C. civ., art. 1073
în baza art. 1073 C. civ., există posibilitatea reparării atât a prejudiciilor patrimoniale, cât şi a celor nepatrimoniale, însă numai în măsura în care se constată că obligaţiile contractuale au fost executate defectuos.
în speţă, reclamantului îi incumba obligaţia de a anunţa în cel mai scurt timp posibil defecţiunea ivită privitor la furnizarea serviciilor D.T.V., iar pârâtei îi revenea obligaţia de a executa lucrări de întreţinere şi reparaţii ale echipamentului.
Obligaţia societăţii furnizoare a fost efectuată în mod defectuos. Astfel, urmărirea programelor T.V. fiind singura sursă de informare a reclamantului şi a familiei sale, s-a admis acordarea de daune morale, în sumă de 1.000 lei lunar, pe cele şapte luni cât serviciul nu a mai fost furnizat, argumentând soluţia şi pe sentimentul de frustrare a reclamantului prin nefurnizarea serviciului contractat.
I.C.C.J., s. corn., decizia nr. 3152 din 27 noiembrie 2009,
Prin sentinţa comercială nr. 2474/19.12.2008 a Tribunalului Comercial Mureş, dată după casarea dispusă prin decizia comercială nr. 48/R/23.09.2008 a aceleiaşi instanţe, a fost respins, ca nefondat, petitul din cererea reclamantului M.R. din Corunca, judeţul Mureş, prin care solicitase obligarea pârâtei R.C.S.R.D.S. din Bucureşti la plata unor daune morale de 5.000 lei lunar pentru nefurnizarea serviciului D.T.V., luându-se act totodată de renunţarea reclamantului la judecata petitului privind obligarea pârâtei la furnizarea serviciului D.T.V.
In esenţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a produs nicio dovadă din care să rezulte că nefurnizarea serviciului D.T.V., contractat cu pârâta prin contractul din 3 octombrie 2005, i-ar fi produs vreun prejudiciu moral care să-l îndreptăţească la daune.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 28/A/23.03.2009 a Curţii de Apel Tg. Mureş, Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, decizie prin care a fost schimbată în parte cu privire la petitul doi din cerere, în sensul admiterii lui în parte şi obligării pârâtei la plata sumei de 7.000 lei, cu titlu de daune pentru sistarea serviciului D.T.V. furnizat reclamantului, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, plus 2.483,30 lei cheltuieli de judecată la fond şi 1.216 lei cheltuieli de judecată în apel.
Instanţa de apel a reţinut că „dezdăunarea” pe care o prevăd dispoziţiile art. 1073 C. civ. se referă atât la prejudiciile patrimoniale, cât şi cele nepatrimoniale, aspect confirmat atât de practica judiciară, cât şi de doctrina de specialitate.
In consecinţă, instanţa de apel a considerat că există posibilitatea reparării prejudiciilor nepatrimoniale, însă numai în măsura în care se constată că obligaţiile contractuale au fost executate defectuos.
Plecând de la această premisă, instanţa de apel, analizând clauzele contractuale şi probele din dosar, a reţinut că reclamantului îi incumba, în temeiul art. 4.6 din contract, obligaţia de a anunţa în cel mai scurt timp posibil defecţiunea ivită, iar potrivit art. 4.4, pârâtei îi revenea obligaţia de a executa lucrări de întreţinere şi reparaţii ale echipamentului.
In speţă reclamantul a făcut dovada că a sesizat pârâtei defecţiunile ivite în funcţionarea sistemului, fapt confirmat atât de angajatul pârâtei,
cât şi dc O.J.P.C. Mureş, care, sesizat fiind de către reclamant, a găsit întemeiată sesizarea, a obligat pârâta să reia furnizarea serviciului contractat şi a sancţionat contravenţional pârâta.
