poate adresa instanţei de contencios administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri. Interesul poate fi atât privat, cât şi public”. De asemenea, în art. 2 alin. (1) lit. a) din lege este definită noţiunea de „persoana vătămată”. Persoana vătămată
este o persoană (fizică sau juridică), titulară a unui drept subiectiv -definit de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. n) ca „orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ” – sau a unui interes legitim privat – definit de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. n) ca „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”, căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ, inclusiv unul adresat unui terţ. Legitimarea procesuală derivă, aşa cum rezultă din art. 52 din Constituţie şi art. 1 din Legea nr. 554/2004, din faptul vătămării unui drept subiectiv (sau al interesului legitim), prin urmare, au calitate procesuală activă şi interes în a acţiona în contencios administrativ persoanele fizice sau juridice care se consideră vătămate în drepturile lor.
Noţiunea de „interes legitim” în contenciosul administrativ, astfel cum este definit de Legea nr. 554/2004, este introdusă de legiuitor, ca o noutate legislativă, pentru a proteja un drept subiectiv viitor, dar previzibil, aşadar, „dreptul eventual” – dreptul subiectiv căruia îi lipseşte fie obiectul, fie subiectul activ şi care conferă titularului său un grad redus de putere şi de certitudine. Aşadar, în reţinerea calităţii procesuale active, cât şi a interesului în promovarea unei acţiuni în contencios administrativ, este suficient a stabili că actul administrativ atacat şi supus controlului instanţei de contencios administrativ vatămă sau este pe cale să vatăme un drept subiectiv al reclamantului, sub diversele forme ale acestuia.
Având a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de fond şi de procedură, care fac de prisos cercetarea, în tot sau în parte, a fondului pricinii, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţii S., este neîntemeiată şi a fost respinsă, deoarece, conform art. 4 din Legea nr. 50/1991: „Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de Primarul General al Municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor Municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor pentru executarea lucrărilor definite la art. 3, după cum urmează: (…) d) de primarii sectoarelor Municipiului Bucureşti, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al sectoarelor, cu excepţia celor prevăzute la lit. c), inclusiv branşamente şi racorduri aferente reţelelor edilitare”.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana chemată în judecată ca pârât şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Faţă de această prevedere legală prin care se instituie
obligaţia legală expresă în sarcina primarului, de a emite autorizaţia de construire, instanţa reţine că acesta are calitate procesuală pasivă, fiind irelevant dacă actele administrative subsecvente anterioare – proiectele şi documentaţia în sine – sunt cercetate de către structurile de specialitate ale primăriei, structuri aflate în subordinea primarului.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine că:
Prin autorizaţia de construire nr. 565/17/1/17434 din 13 iunie 2008, emisă de Primarul Sectorului 1 Bucureşti în beneficiul pârâţilor S.P. şi
5.L., s-a aprobat construirea unei clădiri P+2E+M cu 4 locuri de parcare în incintă, pe terenul situat în Bucureşti, Sector 1, str. I. (…), nr. 147. S-au prevăzut ca şi indicatori AC 154,10 mp, AD 550,65 mp, AU 440,52 mp, iar H max. cornişă de 9,50 m. Din documentaţia de emitere a autorizaţiei de construire, depusă la dosar de către pârâtul Primarul Sectorului 1 Bucureşti, rezultă că documentaţia cuprinde aproape toate avizele necesare de la instituţiile publice prevăzute de art. 7 din Legea nr. 50/1991.
Conform art. 1 din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcţie este permisă numai pe baza unei autorizaţii în baza unei documentaţii de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii – art. 4 şi
6. Articolul 7 din Legea nr. 50/1991, cu modificările ulterioare, prevede: „Autorizaţia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, pe baza documentaţiei depuse la autorităţile prevăzute la art. 4, care va cuprinde: a) certificatul de urbanism; b) dovada titlului asupra terenului şi/sau construcţiilor; c) proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii; d) avizele şi acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism; e) dovada privind achitarea taxelor legale”. Din verificarea dosarului administrativ avut în vedere de către pârâtul Primarul Sectorului 1 la data emiterii autorizaţiei, instanţa reţine că există toate documentele legale prevăzute de art. 7 din Legea nr. 50/1991 şi art. 16 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005.
