art.201 lit. k din Legea nr.571/2003
art.23 pct.7 alin.14 şi 15 din H.G. nr.44/2004
Sancţiunea privind anularea scutirii la plată a accizelor este prevăzută de pct. 23.7.15 din H.G. nr.44/2004 şi depunerea cu întârziere a situaţiei centralizatoare nu poate fi sancţionată în temeiul legii cu obligarea la plată a accizelor pentru combustibilul aprovizionat în temeiul autorizaţiei de utilizator final decât cu condiţia anulării autorizaţiei.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.718/CA/26 mai 2009 ( În acelaşi sens Decizia nr.437/CA/2009 în dosar nr.4397/85/2008, Decizia nr.722/CA/2009 în dosar nr.4838/85/2008).
Prin acţiunea în contencios administrativ –fiscal înregistrat la Tribunalul Sibiu sub dosar nr. 4363/85/2008, reclamanta Unitatea De Asistenţă Medico – Socială S. a chemat în judecată, pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, solicitând ca prin hotărârea judecătoreasă ce se va pronunţa:
– anularea Deciziei nr. 106/22.09.2008 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu
– anularea Deciziei de impunere nr. 7/26.08.2008 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 7486/21.08.2008 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală –Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu
În motivarea acţiunii, s-a susţinut, în esenţă că, Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 7486/2008 întocmit în urma inspecţiei fiscale parţiale efectuate în perioada 06.08.2008 – 21.08.2008, în domeniul accizelor la sediul reclamantei, precum şi Decizia de Impunere nr. 7/2008 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată reprezentând accize în cuantum de 22.867 lei şi majorări de întârziere acciză în cuantum total de 10.259 lei, pentru neîndeplinirea obligaţiei stipulată la punctul 23.7 alin. 14 din HG 44/2004 sunt nelegale, întrucât, pe de o parte, reclamanta a depus aceste situaţii prevăzute de alin. 14, chiar dacă s-a depăşit termenul prevăzut de legiuitor, legiuitorul nesancţionând depunerea situaţiilor peste termen, ci doar neprezentarea acestor situaţii centralizatoare, iar pe de altă parte, Legea Nr. 571/2003 nu prevede obligaţia de a depune situaţiile centralizatoare trimestrial, iar normele metodologice de aplicare nu prevăd vreo sancţiune în caz de prezentare cu întârziere a situaţiilor centralizatoare, ci doar o sancţiune pentru neprezentare.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 571/2003, art. 205 şi următoarele Cod Procedură Fiscală, HG nr. 44/2004 pct. 23.7 alin. 14, 15 şi 17.
Prin sentinţa nr.49/CA/21.01.2009 Tribunalul Sibiu a admis acţiunea reclamantei, a anulat actele atacate Decizia nr.106/2008 a D.G.F.P.Sibiu, Decizia de impunere nr.7/2008 şi Raportul de inspecţie fiscală nr.7486/21.08.2008 ale pârâtei 1.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta beneficia pentru cantităţile de combustibil accizabil achiziţionat de pe piaţa internă în perioada 2007 – 2008 de scutire de la plata accizelor conform art.201 lit.k Cod fiscal, potrivit autorizaţiilor de utilizator final nr.2/29.01.2007 şi nr.2/6.03.2007. Faptul că a depus cu întârziere situaţia centralizatoare privind cantităţile de produse energetice achiziţionate în decursul unui trimestru, cantităţile utilizate şi stocul rămas neutilizat, a apreciat instanţa nu atrage sancţiunea prevăzută în art.23.7 din H.G.nr.44/2004 de plată a accizelor aferente acestor produse în lipsa anulării autorizaţiei de utilizator final, sancţiunea poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind nedepunerea situaţiilor şi anularea autorizaţiei de utilizator final.
Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi D.G.F.P.Sibiu pentru A.N.A.F. şi în nume propriu, solicitând a se dispune modificarea acesteia şi respingerea acţiunii reclamantei, cu consecinţa păstrării actelor administrativ fiscale atacate.
În esenţă, recurentele susţin că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile legii, ale normelor metodologice de aplicare a art.201 lit.k cuprinse în art.23 pct.7 alin.14 şi 15 din H.G.nr.44/2004, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă. Astfel, recurentele apreciază că acest text de lege trebuie interpretat în sensul că depunerea cu întârziere (peste data de 15 a lunii următoare trimestrului ce s-a încheiat) a situaţiilor centralizatoare echivalează cu anularea autorizaţiei de utilizator final şi astfel trebuie calculate şi plătite accizele de care utilizatorul a fost scutit, existând o opţiune a organului de control între anularea autorizaţiei şi plata accizelor, cu atât mai mult cu cât reclamanta a recunoscut că a depus cu întârziere situaţia centralizatoarea produselor energetice.
