Art. 299 alin. 1 C.proc.civ.
Art. 402 alin. 2 C.proc.civ.
Art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
În speţă, cererea prin care se solicită a se constata nulitatea actului de adjudecare este o contestaţie la executare. Având în vedere că este formulată de partea care a fost executată silit, rezultă că este o contestaţie la promovată de debitor.
Potrivit art. 402 alin. 2 C.proc.civ., hotărârea pronunţată într-o contestaţie la executare silită formulată de debitor nu este suspusă apelului, rezultă că aceasta este suspusă doar recursului, având în vedere şi dispoz. art. 299 alin. 1 C.proc.civ.
Potrivit art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară „Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”.
În privinţa contestaţiei la executare din speţă nu există derogări legale referitoare la compunerea completului de recurs, astfel că recursul trebuie soluţionat de un complet format din trei judecători.
Având în vedere calificarea juridică a acţiunii în justiţie ca fiind „contestaţie la executare” şi faptul că titularul acesteia este însuşi debitorul, se constată în speţă că tribunalul a considerat în mod greşit că apelul este calea de atac legală împotriva sentinţei prin care a fost soluţionat fondul litigiului, iar nu recursul.
Ca atare, întrucât calea de atac formulată de reclamanta debitoare nu a fost soluţionată de un complet compus potrivit dispoziţiilor legale sus citate, Curtea, văzând dispoz. art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., va admite recursul şi va dispune casarea sentinţei.
(Decizia nr. 2793/R-COM/10 decembrie 2012)
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Rm.Vâlcea la data de 03.02.2009, reclamanta SC I. SA, prin lichidator judiciar, a chemat în judecată pe pârâţii G.D. şi G. E., solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3449/09.11.1999, încheiat între G. B., în calitate de cumpărător, şi S. O. R. şi S.A.M., în calitate de vânzători, şi constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de adjudecare nr.31605/25.08.1999 întocmit de Administraţia Financiară a Municipiului Rm.Vâlcea, prin care S. O. R. şi S.A.M. au dobândit apartamentul nr.9, situat în Bucureşti, sector 3.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a solicitat în justiţie partajarea bunurilor comune a soţilor S., cu privire la apartamentul din Bucureşti, menţionat anterior.
Respectivul apartament a fost dobândit iniţial de soţii G. D. şi E. în anul 1995.
Prin sentinţa nr.409/C/08.04.2004 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, modificată prin decizia nr.515/R-C/20.10.2004 a Curţii de Apel Piteşti, pârâtul G. D. a fost obligat să plătească în favoarea SC I. SA suma de 1.431.837.261 lei vechi.
Pentru realizarea creanţei respective, societatea a cerut împărţirea bunurilor comune ale soţilor G.
Apartamentul a fost vândut nelegal la licitaţie de către Administraţia Finanţelor Publice Rm.Vâlcea, în condiţiile în care bunul nu aparţinea societăţii reclamante, iar soţii G. nu erau debitori ai organului fiscal.
Prin sentinţa nr.5902/24.05.2011, pronunţată în dosarul nr.879/288/2009, Judecătoria Rm.Vâlcea a respins excepţiile invocate de pârâţi privind prescripţia dreptului de a cere executarea silită, inadmisibilitatea şi tardivitatea acţiunii, a admis prescripţia dreptului de a solicita nulitatea procesului verbal de adjudecare şi a constatat că dreptul reclamantei de a cere nulitatea absolută a respectivului act este prescris.
A respins, în consecinţă, capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi excepţiile prescripţiei şi lipsei de interes privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
A respins cererea de intervenţie formulată de G. E.
A obligat pe pârâtul S. O. R. să plătească 10.325 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că apartamentul în discuţie în cauză a fost cumpărat de soţii G. D. şi E. în anul 1995 şi a fost vândut ulterior, în anul 1998, către SC I. SA, care era debitoare faţă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Rm.Vâlcea. Pentru realizarea creanţei sale, în anul 1999, organul fiscal a scos apartamentul la vânzare prin licitaţie publică, ocazie cu care bunul a fost adjudecat de S. O. Acesta, împreună cu soţia sa S. A. M., au vândut apartamentul în acelaşi an către numitul G. B.
În anul 2005 contractul de vânzare cumpărare intervenit între soţii G. şi SC I. SA a fost anulat în justiţie.