Susţinerile reclamantului că prin autorizaţia emisă a fost aprobată mansardarea în mod incorect, deoarece nu este permisă mansardarea, este incorectă. Astfel, conform art. 10 din PUG, este prevăzută posibilitatea mansardării clădirilor, dar aceasta nu înseamnă că este permisă doar mansardarea clădirilor vechi, iar a celor noi nu, deoarece s-ar aduce o de tratament. Or, este irelevant dacă este construită o clădire în regim P+2 şi apoi, imediat, s-ar solicita mansardarea – aşa cum interpretează reclamantul şi dacă se solicită efectuarea mansardării clădirii de la început, de la construirea sa. Nu
există nicio dispoziţie legală de interdicţie a mansardării clădirilor în funcţie de vechimea lor. De asemenea, instanţa reţine că prin PUG -respectiv H.C.G.M.B. nr. 269/2000 este prevăzută, la art. 2, posibilitatea mansardării pentru clădirile situate în zona L 2a-L2b.
Faţă de susţinerea că prin această mansardare s-ar depăşi regimul maxim admis, instanţa reţine că în autorizaţie a fost aprobată construirea unei clădiri cu regim P+2E+M, iar prin PUG, pentru zona L2 a este prevăzută posibilitatea mansardării, adică este prevăzut regimul P+2 şi posibilitatea mansardării. Or, finalitatea este aceeaşi dacă se mansardează de la începutul construirii noi clădiri sau dacă se solicită mansardarea după edificarea în totalitate a clădirii.
Coeficientul de utilizare a terenului aprobat prin autorizaţie este respectat. Astfel, atât în certificatul de urbanism nr. 1561152/1/15505 din 13 mai 2008, cât şi în memoriul tehnic de arhitectură din cadrul PAC depus la dosar rezultă că acest coeficient aprobat este de 1,3. De asemenea, şi PUG prevede acelaşi CUT de 1,3. Interpretarea reclamantului că există aprobat un CUT de 1,58 este incorect, acest coeficient fiind calculat de către reclamant în mod incorect şi prin calculul mansardei.
Retragerea faţă de limita laterală opusă a parcelei a fost respectată de către autoritatea emitentă a actului deoarece prin PAC se arată că retragerile aplicabile noii construcţii aprobate prin autorizaţia nr. 565/17/1/17434 din 13 iunie 2008 sunt: faţă – 6,14 m, spate – 5 m, dreapta – la limita de proprietate şi la stânga – 3 m. Aceste retrageri au fost stabilite şi prin certificatul de urbanism nr. 1561152/1/15505 din 13 mai 2008 şi prin PUD din 12 iulie 2005 depus la dosar. Or, art. 6 din RGU depus şi el la dosar prevede că „retragerea faţă de limita posterioară a parcelei va fi determinată de aliniamentul posterior al lotizării, care va putea fi depăşit numai pentru extinderi în suprafaţă de 12 mp, construcţii la sol (pentru îmbunătăţirea dotării cu încăperi sanitare) şi numai în cazul în care distanţa faţă de limita posterioară va rămâne egală cu jumătate din înălţime, dar nu mai puţin de 5 m”. Or, în speţă, această limită legală de 5 m a fost respectată. Reclamantul are imobilul său la limita spate a imobilului pârâţilor persoane fizice.
De asemenea, se invocă o retragere doar de 3 m raportat la retragerea faţă de limita laterală opusă a parcelei egale cu 1/2 din înălţime, dar în speţă, clădirea se alipeşte la calcan cu clădirea din dreapta, iar retragerea faţă de clădirea din stânga este de 3 m, conform art. 6 liniuţa 2 din RGU. Astfel că nu poate fi reţinută susţinerea reclamantului că
trebuia să se aplice 1/2 din înălţimea la cornişă, când textul normativ general prevede o limită minimă de 3 m.
în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa declaraţiei notariale a proprietarului clădirii din dreapta pârâţilor, respectiv al imobilului situat în Bucureşti, Scctor 1, str. I. (…), nr. 149 de la numitul C.D., instanţa reţine că acest acord notarial nu era nccesar, deoarece pct. 2.5.6 din anexa 2 din Legea nr. 50/1991 prevede necesitatea acestui acord astfel: „2.5.6. Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate – şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, precum şi în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate”. Or, din actele dosarului nu rezultă că alipirea clădirii pârâţilor de imobilul de la nr. 149 necesită măsuri de intervenţie înainte de construirea clădirii aprobate prin autorizaţia nr. 565/17/1/17434 din 13 iunie 2008.
