Contestaţie în anulare. Cazul prevăzut de art. 386 lit. a) din Codul de procedură penală


Indicarea de către inculpat a unei noi adrese într-o cerere depusă la prima instanţă pentru eliberarea de fotocopii constituie o conformare la dispoziţiile art. 177 alin. 3 din Codul de procedură penală, astfel că ignorarea schimbării intervenite în adresa contestatorului şi citarea acestuia în recurs la o adresă la care nu mai domicilia se încadrează în cazul prevăzut de art. 386 lit. a) din Codul de procedură penală.

(Decizia nr. 821 din 24 mai 2001 – Secţia a Il-a penală)

Prin Decizia penală nr. 1405 din 13.09.2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a ll-a penală, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi s-au casat în totalitate Decizia penală nr. 772/A din 17 mai 2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, precum şi Sentinţa penală nr. 1233 din 17.06.1999 a Judecătoriei Buftea.

în baza art. 334 din Codul de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din art. 214 alin. 1 din Codul penal în art. 2151 din Codul penal, text în baza căruia a fost condamnat inculpatul T.N. la 1 an închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost atacată, în termen legal, pe calea contestaţiei în anulare, de către condamnatul T.N., care a arătat că nu a avut cunoştinţă de judecarea recursului şi nici de judecarea apelului, deoarece a fost citat greşit la o adresă la care nu mai locuia.

Contestatorul a depus la dosar, în copie, contractul de vânzare-cumpărare autentificat, cartea sa de identitate şi o adeverinţă eliberată de asociaţia de locatari.

Curtea apreciază ca fiind întemeiată contestaţia în anulare formulată, pentru consideraţiile care urmează:

Potrivit art. 386 lit. a) din Codul de procedură penală, împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

în speţă, pentru termenul din 13 septembrie 2000, când s-a soluţionat recursul, intimatul-inculpat a fost citat la două adrese indicate de către contestator în faza de urmărire penală.

Din actele depuse la această instanţă rezultă că de la data de 26 noiembrie 1999 contestatorul locuieşte la o altă adresă.

Prin cererea înregistrată la data de 16.03.2000 la Judecătoria Buftea, prin care a solicitat eliberarea unor fotocopii de pe actele din dosar, contestatorul şi-a indicat adresa actuală, situaţie care se apreciază că reprezintă o conformare la prevederile art. 177 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Ulterior acestei date nu a fost prezent la vreun termen de judecată, instanţele ignorând schimbarea intervenită în adresa contestatorului.