Societatea reclamantă este terţ faţă de actul de adjudecare. Câtă vreme nu s-a dovedit data de la care a luat cunoştinţă de existenţa actului, cererea sa este formulată în termen. Totuşi, dreptul de a cere executarea silită a procesului verbal de adjudecare s-a prescris, având în vedere dispoz.art.520 din şi faptul că dreptul de proprietate asupra apartamentului a fost înscris în cartea funciară pentru prima dată la data de 13.09.2009 în favoarea lui S. O., iar ulterior proprietar tabular a devenit G.B.M.
S-a mai reţinut că prescripţia dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.409/C/08.04.2004, pronunţată în cadrul procedurii falimentului, nu curge cu privire la drepturile şi acţiunile lichidatorului cum este şi cea din speţă.
Prin decizia nr.3/03.05.2012, pronunţată în dosarul nr.879/288/2009*, Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta SC I. SA, prin lichidator judiciar, împotriva sentinţei sus arătate, cu 200 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului S. O. R..
În motivarea deciziei de apel s-a reţinut că, prin procesul-verbal de adjudecare nr.31605/25.08.1999 întocmit între AFP Rm.Vâlcea şi S. O., s-a adjudecat de către acesta din urmă apartamentul nr.9 din Bucureşti, proprietatea SC I. SA.
Imobilul a fost intabulat în cartea funciară pe numele proprietarului S. O.R., care ulterior l-a vândut numitului G.B.M.
Prima instanţă în mod greşit a admis excepţia prescripţiei dreptului de a solicita nulitatea procesului verbal de adjudecare constatând prescris acest drept şi reţinând aplicabilitatea art.520 Cod procedură civilă, câtă vreme textul legal respectiv vizează ipoteze limitativ prevăzute în care nu se înscrie şi ipoteza din speţă.
Evocând fondul cauzei instanţa de apel a stabilit că singurul motiv de nulitate a procesului verbal de adjudecare şi a contractului subsecvent vizează împrejurarea că apartamentul din Bucureşti nu era proprietatea SC I. SA, ci a soţilor G. D. şi E.. S-a reţinut că la data de 29.07.1998, prin contractul nr.1276, soţii G. au vândut apartamentul către SC I. SA, iar la data de 26.08.1999 apartamentul a făcut obiectul unei executări silite pentru recuperarea debitelor SC I. SA, fiind vândut la licitaţie publică adjudecatarului S.O.
Lipsa calităţii de proprietar al SC I. SA asupra apartamentului vândut la licitaţie nu este fondată atâta timp cât, la momentul adjudecării, societatea era proprietara imobilului. Faptul că ulterior, la 21.06.2005, G. E. a obţinut în justiţie constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1276/29.07.1998 nu este relevant în cauză.
S-a mai reţinut că subdobânditorul G. B. care a dobândit apartamentul prin cumpărare de la S. O., este de bună credinţă.
Împotriva sentinţei a formulat recurs apelanta-reclamantă, invocând dispoziţiile art.304 pct.7, 8 şi 9 Cod procedură civilă şi criticând-o pentru următoarele motive:
– Tribunalul Vâlcea a fost învestit doar cu soluţionarea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinţei Judecătoriei Rm.Vâlcea. Acesta a respins apelul prin care se invoca greşita admitere a excepţiei prescripţiei dreptului de a solicita nulitatea absolută a procesului verbal de adjudecare, deşi a reţinut în considerente tocmai faptul că judecătoria a admis în mod greşit excepţia respectivă. Astfel, tribunalul a agravat situaţia apelantei în propria ei cale de atac.
– executarea silită imobiliară realizată de AFP Rm.Vâlcea faţă de apartamentul din Bucureşti este lovită de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând de orice persoană interesată, întrucât cu ocazia adjudecării au fost încălcate dispoziţiile art.23 şi 58 din OG nr.11/1998 privitoare la înştiinţarea debitorului, dispoziţiile art.372 şi următoarele Cod procedură civilă, dispoziţiile art.29 din OG nr.11/1998 privind obligaţia organului de executare de a identifica sediul debitorului şi bunurile şi veniturile urmăribile ale acestuia, dispoziţiile art.64, 66 şi 52 din OG nr.11/1998 privind evaluarea bunului, dispoziţiile art.58 din OG nr.11/1998 privind vânzarea unui bun ce nu aparţine debitorului, dispoziţiile art.59 şi 67 din OG nr.11/1998 privind efectuarea publicităţii imobiliare a somaţiei şi a titlului de proprietate.
