Hotărâri de consiliu local. Publicitatea proiectelor. Publicitatea hotărârilor. Distincţii. Sancţiuni


Prin sentinţa nr. 2262/CA/2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara s-a dispus anularea Hotărârii nr. 91/2007 a Consiliului judeţean H la cererea reclamantului.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a apreciat că s-au încălcat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică prin aceea că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de publicare a procedurilor de elaborare a hotărârii pe situl propriu şi nici nu l-a afişat la sediul propriu sau într-un spaţiu accesibil publicului.

S-a mai reţinut în publicarea Hotărârii nr. 91/2007 a Consiliului judeţean H adoptată în data de 1 iunie 2007 la doar după 4 luni, prin publicarea sa în Monitorul Judeţului din data de 27 şi respectiv 28 septembrie 2007.

Formulându-se recurs se constată că hotărârea atacată, atât în forma iniţială, cât şi în forma menţinută prin Hotărârea nr. 128/2007 a fost afişată pe site-ul propriu al Consiliului judeţean H.. a fost publicată în Monitorul Oficial al Judeţului H. trim. 11/2007 din data de 1 iulie 2007, comunicat tuturor autorităţilor administraţiei publice din Judeţul H iar ulterior, după adoptarea Hotărârii nr. 128/2007 prin care s-au menţinut prevederile Hotărârii nr. 91/2007, s-a realizat publicarea în două ziare locale de mare tiraj.

De observat şi faptul că, în aceeaşi manieră, s-a realizat publicarea şi în legătură cu această din urmă hotărâre.

De menţionat mai este faptul că dispoziţiile art. 81 din Legea nr. 24/2000 privitoare la intrarea în vigoare prin publicare a hotărârilor Consiliilor Judeţene şi a altor autorităţi publice locale se completează de drept cu dispoziţiile Ordonanţei nr. 72/2003 unde la art. 5 alin. (1) lit. a) se prevede că în Monitorul Oficial al Judeţului şi al municipiului Bucureşti se vor publica tocmai hotărârile şi dispoziţiile cu caracter normativ adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice judeţene, cazul în speţă.

în ce priveşte celălalt act normativ a cărei încălcare se invocă şi care a fost invocat direct temei pentru anularea hotărârii atacate, respectiv art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică se constată că acest act normativ în textul art. 13 alin. (1) prevede că orice persoană care se considera vătămată în drepturile sale „prevăzute de prezenta lege” poate face plângere în condiţiile legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 (în prezent ale Legii nr. 554/2004) cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 6 din Legea nr. 52/2003 invocat de reclamant îi conferă acestuia, în calitate de cetăţean, dreptul de a participa la procesul de elaborare a actelor normative sens în care, în sarcina pârâtei emitente a actului administrativ atacat, legiuitorul stabileşte unele

obligaţii de publicare a proiectului actului normativ rcspcctiv, afişarea pe sitc-ul propriu şi afişarea la sediul propriu [art. 6 alin. (1) din lege].

Examinând ncregularităţile invocate de reclamant cu privire la obligaţia pârâtei de a aduce la cunoştinţă publică proiectul de elaborare a hotărârii atacatc se constată, contrar susţinerilor acestuia, că în cauză au fost rcspectatc dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din lege privind aducerea proiectului la cunoştinţă publică.

în acest sens este relevant faptul că proiectul de Hotărâre a fost afişat pe site-ul instituţiei şi la sediul propriu astfel cum rezultă inclusiv din procesul-verbal din 18 mai 2007 depus la dosar.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, întrucât problematica ce făcca obiectul hotărârii a fost reluată cu ocazia dezbaterilor asupra proiectului Hotărârii nr. 128/2007 prin care s-au menţinut prevederile primei hotărâri, proiectul acesteia a fost menţinut pe sitc-ul pârâtei până la momentul adoptării sale, la 26 iulie 2007 aşa încât, din această perspectivă reclamantul a avut cunoştinţă despre proiect putând să participe la dezbateri atât la primul proiect cât şi la cel de-al doilea, neputând invoca, din acest punct de vedere vreo vătămare a dreptului conferit de textul art. 6 din Legea nr. 52/2003 menţionată.

C.A. Alba lulia, s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 792/CA din 13 iunie 2008

Notă: Speţa ne prilejuieşte o observaţie cu privire la o distincţie interesantă între unui proiect de act normativ şi cea a unui act administrativ adoptat. Astfel, dacă prima are ca rol emiterea unei voinţe informate a administraţiei, prin consultări făcute cu potenţialii destinatari ai actului, cea de-a doua are ca scop aducerea la cunoştinţă publică a actului deja emis. în consecinţă, în cazul nercspectării primei proceduri sancţiunea va fi nulitatea actului (în măsura în care formalitatea este una esenţială), în vreme ce, în cea de-a doua ipoteză suntem în prezenţa inopozabilităfii (dacă nu cumva legea declară expres actul inexistent).