Susţinerea reclamantului că de la balcoanele pârâţilor până la limita sa de proprietate este o retragere de 2 m, deşi trebuia să fie de 3 m, este neîntemeiată. Retragerile dintre limitele de proprietate se stabilesc în funcţie de clădire, şi nu de balcoane.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa reţine că autorizaţia de construire nr. 565/17/1/17434 din 13 iunie 2008 emisă de Primarul Sectorului 1 Bucureşti este legală şi temeinică, existând toate documentaţiile şi avizele cerute de lege, că susţinerile reclamantului sunt neîntemeiate. Conform celor arătate mai sus, instanţa a reţinut că acţiunea este neîntemeiată şi, în baza art. 17 din Legea nr. 50/1991, raportat la art. 1, art. 10 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins-o ca atare.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T.D., în motivarea căruia a arătat următoarele:
Prin respingerea acţiunii de anulare a autorizaţiei respective recurentul consideră că instanţa nu a respectat îndrumările date de către instanţa de recurs de a analiza legalitatea autorizaţiei şi a tuturor actelor premergătoare, în special, aceasta ar fi trebuit să verifice existenţa unui PUD, a cărui lipsă a semnalat-o, act absolut necesar pentru emiterea autorizaţiei. De altfel, instanţa notează în trecerc acest aspect, când afirmă că: „Din documentaţia de emitere a autorizaţiei de construcţie depusă la dosar de către pârâtul Primarul Sectorului 1 Bucureşti, rezultă că documentaţia cuprinde aproape toate avizele necesare”, trecând în
mod nejustificat peste acest aspect, nejustificând faptul că, dacă „există aproape toate” avizele, atunci unele sunt inexistente şi dacă acestea erau necesare şi esenţiale în emiterea autorizaţiei.
Recurentul insistă asupra a trei aspecte, respectiv:
1) Lipsa unui PUD valabil pentru această autorizaţie a semnalat-o încă de la început, însă instanţa nu numai că nu verifică existenţa acestuia, ci în mod cu totul eronat îşi motivează şi argumentează retragerea faţă de limita laterală, făcând referire şi la un PUD din 12 iulie 2005, aflat la (…) dosar. Or, dacă s-ar lua în considerare acesta, nicio prevedere a lui nu a fost respectată, referindu-se la o construcţie cu alte limite şi pe care autorizaţia a cărei anulare o solicit nu le respectă. Ca dovadă că s-a încercat o îndreptare a nenumăratelor erori care au fost comise la emiterea autorizaţiei şi de justificare a abaterilor existente, despre care instanţa concluzionează în mod absurd că nu sunt, s-a aprobat un PUD de către Consiliul local Sector 1 cu nr. 358 din 30 septembrie 2008, hotărâre care a fost anulată de către instanţă la cererea noastră, deci, în prezent, neexistând un PUD valabil. Deci, detaliind: a) există un PUD din 2005 aprobat pentru o construcţie P+l+M şi alte retrageri (ataşat) pe care scrie clar: „Art. 4. Prezenta documentaţie este valabilă până la aprobarea unor alte reglementări urbanistice contrare”; b) modificarea retragerilor laterale şi spate se poate face doar prin PUD De aceea în certificatul de urbanism din 2007 s-a cerut PUD, după care în 2008 a fost emis un alt certificat de
urbanism pentru aceeaşi construcţie, fară a se mai cere PUD. In concluzie, pe acest aspect şi având în vedere faptul că ulterior emiterii autorizaţiei s-a încercat emiterea unui PUD ilegal, rezultă încă o dată foarte clar că sunt nenumărate abateri şi că fară existenţa unui PUD valabil pentru aceste abateri, autorizaţia emisă este ilegală, urmând a fi anulată.