Pentru cele expuse, rezultând că adjudecatarii au dobândit în mod nelegal la licitaţie publică apartamentul din Bucureşti, prejudiciind creditorii SC I. SA şi societatea respectivă, se impune constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de adjudecare nr.31605/25.08.1999, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare nr.3449/09.11.1999.
Curtea a pus în discuţie din oficiu, în temeiul art.306 alin.1 Cod procedură civilă, nelegala compunere a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată în speţă.
Examinând sentinţa prin prisma respectivului motiv de ordine publică, pus în discuţie din oficiu, în raport de dispoz. art. 304 pct. 1 şi 306 alin. 2 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat.
Aşa cum au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulităţii procesului verbal de adjudecare şi, pe cale de consecinţă, a contractului de vânzare cumpărare încheiat între adjudecatarul S. O. R. şi Gh. B. M.
Vânzarea bunului – apartament situat în Bucureşti – la licitaţie de către AFP Rm. Vâlcea s-a făcut în considerarea faptului că SC I. SA avea o datorie bănească faţă de organul fiscal şi era proprietarul respectivului bun (cel puţin la acel moment). Prin urmare, creditorul AFP Rm. Vâlcea a procedat la executarea silită a debitorului SC I. SA prin vânzarea unui bun al acestuia.
Vânzarea unui imobil la licitaţie publică de către un organ fiscal în vederea realizării unei creanţe fiscale a fost o formă de executare silită atât sub incidenţa OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, în baza căreia s-a şi realizat adjudecarea în discuţie în speţă, cât şi sub incidenţa OG nr. 61/2002, care a abrogat ordonanţa anterior menţionată, şi este în continuare o formă de executare silită prevăzută de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care a abrogat OG nr. 61/2002.
Prin urmare, actul de adjudecare este un act întocmit în cadrul unei executări silite, iar debitorul executat nu este un terţ, ci este parte a procedurii de executare silită.
Potrivit art. 172 C.proc.fiscală „(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare (…). (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă”.
Potrivit art. 173 „(1) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii (…). (2) Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării. (3) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun”.
În speţă, cererea prin care se solicită a se constata nulitatea actului de adjudecare este o contestaţie la executare. Având în vedere că este formulată de partea care a fost executată silit, rezultă că este o contestaţie la executare promovată de debitor.
Potrivit art. 402 alin. 2 C.proc.civ., hotărârea pronunţată într-o contestaţie la executare silită formulată de debitor nu este suspusă apelului, rezultă că aceasta este suspusă doar recursului, având în vedere şi dispoz. art. 299 alin. 1 C.proc.civ.
Potrivit art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară „Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”.
În privinţa contestaţiei la executare din speţă nu există derogări legale referitoare la compunerea completului de recurs, astfel că recursul trebuie soluţionat de un complet format din trei judecători.
Având în vedere calificarea juridică a acţiunii în justiţie ca fiind „contestaţie la executare” şi faptul că titularul acesteia este însuşi debitorul, se constată în speţă că tribunalul a considerat în mod greşit că apelul este calea de atac legală împotriva sentinţei prin care a fost soluţionat fondul litigiului, iar nu recursul.
Ca atare, întrucât calea de atac formulată de reclamanta debitoare nu a fost soluţionată de un complet compus potrivit dispoziţiilor legale sus citate, Curtea, văzând dispoz. art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., va admite recursul şi va dispune casarea sentinţei.
Având în vedere faptul că, potrivit art. 3 C.proc.civ., instanţa curţii de apel nu are competenţa de a soluţiona recursul într-o contestaţie ca cea din speţă, singura instanţă competentă material fiind tribunalul, conform art. 2 pct. 3 C.proc.civ., Curtea va dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Vâlcea pentru soluţionarea căii de atac în complet de recurs.
Pentru aceste motive a fost admis recursul declarat de reclamanta SC I. SA – prin lichidator Ş. V., cu sediul în Rm.Vâlcea, judeţul Vâlcea, împotriva sentinţei civile nr.3/2012 din 03 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă în dosarul nr.879/90/2009*, intimaţi fiind pârâţii G. D., G. E., domiciliaţi în comuna D., judeţul Vâlcea, G. B. M., domiciliat în Bucureşti, sector 2, S. O. R., domiciliat în Bucureşti, sector 3, S. A. M., domiciliată în Bucureşti, şi Admnistratia Finantelor Publice Rm.Vâlcea, cu sediul în Rm.Vâlcea, judeţul Vâlcea şi a fost casată decizia şi trimisă cauza aceluiaşi tribunal spre soluţionarea căii de atac în complet de recurs.
