Analizând decizia nr. 7/26.01.2010 a Curţii de Apel Bacău, s. pen., min. şi fam., atacată, prin prisma criticilor formulate de procuror, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 264 CPP, „rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată”, iar potrivit art. 317 CPP,,Judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei”.
In cauză, Tribunalul Bacău, s. pen., a fost sesizat prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău cu judecarea cauzei constând în săvârşirea de către inculpatul Ş.Ş. a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. In urma judecării cauzei, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) CPP, cu referire la art. 18′ C. pen.
Prin efectul devolutiv ex integro al apelului declarat de procuror, Curtea de Apel Bacău a fost învestită să realizeze o nouă judecată, urmând a verifica cu această ocazie legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond, însă numai cu privire la faptele care au făcut obiectul judecăţii în primă instanţă.
Or, depăşind limitele învestirii sale, instanţa de apel în mod greşit a dispus condamnarea inculpatului Ş.Ş. pentru încă 3 fapte noi, doar prin schimbarea încadrării juridice a faptei, fară a desfiinţa sentinţa penală şi a trimite cauza la instanţa de fond în rejudecare, ocazie cu care să se extindă procesul penal şi să se pună în mişcare acţiunea penală cu privire la aceste fapte noi.
In acest sens, s-a arătat că ceea ce se urmăreşte prin schimbarea încadrării juridice este restabilirea unităţii structurale dintre faptă şi încadrarea ei, în situaţiile în care, fie operaţia în sine care a dus la identificarea normei de drept a fost greşită, fie datele în care fapta s-a săvârşit nu au fost corect reţinute. Prin urmare, în măsura în care instanţa are în vedere aceeaşi faptă menţionată în rechizitoriu, ea păstrează dreptul de a-i schimba încadrarea juridică, dar când este vorba de altă faptă trebuie să procedeze în prealabil la extinderea acţiunii penale sau la extinderea procesului penal, după caz, neputându-se utiliza procedura schimbării încadrării juridice pentru a se obţine trimiterea în judecată a unei persoane pentru o faptă cu totul diferită de cea menţionată în rechizitoriu, căci s-ar nesocoti normele privitoare la sesizarea instanţei.
In cauză, deşi în considerente instanţa de apel a reţinut că instanţa fondului a apreciat în mod corect probele administrate, în baza cărora s-a reţinut situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului şi instigare la fals intelectual în forma participaţiei improprii şi l-a condamnat pe inculpat pentru aceste infracţiuni. Aceasta, în condiţiile în care infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului diferă substanţial de fapta cu care a fost sesizată instanţa, sub aspectul naturii şi al conţinutului juridic, aducând atingere relaţiilor sociale privind buna desfăşurare a serviciului şi celor referitoare la înfăptuirea justiţiei.
Prin urmare, prin condamnarea inculpatului pentru aceste noi fapte, direct în apel, deci fără judecarea în fond a acestora, fără extinderea şi punerea în discuţia părţilor a extinderii procesului penal, iără punerea în mişcare a acţiunii penale, fără audierea inculpatului cu privire la aceste noi fapte care constituie o nouă învinuire, s-au încălcat principiile ce guvernează desfăşurarea procesului penal, respectiv cele privind sesizarea instanţei de judecată şi asigurarea dreptului la apărare al inculpatului, care, în acest mod, a fost prejudiciat de o cale de atac, fapt pentru care hotărârea instanţei de apel este lovită de nulitate absolută, în condiţiile art. 197 alin. (2) CPP.
I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2093/27.05.2010
