Potrivit art.115 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în sensul acestei legi, prin „hotărâre penală străină” se înţelege o hotărâre pronunţată de instanţa competentă a unui alt stat, iar prin „act judiciar străin” se înţelege un act judiciar care emană de la o autoritate judiciară străină competentă.
Solicitarea privind recunoaşterea în România a perioadei de detenţie preventivă executată în străinătate este, în esenţă, o cerere în sensul art. 115 din actul normativ menţionat, iar nu caracterul unei contestaţii la executare, iar competenţa de soluţionare aparţine potrivit art. 118 din aceeaşi lege competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială se află condamnatul
Decizia penală nr.366/R/04.06.2008
Prin sentinţa penală nr. 92 din 21 februarie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a respins contestaţia la formulată de condamnatul B.G. şi a fost obligat condamnatul la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2194/235/2007, la Judecătoria Gherla, condamnatul B.G., a solicitat recunoaşterea în România a perioadei de detenţie preventivă executată în Italia în perioada 25 noiembrie 2000- 18 decembrie 2001.
Prin sentinţa penală nr. 999 din 8 octombrie 2007 a Judecătoriei Gherla, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Gherla şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Cluj competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, cu motivarea că aceasta este instanţa de executare căreia îi revine competenţa potrivit art. 461 alin 2 Cod procedură penală având în vedere că petentul este deţinut în Penitenciarul Gherla unde se află în executarea unei pedepse pronunţată în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti.
Procedând la judecarea contestaţiei, prin prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că la data de 25 noiembrie 2000 petentul a fost arestat preventiv în Italia pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, fiind pus în libertate la data de 18 decembrie 2001, fapta mai sus menţionată făcând obiectul dosarului nr. 8708/2000 al Tribunalului din Trevista, fiind săvârşită pe teritoriul mai multor state, inclusiv România.
Condamnatul a susţinut că pentru aceeaşi faptă a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1210/4 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 3171/14 iunie 2007 a ÎCCJ, la 10 ani închisoare şi ca atare a solicitat deducerea detenţiei preventive din Italia.
Examinând actele dosarului, tribunalul a constatat, aşa cum contestatorul a arătat în faţa instanţei, că în Italia petentul a fost cercetat pentru alte infracţiuni decât cele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1210 din 2005 a Tribunalului Bucureşti. Mai mult, deşi condamnatul a fost încarcerat în Italia în perioada 25 noiembrie 2000-18 decembrie 2001, nu s-a pronunţat faţă de el o sentinţă definitivă de condamnare de către instanţele italiene, acesta fiind pus în libertate iar cauza fiind suspendată.
Ca atare, s-a reţinut că nu sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute de art. 461 lit d C.proc.pen. câtă vreme condamnatul nu a fost găsit vinovat pentru infracţiunile comise în Italia şi nu există o hotărâre definitivă de condamnare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs contestatorul, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Gherla.
În motivarea recursului, s-a arătat că, în mod greşit tribunalul a soluţionat cererea sa, pe care a interpretat-o ca şi contestaţie la executare, în fapt fiind vorba de o cerere de recunoaştere a unor acte judiciare străine, şi pe cale de consecinţă, de deducere, ulterior, din durata pedepsei pe care o execută în prezent, a detenţiei efectuate în Italia.
Recursul este fondat.
Încă din cererea introductivă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Gherla la
10.09.2007, condamnatul B.G. a arătat că solicită recunoaşterea perioadei de detenţie preventivă executată în Italia şi ulterior, computarea acesteia din durata pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 1210/2005 a Tribunalului Bucureşti, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile Legii nr. 302/2004.
Acelaşi obiect al cererii a fost susţinut de petent şi la dezbaterile de la primul termen de judecată – 8 octombrie 2007, când, în mod greşit instanţa a calificat cererea sa ca şi o contestaţie la executarea pedepsei aplicate de Tribunalul Bucureşti
şi, pe cale de consecinţă, a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi a declinat apoi competenţa la Tribunalul Cluj, instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare, în a cărei rază teritorială se află locul de detenţie.
Deşi petentul a susţinut şi în faţa Tribunalului Cluj că îşi susţine cererea, şi această instanţă a calificat greşit cererea sa, drept contestaţie la executare şi a soluţionat-o ca atare, respingând-o ca nefondată.
Potrivit art.115 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în sensul aceste legi, prin „hotărâre penală străină” se înţelege o hotărâre pronunţată de instanţa competentă a unui alt stat, iar prin „act judiciar străin” se înţelege un act judiciar care emană de la o autoritate judiciară străină competentă.
În speţă, petentul a arătat că în Italia nu s-a pronunţat faţă de el o hotărâre penală de condamnare, însă, a depus la dosar, în sprijinul afirmaţiilor sale privind perioada de detenţie, o hotărâre a Tribunalului din Veneţia, prin care acesta era pus în libertate la data de 18.12.2001, urmare a admiterii unui recurs al acestuia la propunerea de prelungire a detenţiei, formulate de procuror.
Fără a intra pe fondul cererii petentului, fără a analiza temeinicia susţinerilor sale, trebuie observat că, din actele depuse la dosar rezultă că acesta ar fi fost arestat o perioadă în Italia, în cursul cercetărilor ce s-au efectuat cu privire la fapte de trafic de droguri, fără a se şti dacă aceste fapte sunt sau nu în legătură cu faptele pentru care a fost condamnat petentul de Tribunalul Bucureşti.
Esenţial este însă, a observa că petentul a solicitat a i se recunoaşte un act juridic străin, în care este consemnată perioada sa de detenţie din Italia, pentru ca ulterior, eventual, să poată fi dedusă această perioadă din durata pedepsei aplicate în România, dacă, bineînţeles, sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aceasta.
Este doar atributul instanţei competente a stabili dacă este vorba în cauză de o hotărâre penală străină sau de un act judiciar străin , în accepţiunea legii speciale şi apoi, dacă respectivul act conţine sau nu informaţiile invocate de petent şi, daca da, să stabilească dacă poate fi sau nu, recunoscut acest act în România. Abia apoi, în ipoteza recunoaşterii cerute de petent, acesta poate solicita, pe calea unei contestaţii la executare, deducerea perioadei de detenţie executate în Italia, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aceasta.
Cum inculpatul nu a obţinut recunoaşterea pe cale incidentală, în procesul penal în cadrul căruia a fost condamnat de către Tribunalul Bucureşti, el solicită acum acest lucru pe cale principală, în virtutea dispoziţiilor art.118 din Legea nr.302/2004, caz în care, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială se află condamnatul, în speţă, aceasta fiind Judecătoria Gherla.
În cauză fiind deci incident cazul de casare prev. de art.3859 alin.1 pct.1 C.pr.pen., Curtea s-a admis recursul formulat în cauză şi, în temeiul art.38515 pct.2 lit.c C.pr.pen. s-a casat sentinţa atacată , cu consecinţa rejudecării de către instanţa competentă, respectiv, Judecătoria Gherla, a cauzei având ca obiect – recunoaşterea unei hotărâri penale străine sau a unui act juridic străin.