In considerarea clauzelor contractuale şi a modului defectuos în care pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, instanţa de apel, având în vedere şi că imobilul reclamantului era destul de izolat de localitate, iar urmărirea programelor T.V. era singura sursă de informare a reclamantului şi familiei sale, a admis în parte petitul privind plata daunelor morale, argumentând totodată soluţia şi pe sentimentul de frustrare a reclamantului prin nefurnizarea serviciului contractat.
Cât priveşte cuantumul acestora, instanţa de apel a apreciat că suma de 1.000 lei lunar pe cele şapte luni cât serviciul nu a mai fost furnizat reprezintă o justă despăgubire.
împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâta, solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
In recursul său reclamantul critică acordarea numai în parte a daunelor morale solicitate, susţinând că atât el, cât şi mama sa au fost frustraţi o perioadă lungă de timp de funcţionarea serviciului T.V. contractat, mai ales că pârâta a avut o atitudine necorespunzătoare faţă de mama sa atunci când a reclamat telefonic defecţiunea ivită.
In recursul său pârâta critică decizia din apel pentru reţinerea culpei sale în neremedierea defecţiunilor semnalate de reclamant, arătând că intimatul-reclamant nu i-a sesizat niciodată posibile defecţiuni care să-l fi pus în imposibilitate de a recepţiona emisiunile TV, aprecierea probelor din dosar pe acest aspect fiind interpretate părtinitor de către instanţa de apel.
In consecinţă, susţinerile instanţei referitoare la executarea defectuoasă a obligaţiilor contractuale nu au suport probator, întrucât ea a fost societatea care a depus eforturi pentru retransmiterea emisiunilor T.V. şi în locuri izolate, iar reclamantul a fost cel ce a urmărit, prin daunele solicitate, îmbogăţirea fară justă cauză.
In final recurenta-pârâtă arată că îşi menţine excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, deoarece el pretinde daune morale pentru o presupusă afectare a intereselor unui terţ, respectiv a mamei sale.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:
Atât recurentul-reclamant, cât şi recurenta-pârâtă invocă în recursurile lor critici ce vizează netemeinicia deciziei recurate, şi nu nelegali-tatea ei, aceasta din urmă fiind singurul aspect ce poate forma obiectul controlului judiciar pe calea recursului.
Astfel, invocarea de către recurentul-reclamant a neacordării în întregime a daunelor morale solicitate şi comportamentul necorespunzător al
pârâtei nu vizează nelegalitatea soluţiei, ci, eventual, netemeinicia ei, stabilirea cuantumului daunelor fiind argumentată de instanţa de apel.
De asemenea, criticile recurentei-pârâte privind aprecierea subiectivă şi părtinitoare a probelor în reţinerea îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor sale contractuale se înscriu pe aceeaşi linie, neputând fi cenzurate pe calea recursului.
Singurul aspect de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă este cel referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţie invocată de ea prin întâmpinarea depusă în apel şi analizată implicit în considerentele deciziei recurate.
Instanţa de apel a reţinut că, întrucât reclamantul era titularul contractului încheiat cu pârâta, vizionarea programelor T.V. era nu numai în interesul său, ci al întregii familii cu care acesta locuia, aşa încât s-a apreciat că reclamantul are calitate procesuală activă.
Cele reţinute de instanţa de apel sunt corecte, deoarece, aşa cum rezultă din cererea introductivă, reclamantul a formulat acţiunea în nume propriu, în calitate de titular al contractului încheiat cu pârâta, astfel încât nu se poate susţine că nu ar avea legitimare procesuală activă.
Invocarea vătămării şi lezării şi a intereselor mamei sale în justificarea cuantumului solicitat nu este de natură a considera că reclamantul ar fi lipsit de calitate procesuală activă cum susţine pârâta, ci a fost avută în vedere la cuantificarea daunelor acordate.
In consecinţă, Curtea a apreciat ambele recursuri ca nefondate, motiv pentru care le-a respins, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)
C. proc. civ.