Recursurile pârâtelor sunt nefondate .
Aşa cum rezultă din raportul de control fiscal încheiat la 21.08.2008, reclamanta este instituţie de asistenţă medico – socială, iar în perioada 2007 – 2008 a desfăşurat activităţi privind achiziţionarea de pe piaţa internă a produsului accizabil – combustibil pentru care a beneficiat de scutire de la plata accizelor, fiindu-i emise autorizaţia de utilizator final nr.2/24.01.2007, în baza căreia reclamanta a achiziţionat 4,980 t combustibil şi autorizaţia de utilizator final nr.2/06.03.2007 în temeiul căreia a achiziţionat 16.057 t conbustibil. La sfârşitul anului 2007 reclamanta nu a mai deţinut în stoc produsul autorizat.
S-a reţinut că reclamanta a depus la 25.04.2007 situaţia centralizatoare pentru trimestrul I 2007, iar la data de 07.03.2008 situaţiile centralizatoare pentru trimestrul II, III şi IV 2007 şi trimestrul I 2008.
De remarcat că reclamanta le avea întocmite şi înregistrate în propriile evidenţe la nr.254/25.04.2007, 656/25.07.2007, nr.696/25.10.2007, nr.60/24.01.2008.
În cauză sunt incidente prevederile art.201 lit.k Cod fiscal, potrivit cărora „Este scutit de la plata accizelor . . . orice produs energetic achiziţionat direct de la operatori economici producători, importatori sau distribuitori, utilizat drept combustibil pentru încălzirea spitalelor, sanatoriilor, azilelor de bătrâni, orfelinatelor şi altor instituţii de asistenţă socială, instituţii de învăţământ şi lăcaşuri de cult.
Potrivit art.201 alin.2 Cod fiscal „Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor vor fi reglementate prin norme”.
De menţionat că pentru perioada ianuarie – 2 martie 2007 conform pct.23.7 din Normele metodologice de aplicare a art.201 Cod fiscal aprobate prin H.G.nr.44/2004 scutirea se acordă în baza autorizaţiei de utilizator final, iar conform pct.23.7.14 „Trimestrial până la data de 15 a lunii imediat următoare trimestrului titularii autorizaţiei de utilizator final au obligaţia să prezinte autorităţii fiscale emitente a autorizaţiei, o situaţie centralizatoare privind cantităţile de produse energetice achiziţionate în decursul unui trimestru, cantităţile utilizate în scopul desfăşurării activităţilor pentru care se acordă scutirea şi stocul de produse energetice rămas neutilizat”.
La pct.15 se prevede ca sancţiune pentru neprezentarea situaţiei centralizatoare anularea autorizaţiei şi plata accizelor aferente cantităţilor achiziţionate şi utilizate în scopul pentru care a fost emisă autorizaţia.
Acest ultim text normativ a fost corect interpretat şi aplicat speţei de prima instanţă în sensul că plata accizelor este subsecventă anulării autorizaţiei de utilizator final, pentru că scutirea este condiţionată de existenţa autorizaţiei de utilizator final conform pct.23.7.2 din norme, ori cât timp această autorizaţie rămâne valabilă, garantează scutire de la plata accizelor pentru cantităţile de produse admise.
În ce priveşte apărarea pârâtelor recurente că pct.16 din norme reglementează doar două cazuri de anulare a autorizaţiei la lit.a şi b, nu poate fi primită, cât timp mai sus la pct.15 este prevăzut un alt caz de anulare a autorizaţiei pentru însă alte motive.
Nu se poate susţine nici că în cazul neprezentării situaţiei centralizatoare, organele fiscale teritoriale au opţiunea între anularea autorizaţiei de utilizator final şi plata accizelor de care a fost scutit titularul autorizaţiei căci textul normativ este clar şi impune aplicarea cumulativă a celor două „neprezentarea situaţiei centralizatoare atrage anularea autorizaţiei şi plata accizelor” nefiind prevăzute ca sancţiuni alternative pentru care ar fi trebuit ca formularea să fie „anularea autorizaţiei sau plata accizelor”.
Cum nu sunt incidente motive de modificare a hotărârii conform art.304 pct.7 şi 9, art.304/1 Cod procedură civilă, instanţa a respins ca nefondate recursurile pârâtelor în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, păstrând hotărârea instanţei de fond ca legală.