2) In ce priveşte retragerea faţă de limita laterală către limita stângă care îl afectează, calculul corect este acesta: conform AC H cornişă = 9,55, conform PUG „retragere faţă de limita laterală opusă a parcelei egală cu jumătate din înălţimea la cornişă, dar nu mai puţin de 3 metri”, adică în cazul recurentului 4,75 m. Această reglementare din PUG are rolul de a reglementa înălţimea în funcţie de lăţimea lotului şi poate fi modificată doar prin PUD, care nu există. Faptul că instanţa consideră că această retragere de 3 m este corectă, arată o greşeală clară de interpretare a unui act normativ, 3 m fiind limita minimă admisă şi în condiţiile în care înălţimea la cornişă ar fi chiar mai mică de 6 m. Aşadar, în ce priveşte acest aspect, autorizaţia este nelegală,
iar instanţa a interpretat în mod cu totul eronat un act normativ, fiind de natură a-l prejudicia, deci autorizaţia fiind anulabilă.
3) Referitor la retragerea balcoanelor, instanţa arată că: „Retragerile dintre limitele de proprietate se stabilesc în funcţie de clădire, şi nu de balcoane”, fară ca această concluzie să o motiveze în vreun fel.
In afară de faptul că nicio normă nu face o asemenea distincţie, este vorba despre un raţionament absurd, deoarece este logic ca retragerea să se măsoare de la limita de proprietate la planul faţadei, distanţa faţă de proprietatea recurentului fiind ultima linie a clădirii învecinate. Mergând pe raţionamentul instanţei, s-ar putea imagina construirea unor balcoane care să treacă peste limita de proprietate şi care să se intersecteze cu balcoanele vecine. Limita de 3 metri stabilită în autorizaţie este ilegală, distanţa trebuind să fie de 4,75 m, însă de la această limită se face încă o derogare, stabilind ca balcoanele să fie la doi
metri, ceea ce este cu totul exagerat şi evident nelegal. In drept, îşi întemeiază recursul pe prevederile art. 3041 C. proc. civ.”.
Recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, Curtea a constatat că prin decizia civilă nr. 1129 din 27 aprilie 2009, irevocabilă, s-a stabilit cu putere obligatorie, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., că instanţa sesizată cu acţiunea în anularea autorizaţiei de construire ce face obiectul prezentului litigiu are obligaţia să examineze atât legalitatea actului administrativ atacat, cât şi a operaţiunilor administrative premergătoare care au stat la baza emiterii acestuia, ceea ce înseamnă că, în limitele principiului disponibilităţii, trebuie examinată şi legalitatea certificatului de urbanism care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construcţie a cărei anulare se solicită.
In opinia Curţii, în mod eronat a apreciat instanţa de fond că certificatul de urbanism 1/15505 din 12 mai 2008, ce stă la baza autorizaţiei de construcţie a cărei anulare se solicită, respectă dispoziţiile art. 6 din PUG al Municipiului Bucureşti (H.C.G.M.B. nr. 269/2000), în ceea ce priveşte retragerea faţă de limita laterală opusă a parcelei. Aceasta întrucât norma menţionată prevede că retragerea arătată trebuie să fie egală cu jumătate din înălţimea la cornişă, dar nu mai puţin de 3,0 m. Or, construcţia autorizată are înălţimea la cornişă de 9,5 m, ceea ce înseamnă că retragerea faţă de limita laterală stângă trebuia să fie de 4,75 m. Retragerea minimă de 3 m este, în mod evident, aplicabilă, atunci când înălţimea la cornişă a clădirii este mai mică de 6 m, ceea ce nu este însă cazul în litigiul dedus judecăţii. Nerespectarea
dispoziţiilor PUG în privinţa retragerii faţă de limita laterală a fost constatată, de altfel, şi în urma controlului efectuat de Inspectoratul de Stat în Construcţii la Primăria Sectorului 1 Bucureşti, aspect ce rezultă din răspunsul comunicat recurentului.
In raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora, pentru emiterea autorizaţiei de construcţie, este necesară existenţa unui certificat de urbanism şi de cele ale alin. (9) din acelaşi articol, care stipulează că autorizaţia de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute prin prezenta lege, Curtea a apreciat că emiterea certificatului de urbanism 1/15505 din 12 mai 2008 cu nerespectarea tuturor cerinţelor legale, aşa cum s-a arătat mai sus, determină nevalabilitatea autorizaţiei de construcţie subsecvente, a cărei anulare se solicită.
Faţă de considerentele mai sus expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (2), (3) C. proc. civ., Curtea a admis recursul şi a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a anulat autorizaţia de construire nr. 565/17 din 16 iunie 2008 eliberată de Primăria Sectorului 1 Bucureşti, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
